Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Debut peste așteptări

Fotbal, Liga a III-a, Recolta Gheorghe Doja-Gloria Băneasa 5-1

Debut peste așteptări

Meciurile dintre Recolta Gheorghe Doja și Gloria Băneasa, disputate sezonul trecut, au fost echilibrate, încărcate de neprevăzut până la finalul celor 90 de minute. Acum, în prima etapă a noii ediții de campionat, ialomițenii ne-au oferit o surpriză foarte plăcută. După ce Unirea ne făcuse prânzul mai frumos, Recolta ne-a încheiat ziua de sâmbătă așa cum orice microbist ialomițean și-ar dori. Meciul a început echilibrat, cu ambele echipe dispuse să lupte cu toate armele, inclusiv intrări mai energice. Antrenorul Mirel Condei a început meciul cu următorii jucători: Borțea-Lungu, Ene, Ivan, Andrei-Răduca, Pălii, Drăgan, Alexe, Radu-Năstase. Pe parcursul reprizei secunde au mai intrat Comșa, Liță, Anton, Barabaș și Eavaz. Echilibrul s-a rupt în momentul în care Ionuț Drăgan a fost oprit prin fault în careul dobrogenilor. Arbitrul dictează penalty, iar Adrian Răduca transformă cu precizie. Din acel moment, Recolta pune stăpânire pe meci, vin ratările, dar și golul de 2-0. Năstase pătrunde pe dreapta, centrează la întâlnire, iar Adrian Răduca este omul potrivit pentru 2-0. Până la pauză, oaspeții reduc din handicap, menținând suspansul. Și, cum meciul nu se putea încheia fără un gol marcat de Năstase, acesta face 3-1 cu o frumoasă execuție. Tânărul David Liță înscrie pentru 4-1 la câteva minute după ce a fost introdus în teren, și spulberă orice îndoială asupra destinației celor 3 puncte. Motiv de mare bucurie pentru David, dar și pentru tatăl său, fostul jucător al Stelei, Cătălin Liță, aflat în tribună. Se termină 5-1, după reușita lui Ionuț Drăgan. Victorie la un scor care depășește așteptările și, cel puțin pentru o etapă, Recolta Gheorghe Doja este liderul seriei a 3-a. În etapa a 2-a, ialomițenii se deplasează la LPS Clinceni, echipă care i-a luat locul Gloriei Albești. Meciul se va juca sâmbătă, 2 septembrie 2023, de la orele 17,00.

29 August 2023, 15:05 (2991 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare
Înfrângere usturătoare

Comentariile cititorilor:


Dorian:
(30 August 2023, 17:35)
S-a trezit @Zilnic din boscheți sa ma facă prost. Tu cine drq ești cumetre?
Zilnic:
(30 August 2023, 16:33)
Voi cu mintea lui dorian vă puneți?o are liniștită,știți vorba
Pt dorian:
(30 August 2023, 00:34)
Hai ca te contrazici singur in toate comentariile
Dorian:
(29 August 2023, 22:18)
Mama ba ce surprize au fost în etapa asta))) Modelu da de pamant cu Voluntari 2,venind după rezultate slăbuțe în amicale și în Cupa Romaniei,și cu antrenorul adus în vara demis. Borcea care retrogradase sportiv face egal la câștigătoarea seriei din ultimii ani.Cernavodă care a pus ceva probleme Sloboziei în cupa pierde acasă cu nou promovata Fundulea. Și Recolta care da de pamant cu Băneasa,venind după o ieșire din Cupa Romaniei cauzata de o echipa de judeteana. Pana la urma posibil sa ma fi înșelat,seria pare mai tough decât ma asteptam. Dar și Recolta pare sa se tina destul de bine pe picioare. Sa vedem în următoarele etape cum evoluează lucrurile.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 11 Iul 2026
283 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Sancțiuni în trafic

