Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț public

DISPOZIȚIE privind convocarea Consiliului Local Slobozia în ședință ordinară pentru data de 28 septembrie 2023

Primarul Municipiului Slobozia, județul Ialomița,
Având în vedere:

Prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (5) din Codul Administrativ,
DISPUN:
Art. 1-Se convoacă în ședință ordinară consilierii Consiliului Local al Municipiului Slobozia, în data de 28 septembrie 2023, orele 17,30, la Sala de ședințe a Consiliului Local din incinta Primăriei Municipiului Slobozia.
Art. 2-Proiectul ordinii de zi, precum și comisiile de specialitate cărora le vor fi trimise spre avizare proiectele de hotărâri, sunt prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 3-Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi transmise prin e-mail consilierilor locali și vor fi postate pe site-ul primăriei www.municipiulslobozia.ro-secțiunea-«Consiliul Local», subsecțiunea-«Ședințele Consiliului Local».
Art. 4-Consilierii locali vor putea formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri cu maxim 24 de ore înainte de data ședinței, conform prevederilor art. 36 alin. (14) din HCL nr. 193/30.10.2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Slobozia.
Art. 5-Prevederile prezentei dispoziții se vor aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia și pe site-ul propriu www.municipiulslobozia.ro, prin grija Compartimentului «Proceduri administrative și Secretariat Consiliul Local».
PRIMAR, Dragoș SOARE
CONTRASEMNEAZĂ, Secretar General al Municipiului Slobozia, jur. Tudoran Valentin


PROIECTUL ORDINII DE ZI al ședinței ordinare din data de 28.09.2023, orele 17,30
1. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Local Slobozia din data de 31 august 2023.
2. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 21 septembrie 2023.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea listei de repartizare a locuințelor libere construite din fonduri ANL în Municipiul Slobozia - luna septembrie 2023.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de îmbunătățire a eficienței energetice a Municipiului Slobozia-an de raportare 2022.
5. Proiect de hotărâre privind privind relocarea unei persoane cu dizabilități din locuința socială repartizată prin HCL nr. 70/24.02.022, într-o locuință socială situată pe str. Gării, bloc Nefamiliști (SACO) din Municipiul Slobozia.
6. Proiect de hotărâre privind avizarea Studiului de Oportunitate, Strategiei de contractare, Studiului de Fundamentare și a Documentației de Atribuire pentru «delegarea gestiunii activității de eliminare prin depozitare a deșeurilor reziduale din Județul Ialomița», precum și mandatarea primarului Municipiului Slobozia ca reprezentant al Municipiului Slobozia în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009 să voteze pentru aprobarea Studiului de Oportunitate, Strategiei de contractare, Studiului de Fundamentare și a Documentației de Atribuire pentru «delegarea gestiunii activității de eliminare prin depozitare a deșeurilor reziduale din Județul Ialomița».
7. Proiect de hotărâre privind derularea «Programului pentru școli al României» în perioada 2023-2029, pe raza teritorială a Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Slobozia.
8. Proiect de hotărâre referitoare la modificarea și completarea HCL nr. 53/28.03.2019 privind darea în administrare prin gestiune directă a furnizării/prestării serviciului de transport public local de călători prin curse regulate în Municipiul Slobozia, către Serviciul Public de Transport Local, cu modificările și completările ulterioare.
9. Proiect de hotărâre referitoare la modificarea HCL nr. 123/27.05.2021 privind stabilirea tarifelor pentru utilizarea bazelor sportive (terenuri de sport) și Bazinului de înot didactic, aflate în administrarea Clubului Sportiv Municipal «Unirea» Slobozia.
10. Proiect de hotărâre referitoare la modificarea HCL nr. 214/22.12.2020 privind desemnarea membrilor Consiliului de Administrație al Clubului Sportiv Municipal «Unirea» Slobozia.
11. Proiect de hotărâre referitoare la retragerea dreptului de administrare conferit Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului» asupra unui microbuz marca MERCEDES-BENZ SPRINTER.
12. Proiect de hotărâre referitoare la darea în administrare către Direcția de Administrare a Domeniului Public Slobozia a unui microbuz marca MERCEDES-BENZ SPRINTER.
13. Proiect de hotărâre privind trecerea unor bunuri din domeniul public al Municipiului Slobozia în domeniul privat al Municipiului Slobozia în vederea scoaterii din funcțiune și casării acestora.
14. Proiect de hotărâre privind retragerea dreptului de folosință gratuită deținut de Societatea E-Distribuție Dobrogea SA asupra unui teren proprietate privată a UAT Municipiul Slobozia, situat în Tarlaua 192, Parcela 1, identificat cu nr.cadastral 39978.
15. Proiect de hotărâre privind retragerea dreptului de folosință gratuită conferit Societății Cooperative «LECOMS» asupra Loturilor 1 și 2, situate în Municipiul Slobozia, strada Gării Noi nr. 14, județul Ialomița.
16. Proiect de hotărâre referitor la modificarea și completarea HCL nr. 104/28.07.2011 privind aprobarea inventarului domeniului privat al Municipiului Slobozia, cu modificările și completările ulterioare.
17. Proiect de hotărâre referitor la modificarea și completarea HCL nr. 103/28.07.2011 privind modificarea și înlocuirea Anexei la Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 83/2001 prin care se stabilesc inventarele care alcătuiesc domeniul public al municipiului Slobozia, cu modificările și completările ulterioare.
18. Proiect de hotărâre referitoare la completarea Anexei nr. 2 a HCL Slobozia nr. 58/20.05.2016 privind darea în administrarea unităților de învățământ cu personalitate juridică din municipiul Slobozia a imobilelor (construcții și teren aferent), proprietate publică a unității administrativ-teritoriale, în care își desfășoară activitatea, precum și darea în administrare a unor bunuri din domeniul public al municipiului Slobozia catre Direcția de Administrare a Domeniului Public Slobozia.
19. Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de trecere din domeniul public al UAT Județul Ialomița în domeniul public al UAT Municipiul Slobozia a unui teren în suprafață de 18.500,00 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 38936.
20. Proiect de hotărâre privind acordarea dreptului de folosință cu titlu gratuit Societății E-Distribuție Dobrogea SA asupra terenului proprietate privată a Municipiului Slobozia, situat în Municipiul Slobozia, Tarlaua 192, Parcela 1, nr.cadastral 41125.
21. Proiect de hotărâre privind aprobarea Plan Urbanistic de Detaliu-«EXTINDERE ȘI MODERNIZARE CENTRU COMERCIAL»-Șoseaua București-Constanța.
22. Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, strada Răzoare, nr. 6, bloc 20, scara B, etaj 3, apartament 40.
23. Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, Aleea Olimpia, nr. 2, bloc T3, scara B, etaj 1, apartament 5.
24. Întrebări. Interpelări. Puncte de vedere

