Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Turismul ialomițean ține la distanță vizitatorii

Turismul ialomițean ține la distanță vizitatorii

În ultimii 5 ani, autoritățile ialomițene au încercat să transforme dezvoltarea turismului într-o prioritate. Institutul Național de Statistică arată faptul că toate aceste eforturi nu au fost încununate de succes, având în vedere că numărul celor care vizitează Ialomița pentru a se bucura de poten­țialul său turistic rămâne scăzut. Cu toate acestea, s-au cheltuit bani publici sau europeni pentru o activitate care, încă, nu are priză la public.

Turismul în cifre În ultimele 6 luni, potrivit Institutului Național de Statistică, puțin peste 34 de mii de persoane au vizitat județul Ialomița în scop turistic. Același număr de turiști a avut județul nostru și în 2022, susține INS. Astfel, instituția plasează Ialomița printre județele cel mai puțin vizitate de turiști. Iar situația este cât se poate de reală, având în vedere că potențialul turistic al Ialomiței este scăzut, iar cel care există nu este exploatat suficient, susțin specialiștii în statistică. Întreg turismul din Ialomița se concentrează pe malurile Lacului Amara, considerat de INS simbolul turistic al județului. Turiștii vin aici datorită proprietăților curative ale apelor din lac și nămolului sapropelic, de care au auzit fie de la părinți, fie au citit întâmplător pe internet. Istoria Lacu­lui Amara și a apelor binefăcătoare este prea puțin promovată, deși are peste 130 de ani. Lacul Amara a fost descoperit de chimistul moldovean Petru Poni, primul cercetător român care a analizat compoziția apelor minerale din țara noastră. Povestea lacului o știu însă doar muzeografii Muzeului «Poni Cernătescu» din Iași, acolo unde s-a născut, de fapt, savantul, și nu este deloc promovată în orașul-stațiune care poartă numele lacului cu puteri terapeutice. Pe lângă Lacul Amara, INS plasează pe harta obiectivelor turistice din județ Mânăstirea Balaciu și Piscul Crăsani, unul dintre cele mai mari situri arheologice din județ.

Infrastructura lasă de dorit Pe lângă lipsa unor obiective turistice care să atragă vizitatori, turismul ialomițean duce lipsă și de infrastructură. Puținele obiective turistice din județ sunt așe­zate pe drumuri aproape impracticabile. Ca să ajungi pe malul Lacului Amara, de exemplu, trebuie să faci față gropilor din asflat, drumul nefiind reparat de ani buni. La toate acestea se adaugă și lipsa locurilor de cazare. INS arată că în Ialomița există doar 20 de uni­tăți de cazare, răspândite în tot județul, a căror capacitate nu depășește 2500 de locuri. Cu toate acestea, în turismul ialomițean au fost investiți bani europeni sau guvernamentali, fără a fi rezolvate problemele legate de infrastructură. De notorietate sunt cele două puncte de informare turistică de la Slobozia și Amara, în pre­zent închise, pentru care s-au cheltuit fonduri europene în valoare de 1,2 milioane de lei. Mai mult, între 2013 și 2017, Consiliul Județean Ialomița a cheltuit 1,5 mili­oane de lei pentru realizarea unei faleze la Dunăre, în zona Bordușani, cu scopul de a dezvolta turismul, însă inițiativa a fost abandonată definitiv. Aceeași instituție ar fi cheltuit 1,8 milioane de lei pentru amenajarea unui adăpost pescăresc la Giurgeni, tot în scop turistic, însă proiectul nu a beneficiat de finanțare. Singurele obiective istorice pe care Consiliul Județean Ialomița le-a salvat rămân Biserica de Lemn «Sfântul Nicolae» din Slobozia și Conacul Bolomey din Cosâmbești.

27 August 2023, 15:40 (9966 vizualizări - 6 comentarii)

Taguri: Ialomița turism

Comentariile cititorilor:


Mary :
(28 August 2023, 21:50)
Ne uităm la Amara și ne "place" să arătăm cu degetul, pe bună dreptate, lipsa proiectelor, ca la Slobozia, ce ne aruncă departe în timp și nici acolo deoarece Amara era vizitată de turiști străini, polonezi, germani, unguri, care erau interesați de nămolul sapropelic ce face minuni. Dar edilii orașului Amara, de fapt o comună mai dezvoltată fără infrastructură și apă, au bătut pasul pe loc, sau apa-n piuă în care se oglindesc adevărați luceferi ai politicii actuale, mai călare, mai pe jos, ce au promis marea cu sarea în locul bălții părasită și plină de stuf, au ales în schimb nepăsarea și înavuțirea ca țintă finală.
Stefan:
(28 August 2023, 12:32)
Judetul cu cele mai putine investitii cred ca din tara , coruptie , saracie , inapoiere , nu intâmplator patronata in cei 30 de ani de PSD...
Elodia:
(28 August 2023, 11:59)
ai dreptate turistule rătăcit. norocul meu că nu vizitează mai nimeni ialomița că altfel mă găseau aștia de mult
Toto:
(28 August 2023, 10:00)
Ialomițenii au făcut turism prin reprezentanții lor, în Grecia și alte țări, pe banii pentru centre de informare, practic două bărăci de termopan, și pe prosteala votanților PSD/PNL închinători la oase de morți.
Turist ratacit:
(28 August 2023, 00:31)
Ce dracu sa vizitezi,câmpurile, bălțile pline de plase monofilament și electricieni, hoți și corupția la tot pasul, praf și mizerie, oamenii bețivi și acrii la vorbă și neprietenosi care sunt la tot pasul? Despre ce vorbiți?
Toma:
(27 August 2023, 17:34)
Autoritățile ialomițene s-au prefacut ca depun efortusi sa "transforme dezvoltarea turismului într-o prioritate". Daca te uiti cat a costat centrul de informare turistica intelegi imediat toata prefacatoria.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 21 Aug 2026
334 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Movilița: Au furat gardul din tablă

