Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Control «politic» la Școala Gimnazială din Andrășești

Control «politic» la Școala Gimnazială din Andrășești

La sfârșitul anului trecut, Emil Olaru, învățător în cadrul Școlii Gimnaziale Andră­șești, a renunțat la postul de director al instituției pe care l-a ocupat prin concurs, cu 2 ani în urmă. La o lună distanță de la semnarea demisiei, acesta susține că a luat această decizie din cauza presiunii pe care a exercitat-o asupra sa primarul localității, Adrian Vasile. La scurt timp, la conducerea școlii a fost numită Elena Badea, un alt cadru didactic al aceleiași unități de învățământ. Întâmplător sau nu, aceasta este soția consilierului personal al primarului din Andrășești. Consilierul, pe numele său Cristian Badea, a fost multă vreme unul dintre rivalii politici locali ai respectivului edil. În fața acestor acuzații, primarul Adrian Vasile pledează «nevinovat» și susține că demisia directorului Emil Olaru a fost «o decizie personală și mai bine că a luat această decizie pentru că oricum nu-și făcea treaba...».

Primarul, consilierul personal și soția sa Comuna Andrășești este condusă de aproape 8 ani de Adrian Vasile. În tot acest timp, acesta a ieșit prea puțin evidență prin proiectele edilitare pe care le-a inițiat, dar a reușit să se facă remarcat după ce a schimbat directorul școlii din localitate. Timp de 2 ani, Școala Gimnazială Andrășești a fost condusă de învățătorul Emil Olaru, iar în primul an de activitate în această funcție relația pe care a avut-o cu administrația locală a fost «una în care am colaborat omenește, fără probleme semnificative» după cum acesta ne-a declarat. Avea să se schimbe în momentul în care primarul Adrian Vasile și-a angajat un fost adversar politic local, pe numele său Cristian Badea, în funcția de consilier personal. Pentru că soția consilierului era la rândul său cadru didactic al unității de învățământ, aceasta și-ar fi dorit funcția de conducere. Și a făcut tot posibilul să o obțină. «După ce soțul doamnei a devenit consilierul prima­rului, relația domnului primar cu școala și, evident cu mine, s-a schimbat total... A început să fie tot mai nemulțumit de activitatea pe care o desfășuram. A fost de nenumărate ori la Inspectoratul Școlar Județean să reclame ce se întâmpla la școală... Iar toate aceste sesizări s-au dovedit a fi nefondate, până la urmă. Totul ca să fiu schimbat din funcție și actuala conducere să fie numită în locul meu!» susține învățătorul Emil Olaru.

O adresă controversată Pe lângă sesizările înaintate către Inspec­toratul Școlar Județean Ialomița, presiunea exercitată asupra directorului Emil Olaru de către reprezentantul administrației locale din Andrășești s-a concretizat în controale inopinate efectuate în cadrul instituției, dis­cuții contradictorii în care edilul și-a manifestat nemulțumirea față de managementul directorului, dar și solicitări de-a dreptul ieșite din tipare. Într-o adresă înaintată de Primăria Andrășești unității de învățământ și semnată de edilul Adrian Vasile, se solicită «punerea la dispoziție cu celeritate a înre­gistrărilor video de la sistemul de suprave­ghere al școlii din perioada 9.11-8.12.2023 și orarul tuturor claselor din cadrul Școlii Andrășești». «Eu n-am înțeles care este scopul acestei adrese și ce s-a urmărit cu ea...» susține Emil Olaru. Mai mult decât atât, administrația locală a decis să reducă dramatic fondurile destinate școlii pentru anul în curs. «Ne-a lăsat fără fonduri! Bugetul aprobat pentru școală a fost de 100 mii de lei... Cum să te descurci cu banii aceștia?! Am început să cumpărăm cele necesare pe banii noștri...» mai spune învățătorul Emil Olaru. Pe cale de consecință, sătul de toate aceste presiuni, Emil Olaru a decis să-și dea demisia din funcția de director al Școlii Gimnaziale Andrășești. În locul său, la scurt timp, a fost numită soția consilierului perso­nal al edilului Adrian Vasile, Elena Badea.

Reacția primarului Contactat telefonic pentru un punct de vedere cu privire la situația ivită la școala pe care o administrează, edilul Adrian Vasile neagă toate acuzațiile care îi sunt aduse. Acesta susține că motivul pentru care Emil Olaru a demisionat din funcție sunt slabele sale calități manageriale. «Nu este adevărat că a plecat din cauza mea... Și-a dat singur seama că această funcție îl depășește! Domnul director a avut cele mai slabe rezultate la Examenele Naționale... Mai mult, nu a făcut nimic pentru școală. Me­reu era mizerie, a ținut copiii în frig! Și-a dat demisia ca să nu mai aibă responsabilitatea copiilor...» a declarat Adrian Vasile, primarul comunei Andrășești.

