ULTIMA ORĂ
Instituția Prefectului Ialomița: S-a întrunit Comisia de Dialog Social
Marți, 29 august 2023, s-a desfășurat ședința de lucru a Comisiei de Dialog Social Ialomița. Prezidată de prefectul județului Ialomița, ședința s-a concentrat pe cele două puncte din ordinea de zi, respectiv «Poziția Consiliului Național al Întreprinderilor Private, Mici și Mijlocii din România cu privire la intenția Guvernului de majorare a taxelor, impozitelor și a salariului minim brut în plată» și «Identificarea modalităților de rezolvare a decontării navetei cadrelor didactice, conform legislației în vigoare». «Suntem într-o situație dificilă, pe de o parte vorbim despre presiunea pusă pe afacerile oamenilor, pe de altă parte discutăm de deficitul bugetar național care trebuie acoperit, întrucât riscăm să pierdem banii europeni, banii de investiții pentru țara noastră. Cumva trebuie să ne aliniem standardelor europene și să majorăm o parte dintre taxe. Sigur că, la nivel județean, lucrurile vor trebui puse în aplicare, deciziile Guvernului vor fi duse la îndeplinire, noi aici putem să ne sprijinim reciproc la nivel de relație autoritate-oameni de afaceri!» a declarat prefectul Constantin Marin în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social.
29 August 2023, 15:10 (6388 vizualizări - 0 comentarii)
Instituția Prefectului Ialomița: Întrunire a Comisiei de Dialog Social
Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședințe de lucru la nivel județean
Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural





