Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

RAJA CONSTANȚA-GAZDĂ DE ONOARE PENTRU FORUMUL «WATER LOSS BALKANS»

RAJA CONSTANȚA-GAZDĂ DE ONOARE PENTRU FORUMUL «WATER LOSS BALKANS»

Specialiști din domeniul apei, din țară dar și de peste hotare, sunt prezenți la Constanța pentru a participa la cea de-a V-a ediție a Forumului «WATER LOSS BALKANS», care se desfășoară în perioada 31 august-1 septembrie 2023 la Pavilionul Expozițional. 
Evenimentul este organizat de Asociația Română a Apei (ARA) împreună cu RAJA Constanța și Turkish Society for Infrastructure and Trenchless Technologies (TSITT).
Manifestarea a fost deschisă de Președintele Asociației Române a Apei-Ilie VLAICU, care a urat bun venit tuturor invitaților și a scos în evidență importanța acestor întruniri pentru îmbunătățirea performanțelor tehnice și manageriale ale sectorului, atât în România, cât și în celelalte țări balcanice: «Această acțiune se desfășoară la Constanța, și nu întâmplător, pentru că aici avem unul dintre operatorii foarte buni și cu siguranță cel mai mare operator de apă din România. RAJA Constanța gestionează cu eficiență și cu profesionalism tot ceea ce înseamnă serviciul de alimentare cu apă și este unul dintre membrii foarte buni ai ARA. Ceea ce se va întâmplă astăzi din punct de vedere teoretic, începând de mâine vom gestiona si din punct de vedere practic; vom aplica cele mai noi tehnologii, vom aplica partea de digitalizare, pentru că în condițiile de secetă profundă va trebui să fim tot mai eficienți!».
În deschiderea evenimentului au luat cuvântul și Excelența Sa-Tatsuo KITAGAWA (Adjunctul Misiunii Ambasadei Japoniei), Președintele Autorității Naționale de Reglementare a Serviciilor Comunale-Ionel TESCARU, Președintele Consiliului Județean Constanța-Mihai LUPU, Primarul Municipiului Constanța-Vergil CHIȚAC, Consulul general al Republicii Turcia la Constanța-Emre YURDAKU, Directorul General RAJA Constanța-Aurel PRESURĂ și Directorul ISKI-Safak BAȘA.
Directorul General RAJA-Aurel PRESURĂ a ținut să menționeze că «în România, accesul cetățenilor la servicii calitative de apă și de canalizare a cunoscut o îmbunătățire semnificativă. Aceasta se datorează în mare măsură investițiilor importante care au fost realizate în ultimii ani de către operatorii regionali din sector. Împărtășirea experienței și schimbul de opinii între operatorii de utilități de apă si profesioniștii din sector vor spori eficiența în gestionarea serviciilor publice. Gestionarea resurselor de apă, proiectarea și planificarea rețelelor, modelele hidraulice, managementul presiunii, detectarea scurgerilor și gestionarea infrastructurii, sunt subiecte care trebuie să depășească sfera strictă de cunoaștere a specialiștilor în domeniu. Ele trebuie împărtășite și aduse la cunoștință și autorităților locale, naționale și regionale, factorilor de decizie, decidenților guvernamentali și europeni, care trebuie să înțeleagă specificul local, regional și problemele specifice ale unei zone sau alteia!».
La rândul său, Președintele Consiliului Județean Constanța-Mihai LUPU a ținut să arate susținerea instituției pe care o conduce în calitate de acționar majoritar al RAJA Constanța: «Consiliul Județean și-a asumat un rol foarte clar de instituție-suport a acestei companii, care a demonstrat, și demonstrează în continuare, o capacitate  investițională și managerială foarte bună. Astăzi am discutat, în cadrul celei de-a cincea ediții a Forumului și Expoziției „Water Loss Balkans“, câteva aspecte importante ale activității operatorilor de utilități de apă și modul în care aceștia reușesc să controleze și chiar să reducă pierderile de apă înregistrate în sistemul de alimentare. Evenimentul, găzduit de RAJA, Asociația Română a Apei și AKATED TSITT, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța, reprezintă un real suport în identificarea unor soluții fezabile pentru sporirea eficienței în gestionarea acestor aspecte, care influențează în mod direct inclusiv relaționarea cu consumatorii. În urmă cu puțin timp, în ședința ordinară a CJC, am aprobat noi proiecte de dezvoltare ale acestei companii și sper, ca în viitorul apropiat, pe ordinea de zi să se regăsească și proiecte concepute în urma relaționării din cadrul acestui eveniment!».
Forum internațional și expoziție de promovare a celor mai noi tehnologii din domeniul apei și canalizării, «WATER LOSS BALKANS» reunește profesioniști din domeniul apei, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, consultanți, antreprenori și reprezentanți ai mediului academic care au ca interes comun eficiența operațională. Obiectivul evenimentului este de a documenta know-how-ul disponibil și de a aborda în mod interactiv perspectivele complexe legate de gestionarea eficientă a resurselor de apă. 
«Apa este indispensabilă pentru viața oamenilor și pentru activitățile economice. Din cauza creșterii demografice și a schimbărilor climatice la nivel global, problematica accesului la apă a devenit mai importantă ca niciodată. În acest context, este extrem de importantă gestionarea eficientă a resurselor. În Japonia am reușit reducerea pierderilor prin eforturi permanente, prin detectarea și repararea conductelor afectate într-un timp cât mai scurt. Experiența și tehnologia japoneză sunt de asemenea folosite în actualele și viitoarele proiecte de alimentare cu apă din străinătate!» a precizat Excelența Sa-Tatsuo KITAGAWA.
În cadrul conferinței vor fi susținute 21 de expuneri de către participanți din Franța, Israel, Portugalia, Republica Cehă, Republica Moldova, Spania, Turcia, Țările De Jos (Olanda), Ungaria și România.
Pe parcursul celor două zile de lucrări sunt programate seminare și ateliere de lucru cu dezbateri și studii de caz, fiind abordate diferite teme cu privire la necesitățile și provocările din domeniul apei, performanța în managementul rețelelor, soluții sustenabile, modalități de îmbunătățire a cartografierii și monitorizării infrastructurii de apă, reducerea consumurilor tehnologice și implicit a energiei utilizate, procedee IT relevante și rețele inteligente etc.
Directorul ISKI-Safak BAȘA: «Monitorizăm ciclul apei potabile în Istanbul 24/24 ore și avem un centru de control permanent de verificare a indicatorilor tehnici de la nivelul rețelelor. Avem o misiune foarte importantă deoarece lucrăm cu apa, o resursă vitală, iar pierderile de apă sunt o problemă majoră la nivel mondial. Atât noi, ca operatori, cât și consumatorii trebuie sa protejăm rezervele de apă, care se află într-o situație critică. De aceea avem nevoie să dezvoltăm proiecte și să fim deschiși la colaborări internaționale. Pentru noi astfel de evenimente sunt foarte importante și avem obligația să dezvoltăm această rețea balcanică, în sensul schimbului de experiență și bune practici în acest sector. Istanbul este un oraș balcanic, la fel ca și Constanța, și suntem deschiși la o relaționare din care putem învăța, dar putem și împărtăși experiența noastră. Din acest punct de vedere conferința va fi de un real succes!».
Gestionarea eficientă a rezervelor de apă reprezintă o problemă majoră, nu numai pentru România. Peste tot în Europa, și nu numai, se observă un interes deosebit pentru protejarea eficientă a resurselor de apă. Împărtășirea experienței și schimbul de opinii între operatorii de utilități de apă din Balcani vor spori capacitatea de gestionare a serviciilor de alimentare cu apă și reducerea pierderilor.
«Ca societate-etalon în domeniu, suntem conștienți de responsabilitatea care ne revine, atât față de abonații noștri, dar și față de ceilalți jucători din piață. Nu întâmplător compania RAJA Constanta are un proiect în derulare de reducere a pierderilor de apă în valoare de 10 milioane euro din surse proprii. În colaborare cu ARA, suntem preocupați de modul în care o problemă de o asemenea importanță este percepută și gestionată la nivel național și regional. Schimbările climatice au consecințe asupra resurselor de apă, prin urmare este nevoie și de o abordare bazată pe riscuri, inclusiv reducerea  pierderilor. Fenomene în creștere, precum deficitul de apă din ce în ce mai mare, secetele, impun măsuri mai drastice pentru limitarea pierderilor de apă. Concluziile acestui forum, soluțiile si tehnologiile propuse pentru reducerea pierderilor de apă, vor fi aduse la cunoștința și în atenția tuturor celor interesați, ce pot contribui la reducerea acestui fenomen!» a spus Directorul General RAJA Constanța-Aurel PRESURĂ.
Președintele ANRSC-Ionel TESCARU și-a arătat susținerea față de acest proiect derulat de RAJA Constanța, cu impact major pentru viitorul apei: «ANRSC ca autoritate încurajează toate propunerile pentru gestionarea eficientă a resurselor de apă. Îmi doresc ca planul derulat de RAJA Constanța, referitor la reducerea pierderilor de apă, să se finalizeze cât mai repede și să devină un model  pentru toți operatorii din țară. Sunt sigur că va avea succes, cunoscându-i pe colegii de la RAJA Constanța, și sunt convins că acesta va fi un model pe care autoritatea de reglementare și ARA îl vor extinde și populariza și către alți operatori. Vom fi pregătiți cu tot ce presupune sprijin către RAJA Constanța și partenerii lor!»
Expoziția de specialitate vine și ea în întâmpinarea nevoilor operatorilor de servicii de alimentare cu apă și de canalizare cu soluții, echipamente și tehnologii specifice, determinante pentru viitor în industria apei.  Aceasta este deschisă publicului vizitator astăzi, 31 august 2023 și mâine, 1 septembrie 2023, între orele 11,00 și 17,00.
Programul evenimentului organizat la Constanța cuprinde printre altele și vizite la unele dintre punctele de lucru ale RAJA Constanța, printre care și Captarea de apă Cișmea I, cea mai importantă sursă de apă potabilă a orașului Constanța. Aici se află și Cișmeaua otomană, construită în anul 1864 în timpul domniei sultanului Abdul Aziz, reabilitată și pusă în valoare de către RAJA Constanța în anul 2016.
