Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț public

DISPOZIȚIE

privind convocarea Consiliului Local Slobozia în ședință ordinară pentru data de 31 august 2023

Primarul Municipiului Slobozia, județul Ialomița,
Având în vedere:
Prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (5) din Codul Administrativ,
DISPUN:
Art. 1-Se convoacă în ședință ordinară consilierii Consiliului Local al Municipiului Slobozia, în data de 31 august 2023, orele 1600, la Sala de ședințe a Consiliului Local din incinta Primăriei Municipiului Slobozia.
Art. 2-Proiectul ordinii de zi, precum și comisiile de specialitate cărora le vor fi trimise  spre avizare proiectele de hotărâri, sunt prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 3-Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi transmise prin e-mail consilierilor locali și vor fi postate pe site-ul primăriei www.municipiulslobozia.ro-secțiunea-«Consiliul Local», subsecțiunea-«Ședințele Consiliului Local».
Art. 4-Consilierii locali vor putea formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri cu maxim 24 de ore înainte de data ședinței, conform prevederilor art. 36 alin. (14) din HCL nr. 193/30.10.2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Slobozia.
Art. 5-Prevederile prezentei dispoziții se vor aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia și pe site-ul propriu www.municipiulslobozia.ro, prin grija Compartimentului «Proceduri administrative și Secretariat Consiliul Local».
PRIMAR, Dragoș SOARE
CONTRASEMNEAZĂ, Secretar General al  Municipiului  Slobozia, jur. Tudoran Valentin


PROIECTUL ORDINII DE ZI al ședinței ordinare din data de 31.08.2023, orele 16,00
1.
Aprobarea Procesului-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Local Slobozia din data de 27 iulie 2023.
2. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 10 august  2023.
3. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 25 august  2023.
4. Proiect de hotărâre privind trecerea unor bunuri din domeniul public al Municipiului Slobozia în domeniul privat al Municipiului Slobozia în vederea scoaterii din funcțiune și casării acestora.
5. Proiect de hotărâre privind participarea Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» din Slobozia la Programul «Programul Educație și Ocupare», Obiectiv de politică: 4 «Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale», Prioritate: P08 «Creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic», Obiectiv specific: ESO4.5 «Îmbunătățirea calității, a caracterului incluziv, a eficacității și a relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii, inclusiv prin validarea învățării non-formale și informale, pentru a sprijini dobândirea de competențe-cheie, inclusiv de competențe de antreprenoriat și digitale, precum și prin promovarea introducerii sistemelor de formare duală și a sistemelor de ucenicie (FSE+)», Ghidul Solicitantului-Condiții Specifice «Adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactic din ÎPT-Stagii de practică pentru elevi» și pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul «Stagii de practică și oportunități de carieră pentru elevii Liceului Tehnologic Alexandru Ioan Cuza din Slobozia».
6. Proiect de hotărâre privind constituirea rezervei de implementare destinată reechilibrării contractului nr. 31992/2021/143/03.03.2021 aferent proiectului «Regenerarea spațiului urban zona „Orășelul Copiilor“ din Municipiul Slobozia».
7. Proiect de hotărâre  privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții «EXTINDERE REȚELE DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE CARTIER BORA».
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții «EXTINDERE REȚELE DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE CARTIER SLOBOZIA NOUĂ».
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții «REALIZARE REȚEA ILUMINAT PUBLIC ÎN  MUNICIPIUL SLOBOZIA-STRADA IEZERULUI».
10. Proiect de hotărâre referitor la modificarea și completarea H.C.L. nr. 103/28.07.2011 privind modificarea și înlocuirea Anexei la Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 83/2001 prin care se stabilesc inventarele care alcătuiesc domeniul public al municipiului Slobozia, cu modificările și completările ulterioare.
11. Proiect de hotărâre referitor la modificarea și completarea H.C.L. nr. 104/28.07.2011 prin care s-a aprobat inventarul domeniului privat al Municipiul Slobozia, cu modificările și completările ulterioare.
12. Proiect de hotărâre referitor la completarea Anexei nr. 2 a HCL Slobozia nr. 58/20.05.2016 privind darea în administrarea unităților de învățământ cu personalitate juridică din municipiul Slobozia a imobilelor (construcții și teren aferent), proprietate publică a unității administrativ-teritoriale, în care își desfășoară activitatea, precum și darea în administrare a unor bunuri din domeniul public al municipiului Slobozia catre Direcția de Administrare a Domeniului Public Slobozia.
13. Proiect de hotărâre referitor la completarea HCL nr. 197/10.08.2023 privind darea în administrare a imobilului situat în Municipiul Slobozia, strada Nisipuri, bloc 47, scara A, apartament 4, județul Ialomița, către Școala Gimnazială «Sfântul Andrei» Slobozia.
14. Proiect de hotărâre privind abrogarea H.C.L. Slobozia nr. 318/25.11.2021 privind retragerea dreptului de administrare asupra imobilului-teren în suprafață de 1903 mp, situat în Municipiul Slobozia, Aleea Școlii nr. 2, conferit Clubului Sportiv Școlar Slobozia.
15. Proiect de hotărâre privind aprobarea listei de repartizare a locuințelor libere construite din fonduri ANL în Municipiul Slobozia-luna august 2023.
16. Proiect de hotărâre privind efectuarea unui schimb de terenuri între UAT Municipiul Slobozia și Societatea Transmar Ialomița SA.
17. Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, Aleea Olimpia, nr. 4, bloc T4, scara A, etaj 1, apartament 8, către doamna Tudorici Elena-Claudia și domnul Tudorici Alexandru-Marian.
18. Proiect de hotarâre privind aprobarea Acordului de înfrățire între Municipiul Slobozia și Comuna Stăuceni-Municipiul Chișinău-Republica Moldova.
19. Întrebări. Interpelări. Puncte de vedere.

