Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

3 puncte și o mulțime de emoții

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-Ceahlăul Piatra Neamț 2-1

3 puncte și o mulțime de emoții

Ultimul meci din 2023 a fost privit cu sufletul la gură de suporterii Unirii. Am spus că Ceahlăul este cea mai frumoasă și spectaculoasă echipă din eșalonul secund, iar vizita la Slobozia ne-a dat dreptate mai mult decât ne-am fi dorit. La finalul meciului, antrenorul Unirii, Adrian Mihalcea, recunoștea că s-a simțit mai «hăituit» ca niciodată și că, la cum s-a jucat, era satisfăcut și cu un punct. Unirea a avut eficiență maximă în atac, mult noroc și, în poartă, un Denis Rusu fantastic. Mai mult, după meciul cu Ceahlăul, antrenorul Concordiei Chiajna, Erik Lincar, a declarat că este convins că Unirea Slobozia va promova. Iar discretul Ilie Lemnaru, Președintele Unirii Slobozia, a vorbit pentru prima oară, deschis, despre implicarea Unirii în lupta pentru promovare. Toată lumea fericită la final, dar au fost 90 dintre cele mai chinuite minute ale acestui sezon. Iar în primăvară, ne așteaptă 14 astfel de meciuri. Cel puțin...

Stejărel Vișinar, accidentare horror Adrian Mihalcea a abordat meciul cu Ceahlăul în următoarea formulă: Rusu-Ibrian (Cojocari ’56), Pospielov, Lazăr, Toma (Șandru ’76)-Coadă, Pacionel-Dorobanțu (Aioanei ’56), Ekollo (Atanase ’46), Vlăsceanu-Afalna (Zuka­novic ’73). Meciul a debutat cu un mo­ment dramatic. În minutul 9, căpita­nul Ceahlăului, apărătorul Stejărel Vișinar, a încercat o alunecare la Afalna undeva în stânga propriului careu. Afalna este faultat, dar ponoasele le trage jucătorul oaspeților. Vișinar rămâne cu piciorul înfipt în gazon și se alege cu o triplă fractură de maleolă, tibie și peroneu care-l va ține, din păcate, multă vreme, departe de teren. Ambulanța l-a preluat pe Vișinar care a rămas și pe targă căpitanul echipei, găsind resurse pentru a-și încuraja colegii. Meciul a fost întrerupt 8 minute, iar apoi a picat și golul. În minutul 17, lovitura liberă de pe partea stângă este executată de (ați ghicit!) Toma. Centrarea căpitanului Unirii îl găsește pe Andrei Dorobanțu, care îl învinge pe Barna cu o lovitură de cap ce trimite mingea sub bară. Moldovenii puteau egala 8 minute mai târziu, dar Denis Rusu respinge, cu un reflex de colecție, șutul din 7 metri al albanezului Llullaku. Unirea revine în atac, Lazăr șutează pe lângă poartă, iar Toma îl remarcă pe portarul Barna. În al doilea minut de prelungiri, Ceahlăul primește penalty, după intervenția în careu a lui Ibrian asupra lui Savu. Execută uruguayanul Cortelezzi, trage în dreapta portarului, dar omul meciului, Denis Rusu, respinge în lateral, evitând golul egalizator. Este al doilea penalty apărat în acest sezon de Rusu, după cel din meciul cu CSM Alexandria. Integralist în cele 15 etape disputate până acum, Denis a arătat în permanență că este omul potrivit la locul potrivit. Prima repriză se termină cu lovitura de cap a lui Llullaku, puțin pe lângă poartă. În partea secundă, Ceahlăul își arată colții și mai consistent. Cortelezzi lovește transversala, iar în minutul 72 mingea circulă pe traseul Pedro Albino-Cortelezzi-Forisz. Ultimul șutează din careul mic, dar pe linia porții este același Denis Rusu, care respinge cu un nou reflex de zile mari. Același Rusu se opune, în minutele 83 și 84, la două lovituri de cap ale adversa­rilor. Și, firește, ocaziile se răzbună. În prelungiri, Serafim Cojocari scapă pe contraatac, în banda stângă. Driblează doi adversari și centrează în careu, unde îl găsește liber pe Cosmin Atanase, care marchează pentru 2-0. Este primul gol marcat pentru Unirea în campionat de fostul mijlocaș al Chindiei. Pe fondul unei ușoare relaxări a apărării noastre, oaspeții înscriu prin Patrick Petre, iar scorul final este 2-1 pentru Unirea. Echipa noastră va ierna pe locul 3, cu 31 de puncte obținute în 15 etape. Într-un clasament al echipelor cu drept de promovare, Unirea Slobozia este pe primul loc. Echipele care o devansează, CSC Șelimbăr și Corvinul Hunedoara, nu au acest drept. Cu 9 puncte peste echipa de pe locul 7, CSA Steaua, Unirea este foarte aproape de play-off.

Mai vor 9 puncte 4 etape au mai rămas de disputat din sezonul regulat. Acestea se vor juca în primăvară, după ce la Slobozia, ca și la alte echipe, se vor face ceva transferuri. Unirea va avea deplasări la Dumbrăvița și Progresul Spartac, iar acasă vor primi vizita celor de la Miercurea Ciuc și Corvinul Hunedoara. Conducerea Unirii și-ar dori 9 puncte din aceste jocuri, care i-ar consolida serios linia de clasament înainte de play-off și ar ajuta-o în lupta pentru promovarea în Liga I. Pentru în­deplinirea acestui obiectiv, Ilie Lemnaru a declarat că așteaptă cât mai mulți spectatori la stadion și speră ca echipei să i se alăture cât mai mulți sponsori.

5 Decembrie 2023, 15:20 (7704 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!

Comentariile cititorilor:


Suporter unirea s:
(6 Decembrie 2023, 03:17)
Felicitări tuturor din echipa, băieți su muncit din punctele de vedere,felicitări domnului ilie lemnaru pentru tot ce face pentru echipa,felicitări mihalcea,la meciu din partida cu ceahlăul care trebuie sa fim realiști ne-au dominat și am avut șansa am avut un portar de excepție, meciul lui denis Rusu,precizez cel mai bun cuplu Lazar"manole"versus Dima de fundași centrali,este o eroare ce sa scris ca lazar a făcut penalti ci ibran Florinel a comis penalti ,dar norocul mai tine și cu cei mai buni am avut portar și ne a salvat și am câștigat,cu toate ca am avut și noi ocaziile noastre, doamne ajută să intram în play-off și sa intram în istorie, la mulți ani tuturor hai u.s

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
314 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(3188 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2293 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(4000 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(2951 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(3759 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(2697 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(8386 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(3711 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(3679 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(5438 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(4580 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(5179 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(2975 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(1576 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(461 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(577 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(4051 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(1817 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(1962 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(3307 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(2472 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(815 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(2333 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(4077 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(925 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(347 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1390 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(472 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1225 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...