Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Meritau mai mult

Fotbal, Liga a II-a, Concordia Chiajna-Unirea Slobozia 0-0

Meritau mai mult

După cele 90 de minute de la Chiajna, un lucru e clar ca lumina nocturnei: Unirea Slobozia a fost, de departe, echipa mai bună. Au avut inițiativa, au trecut, cel puțin în prima repriză, de mai multe ori pe lângă gol și nu s-au lăsat intimidați, nici acum, de numele sonore din echipa Chiajnei. Antrenorul Adrian Mihalcea a mizat, în jocul de la Chiajna, pe următorii jucători: Rusu-Ibrian, Lazăr, Pospielov, Toma-Coadă, Pacionel-Dorobanțu, Ekollo (Zukanovic '58), Vlăsceanu-Afalna (Atanase '88). Unirea se așează din start în terenul ilfovenilor, iar în minutul 7 apare prima ocazie. Vlăsceanu scapă pe partea stângă și îi centrează, în careu, lui Dorobanțu care trage bine, la colțul scurt, dar portarul gazdelor, Oncescu, reușește să respingă în corner. 10 minute mai târziu, în urma unui corner al gazdelor, Romario Moise trage din marginea careului, printr-o pădure de picioare, dar Denis Rusu este atent și prinde fără probleme. La faza următoare, Adrian Bălan trage, din poziție bună, peste poarta lui Rusu. Cea mai mare ocazie a jocului apare în minutul 25. Toma centrează de pe stânga, Lazăr reia cu capul, Oncescu respinge, mingea ajunge la Ibrian, iar acesta trage în plasa laterală. În finalul primei reprize, Coadă îl deschide cu o pasă excelentă pe Toma. Acesta pătrunde spre poartă și, din unghi, trage la colțul scurt, dar Oncescu e din nou pe fază și respinge în corner. Căpitanul Unirii ar fi avut varianta mai bună a unei centrări în careu, unde mai mulți ialomițeni erau liberi, dar s-a grăbit. Repriza secundă este extrem de săracă în faze de poartă. Chiar am avut, de mai multe ori, impresia că ambele echipe sunt mulțumite cu egalul. Notăm doar un șut zdravăn, de la 30 de metri, al lui Toma, prins de Oncescu, și faza din minutul 60, când Afalna scapă singur cu portarul dar, în momentul șutului, este blocat de apărătorul gazdelor, Gerson. Trecem cu ceva emoții peste minutele de prelungire, pentru că, în sezoanele trecute, am avut prostul obicei de a încasa goluri de la Chiajna chiar în acest interval. De data asta, nu se mai întâmplă nimic. Se termină 0-0, luăm un punct important pe terenul unei echipe cu pretenții, dar senzația care rămâne este că puteam și meritam mai mult.

30 Noiembrie 2023, 10:30 (2337 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

Comentariile cititorilor:


Eu Franț:
(8 Decembrie 2023, 05:56)
Eu am scris o dată la 9:10 restul...nu le am băgat eu:)))plagiat!!!
fRantz:
(5 Decembrie 2023, 22:13)
Ce are una cu alta? De unde ai plecat si unde ai ajuns? Esti incoerent , ilogic  si marlan. Limbajul te recomanda pe deplin. Unirea, sezon perfect ! Hai cu promovarea! Carcotasii, unghia in gat! 
Dorian:
(4 Decembrie 2023, 22:59)
@Frantz Hai ca deja o sugi aiurea. Slobozia e pe 3 la egalitate cu 2 și la un punct de primu si cu 5 puncte peste 4, iar la situația actuala cu licențele,ei sunt primii care vor promova.
fRANTZ:
(4 Decembrie 2023, 21:14)
Daca si cu parca , daca avea baba un boi ... conteaza strict rezultatul final. Singurul care conteaza , restul sunt vorbe.
Curat culcat 
Hai Unireaaaaa
Frantz:
(4 Decembrie 2023, 10:37)
Doriane, stai potol că nu știi nimic. Dacă nu isi rupea piciorul capitanul Vișinar, era altă situație. Culcat!!
Dorian:
(3 Decembrie 2023, 00:52)
@Frantz ce ziceai?
Frantz:
(2 Decembrie 2023, 11:10)
Mulțumiți ă cu atât,și așa nu trag ei la promovare....face ceahlăul,instrucție azi cu voi.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 04 Iul 2026
282 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Lansare de carte la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» găzduiește joi, 30 ianuarie 2025, lansarea de carte a autorului Sebastian Crăciun. Intitulat «Policromii», volumul cuprinde 30 de interviuri cu ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2025, 09:00
(6733 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Polițiștii l-au depistat vânzând ilegal pește și i-au indisponibilizat mașina!

Polițiștii din Slobozia, vineri, 24 ianuarie a.c., au depistat un slobozean, de 50 de ani, în timp ce comercializa din portbagajul unui autoturism pește din specia crap. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2025, 16:15
(10448 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În perioada 24-26 ianuarie 2025, polițiștii ialomițeni au intervenit la 229 de evenimente, din care 221 au fost sesizate prin intermediului apelului de urgență 112. În urma activităților ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2025, 16:05
(936 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR: Congresul Anual «De la fermieri la fermieri», a X-a ediție

Forumul APPR: Congresul Anual «De la fermieri la fermieri», a X-a ediție

Cea de a X-a ediție a Congresului Anual «De la fermieri la fermieri» va avea loc joi, 13 februarie 2025, la Grand Hotel Bucharest, începând cu orele 13,00. «Ediția din acest ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2025, 11:40
(7855 vizualizări - 0 comentarii)


166 de ani de la Unirea Principatelor Române. Hora Unirii, în centrul Sloboziei!

