Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

ANUNȚ PUBLIC

DISPOZIȚIE privind convocarea Consiliului Local Slobozia în ședință ordinară pentru data de 28 noiembrie 2023

Primarul Municipiului Slobozia, județul Ialomița,
Având în vedere:

Prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (5) din Codul Administrativ,
DISPUN:
Art. 1-Se convoacă în ședință ordinară consilierii Consiliului Local al Municipiului Slobozia, în data de 28 noiembrie 2023, orele 16,00, la Sala de ședințe a Consiliului Local din incinta Primăriei Municipiului Slobozia.
Art. 2-Proiectul ordinii de zi, precum și comisiile de specialitate cărora le vor fi trimise spre avizare proiectele de hotărâri, sunt prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 3-Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi transmise prin e-mail consilierilor locali și vor fi postate pe site-ul primăriei www.municipiulslobozia.ro-secțiunea-„Consiliul Local“, subsecțiunea-„Ședințele Consiliului Local“.
Art. 4-Consilierii locali vor putea formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri cu maxim 24 de ore înainte de data ședinței, conform prevederilor art. 36 alin. (14) din HCL nr. 193/30.10.2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Slobozia.
Art. 5-Prevederile prezentei dispoziții se vor aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia și pe site-ul propriu www.municipiulslobozia.ro, prin grija Compartimentului „Proceduri administrative și Secretariat Consiliul Local“.
PRIMAR, Dragoș SOARE
CONTRASEMNEAZĂ, Secretar General al Municipiului Slobozia, jur. Tudoran Valentin


