Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

S-au prăbușit pe final

Fotbal, Liga a III-a, Recolta Gheorghe Doja-CS Afumați 2-5

S-au prăbușit pe final

Că adversarul e Gloria Băneasa sau CS Afumați, tribuna din Gheorghe Doja e plină. Spectatorii, din localitate sau împrejurimi, au învățat să iubească această echipă care joacă de 5 sezoane în al treilea eșalon. Iar la me­ciul cu CS Afumați, cu toate că au pierdut, jucătorii ialomițeni au fost aplaudați. Iar aplauzele au fost meritate, având în vedere că, până spre final, și-au jucat bine șansa în fața unei echipe mult mai experimentate.

Revenire spectaculoasă Mirel Condei a început meciul în următoarea formulă: Oprica-Negustoru, Ene, Ivan, Andrei-Alexe, Palii, Radu, Răduca, Liță-Năstase. Au mai jucat Anton, Barabaș, Comșa, Eavaz. Meciul a început cum nu se poate mai rău pentru ialomițeni. În minutul 6, mijlocașul oaspeților, Alexandru Enache, pătrunde nestingherit pe dreapta și îl învinge pe Oprica printr-un șut fără drept la replică din marginea careului. Năstase și Palii își încearcă norocul dar ratează ținta. Cei care marchează sunt tot ilfovenii. În minutul 30, Cezar Beșleagă încheie cu gol o acțiune bine lucrată pe partea stângă. În tribuna dojeană bătea deja vântul resemnării. Mai mult, Beșleagă scapă din nou periculos pe aceeași parte stângă, dar de data aceasta șutul este scos de Andrei Oprica. La faza imediat următoare, Recolta scoate o lovitură liberă din 18 metri, poziție foarte bună. Adrian Răduca bate pe colțul portarului, dar îl învinge pe tânărul Chioveanu și reduce din handicap. Ialo­mițenii devin tot mai insistenți, iar în minutul 44, la o fază în careul ilfovenilor, Robert Ivan trage din stânga, la colțul lung și aduce o nesperată egalare.

Au căzut în ultimul sfert de oră Recolta iese cu mult curaj de la vestiare, atacă, iar Liță îl pune la grea încercare pe Chioveanu cu șutul sau din minutul 59. Fazele se succed, cele două echipe luptă pe picior de egalitate și, deja, începem să ne gândim ce frumos ar fi un rezultat de egalitate. În minutul 75, Recolta urcă, cu toate liniile, spre poarta ilfoveană. Năstase este blocat în stânga, în zona liniei de fund, iar CS Afumați declanșează contraatacul. Experimentatul Ciucur, pe vremuri marcator decisiv în Europa League, îi centrează lui Iamandache, iar acesta înscrie. În mod oarecum normal, Recolta nu mai are forța pentru o nouă revenire, iar golurile lui Ciprian Stanciu și Ionuț Zaina vin aproape logic. CS Afumați învinge cu 5-2, scor mult prea drastic pentru ce s-a întâmplat pe teren. După 5 etape, Recolta Gheorghe Doja se află, cu 9 puncte, pe locul 4. Sâmbătă, 30 septembrie 2023, de la orele 17,00, ialomițenii vor juca în deplasare, la Axiopolis Cernavodă.

26 Septembrie 2023, 14:10 (2300 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare
Înfrângere usturătoare

Comentariile cititorilor:


Dorian :
(29 Septembrie 2023, 23:46)
@Escobar care-i faza cu antibioticele?
Escobar:
(27 Septembrie 2023, 16:32)
Dacă băieții aștia nu incep să ia antibiotice nu-i văd bine.. la anu cel puțin o să cadă in liga a4a unde ele este locul.. păcat de implicarea tututor, dar băietii aștia iși bat joc!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 27 Iun 2026
225 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 16 aprilie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Stelei din Cartierul Buliga, municipiul Fetești. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 11:20
(14081 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

În perioada 22 - 28 aprilie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezăm ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 09:05
(5062 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 20:15
(5183 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 15 aprilie 2025, polițiștii au efectuat o razie de amploare pe străzile Sloboziei. Cu această ocazie, au fost legitimate 184 de persoane, s-au verificat 177 de autoturisme și s-au efectuat 37 ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:30
(1876 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Slobozia: Percheziții la locuințele unor suspecți de «furt calificat»

