Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

BÎRFE

raport

• Încă de anul trecut, de prin vară, apărea știrea cu lipsa acută de doctori în penitenciarele românești. Într-un final, am prins-o și noi din zbor și, firesc, am titrat cum și Petenciarul nostru are fix același deficit. Și cum stăteam bătuți de Codul Roșu, fără curent și internet, brusc am avut revelația. Păi nu avem în bătătură doctori d-ăștia care abia așteaptă să treacă pragul Penitenciarului? Avem doctori în situațiuni de urgență, în silviculturi, în funciare îmbunătățite, în științe juridice de Chișinău... Ce mai? O groază de specialități ce abia așteaptă un locșor la pârnaie. A?! Nu e nevoie de doctori d-ăștia? Nici din cei veterinari cu DR la mașini? Se vrea doar umani? Am înțeles acuma...

• Hai să trecem la din astea serioase că e groasă treaba. Din vremuri imemoriale, când oamenii noștri de afaceri terminau facultatea înaintea liceului, «comerțul cu diplome» se chema «afacere cu cod CAEN». Și neapărat trecea pe la Amara. Unde, corect, au absolvit nenumărate/nenumărați individe/indivizi facultățile renumitei universități din Alexandria. Ulterior, s-a constituit și un dosar, ce s-a finalizat prin pedepse cu suspendare, dosar trecut acum «la secret». Același «comerț» a înflorit și în zilele noastre, culminând cu vestitul caz al social-democratei din Primăria Slobozia, cea care a fericit mai mulți bugetari ce protestează acum pentru «mărirea de lefuri» sau «condiții optime de muncă». Revenind, la Finanțe, după cum ați aflat, s-a făcut o descoperire epocală. În sensul că a fost prins cu «diploma vopsită» un personaj fix când se dorea transferat la Antifraudă. Acuma, de la Centru, s-a ordonat verificare de diplome la cei cu Inspecția Fiscală, constatându-se apariția de zeci de diplome cu probleme la nivel de țară. Pe linie de băieți supervizeri, s-a trecut la verificarea întregului personal din Ministerul Finanțelor. Unde, surpriză!, au fost descoperite alte zeci de diplome din astea la mișto. În acest caz s-a întocmit un raport de sinteză, cu posibilitatea extinderii cercetărilor la nivelul tuturor ministerelor și structurilor aferente din teritoriu. Părerea noastră ar fi ca să se lămurească lucrurile și prin Serviciul care face sinteze căci, după atâtea angajări din surse externe, există suspiciuni rezonabile de penetrare a sistemului cu titluri frauduloase pe post de diplome de licență/masterat.

• Și dacă tot discutarăm de finanțiști și petenciare, se cuvine să (re)aducem în discuție subiectul nostru preferat de la Gheorghe Doja. Unde unu’ e baronu’ cu cel puțin 40 de firme în viile din intravilan. Cu tot cu celelalte, de pe alte străzi, probabil ajunge la 100. Că umblă în mașină cu o cutie din cele mari, plină cu ștampile. Pentru cine îl cunoaște, știe că specimenul e pluri-partid, adică hrănește foamea la mai multe guri din politica mare. Și primul milion de euro l-a făcut încălecând Statul (am vrut să scriem protejând Statul) cu mai multe firme de pază care intrau în insolvență după epuizarea fondurilor de angajare pentru persoane peste 45 (trăiască mătușa Tania, să mai dea, că nu dă de la ea!)... În vremurile prezente, personajul nostru și-ar fi pierdut «spatele» de prin Ploiești și Capitală, mai multe personalități lăsându-l pradă unor viitoare dosare de «evaziune fiscală» și «spălare de bani». Cum ar veni, luați ceva floricele, instalați-vă comod și pregătiți-vă de spectacol.

• La Gheorghe Doja, localitatea cu record național de firme pe metru’ pătrat, după ce s-au cules pepenii și s-au încasat neveurile, cei care nu mai știu să numere au purces la executarea de operații estetice. Mai o țâțică-n vânt, mai un năsuleț cârn, botoxuri la buzițe și implanturi dorsale, toate la femeile (soții, fiice, amante, șamd) celor care, repetăm, nu mai știu să numere. În scurt timp, numărul intervențiilor chirurgicale aplicate va fi direct proporțional cu răsadurile de pepeni înființate.