Marți, 27 aprilie, timp de două ore, polițiștii rutieri din Slobozia și din cadrul Posturilor de Poliție arondate municipiului, au acționat în 9 filtre, în principalele puncte de acces la intrare și ieșire ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:56
(28432 vizualizări - 0 comentarii)


Crescătorii de ovine/caprine pot solicita subvenții

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că, în perioada 28 aprilie-31 mai 2010, crescătorii de ovine/caprine pot solicita Plata Națională Directă Complementară pentru sectorul zootehnie ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:55
(13449 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Transport ilegal de animale

Marți, 27 aprilie, polițiștii slobozeni aflați într-un filtru pe DN21 din municipiu, au depistat o autoutilitară cu numere de înmatriculare străine, la volanul căruia se afla un tînăr, de 22 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:54
(20975 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Copii la furat din autoturisme

În cursul nopții trecute, respectiv 27 spre 28 aprilie, o patrulă mixtă de siguranță publică a observat, pe o stradă din Urziceni, un grup de patru persoane care, la vederea autospecialei poliției, au fugit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:53
(24600 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan fără permis

În cursul nopții de luni spre marți, respectiv 26 spre 27 aprilie, puțin după miezul nopții, o echipă mixtă de siguranță publică aflată în serviciul de patrulare pe raza municipiului Slobozia, a oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:51
(24290 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Șofer beat, prins de polițiști

Un bărbat de 30 de ani, din comuna Săveni este cercetat penal de polițiști după ce acesta a fost depistat în cursul zilei de luni, 26 aprilie, conducînd pe DJ 201 un autoturism deși consumase băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:50
(14836 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Motociclist accidentat

La începutul săptămînii, luni, 26 aprilie, pe Bulevardul Unirii din Slobozia s-a produs un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unui tînăr de 18 ani, din localitate. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:49
(21757 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Hoți prinși de polițiști

Luni, 26 aprilie, polițiștii din Ciochina au fost sesizați de un localnic despre faptul că în perioada noiembrie 2009-25 aprilie 2010, persoane necunoscute i-ar fi sustras dintr-o fîntînă aflată în curtea ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:48
(23466 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 17:08
(13761 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 16:54
(15494 vizualizări - 0 comentarii)


6 ialomițeni, judecați pentru trafic de minori

Șase persoane, dintre care una în stare de arest preventiv, au fost trimise în judecată pentru trafic de minori. Suspecții, prin violențe și amenințări, au exploatat din punct de vedere sexual mai multe ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 16:49
(20341 vizualizări - 0 comentarii)


Problema celor 6 loturi de teren atribuite de Primărie Episcopiei: PS Vincențiu invocă prefectului Teculescu Legea Cultelor

La scurt timp după publicarea pe site-ul nostru a articolului «Eu cînd vreau să fluier, fluier!/Prefectul Teculescu fluieră în Biserica Consiliului Local Slobozia», Preasfințitul Vincențiu ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 12:57
(24959 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 7000 de pachete de țigări, confiscate

Peste 7000 de pachete de țigări, confiscate

Peste 7000 de pachete de țigări, fără documente de proveniență, ce aveau aplicate timbre emise de autoritățile Republicii Moldova, au fost ridicate în vederea confiscării luni, 26 aprilie, de polițiștii ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 12:22
(21539 vizualizări - 0 comentarii)


Comunicat APIA: În atenția producătorilor de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor de lapte că pot solicita, pînă la data de 30 aprilie 2010, acordarea cotelor din rezerva națională. Potrivit Ordinului nr. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 08:51
(23984 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: A intrat cu mașina în stîlp

Duminică, 25 aprilie, pe raza comunei Traian, s-a produs un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, provocat de un șofer aflat în stare avansată de ebrietate. Polițiștii au stabilit că în timp ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:22
(29835 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Și-a amenințat vecina că o calcă cu mașina

