Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

BÎRFE

raport

Încă de anul trecut, de prin vară, apărea știrea cu lipsa acută de doctori în penitenciarele românești. Într-un final, am prins-o și noi din zbor și, firesc, am titrat cum și Petenciarul nostru are fix același deficit. Și cum stăteam bătuți de Codul Roșu, fără curent și internet, brusc am avut revelația. Păi nu avem în bătătură doctori d-ăștia care abia așteaptă să treacă pragul Penitenciarului? Avem doctori în situațiuni de urgență, în silviculturi, în funciare îmbunătățite, în științe juridice de Chișinău... Ce mai? O groază de specialități ce abia așteaptă un locșor la pârnaie. A?! Nu e nevoie de doctori d-ăștia? Nici din cei veterinari cu DR la mașini? Se vrea doar umani? Am înțeles acuma...

Hai să trecem la din astea serioase că e groasă treaba. Din vremuri imemoriale, când oamenii noștri de afaceri terminau facultatea înaintea liceului, «comerțul cu diplome» se chema «afacere cu cod CAEN». Și neapărat trecea pe la Amara. Unde, corect, au absolvit nenumărate/nenumărați individe/indivizi facultățile renumitei universități din Alexandria. Ulterior, s-a constituit și un dosar, ce s-a finalizat prin pedepse cu suspendare, dosar trecut acum «la secret». Același «comerț» a înflorit și în zilele noastre, culminând cu vestitul caz al social-democratei din Primăria Slobozia, cea care a fericit mai mulți bugetari ce protestează acum pentru «mărirea de lefuri» sau «condiții optime de muncă». Revenind, la Finanțe, după cum ați aflat, s-a făcut o descoperire epocală. În sensul că a fost prins cu «diploma vopsită» un personaj fix când se dorea transferat la Antifraudă. Acuma, de la Centru, s-a ordonat verificare de diplome la cei cu Inspecția Fiscală, constatându-se apariția de zeci de diplome cu probleme la nivel de țară. Pe linie de băieți supervizeri, s-a trecut la verificarea întregului personal din Ministerul Finanțelor. Unde, surpriză!, au fost descoperite alte zeci de diplome din astea la mișto. În acest caz s-a întocmit un raport de sinteză, cu posibilitatea extinderii cercetărilor la nivelul tuturor ministerelor și structurilor aferente din teritoriu. Părerea noastră ar fi ca să se lămurească lucrurile și prin Serviciul care face sinteze căci, după atâtea angajări din surse externe, există suspiciuni rezonabile de penetrare a sistemului cu titluri frauduloase pe post de diplome de licență/masterat.

Și dacă tot discutarăm de finanțiști și petenciare, se cuvine să (re)aducem în discuție subiectul nostru preferat de la Gheorghe Doja. Unde unu’ e baronu’ cu cel puțin 40 de firme în viile din intravilan. Cu tot cu celelalte, de pe alte străzi, probabil ajunge la 100. Că umblă în mașină cu o cutie din cele mari, plină cu ștampile. Pentru cine îl cunoaște, știe că specimenul e pluri-partid, adică hrănește foamea la mai multe guri din politica mare. Și primul milion de euro l-a făcut încălecând Statul (am vrut să scriem protejând Statul) cu mai multe firme de pază care intrau în insolvență după epuizarea fondurilor de angajare pentru persoane peste 45 (trăiască mătușa Tania, să mai dea, că nu dă de la ea!)... În vremurile prezente, personajul nostru și-ar fi pierdut «spatele» de prin Ploiești și Capitală, mai multe personalități lăsându-l pradă unor viitoare dosare de «evaziune fiscală» și «spălare de bani». Cum ar veni, luați ceva floricele, instalați-vă comod și pregătiți-vă de spectacol.

La Gheorghe Doja, localitatea cu record național de firme pe metru’ pătrat, după ce s-au cules pepenii și s-au încasat neveurile, cei care nu mai știu să numere au purces la executarea de operații estetice. Mai o țâțică-n vânt, mai un năsuleț cârn, botoxuri la buzițe și implanturi dorsale, toate la femeile (soții, fiice, amante, șamd) celor care, repetăm, nu mai știu să numere. În scurt timp, numărul intervențiilor chirurgicale aplicate va fi direct proporțional cu răsadurile de pepeni înființate.

Cumva, la ceas de seară, ne-au parvenit rezultatele sondajelor social-democrate prelucrate de onorabilul și nearogantul Palada. Procentele sunt un picuț diferite față de cele deja trâmbițate de ex-primarele Mojo Jojo. Adicătelea, par exemple, administratorul Rotor i-a luat fața ex-ului Mojo, în timp ce Președintele Al Vostru se desprinde detașat dintre candidații eventuali la Consiliul Județean. Singura modificare-surpriză în preferințele unui electorat mult prea umil precum cel din Ialomița ar fi apariția oricăruicandidat AUR pe poziția a doua la nivel de județ. Semn că ialomițenii s-au maturizat și, în locul glugii de coceni pesediste, pot vota inteligent scatofagi auriferi. De princi­piu, orașele Ialomiței rămân cu condu­cerile actuale, excepție făcând Amara și, posibil, Fierbinți. Cu mențiunea că primarele de Urziceni, indiferent de la ce partid candidează, e votat de toți urzicenenii din Bărbulești cu vize de flotant. Acestea fiind spuse, mai sunt câteva comune care își pot schimba primarii, gen Dinu Păturică la Vlădeni.