PROIECTUL ORDINII DE ZI al ședinței ordinare din data de 28.11.2023, orele 16,00
1. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Local Slobozia din data de 26 octombrie 2023.
2. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 07 noiembrie 2023.
3. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 13 noiembrie 2023.
4. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 15 noiembrie 2023.
5. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădire și terenul aferent începând cu anul 2024, pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, șoseaua Amara, nr. 10, ca urmare a constatării stării de clădire și teren neîngrijite.
6. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădire și terenul aferent începând cu anul 2024, pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, strada Cărămidari, nr. 26, ca urmare a constatării stării de clădire și teren neîngrijite.
7. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădire și terenul aferent începând cu anul 2024, pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, strada Mircea cel Bătrân, nr. 2B, ca urmare a constatării stării de clădire și teren neîngrijite.
8. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădire și terenul aferent începând cu anul 2024, pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, strada Mircea cel Bătrân, nr. 17, ca urmare a constatării stării de clădire și teren neîngrijite.
9. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădire și terenul aferent începând cu anul 2024, pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, strada Viitor, nr. 7Bis, ca urmare a constatării stării de clădire și teren neîngrijite.
10. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădire și terenul aferent începând cu anul 2024, pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, strada Cărămidari, nr. 26, ca urmare a constatării stării de clădire și teren neîngrijite.
11. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădire și terenul aferent începând cu anul 2024, pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, strada Nordului, nr. 1, ca urmare a constatării stării de clădire și teren neîngrijite.
12. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu anul 2024, pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, str. Gării, nr. 1, ca urmare a constatării stării de clădire neîngrijită.
13. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe teren începând cu anul 2024, pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, șos. Ciulniței, nr. 6, ca urmare a constatării stării de teren neîngrijit.
14. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe teren începând cu anul 2024, pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, șos. Ciulniței, nr. 13, ca urmare a constatării stării de teren neîngrijit.
15. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe teren începând cu anul 2024, pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, șos. Ciulniței, nr. 14, ca urmare a constatării stării de teren neîngrijit.
16. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe teren începând cu anul 2024, pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, șos. Ciulniței, P7, lot 4-8, ca urmare a constatării stării de teren neîngrijit.
17. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe teren începând cu anul 2024, pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, strada Pogoane, T539/5, P6, lot 1 si 3, ca urmare a constatării stării de teren neîngrijit.
18. Proiect de hotărâre referitor la modificarea HCL Slobozia nr. 98/27.04.2023 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pe anul 2024.
19. Proiect de hotărâre referitor la aprobarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere prevăzute de art. 185 alin. (1) lit. b) din Legea 207/2015, privind Codul de Procedură Fiscală, a contribuabililor persoane fizice.
20.
Proiect de hotărâre privind scutirea Asociației Nevăzătorilor din România-Filiala Interjudețeană București-Subfiliala Ialomița-Călărași de la plata impozitului pentru clădirea și terenul aferent, situate în Municipiul Slobozia, str. Gheorghe Doja, nr. 3, pentru anul fiscal 2024.
21. Proiect de hotărâre referitor la modificarea HCL Slobozia nr. 327/09.09.2022 privind constituirea rezervei de implementare destinată reechilibrării contractului nr. 77976/23.08.2021 aferent proiectului „Creșterea mobilității urbane în cadrul zonei pietonale Casa Armatei“.
22. Proiect de hotărâre prin care se aprobă raportul de evaluare și vânzarea unei locuințe construite din fondurile statului, situată în Municipiul Slobozia, Aleea Sporturilor, nr. 2, bloc B13, scara A, etaj 1, apartament 8, către domnul Sava Nicolae.
23. Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, Aleea Olimpia, nr. 4, bloc T4, scara B, parter, apartament 1, către doamna Bunea Georgiana-Mariana și domnul Bunea Marian.
24. Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, Aleea Olimpia, nr. 2, bloc T3, scara A, parter, apartament 3, către doamna Ghica Adriana Elena și domnul Ghica Marius Ionuț.
25. Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, Șos. Nordului, bloc T1, scara B, parter, apartament 4, către doamna Crețu Nicoleta și domnul Crețu Petre.
26. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „UTILITĂȚI LOCUINȚE TIP ANL, STR. GEORGE ENESCU, SLOBOZIA-JUDEȚUL IALOMIȚA“.
27. Proiect de hotărâre privind darea în administrare către Liceul Tehnologic „Înălțarea Domnului“ a imobilului „Centrală termică nr. 11“, proprietate privată a Municipiului Slobozia, înscris în Cartea funciară nr. 41284 cu nr. cadastral 41284-C1.
28. Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Slobozia a imobilelor identificate cu numerele cadastrale 40408, 40409 și 40449.
29. Proiect de hotărâre referitor la modificarea și completarea H.C.L. nr. 103/28.07.2011 privind modificarea și înlocuirea Anexei la Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 83/2001 prin care se stabilesc inventarele care alcătuiesc domeniul public al municipiului Slobozia, cu modificările și completările ulterioare.
30. Proiect de hotărâre referitor la modificarea și completarea H.C.L. nr. 104/28.07.2011 privind aprobarea inventarului domeniului privat al Municipiului Slobozia, cu modificările și completările ulterioare.
31. Proiect de hotărâre privind transmiterea fără plată în proprietatea Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a terenului în suprafață de 4.994 mp, situat în municipiul Slobozia, Bulevardul Chimiei, nr. 16, județul Ialomița, înscris în Cartea funciară a UAT Slobozia nr. 40449 cu nr. cadastral 40449.
32. Proiect de hotărâre privind transmiterea fără plată în proprietatea Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a terenului în suprafață de 1.677 mp, situat în municipiul Slobozia, Bulevardul Chimiei, nr. 16A, județul Ialomița, înscris în Cartea funciară a UAT Slobozia nr. 40409 cu nr. cadastral 40409.
33. Proiect de hotărâre privind transmiterea fără plată în proprietatea Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a terenului în suprafață de 102 mp, situat în municipiul Slobozia, Bulevardul Chimiei, nr. 16B, județul Ialomița, înscris în Cartea funciară a UAT Slobozia nr. 40408 cu nr. cadastral 40408.
34. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de acordare a abonamentelor în cadrul Cantinei sociale „Sf. Nicolae“ Slobozia.
35. Proiect de hotărâre referitor la modificarea HCL nr. 50/29.03.2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Direcției de Asistență Socială Slobozia.
36. Întrebări. Interpelări. Puncte de vedere.