• Cumva, la ceas de seară, ne-au parvenit rezultatele sondajelor social-democrate prelucrate de onorabilul și nearogantul Palada. Procentele sunt un picuț diferite față de cele deja trâmbițate de ex-primarele Mojo Jojo. Adicătelea, par exemple, administratorul Rotor i-a luat fața ex-ului Mojo, în timp ce Președintele Al Vostru se desprinde detașat dintre candidații eventuali la Consiliul Județean. Singura modificare-surpriză în preferințele unui electorat mult prea umil precum cel din Ialomița ar fi apariția oricăruicandidat AUR pe poziția a doua la nivel de județ. Semn că ialomițenii s-au maturizat și, în locul glugii de coceni pesediste, pot vota inteligent scatofagi auriferi. De princi­piu, orașele Ialomiței rămân cu condu­cerile actuale, excepție făcând Amara și, posibil, Fierbinți. Cu mențiunea că primarele de Urziceni, indiferent de la ce partid candidează, e votat de toți urzicenenii din Bărbulești cu vize de flotant. Acestea fiind spuse, mai sunt câteva comune care își pot schimba primarii, gen Dinu Păturică la Vlădeni.

6 Decembrie 2023, 12:50 (6642 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 24 Oct 2026
338 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

192 locuri de muncă disponibile în străinătate

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita aduce la cunostințta celor interesați că la această dată, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 192 locuri de muncă în străinătate. ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2010, 10:16
(27038 vizualizări - 0 comentarii)


«Acolo unde sunt adunați doi sau trei în numele Domnului, acolo și Hristos este în mijlocul lor»

«Acolo unde sînt adunați doi sau trei în numele Domnului, acolo și Hristos este în mijlocul lor»

Luni, 24 mai a.c., Sărbătoarea Sf. Treimi, după săvîrșirea Sfintei Liturghii, la îndemnul și îndrumarea Preotului Paroh Radu Gheorghe, cîteva familii tinere din parohia Fierbinții de Jos au oferit o masă ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2010, 15:20
(32608 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Sistem de Management al Calității la Prefectură și Consiliul Județean

Marți, 8 iunie a.c., Prefectura Ialomița și Consiliul Județean Ialomița vor organiza, la Centrul Cultrual UNESCO «Ionel Perlea», Conferința de lansare a proiectului «Implementarea, certificarea și menținerea ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2010, 10:16
(31767 vizualizări - 1 comentariu)


Judecătoria Slobozia se mută în sediu nou din 7 iunie

Judecătoria Slobozia se va muta în sediu nou din 7 iunie 2010, dată fiind demararea lucrărilor de consolidare a clădirii în care își desfășura activitatea. Astfel, Judecătoria Slobozia va funcționa la imobilul ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2010, 08:32
(20680 vizualizări - 0 comentarii)


Adjunctul Tiță a ajuns șef la Poliția Urziceni

La începutul săptămînii, marți 25 mai, comisarul șef de poliție Ioan Tiță a promovat concursul pentru ocuparea funcției de șef al Poliției Municipiului Urziceni. Funcția de șef la Urziceni s-a vacantat ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2010, 16:28
(29991 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Urziceni Poliție


APIA: Subvenția pentru ovine caprine se solicită pînă la 31 mai

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, pînă în prezent, au fost depuse 13,6 mii de cereri, pentru un efectiv de aproximativ 2 milioane capete ovine/caprine, termenul limită pentru ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2010, 16:25
(25854 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Fără permis și cu tractorul neînmatriculat prin oraș

Un bărbat, de 31 de ani, din Slobozia este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2010, 16:17
(25099 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Biciclist băut, accidentat de un autoturism

Miercuri, 25 mai, Poliția Slobozia a fost sesizată, prin 112, că pe DJ203 B, în afara localității Grindu, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Pe scurt, în ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2010, 16:17
(30017 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune a polițiștilor

Polițiștii Serviciului Rutier Ialomița, în colaborare cu efective ale Biroului Rutier Urziceni și posturilor de poliție aflate în zona de responsabilitate a Poliției Urziceni, au acționat marți, 25 mai ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2010, 16:16
(27186 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan cu permisul suspendat

În noaptea de 26 spre 27 mai, în jurul orei 01,30, polițiștii au depistat în trafic, pe raza municipiului Slobozia, un autoturism cu numere de înmatriculare străine, la volanul căruia se afla un bărbat ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2010, 16:15
(27102 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Furtul din locuințe, prevenit de polițiști

Miercuri, 25 martie, în intervalul orar 08,30-16,00, în baza Planului național de acțiune «Siguranța», polițiștii din Urziceni au acționat pe raza municipiului, urmărind în special prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2010, 16:14
(25988 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de 27000 de lei în 48 de ore

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele două zile pe principalele artere de circulație din județ în vederea prevenirii accidentelor rutiere cu victime și impunerii unui climat de siguranță în rîndul ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2010, 16:13
(28355 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț

URGENT recrutăm tinere dansatoare, 18-30 ani, contract Japonia, 6 luni, salariu 1200 euro/lună. Telefon 0763104457. ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2010, 16:18
(19977 vizualizări - 0 comentarii)


