EVENIMENT
Se caută soluții pentru branșarea populației
Sistem funcțional de apă și canalizare la Ograda
Administrația locală din Ograda a investit în ultimii 3 ani în rețeaua de apă și canalizare a localității. La acest moment, investiția, în valoare de aproximativ 6 milioane de euro, este funcțională. Primarul Lilian Badea caută la acest moment soluții pentru conectarea gratuită a locuitorilor la rețea. «Derulăm, în parteneriat cu Urban SA, operatorul de apă, un proiect de conectare gratuită a gospodăriilor la rețeaua de apă și canalizare. Sperăm ca peste 200 de gospodării din Ograda să beneficieze de această finanțare...» declară primarul comunei Ograda.
Investiție pe termen lung Administrația din Ograda a accesat în ultimii 3 ani fonduri naționale care i-au permis realizarea a 27 kilometri de rețea de apă și 24 kilometri de rețea de canalizare la nivelul comunei. În cadrul investiției au fost prevăzute și două stații de epurare, fapt care garantează calitatea apei potabile livrată populației. Investiția este considerată de autoritățile locale «una pe termen lung», în condițiile în care nivelul de racordare la rețea este unul scăzut. «Puterea financiară a comunității este mică... Noi am făcut tot ce depinde de noi, ca autorități publice. Branșarea la rețea reprezintă însă o problemă. Costurile sunt prea mari pentru a fi suportate de către populație!» apreciază primarul comunei Ograda, Lilian Badea.
Urban SA susține branșarea gratuită O posibilă soluție la problema cu care se confruntă comunitatea din Ograda o oferă Urban SA, operatorul regional de apă și canalizare. La începutul lunii ianuarie, Urban SA a semnat în cadrul PNRR un contract de finanțare care permite «sprijinirea conectării populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente». La nivelul județului Ialomița vor beneficia de această facilitate 3620 de gospodării individuale. «Derulăm, în parteneriat cu Urban SA, operatorul de apă, un proiect de conectare gratuită a gospodăriilor la rețeaua de apă și canalizare. Sperăm ca peste 200 de gospodării din Ograda să beneficieze de această finanțare...» confirmă primarul comunei Ograda.
2 Martie 2024, 09:10 (8545 vizualizări - 1 comentariu)
Trotuar de 4,7 kilometri la Ograda
Reabilitarea sediului Primăriei Ograda, cu fonduri PNRR
Primăria Ograda reabilitează străzile integral













Comentariile cititorilor:
(2 Martie 2024, 10:03)
Dacă stațiile de epurare vor funcționa că la Kogălniceanu??La Kogălniceanu,canalizarea e plina de dejecții,stația de epurare nu a funcționat niciodată.Peintr- un șanț săpat apele uzate se varsă într-o un canal de irigații care duce direct la Dunăre.Garda de mediu e zero.Aplica amenzi pe primărie,nu pe primar,iar pentru ei nu există infracțiuni.Rusine Garda de Mediu!!