Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

În serie cu Ploiești și Slatina

Handbal, Divizia A, CSM Unirea Slobozia

În serie cu Ploiești și Slatina

Așa cum ne-a obișnuit, Federația Română de Handbal rezolvă pe repede înainte constitui­rea seriilor și a calenda­rului competițional în al doilea eșalon feminin. Seriile au fost alcătuite, pe criterii geografice, spre sfârșitul săptămânii trecute, iar duminică, 10 septembrie 2023, pornește la drum campionatul. Cum din acest an competițio­nal în Divizia A nu vor mai participa sateliții echipelor din Liga Florilor, la start s-au înscris 21 de echipe care au fost împărțite în 3 serii de câte 7. Se va juca în sistem «tur-retur», fiecare echipă având de disputat, în sezonul regulat, doar 12 meciuri. Prin urmare, jucătoarele echipelor de ligă secundă vor avea, paradoxal, mai multe meciuri amicale decât oficiale. Practic, FRH face, în privința celei de-a doua divizii, aceeași greșeală ca și FRF. Ce este și mai trist, echipele vor evolua doar de 6 ori în fața propriilor suporteri. Dar, acestea fiind regulile jocului, trebuie să intrăm în horă.

Debutăm la Dobroești Echipa antrenată de Gheorghe Covaciu este, la fel ca în sezonul precedent, în Seria A, alături de Activ Prahova Ploiești, CSM Slatina, Sepsi Sfântu Gheorghe, Spartac București, Unirea Dobroești și Neptun Constanța. Avem o serie dificilă, iar la prima vedere principalele adversare la calificarea în barajul de promovare sunt Activ Prahova Ploiești și CSM Slatina. Prahovencele s-au întărit consistent în această vară, aducând și trei foste jucătoare ale Sloboziei: Sara Abed Kader, Diana Fînaru și Cristiana Florea. CSM Slatina este o echipă foarte puternică pentru acest nivel. Proaspăt retrogradată din Liga Florilor, Slatina și-a păstrat o bună parte din lot și a adăugat o serie de jucătoare foarte bune, venite, în special, din spațiul ex-iugoslav. De altfel, CSM Unirea Slobozia a jucat sâmbătă, 2 septembrie 2023, un meci amical la Slatina, pierzând drastic, 25-43. Dobroești, Constanța și chiar Sepsi nu ar trebui să ne pună probleme. Echipa noastră va juca duminică, 10 septembrie 2023, orele 12,00, la Unirea Dobroești. O săptămână mai târziu, vine primul meci pe propriul teren, adversara fiind Activ Prahova Ploiești.

A semnat Valentina Ion Lotul Unirii Slobozia a suferit, în această vară, schimbări însemnate. Au plecat Abed Kader, Fînaru, Leuștean, De Santis, Bidașcu, Onicaș, Florea și Vlădescu. Au venit portarul Ana Caraman, jucătoarele de 9 metri Natalia Striukova și Valentina Ion, și pivoții Sanja Dabevska și Rebeca Gheorghe. Ultima sosită, chiar săptămâna trecută, este interul stânga Valentina Maria Ion. Handbalista de 21 de ani a debutat, în urmă cu 5 sezoane, la SCM Craiova, echipa din orașul său natal, alături de care a jucat atât în Ligă cât și în Cupele Europene. Are prezențe numeroase în toate loturile de junioare și tineret. A debutat, cu 4 goluri marcate, în amicalul cu CSM Slatina.

Lotul CSM Unirea Slobozia pentru ediția de campionat 2023-2024
Portari: Ana Caraman, Raluca Săndulache
Extreme: Mădălina Topor, Steliana Polismac, Anda Cloșcă, Naomi Vasile
Linia de 9 metri: Ana Neagu, Cristina Roșu, Ștefania Gheorghe, Valentina Ion, Natalia Striukova, Valentina Soreanu, Sonia Chiojdoiu, Aylin Akpinar
Pivoți: Sanja Dabevska, Rebeca Gheorghe

5 Septembrie 2023, 16:25 (5412 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Oana Chitacu, noul antrenor secund al handbalistelor senioare
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
România cucerește bronzul mondial la sabie cu slobozeanul George Dragomir în echipă!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 28 Aug 2026
333 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Poliția Rutieră Ialomița: 294 de sancțiuni contravenționale, amenzi de peste 61000 lei

