Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Ce știu Rafila și «jigodiile din presă» despre Marinela de la DSP Ialomița

Ce știu Rafila și «jigodiile din presă» despre Marinela de la DSP Ialomița

În urmă cu vreo două luni, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a primit o sesizare. Sesizarea vine din Ialomița și vizează activitatea ac­tualului șef al Direcției de Sănătate Publică, Marinela Radu. Da, exact! Celebra Marinela, pe care noi, «jigodiile din presă», n-o lăsăm să-și vadă de scaunul ei de directoare pentru care și-a sacrificat tinerețea și nurii. Și pentru că Rafila nu are doar sesizarea asta pe capul lui de ministru, am decis să prezentăm noi public cele mai interesante pasaje din ea. Nu de alta, dar mâine-poimâine aude lumea că Marinela a fost demisă și nu știe nimeni de ce.

Marinela, dragostea lor Pentru cei care n-au urmărit teleno­vela Marinela Radu, amintim că domnia sa a ajuns șefă la DSP în aprilie 2022, fiind impusă de primarul PSD Iusein Iuksel de la (las) Fierbinți, aflat acum, cu voia electoratului său, la ultimul mandat. Ceea ce nu e rău, că doar nu e singura pupilă de partid impusă într-o funcție publică. Doar că nici tinicheaua asta amoroasă și nici prostiile pentru care a ajuns să facă deliciul «jigodiilor din presă» n-au făcut-o celebră. Ar fi prea banal. Ceea ce o singularizează în peisajul poveștilor de alcov e telefonul pe care l-a dat din biroul ex-directorului Dan Noel, e drept, la îndemnul machia­velic al acestuia, pentru a-l felicita pe Ionel Gae (pe care, pură coincidență, îl regăsiți în pagina 2 a ziarului nostru!) după ce acesta picase cu 2,65 examenul pentru șefia Casei de Asigurări de Sănătate. Ce vremuri, doamnă? Ce moravuri! Și cum v-ați răzbunat pentru acest afront de neiertat lăsându-l fără slujbă pe bietul Noel în prag de pensie. Nu-i vorbă, că și el o merita că scăpăra pământul sub el. Dar rușinea a rămas și pe holurile instituției încă mai răsună hohotele de râs ale angajaților care-și aduc aminte scena povestită atunci tuturor de același Noel.

«Combinații de n luate câte k» Poate ne întrebați de ce am desprăfuit acest episod jenant al carierei doamnei Marinela... Ei, bine, vă răspundem. Pentru că, avem această credință, exact ca în filmele cu supereroi, această umilință a declanșat în doamna Marinela dorința de a reforma instituția din temelii. Iar sesizarea despre care vă vorbeam inițial confirmă indubitabil asta. Numai că pentru acest urieșesc efort, doamna Marinela avea nevoie de o oportunitate. Iar oportunitatea a fost pandemia de COVID-19, în urma căreia, la instituție au rămas vacante două duzini și mai bine de posturi pentru care s-a organizat un concurs. Hai să vedem ce spune sesizarea: «(...) în înțelegere cu numita Radu Marinela au căzut de acord ca nicio asistentă să nu ia examenul, în acest mod dându-le să învețe un număr de peste 600 de pagini de legislație sanitară». Și pentru că posturile de asistente/asistenți n-au fost de ajuns, spune aceeași sesizare, Marinela a creat un post de asistent de farmacie la Laboratorul de Chimie Sanitară al DSP Slobozia, un post de registrator medical, un post de asistent la Fetești, încă un post de biolog, tot la Fetești, pentru soția unui domn cu funcție de la Consiliul Județean, un post de biolog debutant pentru doamna doctor, un post de casier pentru o doamnă care a ajuns ulterior la RUNOS, un post de arhivar, unul de administrator, unul de secretar (n.red.: despre care Independent a scris pe îndelete), unul de auditor... Și exemplele pot continua!

Toate drumurile duc la bani Știm! Pare ireal. Dar sesizarea risipește orice urmă de dubiu, explicându-i ministrului Rafila cum au fost posibile toate acestea și multe altele: «Pentru a face aceste modificări în statul de funcții trebuia ca acestea să fie susținute în cadrul Comitetului Director al instituției, pentru aprobare. Dar numita Radu Marinela a fost de mai multe ori la Ministerul Sănătății ca să se aprobe aceste modificări, cu cadouri de peste 3000 de lei fiecare, inclusiv cozonaci de la cofetărie. (...) Drumurile la Ministerul Sănătății au fost făcute cu scopul aprobării modificărilor din statul de funcții, fără aprobarea Comitetului Director al DSP Ialomița». La această practică, se mai susține în sesizare, se adaugă «numirea de comisii formate din persoanele cele mai obediente față de ea», «emiterea a 3 dispoziții într-o singură zi prin care încalcă prevederile Legii 95 din 2006 privind reforma sistemului sanitar» și «decizii manageriale care au generat acțiuni în instanță». Plus banalele plimbări de plăcere pe banii instituției «în același timp în care era pontată ca prezentă la serviciu». Și pentru că tot pomenirăm de instanță, promitem ca data viitoare să povestim cu nume și prenume despre cum doamna Marinela a ajutat o protejată să dea în judecată instituția ca să ia salariul retroactiv pe ultimii 3 ani, deși ea era proaspăt angajată. Nu scrie în sesizare, dar probele sunt la dosar, în instanță!

17 Ianuarie 2024, 12:20 (10691 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Dan Noel a câștigat definitiv procesul intentat Marinelei Radu
DSP Ialomița are compartiment de «relații cu plicul»
Șase, vine Rafila! În control, la DSP!

Comentariile cititorilor:


Scapino:
(20 Ianuarie 2024, 00:56)
Dădica e total neglijată! Nimeni nu zice de ea nici de bine, nici e rău, nici de șarpe de dudău! se poate așa?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
277 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

2 Iunie 2026, 20:15


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(1980 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(1031 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(983 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11191 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(670 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(661 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(449 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(467 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(428 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(417 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(458 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(808 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(1110 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(634 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(720 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(967 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(926 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(1329 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(2285 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(473 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(4916 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(1243 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2026, 13:10
(1996 vizualizări - 0 comentarii)


600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna aprilie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 597 misiuni de ordine publică, dintre care 40 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:30
(4950 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(2188 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(1871 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(1659 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(1093 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(1776 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...