Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița: Medicii sunt «de gardă» în clinicile private, în timpul programului din spitale

Ialomița: Medicii sunt «de gardă» în clinicile private, în timpul programului din spitale

Consultații în cabinetele clinicilor private în timpul programului de lucru din spitale. Este rezultatul unui control rea­lizat recent în unitățile medicale din Ialomița și care îi vizează pe medicii care au contracte de colaborare cu furnizorii de servicii medicale private. Totul în condițiile în care salariile specia­liștilor sunt plătite de spitalele care i-au angajat. Fenomenul nu poate fi controlat de autorități, întrucât clinicile private, deși beneficiază de fonduri de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița, nu au obligativitatea de a raporta informații cu privire la programul de lucru al medicilor. Teoretic, aceste colaborări pot fi posibile, dar după încheierea programului la spitalul unde medicii sunt angajați.

Medicii nu respectă programul de lucru al spitalelor Programul de lucru al medicilor specialiști din spitalele ialomițene începe la orele 08,00 și se încheie în jurul orelor 15,00. În tot acest interval, medicii ar trebui să acorde consultații pacienților care se adresează unităților medicale finanțate de la bugetul de stat. În realitate, situația este cu totul alta. În încercarea de a cere opinia unui medic specialist, managerul unui spital din Ialomița a descoperit faptul că medicul, în timp ce ar fi trebuit să își desfășoare activitatea la spital, oferea consultații în cadrul unei clinici private. Întâmplarea a generat un val de reacții la nivelul spitalelor ialomițene, rezultatul fiind o verificare amănunțită în urma căreia s-a descoperit faptul că mulți dintre medicii angajați ai unităților medicale acordă consultații în cadrul clinicilor private în timpul programului de lucru de la spitale. Mai mult decât atât, unii medici, după ce oferă consultații la spital, au obiceiul de a-i chema pe pacienți la cabinetele puse la dispoziție de clinicile private, pentru monitorizarea și evaluarea stării de sănătate. Această situație afectează, firește, bugetul spitalelor, având în vedere faptul că unitățile medicale sunt finanțate în funcție de numărul consultațiilor, dar și de complexitatea cazurilor pe care medicii le tratează.

Spitalele, principalii angajatori Prioritatea în ceea ce privește activitatea desfășurată ar trebui să o aibă spitalele publice, având în vedere că medicii sunt angajați ai unităților medicale, în timp ce în cadrul clinicilor private lucrează în baza unor contracte de colaborare și sunt plătiți în funcție de numărul pacienților pe care îi consultă. Veniturile salariale pe care le încasează de la spitalele de Stat nu sunt deloc mici, având în vedere că în ultimii ani salariile personalului medical au fost majorate de mai multe ori, printr-o serie de acte normative. De exemplu, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, salariul de bază brut al unui medic rezident este de 7200 de lei, în timp ce al medicilor specialiști și primari pornește de la 11 mii de lei și poate depăși 13 mii de lei. Iar la acest salariu se adaugă o serie de sporuri și indemnizații, în funcție de specialitatea pe care aceștia o au. Astfel, este ușor de înțeles de ce prioritate ar trebui să aibă pacienții care vin la spital, în locul celor care aleg să fie consultați în cadrul clinicilor private. Mai mult, spitalele ialomițene au făcut numeroase eforturi pentru a-i convinge pe medici să profeseze în cadrul lor sau să revină, după terminarea rezidențiatelor, la posturile pe care le-au obținut prin concurs. Nu de puține ori, în spațiul public, clinicile private au promovat ideea că medicii care oferă consultații sunt cu totul alții decât cei ai spitalelor deși, în realitate, sunt aceiași specialiști. Diferența constă în faptul că, la spital, pacienții nu trebuie să plătească nimic pentru consul­tația medicului, în timp ce la clinicile private oamenii scot bani din buzunar pentru opinia medicală a aceluiași specialist.

Un fenomen greu de controlat În teorie, suprapunerea programului de lucru de la spital cu cel desfășurat în cadrul unui cabinet privat ar trebui sancționată de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița. Sancțiunile sunt posibile doar când astfel de pro­bleme apar în cazul medicilor care au cabinete private personale și sunt ei înșiși în relație contractuală cu CJAS Ialomița, în calitate de furnizori de servicii medicale. În cazul clinicilor private, nu există un control în ceea ce privește activitatea medicilor care își desfășoară activitatea aici. Mai mult, relația contractuală se încheie între clinică, în calitate de furnizor de servicii medicale, și Casa Jude­țeană de Asigurări de Sănătate, fără a-i implica pe medici. Rapoartele oficiale ale Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița arată faptul că de foarte puține ori medicii care se află în relație contractuală directă cu instituția au desfășurat activitate în timpul programului de la spital. În 2023, aceste «abateri» au fost sancționate cu cel mult 10 mii de lei.

22 Ianuarie 2024, 09:50 (25086 vizualizări - 19 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Freud:
(22 Ianuarie 2024, 13:36)
Ce sa le faci daca au capacitatea de a se dedubla. Nici una dintre personalitati nu stie pe unde umbla cealalta.
dreptate!:
(22 Ianuarie 2024, 12:59)
Ce noutate, se stie dar nu se doreste rezolvarea acestei situatii. La spital cand au  ajuns la numarul stabilit, gata nu mai consultam/ La privat sunt in stare sa cheme si dupa strada nu mai au limita de numar. Personal am constatat  acest gen de situatie.Situatia imi permite sa merg la privat sa platesc, dar un prieten era la spital si vorbeam la telefon in momentul cand eu eram la privat programat, ora locatie, iar el cu bonuletul in mana astepta rabdator pe hol.Din discuitie sa aflu ca eram la acela medic , medic care era la privat, de banutul, iar lui ii spunea sa mai astepte, dl doctor are o urgenta  si este in operatie. Mizerii!!
opinie:
(22 Ianuarie 2024, 12:47)
Medicii trebuie lasati sa profeseze si in privat, e clar. Daca am nevoie sa consult un medic bun trebuie sa astept si 2-3 luni ca sa ma programez la spital... Asa ca prefer sa platesc consultatia la privat.
Referitor la salariu - nu toti medicii au salarii mari, si nici nu trebuie... cum sa-i dai unui medic care are 2 pacienti pe zi acelasi salariu cu al altuia care consulta 20?
Salariul unui medic tanar, rezident este 4000-5000 lei net. Nu au fost actualizate (marite) din 2018...
Sunt multe de spus.
Marian :
(22 Ianuarie 2024, 10:03)
Trebuie data lege pt angajații din sănătate sa aleagă la stat sau la privat. Nu se poate aceasi oameni sa te trateze ca pe un câine când mergi la stat,iar la privat sa te trateze cu respect.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
300 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(4493 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(5211 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(5736 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(5077 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(4257 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(635 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(5225 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 21 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(10416 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(5994 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(6595 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(6068 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(6253 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(5206 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(4906 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(5687 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(5771 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(6066 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(5699 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(6599 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(6805 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(993 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(7294 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(7837 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(6705 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(6682 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(6700 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(11886 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(7360 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(7014 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(12101 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...