Oficialii IȘJ Ialomița păstrează tăcerea
Deși scandalul iscat la Școala Gimnazială din Andrășești este cunoscut la nivelul Ins­pectoratului Școlar Județean Ialomița, oficialii instituției nu au vrut să ofere detalii suplimentare cu privire la această situație. Aceștia au explicat, laconic, faptul că «învățătorul Emil Olaru și-a dat demisia din motive personale...».

14 Februarie 2024, 12:05 (10991 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Andrășești: Și-a înjunghiat nora de supărare
Andrășești: Scandal la Postul de Poliție

Comentariile cititorilor:


Leontina:
(4 Martie 2024, 09:53)
Poate cu această ocazie Inspectoratul Școlar Județean Ialomița o să vină în vizită la școala din Andrășești și o să vadă ca această Instituție publică  nu are gard de împrejmuire de câțiva ani, iar copiii acestei localități ies în pauze și se joacă în curtea școlii lângă grămezi de gunoi in care sunt șerpi, șobolani, iar câinii patrulează prin curtea școlii ca la ei acasă. 
Daniel:
(3 Martie 2024, 18:29)
Povesti vechi si cu dedicatii... Sa nu uitam ca socrul Elenei Badea este fostul director al scolii din Andrasesti. Tb pastrat in familie scaunul cu pricina. 
Dinu:
(22 Februarie 2024, 14:40)
Ar trebui lasate deoparte golaniile si sa isi vada de indatoriri. Altfel, lumea va taxa pe cei care nu respecta promisiunile si contractele!
Ana:
(21 Februarie 2024, 15:40)
Interesati-va ce e la Scoala Salcioara.  Presiuni inimaginabile pe directoare ca sa demisioneze. Da, directoarea aia care a aparut acum cateva luni la televizor, vazand toata tara cate lucruri frumoase a organizat acolo. Mafia judetului actioneaza, iar procurorii fac nani si iau pensii speciale.
Altă școală :
(14 Februarie 2024, 16:39)
Nu e singura școală taxată politic de către primar în județ!!! Dacă tu, ca primar, te iei de gât cu școala tăind bugetul copiilor, dovedești doar cât înseamnă educația pentru tine și nivelul de la care vorbești. 
Primar:
(14 Februarie 2024, 14:03)
Ce va mai mirați atât.Primarii au făcut aceleași măgarii și cu șefii de post care nu ascultau de ei,vor puterea absolută în comune.,la brutărie cu ei.
Kovesi:
(14 Februarie 2024, 13:12)
Domnilor procurori din Ialomița chiar nu mai aveți puțină demnitate,chiar nu vedeți ce fac toți primarii din județ? Anchetați toate peimăriile la sânge sau vă e frică de politic?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 19 Aug 2026
391 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, 76 polițiști și 31 de polițiști locali au acționat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Sstării de Alertă, precum și pentru prevenirea și limitarea infectării ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2021, 17:20
(4497 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 36 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 4 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8348, cu 36 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2021, 16:05
(2506 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan cu un permis fals

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Țăndărei, este cercetat penal de polițiștii ialomițeni după ce a prezentat un permis de conducere fals. Astfel, marți, 2 martie a.c., în jurul orei 8,30, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2021, 16:45
(4576 vizualizări - 3 comentarii)


Urziceni: Amenzi la o înmormântare

În ultimele 24 de ore, peste 90 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat, sub coordonarea Instituției Prefectului-Județul Ialomița, pentru verificarea modului în care se respectă prevederile ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2021, 16:40
(8479 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 35 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 3 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8312, cu 35 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2021, 15:40
(2833 vizualizări - 0 comentarii)


DN2 Slobozia-Bucu: Accident rutier cu șase victime

DN2 Slobozia-Bucu: Accident rutier cu șase victime

În dimineața zilei de miercuri, 3 martie a.c., pe șoseaua care leagă localitățile Bucu și Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din primele informații, evenimentul s-ar fi produs în urma coliziunii dintre ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2021, 11:25
(3817 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2 accident


Cotorca: Doi răniți, în urma unui accident rutier

Cotorca: Doi răniți, în urma unui accident rutier

Pompierii și polițiștii ialomițeni au intervenit miercuri, 3 martie a.c., pentru acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier petrecut în zona localității Cotorca. Din evenimentul rutier au ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2021, 09:30
(4009 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cotorca accident


APIA: A demarat Campania de primire a Cererilor Unice de Plată 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de luni, 1 martie 2021, a demarat Campania de primire a Cererilor Unice de Plată 2021.Fermierii interesați vor putea ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2021, 18:35
(3275 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Modernizarea DJ201, în linie dreaptă

Consiliul Județean Ialomița: Modernizarea DJ201, în linie dreaptă

Marți, 2 martie 2021, în prezența oficialităților locale și județene, președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel a semnat contractele de execuție de lucrări la DJ201, tronsonul Coșereni-Axintele ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2021, 18:30
(3221 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 5 martie 2021-termen limită pentru depunerea Formularului 092

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2021, 18:25
(2139 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 20000 de lei

