EVENIMENT
Iulian Olteanu, directorul Infrastructură Drumuri și Poduri SA
«Întreținem 488 kilometri de drumuri județene. Suntem imaginea acționarilor noștri!»
La 5 ani de la înființare, în august 2023, firma Infrastructură Drumuri și Poduri SA înregistrează pentru prima dată profit. Saltul de la firmă falimentară la firmă profitabilă a fost realizat în decurs de un an, după numirea lui Iulian Olteanu în funcția de director al societății. «Suntem imaginea acționarilor noștri, Consiliul Județean Ialomița și Primăria Slobozia. Și avem capacitatea de a dubla cifra de afaceri a societății în următorii 5 ani!» declară acesta.
Prima veste bună din Infrastructură Infrastructură Drumuri și Poduri SA a fost înființată în anul 2018 de către administrația Moraru. La momentul respectiv, oficialii județeni susțineau că societatea nou-înființată va putea asigura realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră la nivel județean, «prin încredințare directă». În primii 4 ani de activitate, firma nu a reușit să obțină rezultate notabile în acest sens. În iulie 2020, după 4 ani de scandaluri publice și 4,5 milioane de lei din bani publici investiți în firmă prin «aport de capital», acționarii, respectiv Consiliul Județean Ialomița (90% din acțiuni) și Primăria Slobozia (10% din acțiuni), decid înlocuirea pentru a treia oară a directorului societății. Noul director, Iulian Olteanu, în vârstă de 48 de ani, reușește să stopeze dezastrul financiar și să readucă societatea pe linia de plutire. În august 2023, după un an de activitate, Infrastructură Drumuri și Poduri SA înregistrează «prima lună cu profit». Profitul, prea mic pentru a fi menționat, îl îndreptățește pe Iulian Olteanu să facă primele declarații publice legate de viitorul societății: «Nu profitul contează, ci faptul că nu am făcut nicio rectificare a bugetului în decursul acestui an. Asta înseamnă că la acest moment societatea este solidă și își poate onora contractele pe care le are!».
Anul care a salvat societatea Performanța economică a societății a fost posibilă ca urmare a contractelor «prin încredințare directă», facilitate de instituțiile publice care formează acționariatul societății. Încredințarea acestor contracte de lucrări se face în baza Legii 31 privind societățile comerciale și a Ordonanței 109, privind ordonanța corporativă. Principalele tipuri de lucrări asigurate de Infrastructură Drumuri și Poduri SA vizează întreținerea drumurilor județene și deszăpezirea acestor drumuri pe perioada iernii. Pentru primul tip de lucrări, Consiliul Județean Ialomița a semnat cu Infrastructură Drumuri și Poduri SA un contract multianual de întreținere a drumurilor a cărui valoare se ridică la aproximativ 30 milioane de lei. Contractul pentru deszăpezirea drumurilor județene, la rându-i multianual, are o valoare sensibil mai mică și depinde de volumul de lucrări executate. «La aceste două contracte se adaugă lucrări de reabilitare și modernizare a drumurilor județene. Avem deja două contracte finalizate. Unul a vizat modernizarea unui drum județean, DJ101B, pe o distanță de 2,5 kilometri la Rădulești, iar cel de-al doilea, modernizarea unui drum pe o distanță de 1 kilometru, de la 0, la Orezu!» explică Iulian Olteanu.
Firma nu refuză nicio lucrare Performanțele despre care vorbește directorul Infrastructură Drumuri și Poduri SA au fost posibile cu numai 17 angajați. Și reprezintă, susține tot el, dovada că firma poate fi profitabilă. Și, înainte de toate, capabilă să onoreze contractele care îi sunt încredințate. «Problemele cu care s-a confruntat societatea în ultimii ani au afectat imaginea acesteia la nivelul publicului. Acum însă am demonstrat acționarilor noștri că suntem serioși și performanți. Întreținem 488 kilometri de drumuri județene. Primarii celor 66 de administrații locale prin care trec aceste drumuri ne cunosc și știu că se pot baza pe noi. Suntem imaginea acționarilor noștri! Și vrem să demonstrăm că, în următorii 5 ani, suntem capabili să dublăm cifra de afaceri a firmei. Căutăm contracte pe piața liberă, onorăm toate lucrările pentru care dispunem de utilaje și căutăm să mărim parcul de utilaje al societății. Suntem o societate competitivă, iar dacă vom fi sprijiniți, vom asigura lucrări edilitare la prețuri mai mici decât cele practicate pe piața de profil. De fapt acesta este și scopul pentru care a fost înființată firma. Să producă repede, la costuri mici, pentru acționarii pe care îi deservește!» mai adaugă Iulian Olteanu.
Uite fuziunea, nu e fuziunea
Parcursul economic ascendent al Infrastructură Drumuri și Poduri SA este amenințat de posibila fuziune cu Drumuri și Poduri SA, firmă care aparține și ea Consiliului Județean Ialomița, dar care la acest moment se află, conform declarațiilor oficiale, în pragul falimentului. Ultimele declarații legate de această «fuziune» pentru care nu s-a găsit, deocamdată, o soluție legală, au fost făcute de președintele Consiliului Județean Ialomița în luna iulie 2023. În condițiile în care va fi agreată, noua societate va dispune de o gamă de utilaje extinsă, care îi va permite să preia lucrări complexe de modernizare și reabilitare a infrastructurii rutiere județene. Reamintim că administrațiile locale și administrația județeană din Ialomița gestionează la acest moment, în diferite faze de execuție, 80 de proiecte de infrastructură a căror valoare depășește 1,1 miliarde de lei, în cadrul Programului «Anghel Saligny».
28 Septembrie 2023, 14:55 (7361 vizualizări - 1 comentariu)
Firmele Consiliului Județean Ialomița au prognozat venituri de peste 95 milioane de lei
Infrastructură Drumuri și Poduri SA ar putea prelua Drumuri și Poduri SA
Consiliul Județean Ialomița a început pregătirile pentru sezonul rece 2022-2023













Comentariile cititorilor:
(5 Octombrie 2023, 10:49)
Ce se mai aude cu umprumutul acordat de CJI catre Drumuri si Poduri SA? Avea termen de returnare 01.08. A fost returnat? Daca nu cum vor fi recuperati banii? Ce masuri s-au luat pina in prezent?