Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia: Urban SA a finalizat lucrările de pe strada Lacului

La 3 luni de la deschiderea șantierului

Slobozia: Urban SA a finalizat lucrările de pe strada Lacului

Urban SA a anunțat finalizarea lucrărilor de înlocuire a rețelei de canalizare de pe strada Lacului din Slobozia. Șantierul a fost deschis pe 15 decembrie 2023 și se închide pe 15 februarie 2024. Strada rămâne însă blocată pentru alte două săptămâni pentru reasfaltare. «Conform proiectului, Urban SA are obligația să asfalteze strada pe o lățime de 2 metri și o lungime de 400 de metri. Am solicitat Primăriei să intervină pentru asfaltarea uniformă a acestei străzi. Am primit asigurări că vom fi sprijiniți și, în două săptămâni, strada va fi redată circulației!» declară Adrian Stoicescu, directorul general al Urban SA Slobozia.

 

700 mii de lei pentru o premieră Urban SA a anunțat în decem­brie 2023 «prima investiție privată în re­țeaua de canalizare a orașului Slobozia». Concret, este vorba despre înlocuirea rețelei de canalizare de pe strada Lacului, grav afectată de lucrările punctuale rea­lizate în ultimii ani. Valoarea investiției a fost de 700000 de lei, iar soluția tehnică agreată, conducte de ceramică vitrificată, repre­zintă o premieră pentru Slobozia. La începutul acestei săptămâni, Urban SA a anunțat că investiția a fost realizată, iar șantierul va fi închis până pe 15 februarie 2024. Muncitorii care au participat la realizarea investiției susțin că lucrările au fost foarte dificile. Nicu Căldăraru rea­lizează astfel de lucrări de infrastructură de peste 20 de ani și spune că nu a văzut niciodată un teren atât de alunecos. «Toată strada e numai mâl. Și mai e și ud. N-ai nicio bază în el. A fost greu și mare minune să nu se scufunde iar țevile în pământ!» explică el.

 

Stradă nouă în două săptămâni Următoarea fază a investiției implică reabilitarea carosabilului. Conform esti­mărilor, acest proces ar putea dura până la două săptămâni și presupune contri­buția administrației locale. «Conform proiectului, Urban are obligația să asfalteze strada pe o lățime de 2 metri și o lungime de 400 de metri. Am solicitat Primăriei să intervină pentru asfaltarea uniformă a acestei străzi. Am primit asi­gurări că vom fi sprijiniți și, în două săptămâni, strada va fi redată circulației!» declară Adrian Stoicescu, directorul ge­neral al Urban SA. Reabilitarea infrastructurii de canalizare de pe strada Lacului reprezintă prima etapă a unui proces care va fi extins în următorii ani, susține același oficial. «Următorul șantier va fi deschis pe bulevardul Unirii, unde avem probleme similare și înregistrăm pierderi care impun acest tip de intervenție!» a mai declarat Adrian Stoicescu.

21 Februarie 2024, 12:15 (17922 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției!
3 MILIOANE DE EURO pentru dezvoltarea Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia
Primăria Slobozia vrea, din nou, Centura de Nord!
6,2 milioane de lei pentru ca Urban SA Slobozia să rezolve doar pe jumătate problema poluării olfactive
10 localități ialomițene vor fi preluate de operatorul regional de apă Urban SA

Comentariile cititorilor:


