Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Prima victorie stagională pe «1 Mai»

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-CS Tunari 3-1

Prima victorie stagională pe «1 Mai»

Unirea Slobozia și-a respectat statutul de favorită și a trecut, fără mari probleme, de proaspăta promovata din Ilfov. Antrenorul Adrian Mihalcea a mizat pe următorii jucători: Rusu-Aioanei ( D. Lazăr ’58), Dinu, Pospelov, Șandru-Coadă, Ekollo (Bârnoi ’82)-Vlăsceanu (Melniciuc ’82), Atanase (Pacionel ’58), Cojocari (Ibrian ’58 )-Zukanovic. Meciul a început în ritmul molatic impus de căldura excesivă. Probabil, tot arșița finalului de vară a ținut oamenii departe de stadion. Doar vreo 400 de spectatori, incluzând și entuziaștii suporteri veniți de la Tunari, au luat loc în tribune. Foarte puțini, având în vedere că echipa trăiește cea mai bună perioadă din istoria sa. Unirea a pus rapid stăpânire pe joc, dar ocaziile de gol au venit greu. În minutul 11, Dinu, uns căpitan în absența accidentatului Toma, trage, din 8 metri, pe lângă poartă. Și Cojocari caută poarta, dar mingea lui trece peste. Tabela se dezgheață în minutul 30, când o încercare de șut din 20 de metri duce mingea la Dinu, iar acesta, din 10 metri, înscrie la colțul lung al porții apărate de Isvoranu. Portarul Tunariului este învins și în minutul 38, când tânărul Laurențiu Vlăsceanu, înzestrat cu o doză mare de tupeu care-i va face bine în carieră, îi suflă mingea apărătorului Stoian și înscrie, cu toată opoziția portarului, din 12 metri.  Repriza secundă debutează cu Unirea în atac, dar mingea trimisă cu capul de Pospelov nu nimerește cadrul porții. Treptat, Unirea lasă inițiativa în mâna oaspeților, iar aceștia nu întârzie să profite. În minutul 65, Paul Mitrică scapă singur cu portarul Sloboziei, dar Denis Rusu respinge. Câteva minute mai târziu, fostul jucător al lui Dinamo, Mirko Ivanovski, trage din marginea careului mic, dar Rusu reține spectaculos. Finalul meciului clarifică lucrurile. Pospelov lovește bara, mingea ajunge la Cosmin Bârnoi, abia intrat, iar acesta face 3-0 cu un șut bine plasat. Se termină 3-1, după golul marcat, la ultima fază, de Mihai Ene. Unirea câștigă, astfel, 3 puncte importante, bifează primul succes stagional în fața propriilor spectatori și rămâne neînvinsă după 4 etape.

Săptămână dificilă pentru galben-albaștri Unirea Slobozia va juca, la mijlocul săptămânii viitoare, în play-off-ul Cupei României. Echipa ialomițeană va primi, pe teren propriu, vizita echipei de prim eșalon, FC Hermannstadt. Meciul se va juca joi, 31 august 2023, de la orele 17,30. Duminică, 3 septembrie 2023, orele 11,00, Unirea va avea o deplasare foarte dificilă, la una dintre echipele în formă ale campionatului, Chindia Târgoviște

A debutat și Dragoș Lazăr În minutul 58 al meciului cu CS Tunari, Mario Aioanei a fost înlocuit de Dragoș Lazăr, debutant în tricoul Unirii. Acesta este ultimul transfer al ialomițenilor, perfectat chiar săptămâna trecută. Dragoș Lazăr are 19 ani, este mijlocaș de bandă și vine la Slobozia de la Gloria Buzău unde l-a avut antrenor, sezonul trecut, pe actualul «principal» al Unirii, Adrian Mihalcea.