78 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, de forțele de ordine angrenate în acțiunile pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a  infectării ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2021, 16:55
(3154 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bunuri de peste 55000 de lei, confiscate

Polițiștii ialomițeni au intervenit luni, 1 martie, la 38 de evenimente, 31 dintre acestea fiind semnalate pe numărul unic de urgență 112. Totodată, au fost constatate 16 infracțiuni, din care 2 contra ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2021, 16:50
(2723 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 localități din județ în Scenariul Roșu, din cauza creșterii ratei de incidență

Rata de incidență a cazurilor de COVID-19 crește de la o zi la alta la nivelul județului Ialomița. Marți, 2 martie a.c., la nivelul județului valoarea acesteia este 1,02/1000 de locuitori.  Într-o ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2021, 15:50
(4672 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 33 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 2 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8277, cu 33 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2021, 15:25
(2956 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bebelușă în stare gravă, transferată la București

O fetiță născută la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, cu grave malformații cardiace, a fost transferată la Spitalul «Marie Curie» din București.

Intervenție a elicopterului SMURD ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2021, 11:50
(3309 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii la vana de legătură de la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 125 mm, de pe strada Călărași din municipiul Fetești, RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2021, 11:40
(2637 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Startul Campaniei de vizare a carnetelor de rentă viageră

În contextul actual privind epidemia de Coronavirus pe teritoriul României, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 01.03-31.08.2021, pentru obținerea sumei ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2021, 17:35
(6706 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 14 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 1 martie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8244, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2021, 16:10
(2209 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Amenzi» multicolore pentru șoferițe

IPJ Ialomița: «Amenzi» multicolore pentru șoferițe

Luni, 1 Martie 2021, polițiștii rutieri au înlocuit punctele de penalizare cu lalele, punctele de amendă cu zambile iar avertismentele cu frezii, devenind dis de dimineață vestitorii primăverii. Aceștia ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2021, 15:45
(2511 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 55500 de lei

Verificarea respectării măsurilor de izolare/carantină la adresa aleasă, precum și respectarea restricțiilor privind deplasarea pe timpul nopții și a cerințelor impuse comercianților, se mențin în atenția ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2021, 15:40
(3294 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Ialomițenii pot subscrie și în luna martie 2021 pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani, începând cu data de ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2021, 11:20
(2439 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Județeană de Statistică Ialomița anunță Recensământul populației și locuințelor de probă

Recensământul de probă este un sondaj care se desfășoară anterior Recensământului, în scopul verificării practice și îmbunătățirii aspectelor organizatorice și tehnice. Este un exercițiu cu scopul de a ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2021, 11:05
(8367 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Trafic blocat din cauza unui grav accident rutier

Urziceni: Trafic blocat din cauza unui grav accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut duminică, 28 februarie a.c., în jurul orelor 20,00, la ieșire din Urziceni către Buzău. Din primele informații, în accident au fost implicate două autoturisme. În urma ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2021, 23:00
(4450 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


1/2 martie 2021: «Solidaritatea Sanitară» împresoară porțile Parlamentului

Luni, 1 martie 2021, și marți, 2 martie a.c., zilele în care în care va fi dezbătut în plen și aprobat Bugetul, Federația «Solidaritatea Sanitară» protestează la porțile Parlamentului, «asediind» parlamentarii ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2021, 17:25
(2361 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 14 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 28 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8230, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2021, 15:55
(1950 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 25 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 27 februarie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 8216, cu 25 de cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2021, 15:35
(2423 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Bărbat rătăcit în pădure, salvat de pompieri

Pompierii din Slobozia au intervenit joi, 25 februarie a.c., pentru acordarea primului ajutor în cazul unui bărbat de 49 de ani. Acesta a apelat numărul de urgență 112, precizând faptul că s-a rătăcit într ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2021, 18:55
(2070 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Țăndărei

În cursul zilei de joi, 25 februarie a.c., polițiștii au acționat pe raza orașului Țăndărei, pentru prevenirea și combaterea violenței stradale, precum și pentru reducerea riscului rutier de producere a ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2021, 18:40
(2435 vizualizări - 2 comentarii)


ISU Ialomița: 28 februarie-Ziua Protecției Civile din România

La 28 februarie sărbătorim Ziua Protecției Civile din România, dată la care, în anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin «Înalt Decret Regal nr. 468», a aprobat Regulamentul apărării contra atacurilor aeriene ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2021, 18:25
(1705 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, verificată de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au verificat modul în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară, la nivelul întregului județ. Astfel, în urma verificărilor au fost aplicate 173 de ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2021, 18:20
(1198 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
blog sud-est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului locuitor în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Movila în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Piața în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului #ilie în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Cetatean al orasului în Concurs pentru directorii și directorii adjuncți ai școlilor și grădinițelor din Ialomița cetatean în Cronica unui eșec anunțat pe final cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 29,5% la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Viorel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni AlexDan în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Elena I în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Maria N în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Isc în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă CETATEAN în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...