Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Prietenii Sfântului Matei

Prietenii Sfântului Matei

Biserica din Bazar organizează pentru al treilea an o școală de vară pentru elevii Parohiei. Vestea a trecut însă dincolo de granițele cartierului, iar copiii vin aici cu zecile. Își fac prie­teni noi, fac excursii, se bat cu apă, se plimbă cu bicicletele prin oraș... Dar mai ales învață că Biserica înseamnă, înainte de toate, libertatea de a fi tu însuți. «Noi le-am oferit libertatea de a fi ei înșiși, în Biserică... Iar pe cei care n-au știut să fie cuminți, i-am mustrat cu duh de dragoste, nu cu duh de răutate. Și ei au înțeles și s-au schimbat singuri!» ne explică părintele Marius Micșă, în câteva cuvinte, crezul acestui demers educativ din cadrul Bisericii.

Cei mai cuminți copii din lume E marți, e vară și ziua apropie prânzul. În curtea înghesuită a Bisericii «Sfântul Evanghelist Matei» din Bazarul Municipal Slobozia n-ai loc să aprinzi o lumânare de-atâția copii. Tocmai s-au întors dintr-un tur al orașului pe biciclete, asistați de Poliția Locală. Sunt gălăgioși, asemeni tuturor copiilor, și dornici să împărtășească totul. Iris Maria Moise are 11 ani și ar povesti toată ziua: «La școală învăț, iar aici facem activități educative și ne distrăm... Aici nu e vorba doar de școală. E vorba despre prietenie! Azi, de exemplu, ne-am plimbat cu bicicleta. Dar dacă te plimbi singur nu e același lucru. (...) Eu vin aici de la început și cel mai mult mi-a plăcut în excursie, la Constanța, când am cântat în autocar...». Cristian Andrei Puiu e oleacă peltic și are 8 ani: «Îmi place că mergem în excursie. Și săptămâna trecută am strâns gunoaiele de pe străzi. Și azi au fost două echipaje de Poliție care ne-au însoțit, ca să nu ne accidenteze mașinile pe străzi...». David Timea are 10 ani și ne e recomandată drept un viitor lider: «În casă mă plic­tsesc, aici fac tot ce îmi doresc... Mie îmi place să învăț, chiar îmi place. Dar acum e vacanță și ne distrăm!». Matias Valer Săvulescu are ochii albaștri și ne vorbește domol, ca un ardelen. Dar zâmbetul lui e neprețuit și pledează pentru școala de vară de la Biserică: «Aici facem numai activi­tăți distractive. Și o să jucăm și fotbal. Îi chem pe toți copiii să vină. La început nici eu nu am vrut... Dar acum îmi place și aș vrea să fac școală doar aici. Aș vrea să fie și școala mea ca aici!».

Voluntarele Sfântului Matei E clar! Nu e școală pe lume cum e școala de la Biserica din Bazar. Dar ca să fie, cei trei preoți ai Biserici care poartă hramul Sfântului Matei, adică Marius Micșă, Valentin Chiriță și Cristian Stefăniță Chiru, au hotărât acum 3 ani să ofere elevilor cartierului Biserica pentru acti­vități educative. Iar când s-a dus vestea și copiii, tot mai mulți, i-au dovedit, au apelat la voluntari. Marți, 18 iulie 2023, când am ajuns noi, școala avea trei voluntare. Alexandra Ridiche are aproape 16 ani și a venit aici asemeni tuturor, să se distreze. Acum distracția se amestecă cu responsa­bilitățile. Ariana Cochirleanu e mai nouă, are doar un an și jumătate de când e aici. Dar toate povestesc la fel: «Ne plac co­piii... Ne place să îi ajutăm și să le oferim ajutorul nostru. E un fel de after-school, dar fără teme... Și am observat cât de mult se schimbă copiii când vin aici. Vin timizi, nu au încredere... Iar apoi, în câteva zile, își fac prieteni și comunică unii cu ceilalți. Și noi am fost la fel la început, nu vorbeam cu nimeni, nu știam cum să ne jucăm cu ceilalți... Iar acum suntem voluntare și ne place ce facem! De fapt, abia așteptăm zilele de marți și de joi ca să venim aici, la Biserică!». Și, după cum confirmă preoții, și volun­tarele și copiii vin mereu. Vin când e zi de școală, vin și când e sărbătoare, vin și la slujbe, cântă și în corul bisericii. Nu li se pare nici greu, nici plictisitor, nu le e frică nici de sfinții pictați pe zidurile bisericii, nici de canoane, nici de regulile de bună cuviință pe care învață să le respecte. Sunt doar copii care își caută drumul către lume...