27 August 2023, 13:55 (2959 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup

Comentariile cititorilor:


Doriane:
(30 August 2023, 05:56)
Aici va spuneți parerea sub un alt nume pentru fa probabil nu vreti sa deranjați anumite persoane sau sa fiti deranjați! E totul ok ! Ceea ce este mai important este ca asa-zisul nostru centru de copii si juniori nu produce nimic ! Iar rezultatele juniorilor sunt pe masura , foarte slabe la toate categoriile de varsta! Daca ne uitam pe clasamente doar grupa 2012 e mai rasarita pentru ca au singurul antrenor cu coloana vertebrală si pasionat si bun in ceea ce face ! Grupele de juniori A si B care ar trebui sa faca pasul spre echipa mare sunt rau de tot ! O spun iar: unde sunt fotbaliștii aia premiati la CJ ca au castigat un turneu amical,iar in meciurile oficiale abia castiga un meci, pentru ca rezultatele vorbesc? Cati din ei prind lotul la echipa mare? Cati din ei joaca titulari? Dau acest exemplu pentru ca ei au fost cei mai ridicati in slavi !
Dorian:
(29 August 2023, 19:05)
Aparent nu mi s-a aprobat al 2 comentariu,asa ca o sa îl postez din nou: Bine,nu e corect zis pe cine interesează de Slobozia. Da sifon cu ce informații? Cu niște comentarii de pe un ziar local? Zici ca se vorbește aici de tacticile secrete ale echipei sau alte informații despre ea și eu m-as duce rapid la echipele adverse sa torn. Sau dacă prin sifon te referi la turnat la partid,iarăși,am zis și în articolul cu mioveni ca ma doare în ... de partid. Ca mna,ce poți turna de aici? Maxim niște înjurături de la niște comentarii care nici măcar nu au numele real al persoanei din spatele comentariului.
Dorian:
(29 August 2023, 13:47)
*numele reale ale persoanelor din spatele comentariilor
Dorian:
(29 August 2023, 13:38)
@Suporter de unde manca-ti-as sifonar? Pe cine crezi ca interesează de Slobozia? XDDD
Suporter:
(29 August 2023, 00:37)
"Fotbalist"cine sa dea nume? Marius e unul de al președintelui si cred ca are si el grupa de juniori când nu are curse cu taxiul. iar Dorian este agitator sau sifonar care agita apele prin toate articolele poate poate mai afla câte ceva... cat despre juniori... mai multi de jumătate suntem supărați dar când știi ca scouter taie si spanzura cu domn presedinte seara de seara pe la terase??? ce putem face? ne luam copiii încet încet si mergem prin alta parte. lasa sa joace baiatul președintelui la echipa mare. mai rotunjesc si ei bugetul în familie.
Fotbalist:
(29 August 2023, 00:14)
De ce nu dați nume fraților?va e frica sa spuneți ca stăpânii inelelor sun Domn antrenor (...) care a fost pe la toate echipele prin judet pe unde a fost ciolan de ros iar la juniori se pregătește prin Croația Elveția și Madagascar ca de.....plătește tăticu lui....si mamica lui....si noi vrem rezultate?mister prezident uns în locul domnului (...) sta prin baruri seara de seara cu noi sau cu...cautatorul de talente ialomițene din 1907..
Dorian:
(28 August 2023, 22:34)
@Cioky ati jucat acasa cu Tunari,penultima clasata.Chill)))
Dorian:
(28 August 2023, 22:32)
@Marius vezi ca încurci persoanele. Mai citește o data comentariile.
Cioky:
(28 August 2023, 18:23)
A jucat mai bine echipa fără Toma,Afalna și Ibrian...hai sa batem Sibiul joi și Chindia duminica...respect Mihalcea! FORZA UNIREA!
Marius:
(28 August 2023, 17:41)
Dorian,tu scrii la 2 mâini ,my friend!Nu fi răutăcios, suntem pe 2.Hai la meciul de joi,susține echipa, lasa faza cu promovatul jucătorilor autohtoni. Dacă au valoare vor juca ,la Slobozia, la Buzău, la Călărași, la FCSB,etc.Ti se pare tie ca joacă tineri din Slobozia la alte echipe, si la Unirea n au loc? Esti frustrat, se simte...
Dorian:
(28 August 2023, 01:07)
@Suporter bine,my bad,ei au fost băgați pe parcurs. Dar mna,tot au jucat și ei ceva.
Dorian:
(28 August 2023, 01:05)
,,In primul 11 nu a fost nimeni din Slobozia! De ce?" @Suporter Ibrian și Lazăr din ce oraș sunt frt?
Dorian:
(28 August 2023, 00:50)
,,In primul 11 nu a fost nimeni din Slobozia! De ce? Uitați-vă la grupele de copii si juniori ce rezultate au!" ,,Va rog sa postați de acum incolo si toate rezultatele copiilor si juniorilor în meciurile oficiale , nu doar cand castiga ! Pe pagina lor de facebook,posteaza doar cand castiga, le e rusine sa posteze săptămâna de săptămâna rezultatele obținute in week-end!" @Suporter (...) e efectiv mind fuck ce ai spus. Efectiv zici 2 chestii total paralele in același text. Zici la început ca de ce nu sunt jucători și de la Slobozia ca uite ce rezultate au juniorii(bănuiesc ca te referi ca sunt bune,ca altfel de ce ai baga juniori care au rezultate slabe) și tot tu la final zici ca sa se posteze rezultatele și la juniori ca pe Facebook le e rusine sa posteze.(adică ca juniorii scot rezultate slabe,total în antiteza cu ce ai zis la inceput).
Suporter:
(27 August 2023, 17:33)
Foarte bine ca aduc juniori din alta parte ! Ca de la noi nu se poate ! In primul 11 nu a fost nimeni din Slobozia! De ce? Uitați-vă la grupele de copii si juniori ce rezultate au! Dar asa ne trebuie cand copiii nostri nu sunt bagati in echipa din cauza ca parintii nu au bani si noi nu facem nimic,vorbim doar pe la colturi ! Seful centrului este cine este si cred ca nu are voie sa fie tras la raspundere sau inlocuit si cu asta am spus tot! Va rog sa postați de acum incolo si toate rezultatele copiilor si juniorilor în meciurile oficiale , nu doar cand castiga ! Pe pagina lor de facebook,posteaza doar cand castiga, le e rusine sa posteze săptămâna de săptămâna rezultatele obținute in week-end!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind acordarea subvențiilor din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj

