Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Învățământ dual funcțional la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» din Slobozia

Învățământ dual funcțional la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» din Slobozia

Învățământul dual a fost considerat multă vreme un vis pe care Inspectoratul Școlar Județean Ialomița nu l-a putut concretiza. În ultimii ani, instituția a făcut eforturi pentru a dezvolta această ramură educativă. Așa se face că, în anul școlar 2023-2024, există învățământ dual în fiecare dintre liceele tehnologice din județul nostru. Cele mai noi grupe au fost înființate la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» din Slobozia. În cadrul unui eveniment public, reprezentanții unității au explicat cât de im­portantă este această experiență atât pentru dezvoltarea școlii, cât și a mediului de afaceri la nivel local.

 

De la școală în câmpul muncii Învățământul dual reprezintă o formă de educație destinată exclusiv liceelor teh­nologice și îmbină cunoștințele teoretice cu cele practice. Practica se realizează în baza unor parteneriate încheiate între uni­tățile de învățământ și agenți economici, a căror activitate se îmbină cu disciplinele pe care elevii le studiază. Astfel, dacă în cadrul unui liceu tehnologic există specia­lizarea «Mecanică auto», de exemplu, res­pectiva unitate poate încheia un partene­riat cu un atelier auto, unde elevii să efec­tueze stagii de practică. Pe lângă orele de practică, prin învățământul dual, elevii beneficiază de burse de studiu și au posibilitatea ca după absolvire să se angajeze în cadrul societății unde au efectuat res­pectivele stagii de practică. Din toamna anului trecut, Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» din Slobozia a înființat primele 3 grupe de învățământ dual. Astfel, 33 de elevi din clasa a IX-a beneficiază de pre­gătire practică în cadrul a trei firme din oraș. Cele trei grupe de învățământ dual au fost create pentru specializările «Bucătar», «Mecanic auto» și «Sudor». «A fost o dorință a școlii noastre de a beneficia de astfel de parteneriate. S-au implicat toți colegii noștri și am primit un sprijin real din partea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița pentru a înființa aceste grupe. Mulțumesc pe această cale tuturor celor care au făcut ca acest vis să devină realitate!» susține Iuliana Nedeloiu, directorul Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului» din Slobozia. Beneficiile dezvoltării învățământului dual au fost prezentate de unitatea de învățământ în cadrul unui eve­niment public la care au participat repre­zentanții administrației locale, precum și cei ai Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Șansele de integrare a celor 33 de elevi în câmpul muncii sunt mari, având în vedere faptul că angajatorii au posibilitatea să-i selecteze la finalul cursu­rilor pe cei mai buni dintre ei.

 

De la vis, la realitate Crearea claselor de învățământ dual este o idee mai veche a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița care multă vreme a fost blocată de hățișurile birocratice sau de indiferența celor care au condus instituția. În ultimii 3 ani însă, această ramură educațională a fost intens exploatată astfel că, în prezent, fiecare liceu tehnologic din județul Ialomița are cel puțin o grupă în cadrul căreia elevii învață în sistem dual. Cele mai multe grupe au contracte de co­laborare cu societăți din domeniul agricol sau al prestării serviciilor. «Dezvoltarea învățământului dual a reprezentat pentru mine ca inspector școlar general un mare obiectiv. La început lucrurile au mers greu, dar în final am reușit. Acum avem grupe de învățământ dual în fiecare unitate de învățământ. Am făcut din această formă de educație o prioritate pentru instituția pe care o conduc. Într-adevăr, agenții economici au fost reticenți la început, dar acum am reușit să dezvoltăm parteneriate cu mediul de afaceri și le mulțumim pentru încrederea pe care ne-au acordat-o!» a declarat Steluța Mitrea, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, invitată în cadrul evenimentului organizat de Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia.

 

Sprijin din partea municipalității Dezvoltarea activității educative în cadrul Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului» din Slobozia nu ar fi fost po­sibil fără sprijinul administrației locale a orașului. În ultimii 3 ani, Primăria Slobozia a bugetat unitatea de învățământ cu peste 150 mii de lei. Fondurile au fost utilizate atât pentru lucrări de reabilitare și reparații, cât și pentru dotarea laboratoarelor destinate școlii. Astfel, în cadrul Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului» au fost achiziționate ustensile și materiale didactice necesare desfășurării cursurilor în cele mai bune condiții. «Am făcut o prioritate în dezvoltarea învățământului tehnologic în cadrul liceelor din orașul Slobozia. Tocmai de aceea am finanțat activitatea acestei unități de învățământ și am răspuns tuturor solicitărilor pe care le-am primit din partea dânșilor. Trebuie amintit și faptul că acest liceu va face parte din consorțiul pe care îl creăm la Slobozia și care va pune mult accent pe învățământul dual...» a declarat, în cadrul întâlnirii oficiale, Dragoș Soare, primarul municipiului Slobozia.

7 Martie 2024, 12:10 (16472 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


Cetatean:
(7 Martie 2024, 17:58)
Felicitări conducerii si profesorilor  se vede munca pe care o faceti ! Sa nu uitam ca acum 2 ani acest liceu se afla în prăpastie din cauza fostei conduceri si a fost adus la  acest nivel la care nu multi se asteptau, dovadă ca unde se vrea si se munceste se poate!  Lumea trebuie sa stie si de clasele cu profil estetică  care se cauta in ziua de azi unde tot mai multe fete  spera sa prindă un loc la acea clasa ,dar si de clasele cu profil sportiv-fotbal unde din ce am vazut pe pagina de facebook a liceului ,judetul Ialomița este reprezentat an de an in competitii la nivel national de acest liceu cu rezultate foarte bune ,ceea ce face cinste acestui oras !  Felicitări!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
295 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19453 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...