Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Sprijin pentru elevii din medii vulnerabile, la Săveni

Sprijin pentru elevii din medii vulnerabile, la Săveni

Administrația locală din Săveni este beneficiara unui proiect cu finanțare europeană, în valoare de peste 500 mii de lei, dedicat elevilor care provin din medii defavorizate. Cu banii acordați, Primăria Săveni va în­ființa un Centru dedicat educației timpurii, adică micuților care merg la grădiniță și în clasele pregătitoare.

Sprijin pentru copiii nevoiași Scopul proiectului pe care Pri­măria Săveni l-a realizat este acela de a dezvolta un sistem de educație timpurie unitar, care să permită incluziunea socială a copiilor care provin din medii defavorizate. Investiția presupune crearea unui Centru prin care copiii care merg la grădiniță și în clasele pregătitoare să beneficieze de programe de studiu adecvate, astfel încât să se poată adapta mai ușor în comunitate. Pe lângă amenajarea Centrului, proiectul presupune și dota­rea cu echipamente digitale, mobilier și materiale didactice astfel încât acti­vitățile să fie atractive pentru copii. Mai mult, investiția presupune și im­plicarea părinților în activitățile edu­cative. «Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea accesului la servicii de educație timpurie de calitate și incluzive pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 6 ani, în special pentru cei din categorii defavorizate, prin dezvoltarea unui sistem unitar de servicii complementare și asigurarea unui mediu adecvat pentru desfășu­rarea activităților educaționale. Acest obiectiv contribuie la îndeplinirea recomandărilor specifice privind îmbunătățirea calității și caracterului incluziv al educației, în special pentru grupuri defavorizate, și consolidarea competențelor și a învățării digitale, precum și asigurarea accesului egal la educație!» potrivit reprezentanților administrației locale din comuna Săveni. Finanțarea proiectului este asigurată de Uniunea Europeană, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, valoarea investiției fiind de peste 500 mii de lei. În momentul de față, administrația locală va organiza licitația publică, demers necesar procedurii de identificare a firmelor care pot transforma acest proiect în realitate.

3 Ianuarie 2024, 14:20 (9913 vizualizări - 5 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Mar:
(9 Ianuarie 2024, 12:22)
Foarte bun proiectul! O idee este sa permită accesul tuturor copiilor care doresc sa participe la activitățile educative, astfel sa se creeze egalitate și nu posibile discriminări doar pe baza unor criterii, uneori subiective, precum și extinderea proiectul la activități educative și pentru celelalte clase, fiind o alternativa pentru elevi la activitățile precum Internet, spartul sentinței samd
Elena:
(7 Ianuarie 2024, 20:00)
In comuna Marculesti bate vantul a saracie si in 2024
Ion Ion:
(7 Ianuarie 2024, 11:35)
pentru Nemultumitu'...atat face ....e limitata, daca nu-i bagi in traista nu se descurca.
Nemultumitu':
(6 Ianuarie 2024, 18:59)
In atentia dnei primar al com.Scanteia, Cred ca ar fi benefic pt.locuitorii comunei unde acestia si-au pus sperante, sa mergeti la meditatie la dna adevarat primar al com.Saveni Mirela Dragoi ,pt.a invata sa atrageti fonduri europene f.necesare dezvoltarii comunei Scanteia. Felicitari dna.PRIMAR MIRELA DRAGOI,in tot ceeace faceti pt.dezvoltarea si imbunatatirea vietii locuitorilor com.Saveni!
Obiectiv:
(3 Ianuarie 2024, 20:41)
Felicitari organizatorilor!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 17 Aug 2026
290 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: E-mailuri false în numele ANAF

ANAF atenționează contribuabilii cu privire la o nouă campanie de emailuri false (e-mail spoofing) transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt înștiințați că «au ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 08:50
(6682 vizualizări - 0 comentarii)


Patru tineri, reținuți după un scandal la Mihail Kogălniceanu

Polițiștii din Platonești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut patru persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2025, 15:25
(13847 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii măsurilor și intervențiilor gestionate în cadrul Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de joi, 17 aprilie 2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 15:25
(9105 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 16 aprilie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Stelei din Cartierul Buliga, municipiul Fetești. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 11:20
(14308 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

