Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Prăbușire în finalul meciului

Fotbal, Liga a III-a, Axiopolis Cernavodă-Recolta Gheorghe Doja 5-2

Prăbușire în finalul meciului

Am văzut, pe Stadionul «Ideal» din Cernavodă, unul dintre cele mai frumoase meciuri pe care Liga a III-a putea să le încapă. Recolta Gheorghe Doja a dat, în ciuda rezultatului final, o replică foarte bună Axiopolisului din localitate. Băieții lui Mirel Condei arată mai bine decât ne-am fi așteptat și, cu mai multă concentrare, mai ales în centrul defensivei, pot realiza mai mult decât și-au propus, eventual o calificare în play-off. Mai e însă mult până acolo, iar meciul de la Cerna­vodă a demonstrat-o cu pri­sosință. Antrenorul Mirel Condei a început meciul cu următorii jucători: Oprica-Negustoru, Ene, Ivan, Andrei-Alexe, Palii-Drăgan, Răduca, Liță-Năstase. Prima ocazie apare în minutul 20, când șutul omniprezentului Moise este respins de Oprica. Două minute mai târziu, Năstase lobează o minge peste portarul advers, dar aceasta este respinsă de un apărător al «șoimilor», așa cum le spune entuziastul public din Cernavodă favoriților. Recolta continuă asaltul, iar în minutul 24 Drăgan execută un corner de pe dreapta, centrează în careu, iar Năstase marchează cu capul din 6 metri. Recolta deschide scorul, dar bucuria durează doar un minut. Carabela găsește o breșă în apărarea centrală a dojenilor, îl lan­sează pe Moise, iar acesta egalează. Drăgan trimite peste poartă, Cerna­vodă irosește o ocazie din 2 metri, dar continuă să atace. În minutul 32, Moise este găsit, din nou, în poziție ideală, iar acesta nu ratează oportunitatea de a marca. Mai mult, Alexandru Moise putea face 3-1 în minutul 38, dar s-a opus bravul Andrei Oprica, aflat într-o perioadă foarte bună, în ciuda multitudinii de goluri primite de echipa sa. 3 minute mai târziu, Drăgan este faultat în careu, iar arbitrul indică punctul cu var. Execută golgheterul Răduca, iar portarul respinge. Mingea ajunge tot la Răduca, iar acesta, din câțiva metri, o împinge în poartă. Stupoare în rândul pu­blicului căruia nu-i vine să creadă că tabela indică 2-2. Uimit se pare că este și Petre Grigoraș care operează, după pauză, modificări în rândul fundașilor centrali. Ei au de unde.

3 goluri în 5 minute Repriza secundă vine cu echipa constănțeană căutând o nouă des­prindere. Omul nr. 1, Alexandru Moise, îl mai încearcă o dată pe Oprica, dar portarul Recoltei prinde mingea în 2 timpi. Urmează un șut puțin pe lângă poartă al lui Carabela, dar și o lovitură liberă periculoasă, unde Moise trage peste poartă. Finalul meciului este de povestit nepoților. Nepoților dobrogenilor, din păcate. În minutul 89, o centrare de pe dreapta, îl găsește pe unul dintre elevii lui Grigoraș singur în interiorul careului, iar acesta face 3-2. În minutul 90+2, Cernavodă beneficiază de un penalty, iar mingea este expediată în colțul din stânga portarului, fără nicio șansă pentru Oprica. În minutul 90+4, tot în același colț ajunge mingea de 5-2, după o centrare din stânga a lui Moise. Se termină neverosimil 5-2 pentru Axiopolis, cu 3 goluri marcate în 5 minute. Recoltei nu-i rămâne decât să uite de ghinionul avut la Cernavodă și să se concentreze pe următorul pas. Sâmbătă, 7 octombrie 2023, orele 15,00, la Gheorghe Doja vin călărășenii de la Înainte Modelu. Va fi un meci care trebuie să le aducă ialomițenilor 3 puncte.

3 Octombrie 2023, 13:25 (2071 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare
Înfrângere usturătoare

Comentariile cititorilor:


Dorian :
(7 Octombrie 2023, 00:46)
Calmati-va,Recolta sub locu 6 nu termina anu asta. Nu vedeți ce forma au echipele de sub ea?
Liviu:
(6 Octombrie 2023, 01:40)
Echipa are președinte sau sunt puși doar asa cu numeele se dau răniți ca mama dat în spate dar sta cu primaru și cu tasu lu (...) la șpriț nu sa mai dat în spate păcălesc copiii aia de la echipa cu prime doar 1 pe an și cică sunt jmecheri
Adevar:
(5 Octombrie 2023, 01:11)
Sunt 4,5 jucători care nu au ce cauta la echipa nu este normal ca o echipa de liga 3 sa nu aive fundași central acum sincer dacă voi nu îmi dați dreptate nu mai scriu inafara de Ene spuneți-i voi cine este fundași central la echipa
Blondule:
(4 Octombrie 2023, 04:50)
Sa aștepte mult și bine
Blondule:
(4 Octombrie 2023, 03:00)
Sa se duca toti sa joace la liga5 la echipa a 2a ! Macar acolo poate câștiga ceva!
BLONDU:
(3 Octombrie 2023, 23:01)
Liga a-4a va așteaptă!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
291 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Buești: Bătrân de 70 de ani, monitorizat electronic în urma unui caz de violență domestică

