Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Control «politic» la Școala Gimnazială din Andrășești

Control «politic» la Școala Gimnazială din Andrășești

La sfârșitul anului trecut, Emil Olaru, învățător în cadrul Școlii Gimnaziale Andră­șești, a renunțat la postul de director al instituției pe care l-a ocupat prin concurs, cu 2 ani în urmă. La o lună distanță de la semnarea demisiei, acesta susține că a luat această decizie din cauza presiunii pe care a exercitat-o asupra sa primarul localității, Adrian Vasile. La scurt timp, la conducerea școlii a fost numită Elena Badea, un alt cadru didactic al aceleiași unități de învățământ. Întâmplător sau nu, aceasta este soția consilierului personal al primarului din Andrășești. Consilierul, pe numele său Cristian Badea, a fost multă vreme unul dintre rivalii politici locali ai respectivului edil. În fața acestor acuzații, primarul Adrian Vasile pledează «nevinovat» și susține că demisia directorului Emil Olaru a fost «o decizie personală și mai bine că a luat această decizie pentru că oricum nu-și făcea treaba...».

Primarul, consilierul personal și soția sa Comuna Andrășești este condusă de aproape 8 ani de Adrian Vasile. În tot acest timp, acesta a ieșit prea puțin evidență prin proiectele edilitare pe care le-a inițiat, dar a reușit să se facă remarcat după ce a schimbat directorul școlii din localitate. Timp de 2 ani, Școala Gimnazială Andrășești a fost condusă de învățătorul Emil Olaru, iar în primul an de activitate în această funcție relația pe care a avut-o cu administrația locală a fost «una în care am colaborat omenește, fără probleme semnificative» după cum acesta ne-a declarat. Avea să se schimbe în momentul în care primarul Adrian Vasile și-a angajat un fost adversar politic local, pe numele său Cristian Badea, în funcția de consilier personal. Pentru că soția consilierului era la rândul său cadru didactic al unității de învățământ, aceasta și-ar fi dorit funcția de conducere. Și a făcut tot posibilul să o obțină. «După ce soțul doamnei a devenit consilierul prima­rului, relația domnului primar cu școala și, evident cu mine, s-a schimbat total... A început să fie tot mai nemulțumit de activitatea pe care o desfășuram. A fost de nenumărate ori la Inspectoratul Școlar Județean să reclame ce se întâmpla la școală... Iar toate aceste sesizări s-au dovedit a fi nefondate, până la urmă. Totul ca să fiu schimbat din funcție și actuala conducere să fie numită în locul meu!» susține învățătorul Emil Olaru.

O adresă controversată Pe lângă sesizările înaintate către Inspec­toratul Școlar Județean Ialomița, presiunea exercitată asupra directorului Emil Olaru de către reprezentantul administrației locale din Andrășești s-a concretizat în controale inopinate efectuate în cadrul instituției, dis­cuții contradictorii în care edilul și-a manifestat nemulțumirea față de managementul directorului, dar și solicitări de-a dreptul ieșite din tipare. Într-o adresă înaintată de Primăria Andrășești unității de învățământ și semnată de edilul Adrian Vasile, se solicită «punerea la dispoziție cu celeritate a înre­gistrărilor video de la sistemul de suprave­ghere al școlii din perioada 9.11-8.12.2023 și orarul tuturor claselor din cadrul Școlii Andrășești». «Eu n-am înțeles care este scopul acestei adrese și ce s-a urmărit cu ea...» susține Emil Olaru. Mai mult decât atât, administrația locală a decis să reducă dramatic fondurile destinate școlii pentru anul în curs. «Ne-a lăsat fără fonduri! Bugetul aprobat pentru școală a fost de 100 mii de lei... Cum să te descurci cu banii aceștia?! Am început să cumpărăm cele necesare pe banii noștri...» mai spune învățătorul Emil Olaru. Pe cale de consecință, sătul de toate aceste presiuni, Emil Olaru a decis să-și dea demisia din funcția de director al Școlii Gimnaziale Andrășești. În locul său, la scurt timp, a fost numită soția consilierului perso­nal al edilului Adrian Vasile, Elena Badea.

Reacția primarului Contactat telefonic pentru un punct de vedere cu privire la situația ivită la școala pe care o administrează, edilul Adrian Vasile neagă toate acuzațiile care îi sunt aduse. Acesta susține că motivul pentru care Emil Olaru a demisionat din funcție sunt slabele sale calități manageriale. «Nu este adevărat că a plecat din cauza mea... Și-a dat singur seama că această funcție îl depășește! Domnul director a avut cele mai slabe rezultate la Examenele Naționale... Mai mult, nu a făcut nimic pentru școală. Me­reu era mizerie, a ținut copiii în frig! Și-a dat demisia ca să nu mai aibă responsabilitatea copiilor...» a declarat Adrian Vasile, primarul comunei Andrășești.