În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au acționat pe principalele artere din județ pentru asigurarea respectării normelor rutiere în trafic, pentru prevenirea și combaterea neregulilor ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2011, 14:36
(19340 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Prinși în flagrant la furat de fier vechi

Efectivele Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au fost sesizate duminică, 27 noiembrie a.c., de către un agent de pază al unei societăți comerciale de pe raza comunei Movila despre faptul că mai multe persoane ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2011, 14:35
(13713 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Pieton izbit consecutiv de trei autovehicule. Șoferii nu au oprit la locul accidentului!

Joi, 24 noiembrie a.c., în jurul orei 17.15, pe DN2, în afara localității Urziceni, în timp ce un bărbat s-a angajat în traversarea părții carosabile prin loc nepermis și fără să se asigure, a fost acroșat ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2011, 19:32
(8593 vizualizări - 4 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Casieriile Enel din Ialomița, închise de 1 decembrie

Toate casieriile Enel Energie din județul Ialomița vor fi închise joi, 1 decembrie 2011, zi liberă legală cu ocazia Zilei Naționale a României. Activitatea va fi reluată conform programului obișnuit de ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2011, 19:06
(11647 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța în școli, o prioritate a polițiștilor: 7 elevi chiulangii depistați

Efective din cadrul Poliției Fetești au acționat pe lina prevenirii și combaterii delincvenței juvenile și asigurării climatului de siguranță publică în incinta și zona adiacentă a unităților de învățămînt ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2011, 19:02
(9644 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Autospeciale noi pentru pompieri

ISU Ialomița: Autospeciale noi pentru pompieri

Ultimele autospeciale așteptate anul acesta la Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița au sosit la sediul unității. Autospecialele de lucru cu apă și spumă sînt de ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2011, 19:01
(12717 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: Beat la volan

O patrulă de siguranță publică a identificat, pe raza comunei Balaciu, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 61 ani, din comuna Sfântu Gheorghe, care emana halenă alcoolică. Șoferul a fost ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2011, 19:00
(12010 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Eliberarea de adeverințe pentru accesarea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează beneficiarii măsurilor de dezvoltare rurală cuprinse în axa II din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2 ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2011, 18:58
(15485 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoț identificat de polițiști la scurt timp după ce a furat un telefon mobil

Poliția Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că unei femei de 48 ani i-a fost sustras telefonul mobil din interiorul firmei unde este gestionară. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2011, 18:56
(11103 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița avertizează asupra gripei aviare din Ungaria

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță toți crescătorii de păsări din exploatațiile nonprofesionale că, în conformitate cu mesajul transmis de Comisia Europeană, a ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2011, 18:54
(12020 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori arestați

Doi bărbați, unul din Slobozia, iar celălalt din Coșereni, pe numele cărora instanța a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost încarcerați în Penitenciarul Slobozia. Unul dintre cazuri ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2011, 18:52
(12651 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției pe raza localităților Urziceni și Țăndărei

Efective sporite de polițiști au acționat pe raza localităților Urziceni și Țăndărei pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență și asigurarea climatului de siguranță și disciplină în traficul ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2011, 18:50
(18987 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beat mangă la volan la primele ore ale dimineții

O patrulă din cadrul Biroului Rutier a identificat în dimineața zilei de joi, 24 noiembrie a.c., pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia un autoturism la volanul căruia se afla un localnic, de 33 ani, ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 13:00
(10134 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Copil de 9 ani, acroșat de un autoturism

Miercuri, 23 noiembrie a.c., în jurul orei 17,00, pe DN2A, în afara localității Ograda, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 41 ani, din ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 12:57
(9655 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda accident


Țăndărei: Doi tineri hoți furau din curțile localnicilor

Doi tineri de 21, respectiv 23 ani, ambii din Țăndărei au fost reținuți pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. În fapt, cei în cauză, în perioada ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 12:53
(11450 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei furt


AJOFM Ialomița: 59 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, miercuri, 23 noiembrie 2011, sînt disponibile doar 59 locuri de muncă. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 12:47
(15227 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Surprinși în timp ce săpau șanțul pentru a scoate o conductă de irigații

