Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

Anunț public

DISPOZIȚIE privind convocarea Consiliului Local Slobozia în ședință ordinară pentru data de 19 decembrie 2023

Primarul Municipiului Slobozia, județul Ialomița,
Având în vedere:

Prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (5) din Codul Administrativ,
DISPUN:
Art. 1
-Se convoacă în ședință ordinară consilierii Consiliului Local al Municipiului Slobozia, în data de 19 decembrie 2023, orele 16,00, la Sala de spectacole a Casei Municipale de Cultură „Nicolae Rotaru“.
Art. 2-Proiectul ordinii de zi, precum și comisiile de specialitate cărora le vor fi trimise spre avizare proiectele de hotărâri, sunt prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 3-Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi transmise prin e-mail consilierilor locali și vor fi postate pe site-ul primăriei www.municipiulslobozia.ro-secțiunea-„Consiliul Local“, subsecțiunea-„Ședințele Consiliului Local“.
Art. 4-Consilierii locali vor putea formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri cu maxim 24 de ore înainte de data ședinței, conform prevederilor art. 36 alin. (14) din HCL nr. 193/30.10.2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Slobozia.
Art. 5-Prevederile prezentei dispoziții se vor aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia și pe site-ul propriu www.municipiulslobozia.ro, prin grija Compartimentului „Proceduri administrative și Secretariat Consiliul Local“.
PRIMAR, Dragoș SOARE
CONTRASEMNEAZĂ, Secretar General al Municipiului Slobozia, jur. Tudoran Valentin


PROIECTUL ORDINII DE ZI al ședinței ordinare din data de 19.12.2023, orele 16,00
1. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Local Slobozia din data de 28 noiembrie 2023.
2. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 07 decembrie 2023.
3. Proiect de hotărâre privind încetarea aplicabilității HCL Slobozia nr. 402/24.11.2022.
4. Proiect de hotărâre privind încetarea aplicabilității HCL Slobozia nr. 146/30.08.2018.
5. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădire și terenul aferent începând cu anul 2024, pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, strada Mărului, nr. 22, ca urmare a constatării stării de clădire și teren neîngrijite.
6. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădire și terenul aferent începând cu anul 2024, pentru imobilul situat în municipiul Slobozia, Bulevardul Unirii, nr. 4, ca urmare a constatării stării de clădire și teren neîngrijite.
7. Proiect de hotărâre privind acordarea scutirilor prevăzute de art. 456 alin. (2) lit. d) și ale art. 464 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Asociației Județene de Fotbal Ialomița, pentru anul 2024.
8. Proiect de hotărâre privind scutirea Fundației „New Life“ de la plata impozitului pe clădiri și terenul aferent pentru imobilele proprietatea fundației situate în Municipiul Slobozia, în anul 2024.
9. Proiect de hotărâre privind vânzarea unui apartament tip ANL, situat în Municipiul Slobozia, Șoseaua Nordului, bloc T2, scara A, parter, apartament 3, către doamna Stan Tania-Aurora și domnul Stan Adrian-Marian.
10. Proiect de hotărâre referitor la modificarea și completarea HCL nr. 104/28.07.2011 privind aprobarea inventarului domeniului privat al Municipiului Slobozia, cu modificările și completările ulterioare.
11. Proiect de hotărâre referitor la modificarea și completarea HCL nr. 103/28.07.2011 privind modificarea și înlocuirea Anexei la Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 83/2001 prin care se stabilesc inventarele care alcătuiesc domeniul public al municipiului Slobozia, cu modificările și completările ulterioare.
12. Proiect de hotărâre privind instituirea unui drept de uz și a unui drept de servitute în favoarea ENGIE Romania SA și DISTRIGAZ SUD REȚELE SRL.
13. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației P.U.Z. ,,LOTIZARE PENTRU LOCUINȚE REZIDENȚIALE, TRAMĂ STRADALĂ, PIETONALĂ ȘI UTILITĂȚI PE CELE 12,5 HA PE CARE S.C. LUCMAR IMOBILIARE S.R.L. LE DEȚINE ÎN PROPRIETATE ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA“ -Municipiul Slobozia, T357/1, P9.
14. Proiect de hotărâre referitor la modificarea „Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2021-2027“ a Municipiului Slobozia, aprobată prin HCL nr. 27/27.01.2022.
15. Întrebări. Interpelări. Puncte de vedere.

15 Decembrie 2023, 11:50 (1212 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 27 Iun 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bonificații de 43,5 milioane de lei acordate de ANAF pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță acordarea unor bonificații în valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru 78322 de contribuabili care au achitat anticipat impozitul pe venit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 11:55
(3687 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Interjudețean de Arte Vizuale, ediția a III-a

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 10:10
(2172 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concert de Paști organizat la Catedrala Episcopală

Concertul de Paști, organizat la Catedrala Episcopală din Slobozia, va fi un eveniment dedicat celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători creștine,  ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 09:20
(2145 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Tânăr reținut pentru «violare de domiciliu» și «lovire»

Vineri, 24 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 68 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în curtea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2026, 13:00
(2701 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Reținuți de polițiști pentru incendierea unor mașini

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut cinci bărbați, cercetați pentru săvâ ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2026, 16:10
(6882 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr căzut de la etajul 3 al unui bloc, transportat la spital

Joi, 23 aprilie 2026, polițiștii din Slobozia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc situat pe raza municipiului. Echipajele de poliție ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2026, 17:00
(1372 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Cercetat pentru «trafic de droguri de mare risc», arestat preventiv

Marți, 21 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 18:20
(5133 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». Cercetările ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 17:30
(2662 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 22 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 10:25
(4154 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,45 milioane de lei în martie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,45 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:50
(6243 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Respectarea perioadei de prohibiție la pescuit

În contextul instituirii perioadei de prohibiție la pescuit, jandarmii ialomițeni desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:40
(3626 vizualizări - 0 comentarii)


CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(4525 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(3290 vizualizări - 0 comentarii)


Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei

Luni, 20 aprilie 2026, polițiștii au efectuat o razie pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate 300 de persoane și verificate aproximativ 200 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:10
(8217 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(641 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(2717 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2193 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(3426 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(2673 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(3278 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(2526 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(7317 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(3221 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(3216 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(4827 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(3841 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(4438 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(2813 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(1502 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Mihai în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...