Secția nr. 1 Poliție Rurală Slobozia a fost sesizată de o femeie, de 70 de ani,  din Buești, cu privire la faptul că în timp ce se află la domiciliu ar fi fost agresată fizic și verbal î ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 14:20
(3182 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 30 septembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că în conformitate cu prevederile legale au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 09:55
(9342 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2025, 10:35
(8052 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: După gratii pentru scandalul provocat

Polițiștii ialomițeni au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 43 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 13:40
(1612 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni

Jandarmii ialomițeni s-au alăturat campaniei «Donează sânge! Salvează o viață!» și au mers să doneze sânge la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din Slobozia. Campania se ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 12:50
(1002 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Dosar penal pentru «violență în familie»

Sâmbătă, 1 noiembrie 2025, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul un tânăr ar fi agresat-o pe soția sa și pe prietena acesteia. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 12:30
(4359 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 noiembrie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform legii, că luni, 10 noiembrie 2025, este termenul ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 12:00
(1501 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: După gratii pentru că a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat de 47 de ani, din Manasia, a fost reținut pentru 24 de ore pentru că a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său de polițiști. Conform probatoriului administrat a reieșit că, ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 11:40
(1072 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Reținut pentru «furt»

Pe data de 30 octombrie 2025 un șofer a sesizat polițiștilor faptul că, în timp ce staționa în parcarea Popasului Sinești, i-au fost sustrase o geantă în care se aflau bani, precum ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 11:00
(1180 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 11:45
(8492 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Premii de excelență pentru olimpicii ialomițeni

«Consiliul Județean Ialomița își reafirmă angajamentul față de susținerea și promovarea educației de înaltă calitate, considerată un pilon esențial al dezvoltării societății contemporane și viitoare. În acest sens, una dintre direcțiile strategice ale instituției o reprezintă sprijinirea performanței școlare și recunoașterea meritelor elevilor și cadrelor didactice care contribuie la afirmarea excelenței în învățământul ialomițean» ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 11:10
(5685 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA-un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul de Call Center RAJA-un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 10:20
(5482 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

Slobozia: Expoziție de pictură

Expoziția «SINOPSIS» a pictorului Dan Constantinescu-Cocoru va fi vernisată joi, 6 noiembrie a.c., de la orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrulului Cultural « ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 09:40
(7469 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Percheziții în cadrul Operațiunii «Jupiter»

În cadrul Operațiunii «Jupiter», desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Româ ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2025, 16:30
(6252 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Duminică, 2 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,00, pe strada Florilor din Fetești, polițiștii rutieri au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 16:15
(633 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Deșeuri feroase și neferoase, confiscate

Duminică, 2 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Fetești au depistat, pe strada Călărași din localitate, o autoutilitară ce transporta deșeuri feroase și neferoase. După ce a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 16:10
(6970 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF notifică companiile de stat care înregistrează obligații fiscale restante

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) își manifestă rolul activ de a sprijini conformarea voluntară a contribuabililor și informează companiile de stat, care au datorii neachitate p ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 12:35
(8949 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 30 octombrie 2025, polițiștii din Slobozia au desfășurat o acțiune preventivă pe raza municipiului reședință de județ. Cu această ocazie, oamenii legii au legitimat aproximativ 350 de persoane și ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2025, 15:40
(6569 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

Marți, 28 octombrie a.c., în intervalul orar 04,00-12,00, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol. Activitățile au avut ca scop verificarea ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 15:45
(1390 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Confiscare de material lemnos

IPJ Ialomița: Confiscare de material lemnos

Marți, 28 octombrie a.c., în intervalul orar 08,00-12,00, polițiștii din Platonești au acționat pentru combaterea ilegalităților din domeniul silviculturii. Astfel, pentru abaterile de la normele ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 11:05
(1774 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Sudiți și Gura Văii!

Joi, 30 octombrie 2025, echipele RAJA Constanța execută lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din localitatea Sudiți. Pentru realizarea acestor operațiuni, se va sista furnizarea apei potabile consumatorilor din satele Sudiți și Gura Văii, în intervalul orar 08,00-16,00.  ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 08:25
(6348 vizualizări - 0 comentarii)


Procesiune cu ocazia Hramului Mânăstirii Slobozia

În perioada 4-10 noiembrie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 08:10
(7840 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,58%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2025

La sfârșitul lunii septembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4372 șomeri (din care 2073 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2025, 14:20
(1520 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Anularea accesoriilor stabilite pentru sumele din decizii de impunere din oficiu a persoanelor fizice pe anii 2019/2020

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați, că în conformitate cu prevederile art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/20 ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2025, 09:15
(1769 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din orașul Fetești!

Marți, 28 octombrie 2025, în intervalul orar 08,30-16,30, echipele furnizorului de energie vor executa lucrări la nivelul rețelei electrice, care vor afecta Sursa de Apă ce alimentează Cartierul ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2025, 16:05
(1745 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 4,03 milioane de lei în septembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna septembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 4 ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2025, 16:20
(2177 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Cu profundă tristețe și durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a doamnei Alexandrina Porumb. Pentru cei care doresc să-și ia un ultim rămas bun, trupul neînsuflețit ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2025, 16:00
(7031 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 271 mii de lei

În perioada 22 iulie-17 octombrie 2025, DSVSA Ialomița a efectuat 188 acțiuni de control la operatori economici ce dețin obiective în cadrul cărora se desfășoară activități supuse controlului ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2025, 09:20
(5877 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 147,38 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna septembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna septembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 147,38 milioane ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2025, 08:10
(6078 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Șoseaua București din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2025, 13:10
(2285 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...