Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Lecția de înot

Lecția de înot

Bazinul de Înot din Slobozia este locul în care poți să te răcorești în aceste zile de vară. Tot aici, săptămână de săptămână, peste 400 de copii de toate vârstele vin să înoate. Unii dintre ei sunt deja campioni și au în palmares medaliile oferite de Clubul Sportiv Municipal Slobozia, instituția care administrează bazinul, în cadrul competițiilor organizate pe plan local. De pregătirea lor se ocupă antrenoarea Daniela Melinte. Împreună, profesoara de înot și elevii săi visează cu ochii deschiși la momentul în care vor participa la competițiile sportive organizate de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, la nivel național...

Înotul, un sport pentru toții copiii Ca orice activitate sportivă și înotul presupune câteva minute de încălzire și de pregătire a corpului pentru efortul fizic. În jurul bazinului, copiii urmăresc atenți mișcările pe care le face antrenoarea Daniela Melinte și-i ascultă cu sfințenie cuvintele: «Și acum rotim brațele înainte, apoi facem câteva fandări...». Toți se mișcă în tandem și așteaptă cu sufletul la gură momentul în care vor sări în bazin. Cei mai experimentați își potrivesc ochelarii de înot, în timp ce copiii aflați la primele ore așteaptă cuminți ca doamna profesoară să le potrivească echipamentul de siguranță. «Înotul este pasiunea mea și fac asta cu mult drag. Îmi place să fiu antrenor pentru că iubesc foarte mult copiii... Mă bucură tare mult când îi văd cum evo­luează. Mi-aș dori să putem participa și la competiții națio­nale, dar asta ține mai mult de Federație... Înotul este un sport care-i atrage pe copii!» susține Daniela Melinte, antrenor de înot la Clubul Sportiv Muni­cipal. Săptămânal predă lecții de înot la peste 400 de copii atât din Slobozia, cât și din localitățile învecinate. Până la participarea la competițiile organizate de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, copiii care vin la Bazinul de Înot din Slobozia se bucură de premiile pe care reușesc să le obțină la competițiile organizate pe plan local. Rafael are 10 ani și o medalie în palmares. Îi place să înoate și speră ca într-o zi să devină salvamar. «Eu vreau să mă fac salvamar pentru că vreau să ajut alți oameni. E bine la înot, pentru că am auzit că e un sport care te face înalt. Și eu vreau să fiu cât mai înalt!» spune băiatul.

Sprijin pentru copiii cu dizabilități Bazinul de Înot din Slobozia vine și în sprijinul copiilor cu dizabilități. Antrenoarea Daniela Melinte lucrează cu micuții care au deficiențe, în cadrul unui program de hidroterapie. Practic, este o metodă de terapie care, prin intermediul apei, îi ajută pe copii să-și îmbunătățească funcțiile motrice. «Lucrăm cu toți copiii care vin la noi și suntem alături de fiecare în parte. Avem, într-adevăr, și copii cu dizabilități pe care îi încurajăm să-și depășească fricile și să fie mai puternici. Sunt foarte curajoși și ne place să lucrăm cu ei!» mai spune antrenoarea Daniela Melinte. Bazinul de Înot din Slobozia este deschis pe tot parcursul săptămânii, de la orele 09,00 la orele 21,00.

13 August 2023, 12:25 (3554 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Cursuri la Bazinul de Înot din Slobozia
Bazinul de înot de la Slobozia, închis 3 săptămâni
Bazinul de Înot Didactic din Slobozia, închis din cauza COVID-19

Comentariile cititorilor:


Mary :
(15 August 2023, 04:15)
Felicitări antrenorilor, copiilor și nu în ultimul rând părinților care-i susțin financiar și care au înțeles cât de important este înotul și mișcarea. Felicitări!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
285 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Broșteni: Accident rutier provocat de un șofer băut

Un accident rutier soldat cu pagube materiale s-a produs luni, 18 octombrie a.c., pe raza localității Broșteni. Potrivit informațiilor, evenimentul s-a produs în urma coliziunii dintre două autovehicule ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2021, 18:00
(4739 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Minor depistat la volanul unei mașini

Polițiștii ialomițeni au deschis un dosar penal după ce au identificat în trafic un minor, de 17 ani. Acesta a fost prins conducând pe raza orașului Urziceni, în ziua de luni, 18 octombrie 2021. Oamenii ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2021, 17:45
(6590 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendați pentru că au încălcat măsura carantinării

Plasați în carantină obligatorie prin decizii ale Direcției de Sănătate Publică Ialomița, 5 ialomițeni au fost amendați de polițiști pentru că nu au fost descoperiți la domiciliul pe care l-au declarat ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2021, 17:30
(3793 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 273 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 19 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 15406, fiind înregistrate 273 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2021, 16:55
(6567 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 836,34 milioane de lei în primele 9 luni din 2021

Pentru perioada ianuarie-septembrie 2021, Administrația Județeană a Finanțelșor Publice a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 836,34 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2021, 12:20
(4033 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Acordarea șomajului tehnic

În contextul epidemiologic generat de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, AJOFM Ialomița continuă aplicarea măsurilor de protecție socială a angajaților. Astfel, se reia plata indemnizației sub formă ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2021, 19:20
(7134 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ordin de protecție provizoriu pentru «violență în familie»

Duminică, 7 octombrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, de 48 de ani, este lovită de concubin. În urma verificărilor efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2021, 18:45
(5568 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A comandat un telefon și a primit un cablu!

