Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Secție ATI modulară la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Secție ATI modulară la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

bonus: «Salvați Copiii» România investește în Secția Neonatologie

După aproape 2 ani de la semnarea cererii de finanțare, Spitalul Județean de Urgență Slobozia a primit, în sfârșit, echipamentele medicale achiziționate în cadrul proiectului ce vizează «creșterea capacității de gestionare a crizelor sanitare». Valoarea investițiilor se ridică la peste 2,8 milioane de lei, banii fiind acordați din bugetul Uniunii Europene.

«Spitalul» din curtea Spitalului În martie 2021, Spitalul Județean de Urgență Slobozia semna cererea de finanțare pentru proiectul «Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 de către Spitalul Județean de Urgență Slobozia prin achiziționarea de echipamente și dotări». Având în vedere presiunea imensă pusă pe unitatea medicală de pandemia de COVID-19, oficialii instituției au luat decizia de a implementa un astfel de proiect, cu scopul de a putea interveni eficient în contextul altor situații similare. «Chiar dacă pandemia de COVID-19 a trecut, riscurile încă există... De aceea am decis să implementăm acest proiect la nivelul unității noastre, pentru a fi pregătiți în orice situație. Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit să putem obține fondurile și care au făcut ca acest proiect să devină realitate!» susține Liviu Patrichi, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Investiția constă în amenajarea, în curtea interioară a Spitalului Județean Slobozia, a 3 containere modulare, în care va funcționa o secție de Anestezie și Terapie Intensivă. Pe lângă cele 3 containere, investiția presupune și dotarea cu echipamente și dispozitive medicale de ultimă ge­nerație. Mai mult decât atât, Secția ATI modulară va crește numărul de paturi ATI la nivelul unității medicale. În toată perioada pandemiei de COVID-19, Spitalul Județean de Urgență Slobozia a avut disponibile pentru cazurile grave doar 16 paturi. În prezent, datorită acestei investiții, numărul de paturi se va suplimenta cu aproape 40. «Cu toții știm ce s-a întâmplat în pandemie, când Spitalul Slobozia a fost singurul din județ care putea oferi asistență medicală cazurilor grave, ce necesitau internare într-o secție ATI... Ne-am coordonat activitatea astfel încât să oferim paturi ATI pentru bolnavii de COVID-19, dar am fost obligați să păstrăm câteva paturi și pentru cazurile non-COVID. Acum, datorită acestei investiții, creștem numărul de paturi ATI la nivelul unității medicale!» a declarat Liviu Patrichi, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. În momentul de față, administrația spitalului lucrează pentru «montarea» Secției și punerea ei în funcțiune. În cel mai scurt timp, Secția ATI modulară va deveni operațională. Valoarea totală a acestui proiect se ridică la 2,8 mi­lioane de lei și este finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

«Salvați Copiii» România investește în Secția Neonatologie
Colaborarea dintre Secția Neo­natologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia și Fundația «Salvați Copiii» România merge mai departe. Singura Secție dedicată nașterii copiilor din județul Ialomița va beneficia de noi echipamente medicale din partea Fundației. Astfel, unitatea medicală va reuși să dezvolte o Secție ATI-Neonatologie, unde bebelușii născuți cu probleme să fie tratați sau stabilizați din punct de vedere medical, astfel încât, ulterior, să poată fi transferați către Secția ATI a Spitalului «Marie Curie» din București, acolo unde ajung toate cazurile grave. În prezent, cazurile delicate sunt transferate direct către București, din cauza lipsei unor echipamente medicale performante care să-i ajute pe medici în monitorizarea și supravegherea stării de sănătate a bebelușilor. «Ne bucură faptul că am rămas partenerii Fundației „Salvați Copiii“ România. De-a lungul timpului, organizația a susținut activ Secția Neonatologie a spitalului din Slo­bozia. Suntem, de altfel, singura Secție care poate oferi infrastructura necesară unei nașteri, în cele mai bune condiții. De aceea, ne dorim să dezvoltăm și această zonă de ATI, pentru a veni cât mai mult în sprijinul copiilor care se nasc la Slobozia!» a declarat Liviu Patrichi, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Mai mult decât atât, în ultima perioadă, Spitalul Județean de Urgență Slobozia a făcut eforturi pentru a crește numărul medicilor din cadrul Secției Neonatologie. O specialitate medicală deficitară mulți ani la rând, Neonatologia se «bucură» în prezent de 7 medici specialiști și rezidenți care asistă mamele la naștere și care au grijă de sănătatea copiilor nou-născuți.

