Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Protest spontan la ITM Ialomița

Protest spontan la ITM Ialomița

Salariații din cadrul ITM Ialomița, instituție aflată în subordinea Inspecției Muncii și în coordonarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, au organizat un protest spontan miercuri, 16 august 2023, orele 10,00, fără afectarea activității instituției. Principalele nemulțumiri ale funcționarilor sunt legate de nerespectarea prevederilor de salarizare pentru familia ocupațională «administrație publică» și pentru funcționarii din Ministerul Muncii, inegalitatea salariilor pentru aceleași funcții, defăimarea activității instituțiilor în fața opiniei publice.

Se solicită respectarea principiului salarizării
Reprezentanții Sindicatului precizează că toate activitățile instituției sunt efectuate cu 21 de salariați cu funcții specifice de execuție, nerespectându-se principiul de bază al salarizării, respectiv «la muncă egală, remunerație egală». Daniela Jantea, vicepreședintele Sindicatului Național al Salariaților din Instituțiile Ministerului Muncii Ialomița, declară că «discrepanțele salariale au persistat pe toată durata celor 5 ani de la aplicarea Legii nr.153/2017, privind salarizarea personalului din fonduri publice». «Acoperirea nevoilor de trai și recunoașterea socială reprezintă principalele motive pentru care oamenii lucrează. Munca funcționarilor publici acoperă o necesitate majoră a statului de drept, respectiv aplicarea legii. Dacă dorim să evaluăm valoarea muncii funcționarilor publici în conformitate cu criteriile economiei de piață, rezultatul muncii noastre conferă plusvaloare societății. Salariile funcționarilor publici nu reprezintă o cheltuială extravagantă, așa cum se sugerează adesea, ci o investiție în echilibrul social, un cost esențial pentru o societate civilizată și un stat de drept. Menționăm că nu am beneficiat de niciun drept suplimentar în afara celor prevăzute în legile salarizării, care, de multe ori, nu sunt aplicate în întregime. De asemenea, nu avem statut special sau drepturi de pensie speciale, în ciuda incompatibilităților la care suntem supuși, în timp ce anumite categorii de salariați beneficiază de astfel de statute speciale!» a mai susținut Daniela Jantea.

