Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Razie a polițiștilor la Urziceni

Razie a polițiștilor la Urziceni

Sâmbătă, 2 martie a.c., polițiștii au organizat la Urziceni și în comunele arondate o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență în segmentul stradal. În acest sens, s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor cu violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind organizate 22 de filtre rutiere. În intervalul orar 19,00-22,00, polițiștii au legitimat 878 de persoane, au fost verificate 722 de autoturisme și au fost efectuate testări cu aparatele etilotest și cu cele utilizate pentru depistarea substanțelor psihoactive din organism. În acest context, au fost aplicate 224 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 126380 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G.nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice. Ca măsură complementară a sancțiunilor constatate, polițiștii au ridicat 13 certificate de înmatriculare și au reținut două permise de conducere. De asemenea, au fost constatate 4 infracțiuni la regimul rutier. Exemplificând, polițiștii din Dridu au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de în vârstă de 47 de ani, din Ion Roată, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul a fost testat cu aparatul din dotare, rezultatul etilotestului indicând o valoare de 0,53 mg/alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru recoltarea mostrelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, polițiștii din Jilavele au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Ion Roată, în timp ce conducea un autoturism neînregistrat. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule. Mai mult, polițiștii din Coșereni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit în trafic un tânăr, de 32 de ani, din Borănești. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

4 Martie 2024, 14:40 (7819 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești
Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!
Razie de amploare la Urziceni și Bărbulești
Fetești: Amenzi aplicate șoferilor certați cu legea
Razie de amploare și percheziții la Bărbulești!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
378 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Slujbă de Sfințire a Antimiselor

Luni, 23 August 2010, Preasfințitul Părinte Vincențiu va oficia la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia, Slujba Sfințirii Antimiselor, urmată de Sfînta Liturghie. Sfintele Antimise vor ...[citește_toată_știrea]

18 August 2010, 14:37
(20963 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan fără permis

Marți, 17 august a.c., în jurul orei 18,00, un echipaj din cadrul Poliției Țăndărei ce acționa într-un filtru rutier instituit pe DN2A, pe raza orașului, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

18 August 2010, 14:28
(18440 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți depistați în flagrant

În noaptea de luni spre marți, 16/17 august a.c., un echipaj de siguranță publică ce efectua serviciul de patrulare pe raza cartierului Fetești-Oraș din Fetești a depistat doi bărbați, de 39, respectiv ...[citește_toată_știrea]

18 August 2010, 14:25
(16595 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți


Urziceni: Suspect de furt, reținut

Polițiștii urziceneni au reținut în cursul zilei de marți, 17 august a.c., un localnic, suspectat de furt. Tînărul de 19 ani ar fi principalul suspect în cazul unui furt reclamat de un bărbat, de 65 de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2010, 14:20
(19033 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni hoț


Slobozia: Tîrgul Internațional «Agroial-Partener»

În perioada 22-24 septembrie 2010, la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea și în Piața Revoluției din Slobozia se va desfășura ediția a XVI-a a Tîrgului Internațional de Agricultură și Industrie Alimentară ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 16:03
(19906 vizualizări - 0 comentarii)


Fata dispărută din Amara s-a întors acasă

În cursul zilei de luni, 16 august a.c., minora, urmărită întrucît dispăruse de la domiciliu în noaptea de sîmbătă spre duminică, a revenit la domiciliul părinților din orașul Amara. În urma investigațiilor ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 16:02
(20435 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Amara dispariție


Suspecți de furt de pesticide

Suspecți de furt de pesticide

În cursul zilei de luni, 16 august a.c., în baza datelor deținute, polițiști din Slobozia au oprit pentru control, pe raza municipiului, un autoturism înmatriculat în județul Brăila, condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 15:56
(18031 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Majorări de impozite

Începînd cu data de 1 iulie 2010, s-a majorat impozitul ce se aplică autoturismelor cu o capacitate cilindrică mai mare de 2000 cmc. Astfel, pentru un autoturism cu o capacitate cilindrică de 2001 cmc, ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 15:43
(20729 vizualizări - 0 comentarii)


Finanțele Ialomița, locul 4 pe țară la încasări la buget

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că în luna iulie 2010 a fost încasată la bugetul general consolidat suma de 55,26 milioane de lei, în procent de 109,5% față de plan, procentul ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 15:22
(17970 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: «Laboratorul de competențe»

Asociația Tinerilor din Ialomița organizează în perioada 23-28 august, la Amara, «Laboratorul de competențe», o sesiune de training-uri cu caracter introductiv în tematica angajabilității și antreprenoriatului ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 15:13
(18330 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Salonul Auto 2010

În perioada 1-3 septembrie 2010, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, în colaborare cu Primăria Municipiului Slobozia, organizează ediția a VI-a a Salonului Auto Slobozia 2010, în Piața ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 15:00
(12826 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Accident