Un feteștean de 45 ani a alertat Poliția cu privire la faptul că pe terenul său, situat în extravilanul Feteștiului, a surprins doi bărbați care sapă pe aliniamentul unei instalații de irigații cu scopul ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 12:41
(7524 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Recepție organizată de președintele Consiliului Județean Ialomița

Miercuri, 30 noiembrie a.c., președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă va organiza o recepție oficială. Evenimentul va marca sărbătorirea Zilei Naționale a României și va fi organizat ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 12:39
(12517 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Flăcările au mistuit o rulotă fast-food

Un incendiu a izbucnit în cursul nopții la o rulotă în care se produceau și se comercializau preparate de tip fast-food din Fetești. Flăcările au fost observate și anunțate prin 112, în jurul orei 3,00 ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 12:07
(10963 vizualizări - 0 comentarii)


Explozie urmată de un incendiu la o stație de gaze din zona Urziceni

Explozie urmată de un incendiu la o stație de gaze din zona Urziceni

Evenimentul s-a produs miercuri, 23 noiembrie a.c., în jurul orei 18.30, la o stație de preîncălzire a gazelor a Romgaz SA Mediaș, situată pe un teren viran de pe DN1D Urziceni-Bărbulești. La locul intervenției ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 12:02
(14464 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prinși în flagrant de polițiști în timp ce transbordau biodiesel furat într-o parcare

Marți, 22 noiembrie a.c., o patrulă de siguranță publică a surprins într-o parcare de pe DN2A, în afara localității Țăndărei, două persoane care încărcau dintr-o autocisternă într-un autoturism mai multe ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:54
(9086 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Întîlnire între pompieri și reprezentanți ai asociațiilor de proprietari

«Un parteneriat pentru siguranța dumneavoastră!»-sub acest slogan s-a desfășurat o întîlnire între reprezentanții asociațiilor de proprietari de la nivelul municipiului Slobozia și cei ai Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:50
(19129 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La 17 ani a furat din magazin

A fost depistat un minor, în vîrstă de 17 ani, din Urziceni, care a profitat de neatenția unei vînzătoare și a sustras dintr-o firmă de pe raza localității suma de 72 lei. Acesta a fost urmărit și prins ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:48
(12859 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Incendiu de la o țigare la o fabrică de confecții

Un incendiu s-a produs la o fabrică de confecții din comuna Dridu, miercuri, 23 noiembrie a.c., în jurul orei 12.00, iar pentru localizarea și lichidarea acestuia au intervenit pompierii de la Secția Urziceni ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:42
(13858 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: Arestat pentru furt

Agenți din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Roată au depistat marți, 22 noiembrie a.c., pe raza comunei Sfântu Gheorghe, un tînăr localnic, de 22 ani, pe numele căruia Judecătoria Urziceni a emis mandat ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:38
(17320 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Beat cu mașina prin oraș

Pe raza municipiului Urziceni a fost depistat un bărbat, de 44 ani, domiciliat în comuna Alexeni, care a condus un autoturism avînd o alcoolemie peste limita legală. Șoferul a fost testat alcoolscop, rezultatul ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:26
(11222 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură a unui deținut

Vineri, 25 noiembrie a.c., o persoană privată de libertate din Penitenciarul Slobozia, Victor Săvilă, va inaugura o expoziție de pictură. Evenimentul, intitulat «Dincolo de prejudecăți», se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:22
(12974 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Transporta cu tractorul lemne fără documente

Marți, 22 noiembrie a.c., Formațiunea de Investigare a Fraudelor Țăndărei a organizat și executat o acțiune pe linia identificării transporturilor ilegale de mărfuri. Astfel, au fost legitimate 44 de persoane ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:20
(13288 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Prins de jandarmi încercînd să vîndă o cameră video și un mobil

Jandarmii au surprins un prahovean care încerca să facă speculă în Slobozia. Marți, 22 noiembrie.a.c., în jurul orei 14,15, jandarmii l-au surprins Z. FILON, de 33 ani, din comuna Vărbilău-Prahova, în timp ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2011, 11:02
(12733 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2011, 16:38
(4901 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Simo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Viorica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Toma credinciosul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mioara în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetateanu.net în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Popa prostu' ( jocul ) în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Daciana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ionela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mircea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Stela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...