16 August 2023, 14:00 (11861 vizualizări - 28 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Misiune eșuata:
(27 August 2023, 20:07)
Ce putem spune despre dl inspector șef? Ca este pus politic și joaca cum i se canta. Când a fost la Cocora la SC Dona, societate deținută și patronata de primarul comunei? A uitat, s-a pitit pri iezle ca i - a fost frica ca o încasează.
Nasa Mare:
(23 August 2023, 11:40)
Traiasca Nasa Mare !
Persoana imbuibata cu barba nu este fitescine. Este finul (...), care (...) e mare sefa la DSP. Exact cea de care se tin toate scandalurile, ca ea saraca e pura si nevinovata si cu MUUU..LTA sustinere de la partid.
Asa ca are si ea diverse persoane ce le sustine si nu le lasa la greu, greul pentru ei e ca sunt habarnisti si putori, iar fiindca nu se pricep la nimic mai sunt pusi uneori pe liber. Dar in cazul asta se face transferul la o alta institutie tot pe bani publici evident. Doar nu vreti ca Nasa Mare sa il lase fara banuti pe finul ei.
Lantul slabiciunilor MON-CHER !
trist e ca slabiciunile suntem noi toti si smecherii astia ne rad in nas
Sily:
(20 August 2023, 17:18)
Veniți la Primaria Kogălniceanu,este goală non-stop.Dar nu puteți ,stiu totul e politic si noi stam 4 zile pentru o adeverintă ca este plecati angajați!
Cetățean :
(20 August 2023, 14:09)
Mda... de ce nu protestează când nu au de lucru?! Cică se duc în control da' ajung la cafele,șuete și vizite prin magazine. Bașca salariul salariu și pensia pensie! Că se poate!
Nutii spaima Constitutii:
(19 August 2023, 05:39)
Aoleu Lady (mîndră ca e romînca dar nu si in nume de postac si nici in scris) ce chinuiti de munca ati fost tu, ala cu barba si restul din Primarie... Cate s-au scris despre munca voastra in media de 10-15 ani incoace :))). Mai degraba cred ca esti la Primarie de pe vremea PSD si lipeai afise in campanie. Si acum initiativa asta cu ordonanta saraciei fiind de la PSD ai primit ordin sa dai din trompeta. Si unde ai vazut tu iures cu digitalizarea la tine in Primarie fetita ?? Ai primit un PC nou si crezi ca asta inseamna digitalizare ? :))) Tu crezi ca noi suntem prosti si nu intelegem de ce este facuta ordonanta ? Ca sa nu piarda miliardele alea de euro din PNRR. Cine sa nu piarda ?? Pai .... aia care le au papat si pe alea de dinainte. In fine tu e posibil ca sa primesti un lipici de afise mai de calitate asa ca te ai scos :)))
Salariat:
(19 August 2023, 03:50)
Eu as invita angajații ITM Ialomita, sa vina prin primarii, sa stea doua zile și sa vadă cum se muncește.
Man:
(19 August 2023, 00:16)
Brunetica ,, frumusica,, din stanga nu este fosta pupila a unui primar si el tot fost? A ajuns inspector? Nu se poate.Cat o fi muncit pentru postul asta?O fi ocupat postul prin concurs? Nu cred.In afara de cafele nu a facut nimic la Primarie.Traiasca partidul!
REVISAL:
(18 August 2023, 20:54)
Prin anul 2011, din senin picase pe capul meu sa țin REVISAL -ul.Fugea dragutul de secretar care era responsabil cu resursele umane. Am întrebat pe ici pe colo poate primesc relații de completare. În final am ajuns la ITM Ialomita. Pana nu am dat din banii mei 50 lei, nimeni nu s a catadicsit sa mi arate. Era obligația lor, era obiectul muncii lor digitalizat.
Lady:
(18 August 2023, 20:32)
cu salariatul imbuibat cu barba am lucrat la primaria slobozia. de fapt el nu lucra deloc era o putoare maxima, dormea cu capu pe birou. inainte lucrase si la anaf dar si de acolo plecase ca probabil nici aia nu au vrut sa il tina. de la primaria slobozia a plecat de nevoie, ca era bine pentru el, dar deh ceilalti faceau scandal ca nu vor sa tina putori pe munca lor.
asa ca acum, pus de sefii lui, protesteaza ca guvernantii vor sa le desfiinteze structura si sa ii faca un simplu birou local. de pierdut pierd doar sefii bani la salariu, cei mici vor ramane la fel.
e binevenita aceasta prevedere, toate structurile sub 30 salaraiati sa nu mai fie cu directori. toate serviciile cu persoanal sun 10 angajati se desfiinteaza. asa se vor comasa mai multe si rezulta mai putine posturi de sefi si mai putini bani la indemnizatii de sefi. e un pas bun dupa ce se va sfarsi realizarea lui, dar sa nu se opreasca aici sa continue cu cu regionalizarea si comasarea mai ales acum dupa iuresul asta cu digitalizarea.
Mandra ca sunt romanca!
Ipocrizia:
(18 August 2023, 00:46)
Sigur nici usturoi nu au mancat si nici gura nu le miroase, in mod cert macar jumatate dintre angajatii ITM au grija ca activitatile care genereaza venituri suplimentare in afara orelor de program sa se desfasoare intr-un cadru legal - SRL sau PFA, cu plata impozitelor si taxelor la zi. 
Curat murdar, conao Joitico.
Ion:
(17 August 2023, 22:43)
Am cerut ajutor de la ITM. A venit (...) care se poare ca este un bun orator. Aveam mai multe zile tăiate pe nedrept. A făcut în asa fel incat, deși Prefectura m a dirijat către ITM, desi am precizat clar lunile în care aveam zile tăiate, a vertifucat alte luni. Atunci, (...), unde i dreptatea? Eu ma confrunt acum cu o boala grava. Cine mi a declanșat, susținut și agravat boala? Voi cu incompetenta de care dați dovada. Voi care deși vi se arata nedreptățile, le ocoliți. Asa sa va ajute Dumnezeu.
Pentru aagramatical:
(17 August 2023, 21:22)
Felicitari! Pentru corecția data alei de se crede,,PREFESOARA,, Oricum, în județ, avem cel mai incompetent ITM din tara. În toate județele salariații sunt ajutati dacă solicita ajutorul ITM ului.
aagramatical:
(17 August 2023, 20:21)
Ai vrut sa te dai mare cu gramatica dar ai omorat-o. Ai lipsit de la omofone.,,A ti comentat ''se scrie asa ,,ati comentat''.
Funcționar public:
(17 August 2023, 18:00)
As vrea sa o rog pe (...) cea care vorbește în numele tuturor și pentru toti: - iti mai amintesti când ai fost la Cocora? Iti mai amintesti cum ai luat condica de prezenta și ai pus pe secretar sa șteargă cu corector zilele tăiate ale angajaților? Ajuta și una (...) atunci. Mai era și una (...). După ce (...) și a dirijat echipa ce are de făcut a zis ca ea..... Este pe SSM. O jleapca de incapabili. Ce și ale cui drepturi apărai atunci când ii învățai ce sa facă sa dea bine la nota de constatare. Toate frâiele va erau în mâini. Atotputernici peste puternici. Poate da domnul Bunul Dumnezeu și o sa ai parte de ce meriți. Ai 3 mașini (...) și mai multe proprietăți. Cu siguranță nu sunt făcute din ăi 3000 lei de care te plângi.
aGRAMATICAL:
(17 August 2023, 14:56)
majoritatea comentatorilor din spatele gadget urilor care a ți comentat aici, sunteți niște agramați. Nu știți să scrieți corect gramatical și comentați ptr că aveți drepturi, dar dpv social sunteți zero(0).