Marți, 15 aprilie 2025, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Slobozia, polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare în Slobozia, la persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:10
(2928 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că, în intervalul 18-21 aprilie 2025, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 10:35
(9620 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Marți, 15 aprilie 2025, în intervalul orar 10,00-15,00, la Stația de Apă Buliga din municipiul Fetești se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:55
(12169 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru Schema de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 10 aprilie 2025 și până la data de 15 iulie inclusiv a.c., beneficiarii care au depus cereri ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:50
(13394 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 0,512 milioane de lei în martie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 0,512 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:15
(12163 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din Slobozia au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 22 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». În ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2025, 11:00
(684 vizualizări - 0 comentarii)


«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

În perioada 7-15 iulie 2025, Clubul TenisCon din Slobozia va organiza prima ediție a «Prestige Open», turneu «ITF MEN». Competiția este o premieră pentru orașul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 13:40
(12427 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor

În scopul prevenirii pătrunderii febrei aftoase pe teritoriul României, DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor, fiind efectuate periodic, cu sprijinul reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 12:40
(6634 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 129,40 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 129,84 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 11:00
(13657 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Record de vitezomani pe șosele

Miercuri, 9 aprilie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat timp de 24 de ore o amplă acțiune în trafic, în cadrul operațiunii «Speed Marathon»,desfășurată la nivel european ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 15:50
(2903 vizualizări - 0 comentarii)


418 șomeri angajați în perioada ianuarie-februarie 2025, cu sprijinul AJOFM Ialomița

În primele două luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 418 persoane ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 12:30
(13717 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal pe strada Plevnei din Slobozia. S-au amenințat cu un topor!

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut două persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:35
(4777 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din Urziceni au reținut un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, la data de 5 aprilie a.c ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:30
(5046 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Afumați/Ilfov, bănuit de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protectie provizoriu. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:25
(1750 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED»

În perioada 7-13 aprilie 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 16:10
(1194 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenție a jandarmilor într-un bar din Slobozia

Duminică, 6 aprilie a.c., în jurul orelor 21,30, patrula de jandarmi care se afla în serviciu a fost solicitată să intervină la un bar din  Slobozia, unde a fost sesizat faptul că î ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 15:20
(4911 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Joi, 10 aprilie 2025, în intervalul orar 08,00-16,00, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din cadrul Gospodăriei de ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:30
(3310 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Luni, 7 aprilie 2025, Protopopiatul Slobozia a desfășurat, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Slobozia, activitatea «Alinarea sufletului, prin rugăciune». Astfel, părintele ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:15
(3272 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

În cadrul Campaniei 2024, APIA a autorizat la plată un procent de 98% dintre fermierii declarați eligibili. Astfel, dintr-un total de 728931 fermieri, în perioada 16 octombrie 2024-7 aprilie ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:20
(3985 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,11%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2025

La sfârșitul lunii februarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4782 șomeri (din care 2144 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:10
(14370 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Vlădeni, reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere». ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:25
(1798 vizualizări - 0 comentarii)


Comerțul cu pește, în atenția polițiștilor ialomițeni

Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul comerțului cu pește și produse din pește, pe raza localităților ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:15
(1490 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 5 aprilie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din Jilavele au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care circula pe raza comunei Adâncata. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:10
(1371 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

Protopopiatul Urziceni: Programul «Tinerii și Hristos»

La începutul lunii aprilie, în miez de primăvară, reprezentanții Protopopiatului Urziceni s-au întâlnit cu reprezentanții primăverii vieții, elevi ai liceelor din municipiul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 13:20
(4552 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: «Salonul de Primăvară 2025»

Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia/Ialomița, împreună cu Muzeul Național al Agriculturii organizează joi, 10 martie 2025, începând cu orele 16,00, la Centrul Cultural « ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 09:05
(13206 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți prinși în flagrant în timp ce furau componente din calea ferată

Fetești: Hoți prinși în flagrant în timp ce furau componente din calea ferată

Joi, 3 aprilie 2025, polițiștii au depistat în flagrant delict patru persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 29 de ani, toate domiciliate în Fetești, care ar fi secționat cablul ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2025, 12:10
(6795 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Mihai în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Urbanistul în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...