Mary :
(23 Februarie 2024, 22:49)
Acest director, mai ceva decât Ama lui Manole, girant al multor cuceriri inginerești ce se jură că nu fur nizează apă nepotabilă iar prețul este pentru buzunarul tuturor, iută un singur lucru, suntem în anul de grație 2024 și mașinile electrice nu mai sunt un proiect al viitorului. Viitorul îl trăim azi cu toții, mai puțin acest director care se bate cu cărămida-n piept până se învinețește dar nu se-nvinuiește. Ce păcat că nu mai este vreun lăcaș de cultură care să-i poarte numele prin simpla mișcare a baghetei magice a primului edil al acestui oraș, cum de fapt s-a mai întâmplat. Cu un Matei Basarab asfaltat și un Lacului reparat, nu se face primăvară.
Gigel:
(23 Februarie 2024, 10:23)
@x, la noi la Slobozia se masoara cu pasul si cu schioapa, cu ochiometrul, numai cu unitati de masura nu. La fel si studiul geotehnic, a fost facut din birou, din pix, urmand ca la final sa se planga de faptul ca "solul este umed, nu stim daca va rezista conducta in timp". Totul se face pe principiul "lasa ca merge si asa", si rezultatele sunt pe masura, adica "tot prost a iesit". Si cica sunt slobozenii vesnic nemultumiti, ei fac treaba saracii, dar e lumea rea...
x:
(22 Februarie 2024, 19:53)
G. Maps zice ca Lacului are de la Unirii pana la Decebal fix 190m!!! Voi masurati cumva dus-intors?! Sau o sa duceti teava pana in intrarea aia monumentala din mareata parcare subterana ca sa iasa cei 400m?! ..................
PĂCALĂĂĂ:
(22 Februarie 2024, 14:37)
PE PARIU CĂ TERMINĂ LUCRĂRILE ÎN VARĂ SAU ÎNAINTE DE ALEGERI:))))))) TI-AI NAIBII DE SIMPATICI
Cetatean:
(22 Februarie 2024, 13:47)
In ziua de azi avem tehnologie..... mașini...utilaje.   Nu avem inginerii din urmă...atunci erau ingineri dar nu aveam atâta tehnologie....și mergea treaba...
Gigel:
(22 Februarie 2024, 12:01)
Nu inteleg de ce toti se grabesc sa anunte "finalizarea", cand de fapt nu este finalizata. De fapt inteleg, vor sa se dea mare, plus ca vor sa se spele pe maini pentru restul lucrarii nefinalizate, ca si cum lucrarea insemna decat inlocuirea conductei de canalizare. Finalizarea inseamna cand s-a plantat si ultima floricica ce a fost stricata. Pana atunci, este tot un santier. Santier, acesta este termenul, nu "investitie".
vasile2:
(22 Februarie 2024, 11:09)
pun pariu ca maxim in 6 luni se va infunda iarasi canalizarea si iar o sa sape 
alegator:
(22 Februarie 2024, 09:00)
Sa vedeti ce bataie de joc de reabilitare a facut firma de casa a (...) la complexul de linga catredrala ,mucegai in camere prizele cad din perete ,gresia valurita ,pereti strimbi .tevi prin interiorul cladirii ,a camerilor ,o bataie de joc intreaga lucrare ,plus depasirea termenului de executare a lucrarilor .Sa vedem ce zice Camera de Conturi DNA ul. (...) matale ce zici de lucrarile prietenului de partid mare constructor .
#pasajladrajna:
(21 Februarie 2024, 22:11)
Imi da cu virgula, cum latime de 2m? Independent, ori tu gresesti ori aia sunt dusi cu pluta. Sper ca stada asta sa iasa si ea dreapta, cum ar fi normal. Apropo, va place domnilor de la primarie cum arata zona Ansamblul Peco. Ati bagat o căruta de bani in reabilitare dar nu stiu care a fost motivul de nu ați placat pâna la marginea clădirilor.Se vede foarte urât ce a rămas din lucrarea veche, intr-o parte e gresie, in alta marmura, in alta parte lipsa, sau ciment. 
Keops:
(21 Februarie 2024, 21:20)
Dacă URBAN ar fi tras paiul scurt în antichitate să construiască fro piramidă unui faraon, rămânea omul să-l manânce vulturii până terminau  lucrarea! doar dacă trăgeau un rigips mișto și o mână de glet poate să se fii încadrat în termen! Ei au zis că termină, stai să vezi peste 2 săptămâni dacă e gata! Bonus!  Citate: ""La 3 luni de la deschiderea șantierului"" urmat de  ""Șantierul a fost deschis pe 15 decembrie 2023 și se închide pe 15 februarie 2024"" Fix 3 luni!!! Domnul Popa, mai angajați un - cap limpede - cu studii la real, că nu mai ies socotelile!!! PS  I take a print screen with original, just in case!!! 
Sof:
(21 Februarie 2024, 20:21)
Super. Dar va rog sa scoateti apoi mașinile parcate și să redați circulatia în ambele sensuri .
Țeava cu bucluc:
(21 Februarie 2024, 17:12)
Operativi meseriașii! Vai de Steaua noastră! Bătaie de joc și  nesimțire! 400 m, de fapt sunt 150:100 zile = 1,5 m/zi. Asta da performanță! Mai ceva ca aselenizarea. 
Ka ra :
(21 Februarie 2024, 16:38)
Poate reuseste Urban sa vada si canalizarea de la intersectia str Independenta cu Caramidari. De fiecare data cand ploua puternic strada se transforma intr un mare lac urat mirositor si tulbure . Si intra in casele oamenilor,unele construite din chirpica,fara fundatie. Ma ingrozesc de fiecare data cand vad ca oamenii aceia ar putea ramane fara casa. Nu mai spun de masinile parcate pe strada. Poate vedeti si acest apel,desi sunt convinsa ca vi s au mai facut multe,doar ca ati ignorat,cu o lipsa totala de interes si omenie .
cetatean:
(21 Februarie 2024, 13:55)
Care finalizare au introdus o teava in pamint pina se refac legaturil cu blocurile si spitalul se reface acostamentul mai trece jumatate de an ,ce daca  s a fotografiat directorul in jona inseamna ca s a terminat lucrarea ,