Țăndărei: Accident

Două persoane au fost prinse între fiare în urma unui accident rutier petrecut în apropiere de Țăndărei. Mai exact, pe DN2A, la km 85, accidentul producîndu-se luni seara, 16 august, în jurul orei 19.0 ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 14:51
(24068 vizualizări - 6 comentarii)


Ordin al președintelui ANAF pentru contribuabilii inactivi

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că a fost emis un Ordin al președintelui ANAF, în ceea ce privește contribuabilii inactivi. O persoană juridică sau oricare altă entitate fără ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 14:48
(22967 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Fată de 14 ani, fugită de acasă

Amara: Fată de 14 ani, fugită de acasă

În dimineața zilei de duminică, 15 august a.c., în jurul orei 8,00, Poliția Amara a fost sesizată de un localnic despre faptul că minora Budu Cristina Daniela, de 14 ani, a părăsit domiciliul pe timpul ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 14:44
(17883 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara dispariție


Țăndărei: La 63 de ani, prins la volan fără permis

Luni, 16 august a.c., în jurul orei 20,35, un echipaj de siguranță publică aflat într-un filtru rutier instituit pe Șoseaua București din orașul Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 14:40
(18413 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Accident cu șase victime

Giurgeni: Accident cu șase victime

În apropierea comunei Giurgeni, luni, 16 august a.c., în jurul orei 12,30, pe DN2A, s-a produs un accident rutier soldat cu șase victime. Evenimentul s-a petrecut între popasul Chirana și comuna Giurgeni ...[citește_toată_știrea]

17 August 2010, 14:32
(25415 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Giurgeni accident


Hoț prins cînd dormea în mașina furată

Luni, 9 august, polițiștii au depistat un autoturism care figura în evidențele Poliției ca furat. Furtul a fost anunțat Poliției, duminică, 8 august, de proprietarul autoturismului, un bărbat de 38 de ani ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:02
(21914 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: hoț de mașini


Munteni Buzău: Scandalagii după gratii

După ce luni, 9 august au produs un scandal monstru într-un bar din localitatea Munteni Buzău, doi bărbați de 33, respectiv 34 de ani au fost arestați de polițiștii ialomițeni. Scandalul a fost reclamat ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:01
(24762 vizualizări - 1 comentariu)


Șoferi beți la volan

Marți, 10 august, polițiștii au depistat doi conducători auto ce se aflau la volan deși consumaseră băuturi alcoolice. Unul dintre șoferi a fost prins de polițiști în localitatea Maia, testarea indicînd ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:01
(24285 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni, locul trei la Concursul Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

În perioada 8-10 august 2010 s-a desfășurat la Tulcea faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:00
(27541 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Fugar prins de polițiști

La începutul săptămînii, luni, 9 august, polițiști Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu agenții Postului de Poliție Săveni, au desfășurat activități de depistare a unui bărbat de 35 de ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 17:00
(22981 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni arestare


Slobozia: Motociclist sancționat

În cadrul unei acțiuni desfășurate luni, 9 august a.c., în intervalul orar 7,00-10,00 de către polițiștii din Slobozia, pentru disciplinarea participanților la trafic, a fost prins un tînăr, de 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

11 August 2010, 16:59
(23918 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

10 August 2010, 19:08
(10687 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

10 August 2010, 18:49
(10160 vizualizări - 0 comentarii)


3 accidente=4 răniți

În cursul zilei de sîmbătă, 7 august a.c., pe arterele județului s-au produs trei evenimente rutiere, în urma cărora patru persoane au fost rănite. Din fericire, în două cazuri, leziunile suferite nu au ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 16:31
(21013 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 7/8 august a.c., în intervalul orar 22.00-02.00, efective din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Urziceni, în colaborare cu agenții Posturilor de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 16:26
(16625 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: «Reabilitarea parcului balnear din stațiunea Amara»

Miercuri, 11 august a.c., Primăria Amara va parafa contractul de lucrări aferent proiectului «Reabilitarea parcului balnear din stațiunea Amara». Evenimentul va fi organizat la Casa de Cultură «Jan Căciulă ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:26
(20028 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara proiect


Bucu: Pușcăriaș scandalagiu

La doar cîteva ore după ce a fost eliberat din pușcărie, un tînăr a provocat un scandal monstru în localitatea Bucu. Pe scurt, după ce a fost pus în libertate ca urmare a înlocuirii măsurii de arestare ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:09
(21157 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții ale pompierilor

Intervenții din cele mai diverse la acest sfîrșit de săptămînă pentru profesioniștii în situații de urgență. Încă de vineri, 6 august a.c., pompierii au acționat în zona de competență la 4 misiuni de acordare ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 15:04
(19290 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița pompier


Urziceni: A furat din magazin

Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată de patronul unei firme din localitate asupra faptului că o femeie i-ar fi sustras mai multe bunuri din incinta magazinului. La fața locului s-a deplasat operativ ...[citește_toată_știrea]

9 August 2010, 14:50
(16893 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...