29 August 2023, 19:40 (2069 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 26 Iun 2026
275 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 13 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 4 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10610, cu 13 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2021, 17:20
(2309 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Județeană de Statistică Ialomița: Recensământul General Agricol runda 2020

Recensământul se realizează de către Institutul Național de Statistică, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Afacerilor Interne împreună cu structurile din subordinea acestora, cu ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2021, 12:20
(3051 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 10 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 3 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10597, cu 10 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2021, 16:45
(2347 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 2 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10587, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2021, 16:40
(2930 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 14 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 1 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10584, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

1 Mai 2021, 16:50
(3626 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 30 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10570, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de joi ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2021, 17:10
(3345 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Fetiță de 1 an, moartă într-un accident rutier

Borănești: Fetiță de 1 an, moartă într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în seara zilei de joi, 29 aprilie a.c., în comuna Borănești. 4 persoane au fost rănite, iar o fetiță de un an a murit, după ce două mașini s-au ciocnit violent. Autoturismele ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2021, 10:00
(3782 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Controale pe linie de piscicultură. Amenzi de peste 113000 de lei!

19 infracțiuni constatate, aproape 600 de sancțiuni contravenționale aplicate și peste 160 de kilograme de pește confiscate. Este bilanțul a 42 de verificări pe linie de piscicultură efectuate de polițiștii ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 18:30
(3293 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, monitorizată de polițiști

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au acționat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, precum și pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul COVID- ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 18:25
(2701 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița, Traian: Prevenirea furturilor de animale

În cursul zilei de miercuri, 28 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității și Secției de Poliția Rurală Grivița au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 18:10
(2237 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 13 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 29 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10566, cu 13 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 16:20
(2097 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a redeschis circulația pe podul de la Bora. Lucrările continuă!

Slobozia: S-a redeschis circulația pe podul de la Bora. Lucrările continuă!