22 Noiembrie 2023, 17:05 (2352 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
312 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Cosâmbești: «Rugă Toamnei» la Conacul Bolomey

Conacul Bolomey, din comuna Cosâmbești, va găzdui sâmbătă, 20 septembrie 2025, evenimentul cultural denumit «Rugă Toamnei». Manifestarea va cuprinde o lansare de carte și vernisajul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 08:30
(1965 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

În perioada 16-22 septembrie 2025, polițiștii rutieri se alătură statelor membre ale Uniunii Europene în cadrul campaniei «ROADPOL-Safety Days», o inițiativă internațională dedicată ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 16:20
(4990 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii»-ediția a XIII-a

Tradițiile din străbuni și prezervarea acestora pentru generațiile următoare reprezintă modalități esențiale de ancorare a valorilor perene ale unui spațiu cultural-istoric în memoria colectivă ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:20
(5825 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 3,78 milioane de lei în august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 3,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:10
(3840 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținuți pentru 24 de ore după ce au furat din magazin

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de «furt». În fapt ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:45
(2842 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Prinși în flagrant la furat de porumb

Duminică, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Stelnica s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt». În fapt, doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:40
(2404 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt porumb


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:20
(9557 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 151,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat în luna august a anului 2025 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 151,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:10
(6362 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 15 septembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la sistemului de alimentare cu apă de pe strada Belșugului din municipiul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 09:05
(3217 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dosare penale pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice 

Vineri, 12 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au descoperit la Țăndărei peste 3800 de articole pirotehnice și au fost întocmite 3 dosare penale. Cantitatea de articole pirotehnice a fost descoperită ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2025, 14:00
(5965 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

Joi, 11 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni de verificare în teren a legalității transporturilor de elevi, având ca obiectiv principal prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic. Au fost verificate atât documentele necesare efectuării transportului public de elevi, cât și starea tehnică a autovehiculelor, respectarea numărului de locuri disponibile și respectarea regulilor de circulație de către șoferi. ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2025, 12:00
(6049 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tineri reținuți după ce au furat motorină din vagoane-cisternă

Marți, 9 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Fetești au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri cu vârstele de 20 și 22 de ani, domiciliați în ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:35
(6003 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie din Borănești, reținută după ce a furat geanta unei alte femei

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au dispus marți, 9 septembrie a.c., măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de o femeie de 43 de ani, din Borănești, bănuită de ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:25
(4395 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna august 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 18 inspecții fiscale, 4 controale inopinate și 25 verificări documentare. Astfel, în urma ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:20
(732 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,70%, rata șomajului la sfârșitul lunii iulie 2025

La sfârșitul lunii iulie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4466 șomeri (din care 2074 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2025, 10:10
(7350 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe DN2, între Coșereni și Movilița: Șapte victime!

Sâmbătă, 6 septembrie 2025, Poliția a fost sesizată prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2, între localitățile Coșereni și Movilița. Din primele verificări a rezultat ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2025, 07:10
(15279 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

În cursul zilei de joi, 4 septembria a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Serviciului de Investigații ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:40
(2835 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii din Slobozia au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:25
(3980 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Termen pentru înregistrarea în REGES-ONLINE

La data de 30 septembrie 2025 se împlinește termenul-limită până la care angajatorii trebuie să se înregistreze în REGES-ONLINE și, totodată, să completeze toate elementele contractelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 12:20
(3969 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr de 26 de ani, reținut după ce și-ar fi bătut iubita minoră de 15 ani!

Marți, 2 septembrie a.c., polițiștii din Fetești, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut un tânăr de 26 de ani, cercetat ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:50
(10547 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor la sate» 2025

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:20
(949 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru «violență în familie» și «amenințare»

Duminică, 31 august a.c., polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 41 de ani ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 16:05
(6054 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Spectacol cu Grigore Leșe la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, invită ialomițenii la un eveniment deosebit ce va avea loc joi, 4 septembrie 2025, ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 11:50
(1709 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 08:10
(1142 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ca urmare a avarierii unei conducte, a fost sistată alimentarea cu gaze naturale pe anumite străzi

Potrivit Distrigaz Sud Rețele, ocompanie terță, ce executa lucrări de săpătură mecanizată pe strada Dropia din, a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție a gazelor naturale ...[citește_toată_știrea]

30 August 2025, 19:50
(662 vizualizări - 0 comentarii)


Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Miercuri, 27 august 2025, pompierii au fost solicitați să intervină  să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Maltezi. La sosirea acestora ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 14:00
(1290 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 31 august 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 398-«VAT Return One Stop Shop»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că duminică, 31 august 2025, este termenul-limită de depunerea a Formularului 398-«VAT Return One ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 13:00
(6666 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de 57,39 mii de lei pentru crescătorii de animale din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 08:00
(7252 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 26 august 2025, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 16:05
(5935 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 116 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului I 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 15:15
(914 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...