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 31 Aug 2026
234 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 59 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 29 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28088, fiind înregistrate 59 de cazuri noi față de ziua de joi, 28 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2022, 17:40
(4740 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Nerespectarea legii 241/2005 are consecințe penale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, potrivit art. 6^1 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2022, 17:30
(6815 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Imnului Național al României», sărbătorită la Muzeul Județean Ialomița

«Ziua Imnului Național al României», sărbătorită la Muzeul Județean Ialomița

«Ziua Imnului Național al României» a fost sărbătorită vineri, 29 iulie a.c., la Muzeul Județean Ialomița, printr-o manifestare cu caracter educațional, adresată copiilor înscriși în programul muzeal « ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2022, 16:10
(6562 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 49 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 28 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28029, fiind înregistrate 49 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 27 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 16:15
(7544 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A încercat să-și pună capăt zilelor

Joi, 28 iulie a.c., pompierii au intervenit în cazul unei tentative de suicid la Fetești Gară. Este vorba despre un tânăr de 26 de ani care s-a urcat pe un stâlp de electricitate, înalt de 30 de metri, ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 14:15
(13484 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Incendiu la o anexă gospodărească

Gura Ialomiței: Incendiu la o anexă gospodărească

Miercuri, 27 iulie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în comuna ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 12:40
(9815 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În primul semestru al anului 2022, valoarea sumelor colectate a fost de 560,27 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în primele 6 luni ale anului 2022, încasări nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 560,27 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 19:00
(12124 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Câini ținuți în condiții necorespunzătoare de către stăpâni

Marți, 26 iulie a.c., o femeie din orașul Amara a sesizat IPJ Ialomița cu privire la faptul că într-o curte din apropierea locuinței sale s-ar afla 5 câini răniți și flămânzi. Polițiștii din cadrul Biroului ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 17:40
(12572 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 85 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 27 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27980, fiind înregistrate 85 de cazuri noi față de ziua de marți, 26 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 16:15
(5571 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 31 iulie 2022, termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea unuia dintre regimurile speciale prevăzute la art ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2022, 16:40
(12228 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 96 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 26 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27895, fiind înregistrate 96 de cazuri noi față de ziua de luni, 25 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2022, 16:15
(9657 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Două persoane decedate într-un accident rutier

Movila: Două persoane decedate într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs luni, 25 iulie a.c., pe raza localității Movila. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte două au fost grav rănite, în urma impactului dintre două autoturisme. La fața ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 18:40
(20631 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


Bărcănești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Bărcănești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Luni, 25 iulie a.c., pe raza comunei Bărcănești s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane și rănirea a altor cinci. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 18:10
(13961 vizualizări - 1 comentariu)


Spitalul Județean Slobozia, partener într-un proiect privind prevenirea cancerului de col uterin

Spitalul Județean de Urgență Slobozia este principalul partener al Proiectului «Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce» (SCCUT), finanțat de Uniunea Europeană cu scopul de a preveni ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 17:00
(12294 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 10 noi cazuri de COVID-19

