Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Curtea de Apel București a decis rejudecarea proceselor foștilor inculpați ai «Dosarului Țăndărei»

Daune morale de peste 4 milioane de euro

Curtea de Apel București a decis rejudecarea proceselor foștilor inculpați ai «Dosarului Țăndărei»

În vara anului 2020, toți cei 25 de inculpați ai «Dosarului Țăndărei» au dat în judecată Statul Român cerând plata unor depăgubiri morale în valoare de peste 4 milioane de euro. Invocând «achitarea definitivă», aceștia consideră că au fost arestați preventiv în mod ilegal. Inițial, dosarele, 8 la număr, s-au în­registrat pe rolul Tribunalului Ialomița, instanță care a consi­derat cererile inadmisibile. Sen­tințele au fost atacate la Curtea de Apel București, instanță care a admis apelurile și care a decis rejudecarea cauzelor, atât la Slobozia, cât și la București.

Filmul unui proces În vara anului 2020, pe rolul Tribunalului Ialomița, doi dintre foștii inculpați ai «Dosarului Țăndărei», investigat de DIICOT-Structura Centrală și care a avut ca obiect traficul de minori în Marea Britanie, au introdus o cerere la Tribunalul Ialomița, prin care au solicitat despăgubiri Statului Român, invocând faptul că, pe parcursul urmăririi penale, au fost arestați preventiv în mod ilegal. În câteva săptămâni, numărul dosarelor înregistrate având acest obiect a ajuns la 8. Astfel, toți cei 25 de romi din Țăndărei, cercetați de DIICOT și achitați definitiv de Curtea de Apel Târgu Mureș, au considerat că arestarea preventivă din timpul urmăririi penale, măsură care poate fi solicitată de procuror și dispusă de instanță fără legătură directă cu procesul penal, a fost ilegală. Potrivit cererilor de chemare în judecată, valoarea despăgubirilor morale pe care le solicită depășeste 4 milioane de euro! În 2021, Tribunalul Ialomița a respins toate cererile de chemare în judecată, motivându-le ca «inadmisibile». «Respinge acțiunea formulată de reclamantul D.A. în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MI­NISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intevenienta CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ, ca INADMISIBILĂ» este una dintre soluțiile emise de judecătorii din Slobozia, în toate cele 8 dosare.

Magistrații bucureșteni vor rejudecarea Imediat după comunicarea sentințelor de către Tribunalul Ialomița, toate hotărârile judecătorești au fost atacate cu apel la Curtea de Apel București. Procesele au fost înre­gistrate în noiembrie 2021, dar au fost suspendate vreme de un an și jumătate, pentru că magistrații din Capitală au solicitat puncte de vedere Înaltei Curți de Casație și Justiție. Curtea Supremă și-a exprimat opiniile, astfel că judecarea cauzelor a fost reluată în perioada mai-iunie 2023. În toate cazurile, Curtea de Apel București a admis cererile de apel, însă dispozițiile au fost diferite. Astfel, în cazul a patru dintre cauze, Curtea de Apel București a decis ca judecata să se desfășoare în cadrul instanței din Capitală, iar în alte 4 cauze s-a dispus rejudecarea cauzelor la Tribunalul Ialomița.

24 August 2023, 11:05 (15101 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
EXCLUSIV: Foștii inculpați ai «Dosarului Țăndărei» cer despăgubiri de 1 milion de euro statului român
Procurorii DIICOT au sabotat «Dosarul Țăndărei»
USR Ialomița reclamă public modul în care judecătorii români i-au achitat pe traficanții de copii din Țăndărei

Comentariile cititorilor:


@Ionica:
(27 August 2023, 22:59)
Pentru că nu se vrea, pentru că sunt masă de manevră electorală, din cauza corupției, a prostiei, a lașității. Și mai adăugați voi pe linia punctată...
Ionica:
(26 August 2023, 18:53)
90% din infracțiunile din Țăndărei sunt făcute de romi. 90% din pușcăriașii din Țăndărei sunt romi. Ei cand vor plăti daune morale pentru hartuirea populației romane din Țăndărei?? 90% din veniturile romilor din Țăndărei sunt din infracțiuni din țară și din străinătate. Nu se întreabă nimeni de unde sunt banii lor și nu le cere socoteală? De ce banii negri ai romilor din Tandarei sunt spălați în România ca ai mafiei și nimeni nu le face nimic.
Mihaela :
(26 August 2023, 10:02)
Sa fim serioși și să spunem pe nume. Nu crede nici dracu că în Ialomița, exista polițist, procuror, judecător, primar ori alt bugetar, care sa nu primească sau sa nu ia mită, adică șpagă. Mai ales primarii, polițiști, procurori, judecători. Mai hoți decât toți hoții la un loc. Clanuri de corupți mana in mână cu infractorii, asta e justiția și poliția din Ialomița. Nu ne mira nimic, lume proastă la greu.
Muritor:
(26 August 2023, 02:54)
Animale de oameni
Trădători de țară și de neam
nu a disparut sămânță lor,,sclavi ai banului.
Corcodel de la Dumitresti:
(25 August 2023, 23:01)
Pacat ca a fost impuscat ANTONESCU!  COMUNISTI AU FOST  NISTE  NENOROCITI,  TREI ANI DACA MAI TRAIA ANTONESCU, AM  FI AVUT  CURAT IN TARISOARA AIA INFIRIPATA CA FIIND  ROMANIA.
Cheoi:
(24 August 2023, 23:30)
Multi judecători din Ialomița, ar trebui sa își dea ultimile răsuflări pe paturile din celulele pușcariilor. Judet 100% corupt, judet eșuat! Nu există nicăieri în Romania, corupție că în Ialomița in tot ce tine de justiție și instituții publice de stat.
Doctoru:
(24 August 2023, 21:50)
Romii sunt minoritari,și că de fiecare dată în astfel de situații,unii dintre ei de regulă vârfurile sunt cu un pas înaintea nativilor.Cand autoritățile sunt slabe sau fac combinații diferența e și mai vizibilă.Eu îi admir chiar și numai pentru curajul lor de a trage la răspundere o justiție oarbă.Gasiti voi alt sinonim.
Stoicicov:
(24 August 2023, 14:32)
Mămăicighi go home! Băi, neam fraier ca poporul român, nu cred că a existat vreodată. Să faci o revoluție (!) în 89 și după care să beneficieze doar minoritățile?! Hai că vine bâlciul de la începutul lui septembrie, să vezi atunci libertate, democrație, egalitate în drepturi. Nu că acum ar fi altfel dar atunci va fi exponențial.
Anghel:
(24 August 2023, 11:42)
e praf in ochi. 2 din cei 25 deja au murit. chiar daca se rejudeca au trecut mai mult de 10 ani si nu pot fi condamnati.
se apropie alegerile si vor sa-i sperie ca liderii lor (ca intre cei 25 initiali unii sunt liderii comunitatii rrome), care oricum nu mai pot fi condamnati, sa ii determine pe toti rromii sa voteze acel partid plin de penali. toate partidele au penali dar unul e lider in penali.
o smecherie ieftina. nu le-au facut nimic si nici nu le vor face

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
266 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(166 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(457 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(104 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(103 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(419 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(154 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(108 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(140 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(320 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(327 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(316 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1179 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(755 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(725 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(776 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1324 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1231 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1411 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1398 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1592 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1767 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1903 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2414 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1908 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1665 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1577 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1658 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4137 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2671 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...