Oficialii IȘJ Ialomița păstrează tăcerea
Deși scandalul iscat la Școala Gimnazială din Andrășești este cunoscut la nivelul Ins­pectoratului Școlar Județean Ialomița, oficialii instituției nu au vrut să ofere detalii suplimentare cu privire la această situație. Aceștia au explicat, laconic, faptul că «învățătorul Emil Olaru și-a dat demisia din motive personale...».

14 Februarie 2024, 12:05 (10841 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Andrășești: Și-a înjunghiat nora de supărare
Andrășești: Scandal la Postul de Poliție

Comentariile cititorilor:


Leontina:
(4 Martie 2024, 09:53)
Poate cu această ocazie Inspectoratul Școlar Județean Ialomița o să vină în vizită la școala din Andrășești și o să vadă ca această Instituție publică  nu are gard de împrejmuire de câțiva ani, iar copiii acestei localități ies în pauze și se joacă în curtea școlii lângă grămezi de gunoi in care sunt șerpi, șobolani, iar câinii patrulează prin curtea școlii ca la ei acasă. 
Daniel:
(3 Martie 2024, 18:29)
Povesti vechi si cu dedicatii... Sa nu uitam ca socrul Elenei Badea este fostul director al scolii din Andrasesti. Tb pastrat in familie scaunul cu pricina. 
Dinu:
(22 Februarie 2024, 14:40)
Ar trebui lasate deoparte golaniile si sa isi vada de indatoriri. Altfel, lumea va taxa pe cei care nu respecta promisiunile si contractele!
Ana:
(21 Februarie 2024, 15:40)
Interesati-va ce e la Scoala Salcioara.  Presiuni inimaginabile pe directoare ca sa demisioneze. Da, directoarea aia care a aparut acum cateva luni la televizor, vazand toata tara cate lucruri frumoase a organizat acolo. Mafia judetului actioneaza, iar procurorii fac nani si iau pensii speciale.
Altă școală :
(14 Februarie 2024, 16:39)
Nu e singura școală taxată politic de către primar în județ!!! Dacă tu, ca primar, te iei de gât cu școala tăind bugetul copiilor, dovedești doar cât înseamnă educația pentru tine și nivelul de la care vorbești. 
Primar:
(14 Februarie 2024, 14:03)
Ce va mai mirați atât.Primarii au făcut aceleași măgarii și cu șefii de post care nu ascultau de ei,vor puterea absolută în comune.,la brutărie cu ei.
Kovesi:
(14 Februarie 2024, 13:12)
Domnilor procurori din Ialomița chiar nu mai aveți puțină demnitate,chiar nu vedeți ce fac toți primarii din județ? Anchetați toate peimăriile la sânge sau vă e frică de politic?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
318 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Slobozia: Accident cu două victime

Slobozia: Accident cu două victime

Sâmbătă, 28 mai a.c., în jurul orei 9,30, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în Slobozia. În eveniment a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat în afara părții ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 14:10
(13594 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 Iunie

Miercuri, 1 Iunie 2022, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Abonații pot folosi serviciile on-line pentru efectuarea plăților, precum ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 12:25
(11729 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Bărbat decedat într-un accident rutier

DN2A: Bărbat decedat într-un accident rutier

În seara zilei de duminică, 29 mai a.c., în jurul orelor 19,00, pe DN2A/E60, între localitățile Chiochina și Orboești s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 23:15
(13284 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Grindu: Doi răniți în urma unui accident rutier

Grindu: Doi răniți în urma unui accident rutier

Duminică, 29 mai a.c., la ieșire din localitatea Grindu către Buzău s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că în evenimentul ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 22:00
(5700 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu accident


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Duminică, 29 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27180, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de sâmbătă, 28 mai a ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 16:40
(1880 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 28 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27179, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de vineri, 27 mai ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2022, 16:40
(3810 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 27 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27179, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de joi, 26 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 16:20
(8290 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Evaluarea standardizată la finalul anului școlar 2021-2022

În conformitate cu Ordinul nr. 3835/2022, în anul școlar 2021-2022, în perioada cuprinsă intre 30 mai-10 iunie 2022, se va organiza pilotarea evaluării standardizate pentru elevii claselor I-VII, respectiv ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 15:50
(12192 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Noutăți în sistemul RO-eFactura

