Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

«Tase», la puterea a 4-a

Fotbal, Liga a III-a, Recolta Gheorghe Doja-Agricola Borcea 4-2

«Tase», la puterea a 4-a

Meciul cu Agricola Borcea era privit cu oarecare teamă de suporterii Recoltei Gheorghe Doja. Privind foaia de joc, nu aveai cum să nu remarci nume ca Ghinga, Goge, Călințaru sau Potecea, jucători cu zeci, poate chiar sute de meciuri în primele două divizii. Ca să fim pe deplin sinceri, așteptările vizau, mai degrabă, un rezultat nefavorabil. Antrenorul Mirel Condei și elevii săi aveau însă alte așteptări care, după confruntarea cu trupa lui Viorel Ferfelea, au fost răsplătite. Mirel Condei a început meciul cu următorii jucători: Borțea-Barabaș, Ene, Lungu, Andrei-Alexe, Ivan-Răduca, Drăgan, Liță-Năstase. Au mai intrat Palii, Comșa, Eavaz, Anton și Bălan.

Goluri încă din primele minute Meciul a început cum nu se poate mai prost pentru echipa ialomițeană. În minutul 4, Potecea pătrunde nestin­gherit pe dreapta și șutează la colțul lung, învingându-l pe Borțea. Uluiala durează doar 4 minute. În minutul 8, Lungu îl lansează pe Mihăiță Năstase, iar acesta, din 16 metri, marchează primul gol în poarta lui Gherman. Oaspeții puteau trece din nou în avantaj, dar, de data aceasta, Potecea lovește doar bara din stânga lui Borțea. În minutul 25, Năstase primește o minge pe dreapta, îl păcălește pe tânărul apărător Luca Pătrășcoiu și îl învinge pe Gherman pentru a doua oară. În minutul 29, Răduca centrează de pe stânga, iar Năstase reia cu capul și înscrie, reali­zând, hattrick-ul. Este 3-1 pentru Recolta, iar entuziasmul este la el acasă. 10 minute mai târziu, suspansul revine: șutul lui Petre Goge, fost jucător la Rapid și Urziceni, este ușor deviat de Lungu și intră în poarta lui Borțea. Dojenii se puteau desprinde în ultimul minut al primei reprize, dar șutul lui Năstase, din unghi, este blocat de Gherman. Golul de 4-2 vine în minutul 62, când Ionuț Drăgan îi pasează în dreapta lui Năstase, iar atacantul Recoltei inventează din nou un șut care scutură, pentru a patra oară, plasa porții lui Gherman. Năstase rea­lizează, astfel, un poker, așa cum se spune în fotbal când un jucător marchează 4 goluri. Mihăiță Năstase are 9 goluri stagionale, în tot atâtea meciuri. Mai avem de notat o lovitură liberă, din lateral stânga, executată de Răduca, a cărui centrare este prelungită cu o lovitură de cap de Ene, dar mingea este prinsă de Gherman. Emoțiile revin din minutul 75, când Giordano Lungu vede cartonașul roșu, iar Recolta trebuie să se descurce un sfert de oră în inferioritate numerică. Ialomițenii rezistă, ajutați, pe final, și de mijlocașul Florin Bălan, revenit, pentru a treia oară, la echipă. Florin a suferit, pe final, și o accidentare la braț. Recolta învinge cu 4-2 pe Agricola Borcea, cu un Mihăiță Năstase perfect, și urcă, cu 15 puncte, pe locul 5. Urmează meciul din etapa a 10-a, prima a returului. Recolta va juca la Băneasa, cu Gloria lui Eugen Trică, echipă aflată în revenire de formă. Meciul se va juca sâmbătă, 28 octombrie 2023, de la orele 15,00.

24 Octombrie 2023, 19:05 (14702 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
«Cadouri» taxate
Dezastru în prelungiri
Victorie de «caracter» cu Progresul Fundulea după ce a îngenuncheat liderul Agricola Borcea!

Comentariile cititorilor:


George :
(25 Octombrie 2023, 11:29)
Trebuie să verificați lista cu cei 10 jucători,  aprobată de FRF și AJF , pe care ei o atașează la raportul de joc. Acei jucători nu au voie să joace la liga a 5 a. Dacă jucatorul care a jucat este pe listă,  pierd meciul. Lista se face la începutul campionatului,  si nu se poate modifica,  in timpul campionatului. 
Baietii:
(25 Octombrie 2023, 01:37)
Felicitări pentru victoria de la liga3 chiar imi doresc sa prindeti play off , dar nu înțeleg un lucru: de ce ati venit la Căzănești cu 6 jucatori de la liga3 ,unii din ei jucand sambata 90 minute ,cel mai bun exemplu Radu! Nu este moral si nici fair play sa faceti asta ! Ori jucati la liga3 ori la liga 5 ! Lasati oamenii din sat sa joace la liga5 nu-i mai tineti pe bara ! Nu este normal ca echipele din liga5 sa aiba adversar o echipa formata in mare parte din jucatori de liga 3 care joaca si sambata si duminica !
Baietii de la doja:
(24 Octombrie 2023, 23:29)
Haideți cu comentariile negative! Le așteptăm cu mare nerăbdare!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 19 Oct 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: 3,89%, rata șomajului înregistrat în luna aprilie 2022

La sfârșitul lunii aprilie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3626 șomeri (din care 1660 femei), rata șomajului fiind de 3,89%, cu 0,71% sub ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 14:30
(11362 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de 17 milioane de lei pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează prin Centrele Județene plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 13:45
(10956 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 276 de dascăli înscriși la Examenul de Titularizare 2022