Biserica libertății copiilor Părintele Marius Micșă are 35 de ani. Și, în urmă cu 3 ani, când a decis alături de colegii lui de parohie să facă școala de vară, nu s-a gândit nicio clipă că va ajunge aici: «Am vrut să-i scoatem din case, din fața calculatoarelor și a telefoanelor. Și da, am nădăjduit că unii dintre ei vor veni la biserică. Dar ei ne-au întrecut așteptările... Și ne-au obligat să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor lor. Mulți au venit de-acasă convinși că, dacă nu sunt cuminți, le taie taica popa limba... Iar aici ne-am descope­rit unii pe alții. Și am descoperit că Biserica înseamnă și altceva!». Timp de 3 ani de zile, «altceva» a însemnat excursii gratuite pentru copiii care nu au văzut niciodată marea. Și terapie comportamentală, și redesco­perirea tradițiilor, și jocuri, și concursuri, și prieteni, și sădirea ideii că toți aparțin unui grup și niciunul nu e singur. Dar părintele Marius crede că Biserica înseamnă mult mai mult de-atât: «Biserica înseamnă libertate! Copiii se simt liberi și bucuroși. Școala vrea prezență și note, părinții vor copii cuminți... Noi le-am oferit libertatea de a fi ei înșiși, în biserică. Iar pe cei care n-au știut să fie cuminți, i-am mustrat cu duh de dragoste, nu cu duh de răutate. Și ei au înțeles și s-au schimbat singuri. Acesta trebuie că este secretul. Le-am oferit copiilor libertatea de a alege ce să devină...».

5 August 2023, 12:10 (5444 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști
IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor
IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Slobozia

Comentariile cititorilor:


T.B.:
(9 August 2023, 21:02)
Bravo, felicitari!
obiectiv:
(8 August 2023, 22:47)
Felicitari parintilor preoti ! Au gandit o activitate instructiv educativa ptr tineri ,altfel decat la scoala , in vacanta.Este in folosul copiilor ,parintilor , de ce nu , profesorilor.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 07 Nov 2026
593 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(2783 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(4204 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(2104 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(2129 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(4787 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(1544 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(2612 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(9968 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2735 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(3080 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(4341 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3974 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(3203 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(3435 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1979 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(4589 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(2563 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(3747 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(3593 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(3884 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(7139 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(4455 vizualizări - 0 comentarii)


Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Șapte elevi ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani au început stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Aceștia vor efectua stagiul de ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 12:20
(12128 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Drumuri județene deschise circulației

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la orele 13,00, mai multe drumuri județene din Ialomița au fost deschise, în urma lucrărilor de deszăpezire efectuate de autorități ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 13:30
(1551 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lista actualizată a drumurilor închise

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, la această oră, din cauza Codului Galben de viscol și ninsori, mai multe drumuri județene sunt în continuare închise ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 10:10
(782 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 13 ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic în cursul lunii februarie 2026 de către tatăl său ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 19:20
(2163 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Galben de ninsori și viscol, valabilă în intervalul 20-22 februarie 2026. În tot acest interval ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 13:00
(2915 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 656 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna ianuarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna ianuarie a.c., 8 inspecții fiscale, fiind realizat și un control inopinat la un contribuabil persoană ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 12:30
(12796 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziția «Drumul Lânii» se deschide marți, 24 februarie 2026

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia vernisează marți, 24 februarie 2026, expoziția «Drumul Lânii». Evenimentul începe la orele 11,00, la sediul instituției, și este organizat ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:30
(4020 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Cântec, Joc și Umor de Dragobete», la Sala «Europa»

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează marți, 24 februarie 2026, la orele 18,00, în incinta Sălii «Europa» spectacolul « ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:00
(2513 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dutu Niculae în Comuna Sfântu Gheorghe se retrage oficial din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009! Călin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ceratean al urbei în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe BD în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Andreea în Arestat preventiv pentru «tentativă de omor» LOCATAR în Investiție de 579 mii de lei la Stadionul «1 Mai», aprobată de Consiliul Local Slobozia Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Ca să știți .. în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Van Basten în Au dat lovitura în prelungiri Ion în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Buratino în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ady în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Magda în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Cetatean. în Senzaționalele inginerii financiare pe bani publici ale administrației Potor Adina în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Justițiarul din în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița gigel în Venituri din meditații de 80 mii de lei, declarate la Fisc de un profesor din Ialomița Dani în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova corupția ucide ! în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova VIVA în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...