1 Decembrie 2023, 12:20 (7379 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
9 milioane de lei pentru dotarea laboratorului de Anatomie Patologică al Spitalului Județean de Urgență Slobozia
Spitalul Județean de Urgență Slobozia a început modernizarea Laboratorului de Microbiologie
Bani europeni pentru digitalizarea Spitalului Județean de Urgență Slobozia

Comentariile cititorilor:


Anonimus:
(6 Decembrie 2023, 00:02)
Degeaba investeste in dotari daca personalul lasa de dorit. Te duci cu copilul la upu si e terorizat de asistente incompetente absolvente de FEG pe picior cu prezenta doar la examene care nu sunt in stare sa bage o branula unui copil fiind nevoite 5 persoane sa tina copilul si mai si tipa la el ca de ce plange...si ca ea este de la 7 dimineata la munca si nu mai plange... Dar esti libera sa pleci daca nu ti place meseria ...insa stai ca ti place spaga
@ghiury:
(2 Decembrie 2023, 16:39)
vine-nu vine, macar ne prinde cat de cat pregatiti, mai bine sa fie dacat sa cautam vinovati de ce nu a fost sa fie
Ghiury:
(2 Decembrie 2023, 11:06)
Nașpa,ăsta pe roți,prevestește ceva...vine războiul,bomba nucleară..
Jenel:
(2 Decembrie 2023, 08:59)
Veti fi tratati de paturile din sectia modulara. Personal, mai pai, asa.
Vasile :
(1 Decembrie 2023, 21:28)
Sa naști în container e de Africa, acuma sa ne scuze doctoru da asta e medicina de țară subdezvoltată. Cu banii de pe conac și de la biserici făceau o secție civilizata unde mamele și copiii erau în siguranță. 
@doctoru:
(1 Decembrie 2023, 20:13)
sau catre Medei, unde muncesti tu(parandarat),...ops, te-au dat afara si de acolo! nu-i nimic, bafta la Tandarei!
Doctoru:
(1 Decembrie 2023, 19:06)
E ok. O sa fie 60 de paturi ATI, un singur medic (pensionat, de altfel) si aceleasi doua sali de operatie - acum mutate in noul bloc operator- cu dorari demne de Spitalul Tandarei. Ziceti ca suntem rai, nu ne convine nimic. Nu-i bai, n-are rost sa facem o schema explicativa. Va indrumam catre Bucuresti! Multa sanatate!
Mary :
(1 Decembrie 2023, 14:31)
Se mai întâmplă și lucruri frumoase demne de un Spital de Urgență. Felicitări!
Georgiana:
(1 Decembrie 2023, 12:45)
De ce nu ,,Îngrijiți copiii'' România trebuie sa îngrijească copiii nu sa-i salveze, dar prezentată ca un pericol dă mai bine.  Politicienii nu ne salvează de la nimic dimpotrivă,  ne pun în pericol cu incompetență și corupție. Sunt plătiți să facă și ei cică ne salvează.  

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
30 Aug 2026
308 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

Pe parcursul zilei de miercuri, 23 decembrie a.c., au continuat acțiunile pentru de verificare a respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2020, 12:40
(1521 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Omorâtă pe trecerea de pietoni

Movilița: Omorâtă pe trecerea de pietoni

O femeie a fost ucisă în seara zilei de miercuri, 23 decembrie a.c., pe o trecere de pietoni din localitatea Movilița. Împreună cu o prietenă, aceasta s-a angajat în traversarea străzii, moment în care ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2020, 21:15
(3549 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție sanitară la 93 de persoane!

IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție sanitară la 93 de persoane!

Marți, 22 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița și polițiști locali, au continuat activitățile de verificare a gradului ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2020, 16:20
(3727 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 78 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 23 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6431, cu 78 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2020, 15:15
(2795 vizualizări - 0 comentarii)


APIA continuă plățile în cadrul măsurilor implementate în contextul pandemiei COVID-19

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că marți, 22 decembrie 2020, a dat startul plăților pentru cererile depuse de fermieri în cadrul Măsurii 21 din Programul Național de Dezvoltare ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2020, 16:05
(4318 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 64 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 22 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6353, cu 64 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2020, 15:30
(2152 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 6,86/1000 de locuitori, rata de incidență a cazurilor COVID-19

Evoluția pandemiei de COVID-19 pare să fie nefavorabilă la Slobozia. Deși autoritățile au ridicat măsura carantinei, numărul infecțiilor cu noul Coronavirus continuă să crească la nivelul orașului. Astfel ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2020, 12:10
(3531 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: A doua tranșă de plăți pentru seceta pedologică la culturile de toamnă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că începând de marți, 22 decembrie 2020, efectuează tranșa a doua de plăți către beneficiarii ajutorului de ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2020, 11:55
(5892 vizualizări - 1 comentariu)


Făcăeni: S-a înecat în apele Brațului Borcea

Pompierii ialomițeni au intervenit în seara zilei de luni, 21 decembrie a.c., pe raza localității Făcăeni, după ce doi bărbați, de 38 și 50 de ani, s-au răsturnat cu barca în apele Brațului Borcea al Dunării ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2020, 11:40
(2477 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți la subvenția pe motorină la trimestrul II 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că a demarat plata aferentă ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2020, 17:25
(4327 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Se caută polițiști și personal pentru Biroul pentru Protecția Animalelor

