Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț public

DISPOZIȚIE privind convocarea Consiliului Local Slobozia în ședință ordinară pentru data de 26 octombrie 2023

Primarul Municipiului Slobozia, județul Ialomița,
Având în vedere:

Prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (5) din Codul Administrativ,
DISPUN:
Art. 1-Se convoacă în ședință ordinară consilierii Consiliului Local al Municipiului Slobozia, în data de 26 octombrie 2023, orele 16,00, la Sala de ședințe a Consiliului Local din incinta Primăriei Municipiului Slobozia.
Art. 2-Proiectul ordinii de zi, precum și comisiile de specialitate cărora le vor fi trimise spre avizare proiectele de hotărâri, sunt prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 3-Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi transmise prin e-mail consilierilor locali și vor fi postate pe site-ul primăriei www.municipiulslobozia.ro-secțiunea-„Consiliul Local“, subsecțiunea-„Ședințele Consiliului Local“.
Art. 4-Consilierii locali vor putea formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri cu maxim 24 de ore înainte de data ședinței, conform prevederilor art. 36 alin. (14) din HCL nr. 193/30.10.2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Slobozia.
Art. 5-Prevederile prezentei dispoziții se vor aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia și pe site-ul propriu www.municipiulslobozia.ro, prin grija Compartimentului „Proceduri administrative și Secretariat Consiliul Local“.
PRIMAR, Dragoș SOARE
CONTRASEMNEAZĂ, Secretar General al Municipiului Slobozia, jur. Tudoran Valentin


PROIECTUL ORDINII DE ZI al ședinței ordinare din data de 26.10.2023, orele 16,00
1. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Local Slobozia din data de 28 septembrie 2023.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție al bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Slobozia pentru Trimestrul al III-lea al anului 2023.
3. Proiect de hotărâre privind încetarea aplicabilității HCL Slobozia nr. 401/24.11.2022.
4. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădire și terenul aferent începând cu anul 2024, pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, strada Viilor, nr. 74, ca urmare a constatării stării de clădire și teren neîngrijite.
5. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădire și terenul aferent începând cu anul 2024, pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, șoseaua Brăilei, nr. 17, ca urmare a constatării stării de clădire și teren neîngrijite.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare aferente obiectivului de investiții „CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ IALOMIȚA“.
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „AMENAJARE INCINTĂ (CĂI DE ACCES, ALEI, PARCĂRI) ȘI ÎMPREJMUIRE CIMITIRUL UMAN BORA“.
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „STAȚIE DE POMPARE APE PLUVIALE ȘI CONDUCTA REFULARE CU DESCĂRCARE ÎN CANAL DESECARE (CRIVAE)“-PARC INDUSTRIAL IMM SLOBOZIA.
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice-Casa Municipală de Cultură Nicolae Rotaru, Municipiul Slobozia“ finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (P.N.R.R.).
10. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL Slobozia nr. 173/13.07.2023 referitoare la aprobarea cofinanțării obiectivului de investiții „Creșterea eficienței energetice-Casa Municipală de Cultură Nicolae Rotaru, Municipiul Slobozia“ în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență Componenta 5-Valul Renovării.
11. Proiect de hotărâre privind emiterea avizului Consiliului Local Slobozia pentru prestarea activităților de servicii funerare de către SC PETRACOM SRL pentru sediul secundar situat în municipiul Slobozia, șoseaua Călărași nr. 7, județul Ialomița.
12. Proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului legal al UAT Municipiul Slobozia în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009 să voteze pentru aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare actualizat și pentru aprobarea Contractului de prestare a serviciului de salubrizare.
13. Proiect de hotărâre privind revizuirea și actualizarea contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, încheiat cu URBAN SA.
14. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de analiză și acoperire a riscurilor identificate la nivelul Municipiului Slobozia.
15. Proiect de hotărâre privind aprobarea Raportului de evaluare a capacității de apărare împotriva incendiilor la nivelul Municipiului Slobozia în semestrul I al anului 2023.
16. Proiect de hotărâre privind aprobarea salariilor de bază pentru gradația „0“ (zero), aferente funcțiilor din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Slobozia, direcțiilor și serviciilor publice de interes local, care se află sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
17. Proiect de hotărâre privind analiza stadiului de înscriere a datelor în Registrul agricol pentru trimestrul III al anului 2023 și stabilirea măsurilor pentru eficientizarea acestei activităti.
18. Proiect de hotărâre privind aprobarea listei cu ordinea de prioritate pentru acordarea locuințelor sociale în anul 2024, în Municipiul Slobozia.
19. Proiect de hotărâre referitor la modificarea HCL Slobozia nr. 222/28.09.2023 privind aprobarea listei de repartizare a locuințelor libere construite din fonduri ANL în Municipiul Slobozia-luna septembrie 2023.
20. Proiect de hotărâre privind stabilirea loturilor de teren disponibile, în vederea atribuirii către tineri pentru construcția de locuințe, în condițiile Legii nr. 15/2003.
21. Proiect de hotărâre privind atribuirea în folosință gratuită a unor terenuri pentru construcția de locuințe, în condițiile Legii nr. 15/2003.
22. Proiect de hotărâre privind declararea ca bun aparținând domeniului public al unui imobil de interes local din Municipul Slobozia.
23. Proiect de hotărâre referitor la modificarea și completarea H.C.L. nr. 103/28.07.2011 privind modificarea și înlocuirea Anexei la Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 83/2001 prin care se stabilesc inventarele care alcătuiesc domeniul public al municipiului Slobozia, cu modificările și completările ulterioare.
24. Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru perioada noiembrie 2023-ianuarie 2024.
25. Întrebări. Interpelări. Puncte de vedere.