22 Septembrie 2023, 17:10 (1191 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
211 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2495 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat pe site broșura privind Declarația Unică-Formularul 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul ANAF a fost publicată broșura «Despre Declarația Unică-Formularul 212» 2025- 2026 ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:20
(1381 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Atenție, se vor executa lucrări la podul de peste râul Ialomița din Slobozia!

Potrivit Poliției Locale Slobozia, vor fi executate lucrări de reparații la rampele de urcare și coborâre la podul de peste râul Ialomița din Slobozia. Lucrările vor fi demarate încep ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 14:40
(3081 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin Legea nr. 239/2025/2025, privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 13:25
(659 vizualizări - 0 comentarii)


2777 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în anul 2025

În anul 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2777 persoane, dintre acestea 116 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 09:15
(3528 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate și publicate Normele anuale de venit valabile în anul 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din exploatarea terenurilor agricole și/sau din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:15
(3642 vizualizări - 0 comentarii)


Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:05
(4615 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 271 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 271 locuri de muncă vacante. Astfel, în Finlanda sunt disponibile 6 locuri de muncă (3 sudor MIG/ ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 15:40
(6144 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 6,39 milioane de lei în decembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 10:35
(9905 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Vineri, 23 ianuarie a.c., Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit, în jurul orelor 18,00, pentru stingerea unui incendiu la un apartament din Slobozia, zona Piața Agroalimentară. « ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 18:50
(3538 vizualizări - 1 comentariu)


«Târgul Apicol» Slobozia, ediția a XV-a

Servicii Publice Slobozia SRL, împreună cu Primăria Slobozia, Consilul Județean Ialomița și Cooperativa Agricolă «Casa Mierii» Ialomița organizează «Târgul Apicol» ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 14:35
(1932 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(2826 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(8593 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(19666 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(6491 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(1785 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(2897 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(2655 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4068 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(9615 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(5161 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(24320 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(15941 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2069 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5684 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

Marți, 23 decembrie 2025, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol și pentru județul Ialomița. Avertizarea va intra în vigoare marți, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2025, 10:30
(6095 vizualizări - 0 comentarii)


2640 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-noiembrie 2025

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2640 persoane ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 12:10
(5236 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de lucru la RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA Constanța, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 08:55
(8834 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...