EVENIMENT
În primul semestru al anului 2023
Ialomița a colectat doar 5700 de lei din impozitarea bacșișului
Analiștii financiari au făcut o verificare cu privire la sumele pe care Statul le-a încasat o dată cu introducerea măsurii de impozitare a bacșișului lăsat la restaurante sau cafenele. Datele arată că Ialomița se situează printre ultimele județe la nivel național în ceea ce privește îndeplinirea acestei obligații fiscale. Astfel, în primul semestru al acestui an, din impozitarea bacșișului, Ialomița a reușit să colecteze la buget doar 5700 de lei.
Valori mici ale sumelor colectate De la 1 ianuarie 2023, localurile de alimentație publică au fost obligate să evidențieze bacșișul pe bonurile fiscale și notele de plată înmânate clienților. Potrivit legii, acești bani sunt distribuiți integral angajaților, iar această remunerație a salariaților este considerată venit cu reținere la sursă. Nerespectarea prevederilor legale este considerată contravenție și se sancționează cu amendă între 2000 și 4000 de lei. Datele Agenției Naționale de Administrare Fiscală și ale Ministerului de Finanțe arată faptul că foarte puține sume de bani au ajuns la buget o dată cu impozitarea bacșișului. Ialomița se numără printre județele unde sumele colectate în urma impozitării sumelor oferite suplimentar de către clienți personalului din restaurante și cafenele pentru serviciile oferite sunt foarte mici. Estimările oficiale ale celor două instituții arată că din județul Ialomița au ajuns către Bugetul Statului, prin aplicarea impozitării bacșișului, doar 5700 de lei în primul semestru al acestui an. Specialiștii estimează că până la finele anului 2023 situația nu se va îmbunătăți, ba, din contră, sumele colectate ar putea fi egale sau mai mici decât cele din primul semestru. Conform Oficiului Național al Registrului Comerțului, la nivelul județului nostru există peste 100 de localuri de alimentație publică a căror obligație legală este de a impozita bacșișul oferit de clienți. Încasările mici sunt generate de faptul că în multe restaurante și cafenele încă se practică plata bacșișului în afara bonului fiscal pentru a se evita impozitarea.
23 Octombrie 2023, 15:20 (8836 vizualizări - 5 comentarii)
Unitatea Fiscală Municipală Fetești, desființată
AJFP Ialomița: 249 de firme cu datorii la Stat de aproape 300 milioane de lei, publicate pe site-ul ANAF
Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor













Comentariile cititorilor:
(26 Octombrie 2023, 20:42)
O tara esuata ,politic si financiar,dati exemple concrete de reduceri bugetare ,si apoi taxati bacsisul,apropro nesimtiti de la ASF care au asistat pasiv la 3 falimente tot 15000 de euro au salariul firar mama voastra de hoti
(26 Octombrie 2023, 14:31)
Se impoziteaza bacsisul din restaurante , cafenele . E ok.
Care dintre noi nu a lasat bacsis la coafor, la un inslalator, la un mecanic , elecrtician si lista poate continua. Sunt multe de spus si de facut in astfel de situatii. Mentalitatea unora care nu inteleg ca sunt platiti pentru acest serviciu si sa nu mai intinda mana ca milogii. Si mai ales sa-si dea interesul sa faca treaba bine.
(24 Octombrie 2023, 18:34)
Poate se mai fac controale si la magazinele de pe bulevardul M Basarab si nu numai, la magazinele chinezesti , unde daca incerci sa ceri bon pentru cumparaturi este jale. Nu le merg aparatele sau pur si simplu te ignora . Ati pus ochii pe bacsis si atat . Ati terminat treaba.
(24 Octombrie 2023, 00:17)
Daca nici judecatorii si procurorii nu sunt bine platiti atunci nu's ce sa mai zic .... Probabil ca in imaginatia doamnei Maria bietii oameni din justitie manaca pufuleti la pranz si beau ceai seara ... :)))
Pai pensiile alea speciale din ce crezi ca se calculeaza cucoana ?
(23 Octombrie 2023, 17:12)
E mult, statul fură bani cu legea ca să nu facă nimic pentru cetățeni ci pentru neamuri, prieteni cu firme, amante angajate la stat totul pentru politicieni. Nu se duc banii la spitale, nu avem armată performanță, nu avem politisti, nu avem profesori plătiți cum trebuie, procurori sau judecători, toți banii din taxe sunt folosiți pentru interesul politicienilor.