În prima zi a săptămînii, luni, 4 martie, polițiștii de la Movilița au fost alarmați cu privire la furtul unei părți a gardului împrejmuitor din tablă al unei societăți comerciale. În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2011, 14:36
(12093 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movilița furt


Slobozia: Accident la Bora

Un șofer băut a reușit luni, 4 aprilie, să pună pe jar polițiștii și medicii serviciului de Ambulanță. După ce a băut bine, slobozeanul în vîrstă de 40 ani s-a urcat la volanul unei autoutilitare. Doar ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2011, 14:35
(14463 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Armășești: Fier vechi, fier vechi!

Luni, 4 aprilie, polițiștii ialomițeni au prins un tînăr de 20 ani din orașul Căzănești în timp ce cumpăra fier vechi pe raza comunei Armășești, în condiții ilegale. Tînărul a fost dus la sediul poliției ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2011, 14:35
(11168 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Cu cuțitul la discotecă

Un tînăr de 33 ani, din comuna Sinești, a fost depistat cu un cuțit asupra sa în timp ce se afla la o discotecă din Maia. Duminică, 3 aprilie a.c., lucrători din cadrul Posturilor de Poliție Maia și Brazii ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 18:38
(14055 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Surprinși în flagrant în timp ce furau sîrmă

Duminică, 3 aprilie, trei tineri, cu vîrste cuprinse între 15 și 21 ani, din Fetești, au fost identificați de o echipă de polițiști și jandarmi în timp ce sustrăgeau sîrmă de pe un teren cultivat cu viță ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 18:38
(9535 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Coșereni: A furat din curte

În data de 1 aprilie 2011, Poliția Urziceni a fost sesizată de un bărbat, de 54 ani, din localitate, despre faptul că în perioada 27.03.2011-01.04.2011, persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 18:38
(7714 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Coșereni furt


Copilul dispărut din Urziceni, depistat în București

Matache Leonard Gabriel, de 14 ani, din Urziceni, a fost identificat pe raza municipiului București, după două zile de la dispariție. Acesta s-a deplasat pe raza municipiului București cu trenul, fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 18:32
(11060 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A amenințat că se aruncă pe casa scării

După ce a consumat băuturi alcoolice, un bărbat în vîrstă de 43 ani ce locuiește într-un bloc ce a aparținut fostului IAS Bărăganu a amenințat că se aruncă în gol pe casa scării. Vecinii au fost cei care ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 18:30
(8040 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Flăcări în apropierea barajului

Aproximativ 200 ha de stuf și vegetație uscată au fost mistuite de flăcări în după-amiaza zilei de sîmbătă, 02 aprilie, în apropierea barajului Dridu. Pompierii militari de la Detașamentul Urziceni au intervenit ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 18:28
(9828 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Dridu incendiu


Slobozia: Țigări de contrabandă prin curierat rapid

Polițiștii ialomițeni au prins un bărbat de 45 ani din Slobozia în timp ce ridica de la o societate cu profil curierat rapid trei colete în care se aflau 20000 de țigarete. Potrivit polițiștilor, țigările ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 09:54
(12135 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi moldoveni cu ședere ilegală

De asemenea, în cadrul unei acțiuni, polițiștii ialomițeni au depistat doi cetățeni moldoveni cu ședere ilegală în Slobozia. Cei doi ai fost preluați de inpectorii Oficiului Român de Imigrări Ialomița care ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 09:53
(9379 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pistol cu bile de cauciuc, folosit fără drept de un tînăr

La sfîrșitul săptămînii precedente, în Slobozia a fost prins un tînăr de 26 ani ce purta și folosea fără drept un pistol cu bile de cauciuc. Polițiștii au întocmit pe numele bărbatului dosar penal pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 09:52
(9921 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune de amploare a Poliției Române în sudul țării

Inspectoratul General al Poliției Române a coordonat timp de două zile, respectiv 1 și 2 aprilie, o amplă acțiune desfășurată în Călărași, Dîmbovița, Giurgiu, Olt, Teleorman și Ialomița. Peste 200 de polițiști ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 09:51
(9548 vizualizări - 0 comentarii)