6 Decembrie 2023, 12:50 (6104 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
295 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Tânăr din Sălcioara, suprins la volan fără permis

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Coșereni, fiind în serviciul de patrulare și control al traficului rutier, pe raza comunei Axintele, au oprit un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 17:15
(3341 vizualizări - 0 comentarii)


SJA Ialomița: Surprins în flagrant când dădea «mită»

Joi, 22 octombrie 2020, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, împreună cu lucrătorii de Poliție Judiciară ai Diecției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 16:25
(3356 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1858 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 23 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1858, cu 50 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 16:05
(2889 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Eveniment privat întrerupt de forțele de ordine

În cursul zilei de joi, 23 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au intensificat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 și a ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 15:20
(1701 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Verificarea documentară a contribuabililor

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informeză contribuabilii interesați că potrivit prevederilor art. 148 din Codul de procedură fiscală, pentru stabilirea corectă a situației fiscale ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 14:50
(2824 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești

Ca urmare a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 23 octombrie 2020, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 12:30
(2088 vizualizări - 0 comentarii)


Cei mai noi pompieri ialomițeni au depus Jurământul Militar

Candidații selectați din sursă externă în luna septembrie a.c., angajati pe perioadă determinată, au depus astăzi Jurământul Militar, în cadrul unui ceremonial restrâns, impus de contextul epidemiologic ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 21:05
(2542 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Persoană trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de «trafic de influență»

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus, la data de 16 octombrie a.c., trimiterea în judecată a unei persoane, fără calitate specială, față de care s-a luat măsura ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 20:40
(2963 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru șofat fără permis

Miercuri, 21 octombrie a.c., în jurul orei 12,00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dridu, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Dridu, au oprit pentru control, un autoturism condus ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 17:05
(3398 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1808 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 22 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1808, cu 21 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 16:05
(2234 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrân de 82 de ani din Bărcănești, dispărut

Polițiștii din Ialomița caută un bărbat, în vârstă de 82 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Bărcănești într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 18:45
(1966 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bordușani, arestat pentru producerea unui accident

Marți, 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală  Stelnica au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 18:20
(2397 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Ordin de protecție emis de polițiști pe numele unui bărbat care și-a bătut concubina

Marți, 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au fost sesizați prin apel 112 de o femeie, de 56 de ani, din Ograda, cu privire la faptul că a fost lovită de concubinul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 17:55
(6442 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1787 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 21 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1787, cu 46 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 16:05
(1913 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

Luni, 19 octombrie a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit pentru control, pe Calea București din Urziceni, un autoturism condus de un bărbat de 51 ani. Întrucât șoferul emana ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 17:35
(2543 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a desfășurat acțiunea Truck&Bus, pentru verificarea activităților de transport public de persoane și de mărfuri. Activitățile de control s-au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 17:25
(3911 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1741 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 20 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1741, cu 45 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 16:05
(2248 vizualizări - 0 comentarii)


Se constituie noul Consiliu Județean Ialomița

Prin Ordinul prefectului județului Ialomița nr. 500/19.10.2020, se va constitui noul Consiliu Județean Ialomița. Evenimentul de constituire se va produce marți, 20 octombrie 2020, la Sala «Europa» a Consiliului ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 20:40
(2674 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., în jurul orei 23,30, polițiștii din Amara, în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului rutier, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 16:20
(3089 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Movilița, arestat pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Vineri, 16 octombrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 16:15
(2716 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1696 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 19 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1696, cu 13 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 16:10
(1784 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus. A fost întreruptă o nuntă la Fetești!

Polițiștii din Ialomița, sub autoritatea Instituției Prefectului, împreună cu jandarmi și polițiști locali, desfășoară zilnic activități pentru informarea cetățenilor și verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 16:05
(2806 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență la 7 accidente!

Ialomița: Intervenții ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență la 7 accidente!

Forțele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița au fost solicitate să intervină la un număr de 7 evenimente rutiere care s-au produs în localitățile ialomițene încă din seara ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 15:30
(3231 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întâlnirile între contribuabili și inspectorii fiscali se pot face prin programări on-line

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că se pot programa on-line pentru întâlnirea cu un inspector fiscal din cadrul instituției. Pe site-ul www.anaf.ro ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 13:50
(3021 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1683 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 18 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1683, cu 47 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2020, 16:05
(2190 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1636 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 16 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1636, cu 49 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2020, 16:05
(2211 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Băut și fără permis, la volan

Un bărbat, de 36 de ani, din comuna Mihail Kogălniceanu, a fost depistat în flagrant noaptea joi spre vineri, 15/16 octombrie a.c., de polițiștii ialomițeni, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2020, 14:10
(2431 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, echipe mixte formate din polițiști din cadrul IPJ Ialomița, jandarmi și polițiști locali au acționat pentru verificarea respectării modului ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2020, 14:05
(3678 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Miercuri, 14 octombrie a.c., în jurul orelor 11,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier,  în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier pe DN2 (E85), în afara  localității ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 17:30
(2717 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 5 persoane, depistate că nu respectă măsura izolării la domiciliu

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au depistat 5 persoane care nu respectă măsura izolării la domiciliu și peste 50 de persoane care nu purtau mască de protecție în spațiile unde aceasta este obligatorie ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2020, 17:25
(3701 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Miloșești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Iazu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 teren intravilan Păltinișu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 nemultumitu' în Sictir în tractir!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...