24 Octombrie 2023, 18:30 (1200 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
280 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziția «Mărțișoare și Podoabe»

Cea de-a VIII-a ediție a Expoziției «Mărțișoare și Podoabe», un eveniment dedicat tradiției și creativității, organizat de Centrul Cultural «Ionel Perlea» sub egida Consiliului ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2026, 11:20
(2771 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizare la plată pentru intervențiile PD-02, PD-03 și PD-28  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în primele două zile de la demararea autorizării la plată a intervențiilor PD-02, PD-03 și PD-28, aferente Campaniei 20 ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 14:20
(3970 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Risc fiscal ridicat în rândul firmelor cu activități de protecție și pază

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o acțiune amplă de control la nivel național, care vizează 62 de societăți ce activează ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 13:05
(3367 vizualizări - 0 comentarii)


Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Viitori jandarmi, stagiu de practică la IJJ Ialomița

Șapte elevi ai Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani au început stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Aceștia vor efectua stagiul de ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2026, 12:20
(10423 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Drumuri județene deschise circulației

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la orele 13,00, mai multe drumuri județene din Ialomița au fost deschise, în urma lucrărilor de deszăpezire efectuate de autorități ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 13:30
(1091 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Lista actualizată a drumurilor închise

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, la această oră, din cauza Codului Galben de viscol și ninsori, mai multe drumuri județene sunt în continuare închise ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2026, 10:10
(444 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Fetești: Reținut pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 13 ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic în cursul lunii februarie 2026 de către tatăl său ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 19:20
(1564 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Galben de ninsori și viscol, valabilă în intervalul 20-22 februarie 2026. În tot acest interval ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 13:00
(2473 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 656 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna ianuarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna ianuarie a.c., 8 inspecții fiscale, fiind realizat și un control inopinat la un contribuabil persoană ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 12:30
(9284 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziția «Drumul Lânii» se deschide marți, 24 februarie 2026

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia vernisează marți, 24 februarie 2026, expoziția «Drumul Lânii». Evenimentul începe la orele 11,00, la sediul instituției, și este organizat ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:30
(3096 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Cântec, Joc și Umor de Dragobete», la Sala «Europa»

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează marți, 24 februarie 2026, la orele 18,00, în incinta Sălii «Europa» spectacolul « ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2026, 10:00
(1960 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținuți pentru furt de componente feroviare

Trei bărbați, domiciliați în Bărbulești, cu vârste cuprinse între 36 și 41 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au furat componente feroviare, din zona stației CFR Armășești ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:10
(1574 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 februarie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 februarie 2026, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 12:00
(740 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în restaurante și fast-food-uri. Amenzi de 174 mii de lei!

În perioada 09-16 februarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au efectuat 30 de controale în unități de alimentație publică de tip restaurant și fast-food. Acțiunile de control au avut drept ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2026, 08:30
(2716 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Accident rutier grav la Ion Roată. Două persoane au murit!

Marți,  17 februarie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Ion Roată. La fața locului au fost mobilizate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 20:30
(6872 vizualizări - 0 comentarii)


ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

ANM: Cod Portocaliu de viscol și ninsori în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a inclus Ialomița pe lista județelor vizate de avertizarea meteo Cod Portocaliu de viscol și ninsori. Această avertizare va intra în vigoare marți, 17 februarie ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 12:00
(5740 vizualizări - 0 comentarii)


Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Luna, noul câine de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, își începe pregătirea

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița și-a mărit echipa cu un membru special: Luna, o cățelușă energică și curajoasă, aflată la începutul carierei de câine de serviciu. În perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:30
(456 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări referitoare la înregistrarea fiscală a punctelor de lucru

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care au organizate mai multe sedii secundare ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate  salariilor, potrivit ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2026, 10:20
(4609 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 18,26 milioane de lei în ianuarie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 18, ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 11:20
(1433 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Bărbulești: Focuri de avertisment trase de polițiști pentru a opri un minor aflat la volan

Aflați într-o misiune de monitorizare a traficului pe raza comunei Bărbulești, polițiștii au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce se deplasa în localitate. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:55
(4831 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție

Ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de încălcare de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2026, 08:30
(520 vizualizări - 0 comentarii)


Registrul Auto Român: Rezultatele acțiunilor de control tehnic în trafic

Inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 92219 vehicule la nivelul întregii țări. În urma controalelor, specialiștii ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:40
(1976 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tânăr reținut pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier

Joi, 12 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN1D, în afara localității Armășești, soldat cu rănirea unei persoane,șoferul părăsind ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 15:30
(911 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: În ce condiții o firmă devine inactivă fiscal din 2026 și ce obligații rămân în vigoare

Obligațiile de declarare și plată a taxelor rămân în vigoare chiar și în situația declarării inactivității fiscale. Începând cu data de 1 ianuarie 2026, firmele pot fi declarate ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:25
(8728 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «amenințare» și «distrugere»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «amenințare» și «distrugere». ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 12:00
(968 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de urgență pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 9 martie 2026 inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul pomicol afectat ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 10:10
(3483 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4600 de agenți economici, pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 09:00
(2236 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge 

Miercuri, 11 februarie 2026, cu ocazia «Zilei Mondiale a Bolnavului», Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:35
(2508 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dublu vernisaj la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Sâmbătă, 14 februarie 2026, de la orele 16,00, Galeriile «Arcadia» din incinta Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia organizează dublul vernisaj al pictorilor Eliana ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2026, 08:00
(2433 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Miercuri, 11 februarie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2026, 17:00
(1825 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...