166 de ani de la Unirea Principatelor Române. Hora Unirii, în centrul Sloboziei!

Și la Slobozia au fost organizate evenimente publice vineri, 24 ianuarie 2025, cu ocazia împlinirii a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române. În piața din fața sediului Instituției ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2025, 10:40
(19815 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 411,056 milioane de euro, plăți către fermieri

În perioada 2 decembrie 2024-23 ianuarie 2025, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată suma totală de 411,056 milioane de euro (2,045 miliarde de lei), reprezent ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2025, 16:25
(9519 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dealer de droguri arestat preventiv

Miercuri, 22 ianuarie 2024, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au efectuat două percheziții domiciliare, în Slobozia, vizat fiind un dealer de ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2025, 11:00
(8176 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «24 Ianuarie 1859-Unirea Principatelor Române»

Instituțiile de cultură invită ialomițenii la o manifestare culturală de suflet joi, 23 ianuarie 2025, de la orele 11,00, la sediul din Slobozia al Muzeului Județean Ialomița. Astfel, «Unirea ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2025, 09:50
(8489 vizualizări - 1 comentariu)


Casieriile RAJA Constanța vor fi închise în ziua de 24 ianuarie 2025-«Ziua Unirii Principatelor Române»

Vineri, 24 ianuarie 2025, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2025, 09:35
(19210 vizualizări - 0 comentarii)


Rețele Electrice România: Atenție, se întrerupe curentul electric în mai multe localități din Ialomița!

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2025, 15:55
(15145 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 39,707 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2025, 10:15
(9419 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 290000 de lei, 16 permise reținute, 24 certificate de înmatriculare retrase

La sfârșitul de săptămână precedent, 18/19 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2025, 16:15
(5526 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la eco-schemele din sectorul zootehnic Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 31.01.2025 inclusiv, solicitanții eco-schemelor din sectorul zootehnic, care prin cererea de plată depusă ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2025, 10:50
(14451 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de 27 de ani, dispărut pe raza orașului Amara

Tânăr de 27 de ani, dispărut pe raza orașului Amara

Poliția Orașului Amara a fost sesizată joi, 16 ianuarie 2025, cu privire la dispariția tânărului Alexandru Daniel Ilie, în vârstă de 27 de ani. Cunoscut cu afecțiuni ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2025, 14:10
(4015 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara dispărut


Amara: Beat și fără permis la volan, s-a ales cu un dosar penal

Un bărbat de 50 de ani, domiciliat în comuna Ciulnița, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat la volanul unui autovehicul în stare de ebrietate. Mai mult, acesta nu deținea permis ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2025, 13:50
(5428 vizualizări - 0 comentarii)


Sălcioara: La volan în stare de ebrietate

Joi, 16 ianuarie 2025, pe raza localității Sălcioara, polițiștii ialomițeni au identificat un tânăr de 38 de ani, domiciliat pe raza comunei, în timp ce conducea un autoturism având ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2025, 13:20
(3511 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Tânăr rănit într-un accident rutier

Polițiștii din Slobozia au fost solicitați să intervină joi, 16 ianuarie 2025, în cazul unui accident rutier produs pe raza localității Mărculești. Din primele verificări efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2025, 12:40
(2292 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 20 ianuarie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 20 ianuarie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2025, 10:20
(5683 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Comerț ilegal cu fier vechi

Joi, 16 ianuarie 2025, polițiștii ialomițeni au verificat punctele de lucru a două societăți comerciale din Fetești, descoperind faptul că reprezentanții acestora depozitau deșeuri feroase în alte ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2025, 16:10
(513 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Amenzi aplicate șoferilor certați cu legea

Fetești: Amenzi aplicate șoferilor certați cu legea

Joi, 16 ianuarie 2025, polițiștii ialomițeni au organizat o razie la Fetești. Vizate au fost zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2025, 16:00
(9551 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

Galeriile «Arcadia» ale Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia vor găzdui expoziția de artă plastică a pictorului Marius Frățilă. Evenimentul se va desfășura sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2025, 11:50
(1667 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale»

Protopopiatul Slobozia: «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale»

Miercuri, 15 ianuarie 2025, sub egida «Zilei Culturii Naționale» și declarării anului 2025 drept «Anul Eminescu», deoarece se aniversează 175 de ani de la nașterea marelui poet ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2025, 13:40
(1393 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tânăr reținut de polițiști după ce a tras un foc de armă

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme și Explozivi și Substanțe Periculoase, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au reținut pentru 24 de ore un tâ ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 15:45
(1688 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Expoziție de sculptură

Slobozia: Expoziție de sculptură

La Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, joi, 16 ianuarie 2025, de la orele 14,00, va fi vernisată expoziția de sculptură «Armonii pe lemn», a artistului Gheorghe Istrate ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 15:05
(971 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Crunți/Ialomița și Străulești Gară/Călărași

Percheziții la Crunți/Ialomița și Străulești Gară/Călărași

Luni, 13 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme și Explozibili și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 14:10
(3385 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului IV al anului 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2025 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 11:25
(1926 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,92%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2024

La sfârșitul lunii noiembrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2157 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 11:20
(2821 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,96 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna decembrie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna decembrie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 11:20
(7091 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează asupra variolei ovină și caprină

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului, precum și toți operatorii interesați, cu privire la contextul ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2025, 11:05
(1119 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Fetești, sâmbătă, 11 ianuarie a.c., în jurul orei 1,00, au oprit în trafic un șofer în vârstă de 30 de ani, din Fetești, în vederea verificării documentelor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2025, 16:05
(517 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...