Reprezentanții celor mai puternice companii din străinătate prezente la eveniment au vizitat și sediul central al companiei, unde gazdele au făcut cunoscute date importante din istoria fascinantă a străvechii cetăți Tomis, pornind de la primele încercări de aducțiune a apei în epoca romană până în zilele noastre. S-a pus accent pe dinamica dezvoltării companiei RAJA Constanța în timp, care s-a axat pe adoptarea unor soluții sustenabile și pe implementarea celor mai noi tehnologii: dezvoltarea sistemelor automate de monitorizare și control GIS și SCADA, management digitalizat al infrastructurii de apă și apă uzată, parcuri fotovoltaice pentru un viitor verde, dar și pentru reducerea dependenței locale de sursele energetice naționale, controlul poluării în spiritul dezvoltării durabile, adaptarea la schimbările climatice etc.
RAJA Constanța a prezentat oaspeților propriile strategii și obiective privind dezvoltarea unor servicii eficiente, durabile și fiabile conforme cu cerințele europene, precum și accesarea și utilizarea eficientă de fonduri externe pentru dezvoltarea sectorului de apă și canalizare capabile să se adapteze noilor cerințe. Colectarea apelor uzate menajere se realizează în 38 de localități, iar epurarea apelor uzate se efectuează în cadrul a 21 stații de epurare dotate cu tehnologie de ultimă generație, proiectate să răspundă celor mai exigente cerințe.
În 2023, RAJA Constanța se dovedește a fi un operator regional puternic care activează în 170 de localități din șapte județe: Constanța, Ialomița, Călărași, Ilfov, Dâmbovița, Brașov și Bacău. Compania investește constant în modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și apă uzată, astfel încât să asigure servicii la cele mai înalte standarde de calitate și siguranță.
«Pe lângă întindere și performanță, compania de apă este poate cea mai veche în acest domeniu, cu rădăcini puternic înfipte în istorie. În prezent, RAJA Constanța este cel mai mare operator regional de servicii publice din România în domeniul alimentării cu apă potabilă și epurării apelor uzate. RAJA Constanța are în primul rând cei mai mari specialiști, care au transformat compania într-un model de bune practici pe parte de infrastructură apă și canalizare. De la atragerea de fonduri europene, peste 1,2 miliarde euro, până la implementarea celor mai noi tehnologii, tot timpul RAJA Constanța a fost și este un lider în rândul companiilor de profil!» a spus Primarul Municipiului Constanța-Vergil CHIȚAC. (Biroul de Comunicare al RAJA Constanța)

31 August 2023, 17:50 (5466 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 18 Aug 2026
413 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(7755 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(5233 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11780 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(5309 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(5400 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(3721 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(5983 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(3055 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(2077 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(714 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(6097 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(5934 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(3672 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(6693 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(5582 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(5793 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(4752 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(9625 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(2307 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(11529 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(4923 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2026, 13:10
(6314 vizualizări - 0 comentarii)


600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna aprilie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 597 misiuni de ordine publică, dintre care 40 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:30
(8844 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(7461 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(2831 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(5907 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(3961 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(7032 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2026, 11:20
(12642 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 37,71 milioane de lei în trimestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în trimestrul I 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 34,7 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2026, 12:20
(3202 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Duță Aurel în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...