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița organizează concursuri pentru ocuparea a 25 de posturi de ofițer prin trecere a agenților de poliție în corpul ofițerilor, precum și 6 șase posturi din sursă ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2020, 17:20
(6110 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore, în urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate 34 de societăți comerciale, peste 30 mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2020, 17:00
(2151 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 45 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 21 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6289, cu 45 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2020, 15:15
(2712 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Petrecăreți sancționați pentru că nu respectau distanțarea fizică

Polițiștii din Ialomița au aplicat sâmbătă, 19 decembrie a.c., sancțiuni contravenționale în localitățile Grivița și Slobozia, acolo unde au fost organizate evenimente private fără a fi respectate măsurile ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2020, 19:00
(3517 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 90 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 20 decembrie a.c., în județul Ialomița, conform Grupului de Comunicare Strategică, au fost înregistrate 90 de noi cazuri de boală infecțioasă COVID-19. Astfel, de la debutul pandemiei și până ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2020, 15:06
(2859 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Petrecere privată oprită de polițiști. 17 persoane au fost sancționate!

Polițiștii ialomițeni au oprit în ziua de vineri, 18 decembrie a.c., o petrecere privată organizată în localitatea Coșereni. În momentul în care s-au deplasat la fața locului, polițiștii au identificat ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2020, 15:15
(2452 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Percheziții la vânzătorii ambulanți de artificii

Manasia: Percheziții la vânzătorii ambulanți de artificii

Polițiștii ialomițeni au descins sâmbătă, 19 decembrie a.c., la locuințele a doi bărbați, ambii de 43 de ani, din comuna Manasia, bănuiți că ar deține articole pirotehnice cu intenția de a le valorifica ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2020, 15:00
(2942 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 28950 de lei

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 28950 de lei

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de Coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii din cadrul IPJ Ialomița, împreună cu jandarmi și polițiști locali au continuat ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2020, 18:10
(2142 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 83 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 18 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 6080, cu 83 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2020, 15:45
(2456 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie a conductei principală de apă la Dridu

În cursul serii de joi, 17 decembrie 2020, conducta principală de alimentare cu apă de pe strada Caisului din localitatea Dridu a înregistrat o avarie. În vederea executării lucrărilor de remediere a acesteia ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2020, 19:30
(4134 vizualizări - 0 comentarii)


ENEL: Proiect-pilot de acces în magazine pe bază de programare telefonică

Enel Energie și Enel Energie Muntenia implementează începând cu această săptămână un proiect-pilot cu ajutorul căruia clienții pot avea acces în magazine inclusiv în baza unei programări telefonice. Scopul ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2020, 18:50
(3789 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autorii unei spargeri de locuințe, prinși de polițiști

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au probat activitatea infracțională a doi tineri, de 19 și 22 de ani, ambii din Slobozia, bănuiți de comiterea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2020, 18:35
(1548 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amendat pentru că a încălcat măsura izolării la domiciliu

Un bărbat de 57 de ani, din Slobozia, a fost amendat miercuri, 16 decembrie a.c., după ce a încălcat măsura izolării la domiciliu. În urma verificărilor făcute de polițiști la domiciliul acestuia, oamenii ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2020, 18:15
(2135 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de peste 55700 de lei

În ultimele 24 de ore au fost controlate 27 societăți comerciale și 14 mijloace de transport în comun, totodată fiind legitimate peste 1425 de persoane. Echipele de control au depistat și sancționat 14 ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2020, 18:10
(2829 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 77 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 17 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 5997, cu 77 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2020, 15:40
(2216 vizualizări - 0 comentarii)


Cotorca: Microbuz implicat într-un accident rutier. 4 persoane au fost rănite

Cotorca: Microbuz implicat într-un accident rutier. 4 persoane au fost rănite

Un microbuz în care se aflau 9 persoane a fost implicat într-un accident rutier în seara zilei de miercuri, 16 decembrie 2020. Evenimentul rutier s-a petrecut pe raza localității Cotorca, la granița dintre ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2020, 01:15
(4149 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Ultima tranșă de subvenții acordate agricultorilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 2 decembrie 2020, a demarat autorizarea plăților finale, ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2020, 17:25
(8436 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosar penal pentru «violență domestică»

Un tânăr de 25 de ani, din Slobozia, s-a ales cu un dosar penal după ce și-ar fi lovit soția. Astfel, în ziua de marți, 15 decembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către o tânără, de 20 ani, din ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2020, 17:10
(1810 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițiștii au verificat respectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii au efectuat o serie de controale cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară pe raza județului Ialomița. Cu această ocazie, au fost controlate 26 societăți ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2020, 16:15
(1846 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 78 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 16 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 5920, cu 78 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2020, 15:20
(2961 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexe în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Lemnarule în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cata în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Un om de bine în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @ion ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Instalator în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Clopoțelul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Dana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean CETĂȚEAN în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Romtelecom în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...