Luni, 25 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27799, fiind înregistrate 10 cazuri noi față de ziua de duminică, 24 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 16:00
(15701 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 incendii de vegetație uscată

Ialomița: 12 incendii de vegetație uscată

În ultimele 3 zile, pompierii ialomițeni au acționat pentru localizarea și stingerea a 18 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 18 incendii care au avut loc în perioada menționată, ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:30
(20803 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii pe raza localităților Perieți și Grivița

Duminică, 24 iulie a.c., pompierii din cadrul Detașamentului Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, produs la anexa unei ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:15
(9131 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: 94,4% dintre ialomițeni s-au recenzat

Conform statisticilor Direcției Județene de Statistică Ialomița, până la data de 24 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița s-au recenzat 232642 de persoane, reprezentând 94,4% din populația rezidentă ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:00
(15817 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: S-a răsturnat cu mașina pe câmp

Ciochina: S-a răsturnat cu mașina pe câmp

Sâmbătă, 23 iulie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Ciocârlia, în eveniment fiind implicate două autoturisme. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 14:45
(11583 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursare de TVA de peste 6,33 milioane de lei în iunie 2022

Prin structurile sale fiscal-teritoriale, Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița a rambursat, în luna iunie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,33 milioane de lei, ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 14:35
(13047 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 36 de noi cazuri de COVID-19

Duminică, 24 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27789, fiind înregistrate 36 de cazuri noi față de ziua de vineri, 22 iulie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2022, 16:10
(2064 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Salvată de polițiști, după ce a leșinat în pădure

IPJ Ialomița: Salvată de polițiști, după ce a leșinat în pădure

O femeie în vârstă de 85 de ani a fost salvată în cursul zilei de sâmbătă, 23 iulie a.c., de polițiștii ialomițeni, după ce s-a rătăcit și a leșinat din cauza temperaturilor ridicate, în pădurea Sinești ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2022, 12:00
(12967 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 33 de noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 23 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27753, fiind înregistrate 33 de cazuri noi față de ziua de vineri, 22 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2022, 16:50
(9617 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul educațional «Clubul de Vară», la a șasea ediție

Proiectul educațional «Clubul de Vară», la a șasea ediție

Joi, 21 iulie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, s-a desfășurat prima activitate din cadrul celei de a șasea ediții a «Clubului de Vară», intitulată ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 17:30
(9819 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 51 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 22 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27720, fiind înregistrate 51 de cazuri noi față de ziua de joi, 21 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 16:05
(6199 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 88 de cadre didactice au susținut examenul de Definitivat 2022

Proba scrisă din cadrul Examenului Național pentru definitivare în învățământ-sesiunea 2022 s-a desfășurat miercuri, 20 iulie a.c., începând cu ora 9,00. În județul Ialomița, centrul de examen a fost stabilit ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 16:00
(11958 vizualizări - 0 comentarii)


Schelet uman de 2000 de ani, descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița

Schelet uman de 2000 de ani, descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița

Un schelet uman, de sex feminin, cu o vechime de 2000 de ani a fost descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița. Săpăturile unde a fost identificat scheletul s-au desfășurat în situl arheologic ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 14:15
(21613 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de caniculă

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN, valabilă în perioada 22-24 iulie a.c., ce vizează val de căldură și disconfort termic ridicat pentru județul Ialomița. Temperaturile ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 13:55
(11061 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe raza municipiului Slobozia

Accident rutier pe raza municipiului Slobozia

Joi, 21 iulie a.c., pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 13:00
(11944 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


AJFP Ialomița: Atenție, mesaje false trimise în numele ANAF!

La sesizarea unor contribuabili, ANAF atenționează, la nici o lună de la precedentele e-mailuri ale unor infractori cibernetici, cu privire la mesaje false transmise în numele instituției, prin care contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 12:15
(20543 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
CRISTI în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Gigel în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Mary în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Aer curat în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Stefan în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetatean 1 în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» cetatean în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Dragă Cetățean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Minciunica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Crăciun binecuvântat în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Întrebarea Popa în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean General în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fost profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Baboi în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Dana 2 în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...