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
279 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Controale și amenzi la fabricile de pâine, patiserii și cofetării

În perioada 19-30 ianuarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 70 de controale la unități de morărit, de fabricare a pâinii și a produselor de panificație, laboratoare de patiserie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:10
(4686 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3774 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(2895 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2789 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat pe site broșura privind Declarația Unică-Formularul 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul ANAF a fost publicată broșura «Despre Declarația Unică-Formularul 212» 2025- 2026 ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:20
(1629 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Atenție, se vor executa lucrări la podul de peste râul Ialomița din Slobozia!

Potrivit Poliției Locale Slobozia, vor fi executate lucrări de reparații la rampele de urcare și coborâre la podul de peste râul Ialomița din Slobozia. Lucrările vor fi demarate încep ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 14:40
(3391 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin Legea nr. 239/2025/2025, privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 13:25
(841 vizualizări - 0 comentarii)


2777 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în anul 2025

În anul 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2777 persoane, dintre acestea 116 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 09:15
(3920 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate și publicate Normele anuale de venit valabile în anul 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din exploatarea terenurilor agricole și/sau din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:15
(3921 vizualizări - 0 comentarii)


Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:05
(4925 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 271 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 271 locuri de muncă vacante. Astfel, în Finlanda sunt disponibile 6 locuri de muncă (3 sudor MIG/ ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 15:40
(7512 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 6,39 milioane de lei în decembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 10:35
(10481 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Vineri, 23 ianuarie a.c., Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit, în jurul orelor 18,00, pentru stingerea unui incendiu la un apartament din Slobozia, zona Piața Agroalimentară. « ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 18:50
(3892 vizualizări - 1 comentariu)


«Târgul Apicol» Slobozia, ediția a XV-a

Servicii Publice Slobozia SRL, împreună cu Primăria Slobozia, Consilul Județean Ialomița și Cooperativa Agricolă «Casa Mierii» Ialomița organizează «Târgul Apicol» ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 14:35
(2093 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(3053 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(9387 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(22634 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(7200 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(2016 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3282 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(3045 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4783 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(10277 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(6050 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(26365 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16743 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2239 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5884 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...