În Monitorul Oficial nr. 181/09.03.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 11/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 13:20
(4284 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Sâmbătă, 28 martie 2026, Protopopiatul Slobozia organizează ediția a XVI-a a evenimentului dedicat susținerii vieții, speranței și solidarității, «Marșul pentru Viață”, care va avea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 12:50
(2007 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1200 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1471 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1428 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1132 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(6687 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1431 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1306 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(1773 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(1939 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(3533 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1286 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1538 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(3817 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(966 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(1847 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(8382 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2111 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2404 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(3541 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3226 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(2547 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(2893 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1363 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 168 persoane, angajate în luna ianuarie 2026

În luna ianuarie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 168 persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 10:35
(3827 vizualizări - 0 comentarii)


APIA începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează rentierii agricoli că, pentru a primi renta viageră aferentă anului 2025, este necesară obținerea vizei anuale. Perioada de vizare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2026, 09:15
(2008 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Reținut pentru comiterea infracțiuni de «viol asupra unui minor»

Marți, 24 februarie 2026, polițiștii din Jilavele, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță pentru 24 de ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2026, 14:30
(3235 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița: «Dor și sărbătoare… miturile iubirii românești»

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Clubul Seniorilor «Răsărit în Amurg» Slobozia, au organizat evenimentul cultural «Dor și sărbătoare… miturile iubirii ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 15:25
(2957 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(3207 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...