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, «în data de 13 iulie 2022 se va desfășura proba scrisa a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 20:20
(12436 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursare de TVA de peste 4,99 milioane de lei în aprilie 2022

Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în aprilie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 4,99 milioane de lei. Totodată ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 18:20
(13435 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție provizorii, emise de polițiști pentru «violență în familie»

Polițiștii ialomițeni au emis în ultimele 48 de ore, două ordine de protecție provizorii, pe numele a doi bărbați de 34 și 42 de ani. În primul caz, sâmbătă, 28 mai a.c., în jurul orei 11,00, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 18:10
(12986 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați pentru «conducere fără permis» și «furt calificat»

Vineri, 27 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Alexeni, pe numele căreia instanța a emis un mandat de executare a pedepsei ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 17:55
(4098 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Ultima zi din cadrul evenimentului național «Săptămâna Prevenirii Criminalității» a fost dedicată prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului și, în mod special, siguranței rutiere. Astfel, vineri 2 ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 17:50
(10839 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 30 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27180, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 29 mai a ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 16:35
(2458 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Peste 123000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-27.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor la nivelul județului Ialomița au fost completate 123785 de chestionare ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 16:05
(16356 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu două victime

Slobozia: Accident cu două victime

Sâmbătă, 28 mai a.c., în jurul orei 9,30, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în Slobozia. În eveniment a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat în afara părții ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 14:10
(13702 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 Iunie

Miercuri, 1 Iunie 2022, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Abonații pot folosi serviciile on-line pentru efectuarea plăților, precum ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 12:25
(11979 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Bărbat decedat într-un accident rutier

DN2A: Bărbat decedat într-un accident rutier

În seara zilei de duminică, 29 mai a.c., în jurul orelor 19,00, pe DN2A/E60, între localitățile Chiochina și Orboești s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 23:15
(13574 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Grindu: Doi răniți în urma unui accident rutier

Grindu: Doi răniți în urma unui accident rutier

Duminică, 29 mai a.c., la ieșire din localitatea Grindu către Buzău s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că în evenimentul ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 22:00
(5770 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu accident


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Duminică, 29 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27180, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de sâmbătă, 28 mai a ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 16:40
(1912 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 28 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27179, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de vineri, 27 mai ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2022, 16:40
(3868 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 27 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27179, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de joi, 26 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 16:20
(8384 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Evaluarea standardizată la finalul anului școlar 2021-2022

În conformitate cu Ordinul nr. 3835/2022, în anul școlar 2021-2022, în perioada cuprinsă intre 30 mai-10 iunie 2022, se va organiza pilotarea evaluării standardizate pentru elevii claselor I-VII, respectiv ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 15:50
(12280 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Noutăți în sistemul RO-eFactura

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, începând cu data de 1 iulie 2022, operatorii economici stabiliți în România au obligația, în relația B2G (relația dintre ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 13:45
(16606 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Începe depunerea cererilor de finanțare aferente Măsurii «Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că de vineri, 27.05.2022, încep înscrierile pentru Măsura «Microgranturi în domeniul agroalimentar». Astfel, în perioada 27 mai 2022 ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 11:10
(12846 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de peste 98 milioane de lei, colectate în luna aprilie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna aprilie a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 98,18 milioane de lei, cu 15,2 ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 19:00
(22482 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au desfășurat în cursul zilei de miercuri, 25 mai a.c., activități de informare în rândul elevilor din cadrul școlilor din mediul rural și urban din județul Ialomița, pentru conștientizarea ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 16:50
(13696 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Braconieri prinși în flagrant de polițiști pe Brațul Borcea

Ialomița: Braconieri prinși în flagrant de polițiști pe Brațul Borcea

Miercuri, 25 mai a.c., polițiștii au depistat pe Brațul Borcea doi bărbați, de 37 de ani, din comuna Stelnica, și de 47 de ani, din comuna Bordușani, în timp pescuiau într-o ambarcațiune din lemn, cu o ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 16:30
(3971 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Joi, 26 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27177, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de miercuri, 25 mai a.c., ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 16:15
(7575 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul județului Ialomița a convocat Ședința Colegiului Prefectural

Prefectul județului Ialomița a convocat Ședința Colegiului Prefectural

Joi, 26 mai 2022, prefectul județului Ialomița a convocat Ședința Colegiului Prefectural, având pe ordinea de zi dezbateri cu privire la activitatea de contractare a serviciilor medicale, medicamentelor ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 15:30
(3443 vizualizări - 0 comentarii)


«Zilele Culturii Slobozene», în perioada 30 mai-3 iunie 2022

Primăria Municipiului Slobozia, prin Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia, organizează în perioada 30 mai-3 iunie 2022 un amplu program de manifestări, sub genericul «Zilele Culturii Slobozene ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 14:45
(21923 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Exercițiu aplicativ la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești

Joi, 26 mai a.c., începând cu orele 10,00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița a organizat un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren în care a fost ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 11:30
(11756 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Moldoveni și Sudiți!

Joi, 26 mai 2022, echipele RAJA Constanța execută lucrări periodice de întreținere a rezervoarelor destinate înmagazinării apei potabile din localitățile Moldoveni și Sudiți. Astfel, în intervalul orar ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2022, 17:40
(5753 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Miercuri, 25 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27176, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de marți, 24 mai ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2022, 16:35
(9532 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

A doua zi a evenimentului național «Săptămâna Prevenirii Criminalității» a fost dedicată prevenirii violenței în familie-fenomen complex, având consecințe atât în plan individual și familial, cât și la ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2022, 16:20
(3746 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Scutiri fiscale pentru angajații din sectorul agricol și industrie alimentară

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii despre faptul că a fost introdusă o nouă scutire de la plata impozitului pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2022, 13:50
(11294 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...