Sîmbătă, 24 aprilie, agenții Postului de Poliție Făcăeni au fost sesizați prin 112, de către o localnică, de 37 de ani, despre faptul că vecinul său, aflat în stare de ebrietate, a amenințat că o va accidenta ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:22
(24308 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Mai multe mașini avariate din cauza unui șofer băut

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 aprilie a.c., agenții Biroului Rutier Fetești au fost sesizați că pe Strada Călărași, din municipiu, s-a produs o tamponare în care au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:22
(23677 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La furat dintr-o școală

În cursul dimineții de sîmbătă, 24 aprilie, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de directorul unei școli din localitate, despre faptul că în cursul nopții de 23 spre 24 aprilie, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:21
(27410 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni pentru siguranța publică

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 aprilie, polițiștii slobozeni au organizat o acțiune în colaborare cu efective din cadrul Inspectoratului Județean al Jandarmeriei și ale Serviciului ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:21
(25395 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Hoți prinși de polițiști

Sîmbătă, 24 aprilie, polițiștii din Bordușani au fost sesizați de către o localnică, de 65 de ani, despre faptul că în noaptea anterioară, persoane necunoscute i-au furat din curtea locuinței și dintr-o ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:20
(27826 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Viteza face victime

Duminică, 25 aprilie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați prin 112, despre producerea unui accident de circulație. Accidentul s-a produs pe DJ203B, pe raza localității Gîrbovi, și s-a soldat cu vătămarea ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:20
(26054 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de polițiștii din Urziceni și Fierbinți-Tîrg

Sîmbătă, 24 aprilie, polițiștii din Urziceni au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pentru prevenirea faptelor cu violență, a furturilor din buzunare, de și din auto, a comerțului ilicit ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:19
(23736 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Beat la volan

O echipă de siguranță publică ce acționa pe raza municipiului Urziceni a oprit pentru control, duminică, 25 aprilie, un autoturism înmatriculat în Spania, la volanul căruia se afla un localnic, de 35 de ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:18
(31117 vizualizări - 0 comentarii)


264 locuri vacante pentru 1100 de persoane fără loc de muncă

Vineri, 23 aprilie a.c., la nivel național s-a desfășurat Bursa generală a locurilor de muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Evenimentul s-a desfășurat și la nivel ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 12:10
(21692 vizualizări - 0 comentarii)


O mașină a luat foc la Făcăeni, acoperișul unei case a fost mistuit de flăcări la Condeești

Sîmbătă, 24 aprilie, autoutilitara unui cetățean din comuna Făcăeni a fost cuprinsă de flăcări ca urmare a unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau izolat necorespunzător. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 12:10
(27341 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Scuterul a fost acroșat de un autobuz

Vineri, 23 aprilie, pe 112, Poliția a fost sesizată despre faptul că pe Strada Călărași, din Fetești, un cetățean care se deplasa cu un moped a fost lovit de un autobuz. La fața locului s-a deplasat un ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2010, 08:30
(23894 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: Minor la volanul autoturismului bunicii

În cursul nopții de joi spre vineri, respectiv 22 spre 23 aprilie a.c., în jurul orei 00,20, polițiștii din Balaciu au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ialomița. În urma legitimării ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2010, 08:29
(24611 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer în stare de ebrietate

Un bărbat de 37 de ani, din Fetești, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiști conducînd un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși se afla în stare de ebrietate. Autoturismul ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2010, 08:26
(23662 vizualizări - 0 comentarii)


S-a înecat în Ialomița?

Polițiști și pompieri au desfășurat joi, 22 aprilie a.c., eforturi comune pentru a depista un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, a cărui dispariție a fost sesizată de către familia acestuia. Ultimele informații ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:56
(23161 vizualizări - 2 comentarii)


Conducea tractorul cu permisul suspendat

Joi, 22 aprilie, în jurul orei 23,30, polițiștii au identificat în trafic, pe strada Călărași, din Fetești, un bărbat, de 45 de ani, din județul Constanța, care se deplasa la volanul unui autotractor ce ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:55
(20298 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...