Cursuri de perfecționare la Camera de Comerț

În perioada 17-28 mai 2010, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, se desfășoară cursul de perfecționare în ocupația de «manager proiect». Cursul se derulează în cadrul Proiectului ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2010, 16:14
(25983 vizualizări - 0 comentarii)


Ședința Colegiului Prefectural

Vineri, 28 mai, începînd cu ora 10.00, se va desfășura o nouă ședință a Colegiului Prefectural. Ordinea de zi va cuprinde, printre altele, o informare privind activitatea Direcției Județene de Cultură, ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2010, 13:42
(29799 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua porților deschise pentru copii» la Jandarmerie

Marți, 1 iunie 2010, cu începere de la ora 12.00, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița organizează, în municipiile Slobozia, Urziceni și Fetești, «Ziua Porților Deschise pentru copii». Jandarmii ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2010, 13:32
(25589 vizualizări - 0 comentarii)


Precizare APIA: Depunerea cererii pentru acordarea de subvenții nu este condiționată de apartenența solicitantului la o asociație de crescători de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură precizează că depunerea cererii pentru acordarea Plăților Naționale Directe Complementare, speciile ovine/caprine, nu este condiționată de apartenența ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2010, 13:29
(32961 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2010, 19:44
(16967 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2010, 19:42
(15744 vizualizări - 0 comentarii)


Combaterea infracționalității, în atenția prefectului Teculescu

Combaterea infracționalității, în atenția prefectului Teculescu

Marți, 25 mai, prefectul Mădălin Teculescu a participat, la sediul primăriei Urziceni, la ședința cu tema combaterea infracționalității în zona de vest a județului Ialomița. La întîlnirea organizată la ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2010, 17:50
(21567 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: «Salonul de primăvară 2010»

Miercuri, 26 mai, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» se deschide «Salonul de primăvară 2010». Expoziția, aflată în organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Uniunii Artiștilor Plastici din România ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2010, 17:48
(17818 vizualizări - 0 comentarii)


Explozie de butelie la Sudiți

Un incendiu s-a produs vineri, 21 mai, la locuința unui cetățean din comuna Sudiți, principala cauză de aprindere a flăcărilor constituind-o montarea necorespunzătoare a buteliei de alimentare a aragazului ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2010, 17:45
(30202 vizualizări - 1 comentariu)


Razie în municipiul Slobozia

86 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au organizat vineri, 21 ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2010, 17:12
(35030 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Agenții de pază au furat 14 găini

Vineri, 21 mai, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița și Biroului de Investigații Criminale Slobozia, aflați într-un filtru rutier instituit pe Șoseaua Amara din Slobozia, au oprit pentru control un autoturism ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2010, 16:31
(27562 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Accident cauzat de un șofer băut

Prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată vineri, 21 mai a.c., în jurul orelor 22.00, despre faptul că pe Strada Călărași din municipiu a avut ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2010, 16:30
(26535 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Urziceni: Combaterea evaziunii

În cursul zilei de vineri, 21 mai, polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor au acționat pe raza municipiului Urziceni și a comunelor limitrofe pentru combaterea faptelor de natură economico-financiară ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2010, 16:29
(28445 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pieton, victima unui accident rutier

În după-amiaza zilei de vineri, 21 mai, în jurul orei 16.45, pe Bulevardul Matei Basarab din Slobozia s-a produs un accident rutier, în urma căruia o persoană a suferit vătămări corporale. Victima, o femeie ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2010, 16:27
(18285 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Suspiciune de fals: Tînăr analfabet cu permis auto eliberat în Marea Britanie

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări pentru a stabili autenticitatea unui permis de conducere prezentat de un tînăr, de 28 de ani, din Țăndărei, cu privire la care există suspiciuni că ar fi fals ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2010, 19:11
(29812 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune a Poliției

Polițiștii feteșteni au acționat joi, 20 mai, pe linia prevenirii oricăror fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică. Acțiunea a avut ca principale obiective menținerea climatului de siguranță ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2010, 19:08
(29273 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lemn confiscat la Oborul Municipal

În după-amiaza zilei de joi, 20 mai, în intervalul orar 14.00-19.00, polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Slobozia și Serviciului de Investigare a Fraudelor, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2010, 19:07
(28992 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Bordea în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Melc în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Vasile în Candidat unic acceptat la concursul pentru funcția de manager al spitalului din Fetești Pt Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Ionel Tudorache în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Tania în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» SUV Hyundai IX35 în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Haoleu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Alt parinte în Un nou eșec James în PSD își impune condițiile în Programul de Guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...