Joi, 29 aprilie a.c., lucrările de reabilitare a căii de rulare pe podul de la Bora au fost finalizate. Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța (DRDP Constanța) au precizat însă ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 15:05
(6164 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Evaluarea efectivelor de animale protejate

În baza atribuțiilor ce îi revin conform legislației în vigoare, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului realizează studiile de evaluare a stării resurselor biologice pentru stabilirea cotelor ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2021, 13:15
(3051 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 29 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 28 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10553, cu 29 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2021, 16:30
(2832 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune filantropică a Protopopiatului Urziceni

Reprezentanții Protopopiatului Urziceni au continuat și în acest an campania umanitară organizată cu ocazia Paștelui. Astfel, cu sprijinul unei firme locale, au fost acordate alimente persoanelor nevoiașe ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2021, 17:20
(2930 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor în perioada Sărbătorilor Pascale

Abonații care vor să-și achite facturile sunt informați de către reprezentanții RAJA Constanța cu privire la faptul că, în perioada 30 aprilie-3 mai 2021, casieriile RAJA Constanța sunt închise. În această ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2021, 16:55
(4882 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 4 mai 2021, termenul pentru depunerea situațiilor financiare pe anul 2020

Până la data de 4 mai 2021, instituțiile publice sau persoanele juridice cu și fără scop patrimonial au obligativitatea de a depune situațiile financiare pentru anul 2020, la sediul Administrației Județene ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2021, 16:40
(2256 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 26 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 27 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10524, cu 26 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2021, 16:25
(2758 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești, Făcăeni: Băuți la volan

Un bărbat de 40 de ani s-a ales cu un dosar penal după ce a fost identificat la volanul unui vehicul în stare de ebrietate. În ziua de luni, 26 aprilie 2021, mai mulți șoferi au sesizat la numărul de urgență ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2021, 16:15
(2394 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni de prevenire a răspândirii noului Coronavirus

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile de verificare a modului în care cetățenii din județ respectă măsurile de protecție sanitară. Astfel, au fost aplicate 127 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2021, 16:05
(2244 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

În Duminica Floriilor, patru șoferi au fost depistați în flagrant de polițiștii de la Rutieră conducând autoturisme pe drumurile publice din județul Ialomița aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 19:10
(2201 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Eveniment privat, întrerupt de polițiști

În cursul zilei de duminică, 25 aprilie a.c., în jurul orelor 20,30, polițiștii din Fetești s-au sesizat din oficiu cu privire la desfășurarea unei petreceri private la un restaurant din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 18:50
(1907 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 73 mii de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Polițiștii ialomițeni, sub autoritatea Instituției Prefectului Ialomița, au continuat să acționeze, în sistem integrat, alături de celelalte structuri, în vederea verificării respectării măsurilor impuse ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 18:40
(3702 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 21 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 26 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10498, cu 21 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 16:15
(2693 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Gârbovi

Vineri, 23 aprilie a.c., în jurul orelor 17,05, salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia-Garda de Intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în Slobozia ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 12:55
(2843 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Măsuri de siguranță în apropierea Sărbătorilor Pascale

Inspectorii de Prevenire vor intensifica, în această perioadă, acțiunile de control și informare preventivă la lăcașurile de cult din județul Ialomița, unde se preconizează participarea unui număr mare ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2021, 12:35
(3466 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 25 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10477, cu 7 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2021, 17:05
(3136 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 26 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 24 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10470, cu 26 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2021, 17:15
(2630 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 29 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 23 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10444, cu 29 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 16:40
(2860 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Movilița: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Vineri, 23 aprilie a.c., în jurul orelor 12,10, un accident rutier s-a petrecut în zona localității Movilița. Din primele informații se pare că un automobil s-a ciocnit violent de o autoutilitară. În urma ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2021, 16:05
(2371 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Mihai în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Urbanistul în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Vasile în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 oRLandO în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 PERICOL în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Peiu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mașină de cusut Singer în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren intravilan agricol Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren extravilan Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Chiparos în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Lenuta în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...