Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Primarul Urziceniului, Constantin Sava, exclus din PNL

Primarul Urziceniului, Constantin Sava, exclus din PNL

Joi, 3 august a.c., Biroul Județean Permanent al PNL Ialomița l-a exclus cu unanimitate de voturi din rândurile partidului pe primarul Urziceniului, Constantin Sava. La ședință au fost prezenți 18 din cei 33 de membri ai BPJ. Printre ei s-a numărat și deputatul PNL Luminița Barcari, dar și vicepreședintele PNL al Consiliului Județean Ialomița, Alexandru Dinu.

«Este o decizie justificată și legitimă!»
Președintele PNL Ialomița, Dragoș Soare, a declarat imediat după ședință: «Este o decizie justificată și legitimă! Conform statului, primarul Constantin Sava va fi notificat cu privire la această decizie...». Excluderea lui Constantin Sava din PNL survine ca urmare a scandalului public petrecut la începutul săptămânii la Spitalul Municipal Urziceni, acolo unde o tânără de 24 de ani a fost lăsată de medici să nască pe trotuar, în fața unității medicale. Reamintim că primarul Constantin Sava a fost implicat de-a lungul ultimilor 10 ani în numeroase scandaluri publice legate de administrarea defectuoasă a instituțiilor aflate în administrarea Primăriei Urziceni. Totodată, acesta a fost vizat și de o anchetă penală instrumentată inițial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și, ulterior, declinată către Direcția Națională Anticorupție.

3 August 2023, 17:30 (10132 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
PNL Ialomița dezaprobă practicile medicale și administrative de la Urziceni
Dragoș Soare, președinte interimar la PNL Urziceni

Comentariile cititorilor:


tu:
(5 August 2023, 19:08)
oameni astia din conducerea primariilor, consiilor judetene, ....au examen psihologoic, psihiatric .....ceva acolo pt cap....?
Oița:
(5 August 2023, 10:39)
Un excroc, ținut în brațe, aparat, acoperit, spălat, de poliție și parchet. Gata se schimba garda ba, securilă, vin ăștia tineri și ai grija că, se duce și domnișoara pupăză din tei, dar și protejatul de la et.1, dreapta pe scari. Cum de nu te gândești, turcule, că doar nu o rămâne fata mare, până la 89 ani, ori poate la cat este de urâtă, poate îi găsești tu, unul între 55 și 60 ani, care sa nu poată, că alerge după ea. Ce spui faraoane intri in metastază politică în curând și te duci la garlă, sau încerci marea cu sarea, cum încerca disperatul de învățător, la aia de la făcut gem pe, cretinel.
Urzica:
(5 August 2023, 03:33)
Clar ca la acest moment în urbea noastră nu avem un om politic autentic. Sunt foar indivizi avizi de putere și mândrie. Ce pretenții sa ai la Babageanu, om de afaceri greu, dar și la latrina din câmp merge cu mașina Prefecturii. Ăștia s prototipuri de tip stalinist.sau mai pe.inyeles clar sunt niște PANARAME POLITICE. N aubhabar de nimic. Prosti și îngâmfați. Sa fim realiști asta e situația. Avem nevoie de oameni tineri integri și deștepți. Fosilele astea cred ca cu ei începe totul. Niște circari. Dovada ca unul e mai peste altul când deschid gura.
George:
(4 August 2023, 23:29)
”Avem un președinte eșuat și la activ in ultimi ani, trei premieri, Bețivul, Drogatul și Bursucul Transpirat care s-au tot rotit la guvernare până au băgat România-n gard. Asa ca va întreb, primarul din urziceni din ce partid este?
Urziceni:
(4 August 2023, 18:03)
Problema e alta, pleaca Sava din PNL si ramane Babageanu. Buba mare e ca Babageanu cum a mirosit sange a otravit porumbeii din oras si asta doar ca se considera candidat PNL , el sau fii-sa. Va dati seama ce va fi daca si candideaza sau iese ? Atunci otraveste si oamenii! :))
Liberal de Urziceni:
(3 August 2023, 22:53)
Va felicit, o decizie înțeleaptă. Destul cu anomaliile astea de oameni. Atenție! Lista sa o aveti deschisa... ar maintrebui și alți nebuni fără măsură.in ce fac.Iinstiti bine. Fiți cum trebuie ca vine momentul...și e păcat
Anișoara :
(3 August 2023, 19:13)
Dat afara numai de ochii prostimii din PNL, praf in ochii fraierilor. Acum sigur va merge și vs fii primit cu aplauze de PSD. La alegerile de anul viitor, 2024 îl vedeți primar din partea PSD. Se practică frecvent în Ialomița, găinăriile astea. Au mai fost spurcăciuni, spre ex. la Dridu, pe vremea lui, Tinel când fostul primar al PSD, faraonul martalog, cancer al femeilor din zona, T.V a sărit din barca eșuată a PSD în barca cu, Boc turcesc a, PNL. După care a spălat puțină și se ține scai de madam Ber. Nu avem așteptări la corupția care este in zona, Urziceni. Ei cu funcții și bani, sclavii la 8,50 lei/litru de ulei, că și așa zice țiganul că s-au ieftinit alimentele de bază. Și acum un compliment, multă prostie! De unde și pe ce sume de doamna manager a spitalului, făcea cumpărăturile pentru spital, procuratura și poliția Urziceni, nu te bagi?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 03 Sep 2026
310 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(6211 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(5761 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(3739 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(3883 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(3942 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(3783 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(754 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(3925 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(3900 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(6348 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(3675 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(3678 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(6737 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(3472 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(4090 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(4141 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(3926 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(2830 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(487 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(4223 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 21 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(8833 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(4623 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(4790 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(4457 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(4912 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(4346 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(3949 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(4538 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(4522 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Veverita în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marius în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița AlexDan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița @Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Eu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Ion în «Amara Trophy» 2026, etapă de «rally raid» sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița simo în Zorii liberali ai suveranismului mijesc cu Stelică Mihaela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Adevarul în Mandatul lui Poenaru se transformă în coșmar statistic! Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița relu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Horia în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu are importanță în Caz de «West Nile» în localitatea Gheorghe Doja, confirmat de DSP Ialomița Ciprian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...