În perioada 22 - 28 aprilie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezăm ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 09:05
(5112 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 20:15
(5327 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 15 aprilie 2025, polițiștii au efectuat o razie de amploare pe străzile Sloboziei. Cu această ocazie, au fost legitimate 184 de persoane, s-au verificat 177 de autoturisme și s-au efectuat 37 ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:30
(1893 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Slobozia: Percheziții la locuințele unor suspecți de «furt calificat»

Marți, 15 aprilie 2025, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Slobozia, polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare în Slobozia, la persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:10
(2961 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că, în intervalul 18-21 aprilie 2025, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 10:35
(9851 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Marți, 15 aprilie 2025, în intervalul orar 10,00-15,00, la Stația de Apă Buliga din municipiul Fetești se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:55
(12529 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru Schema de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 10 aprilie 2025 și până la data de 15 iulie inclusiv a.c., beneficiarii care au depus cereri ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:50
(13650 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 0,512 milioane de lei în martie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 0,512 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:15
(12601 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din Slobozia au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 22 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». În ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2025, 11:00
(706 vizualizări - 0 comentarii)


«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

În perioada 7-15 iulie 2025, Clubul TenisCon din Slobozia va organiza prima ediție a «Prestige Open», turneu «ITF MEN». Competiția este o premieră pentru orașul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 13:40
(12581 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor

În scopul prevenirii pătrunderii febrei aftoase pe teritoriul României, DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor, fiind efectuate periodic, cu sprijinul reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 12:40
(6788 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 129,40 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 129,84 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 11:00
(13900 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Record de vitezomani pe șosele

Miercuri, 9 aprilie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat timp de 24 de ore o amplă acțiune în trafic, în cadrul operațiunii «Speed Marathon»,desfășurată la nivel european ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 15:50
(3002 vizualizări - 0 comentarii)


418 șomeri angajați în perioada ianuarie-februarie 2025, cu sprijinul AJOFM Ialomița

În primele două luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 418 persoane ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 12:30
(14186 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal pe strada Plevnei din Slobozia. S-au amenințat cu un topor!

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut două persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:35
(4950 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din Urziceni au reținut un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, la data de 5 aprilie a.c ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:30
(5148 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Afumați/Ilfov, bănuit de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protectie provizoriu. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:25
(1789 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED»

În perioada 7-13 aprilie 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 16:10
(1212 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenție a jandarmilor într-un bar din Slobozia

Duminică, 6 aprilie a.c., în jurul orelor 21,30, patrula de jandarmi care se afla în serviciu a fost solicitată să intervină la un bar din  Slobozia, unde a fost sesizat faptul că î ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 15:20
(5067 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Joi, 10 aprilie 2025, în intervalul orar 08,00-16,00, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din cadrul Gospodăriei de ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:30
(3381 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Protopopiatul Slobozia: «Taina Sfântului Maslu» la Spitalul Județean de Urgență

Luni, 7 aprilie 2025, Protopopiatul Slobozia a desfășurat, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Slobozia, activitatea «Alinarea sufletului, prin rugăciune». Astfel, părintele ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 11:15
(3328 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

În cadrul Campaniei 2024, APIA a autorizat la plată un procent de 98% dintre fermierii declarați eligibili. Astfel, dintr-un total de 728931 fermieri, în perioada 16 octombrie 2024-7 aprilie ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:20
(4114 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,11%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2025

La sfârșitul lunii februarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4782 șomeri (din care 2144 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2025, 09:10
(14692 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Vlădeni, reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere». ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:25
(1855 vizualizări - 0 comentarii)


Comerțul cu pește, în atenția polițiștilor ialomițeni

Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul comerțului cu pește și produse din pește, pe raza localităților ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:15
(1518 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 5 aprilie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din Jilavele au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care circula pe raza comunei Adâncata. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2025, 16:10
(1416 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
[email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...