Sâmbătă, 16 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați de o tânără din Urziceni asupra faptului că a comandat pe un site de comerț on-line un telefon mobil, pentru care a achitat suma de 43 ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2021, 18:35
(2742 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal în incinta unui magazin între doi feteșteni «carantinați»

În perioada 14-17 octombrie 2021, la nivel național, polițiștii au intensificat acțiunile de informare, prevenire și combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19. Astfel, în această perioadă, au fost organizate ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2021, 18:20
(3805 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 164 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 18 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 15133, fiind înregistrate 164 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2021, 16:15
(3630 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Start la plățile în avans pentru Campania 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că luni, 18 octombrie 2021, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2021 un număr de 39623 de fermieri ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2021, 14:20
(8079 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Femeie găsită decedată în propriul apartament

Duminică, 17 octombrie 2021, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru a debloca ușa de acces la un apartament din Slobozia. În interiorul locuinței a fost găsită o femeie, fără funcții ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2021, 12:25
(5015 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 226 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 17 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 14969, fiind înregistrate 226 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2021, 16:40
(3031 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 124 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 16 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 14743, fiind înregistrate 124 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2021, 16:20
(2912 vizualizări - 0 comentarii)


Taximetriștii, în vizorul polițiștilor slobozeni

Taximetriștii, în vizorul polițiștilor slobozeni

Joi, 14 octombrie a.c., în intervalul orar 10,00-12,00, au fost verificate 25 de taxiuri pe raza municipiului Slobozia și au fost constatate 23 de abateri privind activitatea taximetriștilor. Printre obiectivele ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 17:30
(4652 vizualizări - 3 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune de prevenire la Slobozia

În cursul zilei de joi, 14 octombrie a.c., peste 30 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni au acționat atât în filtre rutiere cât și în patrule de Ordine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 17:25
(2174 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 244 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 15 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 14619, fiind înregistrate 244 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 16:20
(6342 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Germania

Agenția Federală de Muncă din Germania, ȋn numele companiilor Westfleisch și Tönnies oferă, prin intermediul EURES România, 250 de locuri de muncă ȋn industria de prelucrare a cărnii (tăietor carne și lucrător ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 16:10
(11676 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Incendiu la o biserică penticostală

Fetești: Incendiu la o biserică penticostală

Joi, 14 octombrie a.c., pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o biserică penticostală. Două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 12:45
(2181 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Pompierii au spart ușa unui apartament

Pompierii din Slobozia au deblocat o ușă de acces a unui apartament din municipiul reședință de județ. Evenimentul s-a produs joi, 14 octombrie a.c., în interiorul locuinței fiind găsită o persoană în stare ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 12:40
(2961 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni, Amara și Bărbulești

Joi, 14 octombrie a.c., trei echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 12:35
(12411 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au verificat respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului Coronavirus, pe raza județului. În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2021, 16:50
(4254 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 194 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 14 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 14375, fiind înregistrate 194 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2021, 16:40
(9439 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți la volan

În noaptea de marți spre miercuri, 12/13 octombrie a.c., în jurul orei 1,30, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia, în timp ce efectuau un filtru rutier au efectuat semnal de oprire unui ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 18:40
(1531 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 37 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor sanitare

Pe parcursul zilei de marți, 12 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificarea modului în care sunt respectate normele ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 18:25
(3320 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termenul pentru conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic național al ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește operatorilor economici încadrați în categoria contribuabililor mici și mijlocii și care încasează, integral sau parțial, cu numerar sau ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 18:05
(13377 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Acordare de zile libere plătite părinților în contextul răspândirii SARS-CoV-2

În contextul epidemiologic generat de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, AJOFM Ialomița continuă aplicarea măsurilor de protecție socială a angajaților. Astfel, se reia decontarea unor zile libere ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 17:10
(13954 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 274 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 13 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 14181, fiind înregistrate 274 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 16:50
(6838 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 85,05 milioane de lei

În luna septembrie a anului 2021, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 85,05 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 12:25
(2229 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți pentru apicultori

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a efectuat plățile către beneficiarii Programului Național Apicol (PNA) pentru anul 2021. Prin Hotărârea de Guvern nr. 339/2020, privind ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 12:15
(2095 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...