Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Pregătiri pentru noul an școlar în centrele DGASPC Ialomița

Pregătiri pentru noul an școlar în centrele DGASPC Ialomița

bonus: S-a încheiat proiectul «VENUS-Împreună pentru viață în siguranță!»

La începutul săptămânii viitoare începe noul an școlar. Astfel, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița a început pregătirea copiilor instituționalizați pentru redeschiderea școlilor. Peste 160 de copii aflați în grija instituției vor merge la școală în acest an.

Pregătiri în grafic Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița face eforturi pentru integrarea în sistemul educațional a copiilor instituționalizați. Anual, instituția se implică să asigure viitorilor elevi tot ceea ce au nevoie pentru a participa la activitățile didactice în cele mai bune condiții. «Evident că trebuie să-i implicăm pe copiii de care avem grijă în activitățile educative... Educația este foarte importantă pentru formarea lor, chiar dacă acest mesaj nu vine din rândul familiilor lor. Am pregătit tot acest proces pe care-l impune începerea noului an școlar așa cum se cuvine. Copiii instituționalizați vor avea haine noi, rechizite și acces la educație de calitate!» susține Nicolae Badea, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița. În anul școlar 2023-2024, vor merge la școală peste 160 de copii instituționalizați, atât din centrele de plasament, cât și cei aflați în grija asistenților maternali. Aproape jumătate dintre copiii instituționalizați vor frecventa cursurile gimnaziale, în timp ce 7 dintre aceștia studiază la liceele cu profil teoretic. «Trebuie adăugat faptul că unii au fost ambițioși și după terminarea liceului au mers, mai departe, la facultate. Avem 4 tineri din sistemul nostru de protecție care au ales să urmeze cursurile universitare!» a mai spus Nicolae Badea, purtătorul de cuvânt al DGASCP Ialomița.

S-a încheiat proiectul «VENUS-Împreună pentru viață în siguranță!»
Într-un județ în care violența domestică este tot mai prezentă, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița a devenit partener local al proiectului «VENUS-Împreună pentru o viață în siguranță!». Coordonat la nivel central de către Agenția Națională pentru Egali­tatea de Șanse între Femei și Bărbați și având parteneri locali, acest proiect și-a propus să reducă numărul de victime ale violenței domestice. Astfel, la nivelul tuturor județelor partenere, printre care se numără și Ialomița, au fost create locuințe protejate, pentru ca victimele să fie sprijinite astfel încât să ducă o viață independentă, departe de agresori. În județul nostru, locuința a fost amenajată la Slobozia, iar pe lângă imobil, datorită acestui proiect, DGASPC Ialomița a beneficiat și de înființarea unui Cabinet de consiliere vocațională. Locuința a fost deschisă oficial începând cu anul 2019, iar de la acel moment și până în prezent 29 de victime adulte și 39 de copii au primit sprijin prin derularea acestui proiect, la nivelul județului Ialomița. Cea mai lungă perioadă de rezidență a fost de 1 an și 4 luni, arată datele oficiale ale DGASPC Ialomița. Cele mai mari provocări în ceea ce privește furnizarea de servicii în cadrul locuinței protejate au fost reluarea relației cu agresorul, capacitatea redusă de autogospodărire sau lipsa unor abilități specifice rolului de părinte. În cadrul Cabinetului de consiliere vocațională au fost desfășurate activități prin care victimele violenței domestice au fost instruite în scopul dobândirii independenței financiare și a integrării socio-profesionale. DGAPSC Ialomița a beneficiat de 1,1 milioane de lei prin proiectul «VENUS-Împreună pentru viață în siguranță!».

9 Septembrie 2023, 13:20 (5656 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
DGASPC Ialomița: Sprijin pentru tinerii romi din județ
DGASPC Ialomița: «Tineret în acțiune»

Comentariile cititorilor:


@@Corcodele..:
(10 Septembrie 2023, 21:48)
E firesc ca dupa 1 litra de pufoaica sa scrie asa.
@Corcodele..:
(10 Septembrie 2023, 15:24)
N-ai pic de mila. Nu pentru noi, pentru limba romana pe care o hacuiesti cu un sadism rar intalnit pe modestele noastre  plaiuri ialomitene.
Corcodel de la Dumitresti:
(9 Septembrie 2023, 17:44)
Aseara, dupa ce am pus rotile jos, am plecat la o famile DE OAMENI ADEVARATI, DAR NEAJUTORATI DE SISTEM SI PARINTII, SA AIBA O SLUJBA, UN VENIT SIGUR SI O SIGURANTA  PENTRU CEI DOI COPII SUPEBI PE CARE I-I CRESC LUCRAND CU ZIUA.  COPII, NU AM VAZUT IN VIATA MEA  COPII MAI DESTEPTI, SCRIU LITERE PE NISIPUL dUMITRESTIULUI LA CANAPEA.  Parinti lor GET BEGET NASCUTI AICI, au revenit la MATCA. NIMENI NU LE-A DAT NIMIC, CE AU STRANS IN FRANTA, A FOST PUTIN. SA LUAT DUPA PONTA CARE LE OFEREA MIERE CELOR VENITI INAPOI.  Candau ajuns la casa parinteasca, facuta din chirpici, care se mai tinea in trei barne, TATA DITA, A MURIT DE 10 ANI, El, DA EL , ALA NASCUT DIN TARANA DUMITRESTIULUI A SPUS;;;;; AICI RAMANEM. ne ajuta AI NOSTRI.   SI AU VENIT TOTI, NICIODATA NU O SA REALIZEZI CA AU VENIT TOTI.  O ADEVARATA LECTIE DE VIATA. PE CARE VOI AIA CU CRAVETI, MASINI LA SCARA, SECRETARE CU TOCURI SI AMANTE DE BUCURESTI, IN VECII VECILOR NU VOR FI PE INTELESUL VOSTRU. TARA SE CLATINA, AUR ARE LOCUL 2.,PNL IN PUTEFRACTIE, PSD CADE PE FIECARE ZI. UN MARE PROFESOR AM MEU DE LA ELITA PROFESORILOR DIN TANDAREI, M-A INTREBAT:  '''Dragul  meu  elev, eu cu cine votez?;;;;;

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 01 Oct 2026
212 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(265 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(277 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(267 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1139 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(716 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(685 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(738 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1288 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1200 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1378 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1360 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1553 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1726 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1857 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2383 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1879 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1629 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1548 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1629 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4103 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2643 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1885 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1913 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1764 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1757 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4349 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1965 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1942 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1877 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...