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, începând cu data de 1 iulie 2022, operatorii economici stabiliți în România au obligația, în relația B2G (relația dintre ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 13:45
(16386 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Începe depunerea cererilor de finanțare aferente Măsurii «Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că de vineri, 27.05.2022, încep înscrierile pentru Măsura «Microgranturi în domeniul agroalimentar». Astfel, în perioada 27 mai 2022 ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 11:10
(12616 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de peste 98 milioane de lei, colectate în luna aprilie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna aprilie a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 98,18 milioane de lei, cu 15,2 ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 19:00
(22044 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au desfășurat în cursul zilei de miercuri, 25 mai a.c., activități de informare în rândul elevilor din cadrul școlilor din mediul rural și urban din județul Ialomița, pentru conștientizarea ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 16:50
(13432 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Braconieri prinși în flagrant de polițiști pe Brațul Borcea

Ialomița: Braconieri prinși în flagrant de polițiști pe Brațul Borcea

Miercuri, 25 mai a.c., polițiștii au depistat pe Brațul Borcea doi bărbați, de 37 de ani, din comuna Stelnica, și de 47 de ani, din comuna Bordușani, în timp pescuiau într-o ambarcațiune din lemn, cu o ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 16:30
(3908 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Joi, 26 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27177, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de miercuri, 25 mai a.c., ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 16:15
(7524 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul județului Ialomița a convocat Ședința Colegiului Prefectural

Prefectul județului Ialomița a convocat Ședința Colegiului Prefectural

Joi, 26 mai 2022, prefectul județului Ialomița a convocat Ședința Colegiului Prefectural, având pe ordinea de zi dezbateri cu privire la activitatea de contractare a serviciilor medicale, medicamentelor ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 15:30
(3367 vizualizări - 0 comentarii)


«Zilele Culturii Slobozene», în perioada 30 mai-3 iunie 2022

Primăria Municipiului Slobozia, prin Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia, organizează în perioada 30 mai-3 iunie 2022 un amplu program de manifestări, sub genericul «Zilele Culturii Slobozene ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 14:45
(21633 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Exercițiu aplicativ la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești

Joi, 26 mai a.c., începând cu orele 10,00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița a organizat un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren în care a fost ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 11:30
(11467 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Moldoveni și Sudiți!

Joi, 26 mai 2022, echipele RAJA Constanța execută lucrări periodice de întreținere a rezervoarelor destinate înmagazinării apei potabile din localitățile Moldoveni și Sudiți. Astfel, în intervalul orar ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2022, 17:40
(5655 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Miercuri, 25 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27176, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de marți, 24 mai ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2022, 16:35
(9511 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

A doua zi a evenimentului național «Săptămâna Prevenirii Criminalității» a fost dedicată prevenirii violenței în familie-fenomen complex, având consecințe atât în plan individual și familial, cât și la ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2022, 16:20
(3713 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Scutiri fiscale pentru angajații din sectorul agricol și industrie alimentară

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii despre faptul că a fost introdusă o nouă scutire de la plata impozitului pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2022, 13:50
(11134 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: În atenția absolvenților promoției 2022

Având în vedere că anul școlar 2021-2022 este aproape de final, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița amintește absolvenților promoției 2022 că pot beneficia de prevederile Legii nr ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2022, 12:20
(10837 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul Școlar Județean Ialomița: «Târgul ofertelor educaționale»

lnspectoratul Școlar Județean lalomița își dovedește interesul pentru traseul educațional și profesional al elevilor de clasa a VIII-a prin organizarea unui Târg care să faciliteze accesul acestora la ofertele ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2022, 20:40
(10041 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Liber la pașapoarte pentru copii de 1 iunie

De 1 iunie-«Ziua Internațională a Copilului», Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte va avea program normal de lucru. Funcționarii instituției vor onora însă solicitările pentru emiterea de pașapoarte ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2022, 19:40
(10193 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Marți, 24 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27174, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de luni, 23 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2022, 16:15
(1873 vizualizări - 0 comentarii)


Descindere la Slobozia organizată de Poliția Capitalei

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au efectuat marți, 24 mai a.c., 7 percheziții domiciliare, pe raza Capitalei și a județelor Ilfov și Ialomița. În Ialomița, descinderea ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2022, 15:00
(2455 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Întâlnire cu profesor doctor Marius Stan

Profesor doctor Marius Stan, celebrul savant român născut la Urziceni, ajunge vineri, 27 mai 2022, la Slobozia. Omul de știință va susține o conferință în cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea». Denumit ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2022, 14:15
(3935 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 844 mii de lei, sume stabilite suplimentar în luna aprilie 2022

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna aprilie a.c., 19 inspecții fiscale și 21 de controale inopinate. În urma acțiunilor de verificare au fost stabilite obligații ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2022, 14:00
(14019 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Echipele RAJA Constanța execută lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din localitatea Dridu. Astfel, marți, 24 mai 2022, în intervalul orar 08,00-17,00, se ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2022, 18:05
(19881 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 23 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27174, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 22 mai a ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2022, 17:10
(5425 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...