2 aprilie-Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

2 aprilie-Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

Națiunile Unite au declarat în decembrie 2007 ziua de 2 aprilie drept Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, fiind sărbatorită anual la nivel mondial, cu scopul de a dinamiza și coagula eforturile ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2011, 10:49
(10657 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: autism Ialomița


Autoturism furat din Spania, identificat la un centru de dezmembrări din Ialomița

Autoturism furat din Spania, identificat la un centru de dezmembrări din Ialomița

Lucrători din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional cu autovehicule furate. Astfel, au fost verificați 13 operatori ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2011, 15:27
(8789 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Viziuni», expoziție semnată Tudor Meiloiu

Miercuri, 6 aprilie, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea», artistul plastic Tudor Meiloiu vernisează expoziția grafică «Viziuni». Evenimentul va debuta după amiază, la orele 14.00, iar după vernisaj ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2011, 15:23
(12882 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Minor dispărut

Un adolescent de 14 ani din Urziceni a dispărut de acasă. Părinții au reclamat dipariția copilului, joi, 31 martie și au declarat polițiștilor că băiatul a plecat, miercuri, 30 martie, la școală de unde ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2011, 13:25
(7734 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Spărgător de locuințe, prins de polițiști

La jumătatea lunii februarie 2011, locuința unui bărbat de 58 ani, din Urziceni, a fost spartă. Potrivit polițiștilor, din casă au fost furate mai multe bunuri și aparatură electronică. Bunurile furate ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2011, 13:25
(9350 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Adolescent de 16 ani, arestat pentru tîlhărie

Judecătorii slobozeni au dispus arestarea preventivă pentru 19 zile a unui adolescent de 16 ani din localitatea Amara, pentru tîlhărie. Infractorul a acționat la jumătatea lunii precedente, pe data de ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2011, 13:24
(9370 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: I-au furat porțile

Joi, 31 martie, un bărbat de 39 ani din Munteni Buzău a reclamat polițiștilor din localitate faptul că i-au fost furate două porți metalice în valoare de 500 lei. În urma verificărilor, hoții au fost identificați ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2011, 13:24
(9049 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Accident cu două victime

O șoferită grăbită ce a efectuat o depășire neregulamentară au fost cauzele principale ale producerii unui accident de circulație produs joi, 31 martie, pe DN2A. Pe scurt, tînăra, de 34 ani, din Tulcea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2011, 13:23
(6930 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Confiscare de pesticide expirate

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au confiscat ieri, 31 martie, aproximativ 145 litri de produse pentru protecția plantelor ce erau expirate. Confiscarea s-a produs în cadrul ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2011, 13:22
(8892 vizualizări - 0 comentarii)


Din 8 aprilie 2011, se închide Combinatul Chimic Slobozia

Grupul InterAgro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, a anuntat marți, 29 martie a.c., că «de la 1 aprilie 2011, va opri de la funcționare și combinatul chimic din Turnu Măgurele (aparținînd societății ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 17:15
(11412 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Au dispărut doi minori

Ialomița: Au dispărut doi minori

Miercuri, 30 martie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că minorii Nedelcu Adriana, de 15 ani, din comuna Perieți și Radu Marius, de 15 ani, din comuna Ograda au plecat de la domiciliile ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 15:48
(11723 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: A distrus un gard cu tractorul

Un bărbat de 36 ani, administratorul unei firme de pe raza comunei Bordușani, a sesizat Poliția despre faptul în perioada 26-30 martie, persoane necunoscute au distrus gardul împrejmuitor al atelierului ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 15:27
(12344 vizualizări - 2 comentarii)


Andrășești: Lemne confiscate de polițiști

Miercuri, 30 martie a.c., polițiștii au identificat în trafic un tînăr, de 22 ani, din comuna Mera, județul Vrancea, care transporta material lemnos. La solicitarea polițiștilor de a prezenta documentele ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 15:26
(12548 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției în Țăndărei și Slobozia: Două permise reținute și aproape 5500 lei amenzi

Pe raza municipiului Slobozia și a orașului Țăndărei au fost derulate acțiuni privind creșterea gradului de siguranță rutieră și legalitatea transporturilor de animale. Polițiștii au acționat pe linia prevenirii ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 15:26
(11033 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Hoți de fier vechi, identificați

Pe numele a doi bărbați din comuna Bordușani s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat. În fapt, în ziua de 30 martie a.c., cei în cauză au dezgropat și secționat o ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 15:25
(9072 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Francofolies 2011»

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea», a Asociației Profesorilor de Limba Franceză «Les Franthousiastes», a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița precum ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 12:09
(4949 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 130 locuri de muncă vacante

Din totalul celor 130 locuri de muncă vacante anunțate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, 10 posturi sînt pentru absolvenții de studii superioare. De asemenea, 39 locuri de muncă ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 11:58
(8263 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...