Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Fonduri insuficiente pentru «investiții» în cadrul Poliției ialomițene

Fonduri insuficiente pentru «investiții» în cadrul Poliției ialomițene

Pentru anul 2024, Inspectoratul General al Poliției Române a distribuit Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița aproximativ 690 mii de lei pentru «investiții». Sindicatele din Poliția ialomițeană atrag însă atenția cu privire la faptul că fondurile sunt insuficiente și nu pot rezolva problemele de sistem ale oamenilor legii.

 

Buget insuficient Potrivit unei informări oficiale, bugetul pentru «investiții» al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița pentru anul în curs este de aproximativ 690 mii de lei. Fondurile sunt alocate direct de către Inspectoratul General al Poliției Române și pot fi utilizate atât pentru achiziția de uniforme, reparații curente ale automobilelor pe care oamenii legii le folosesc în intervenții, cât și pentru întreținerea posturilor de poliție. Reprezentanții formațiunilor sindicale din cadrul Poliției ialomițene atrag însă atenția cu privire la faptul că «suma este insuficientă», necesarul fiind de 3 ori mai mare. «Niciodată banii pentru investiții nu au fost suficienți... Vă dați seama că în cadrul unei instituții de anvergura IPJ Ialomița nevoia de bani, în ceea ce privește „investițiile“, este mult mai mare. Este foarte greu să împarți acești bani în condițiile în care, din punct de vedere logistic, este categoric nevoie de mai mult!» a declarat Viorel Stoica, pre­ședintele Sindicatului «Diamantul», una dintre formațiunile sindicale reprezentative ale Poliției ialomițene.

 

Realitatea din cadrul Posturilor de Poliție Subfinanțarea activității polițiștilor se reflectă, pe de o parte, și în rezultatele profesionale ale oamenilor legii. «Este demotivant să vii la serviciu având uniforma ruptă sau să îți desfășori activitatea în cadrul unei secții de Poliție așa cum sunt cele din mediul rural, în care nu există condiții de muncă decente...» a adăugat Viorel Stoica, președintele filialei locale a Sindicatului «Diamantul». Acesta a exemplificat situația în care se află Postul de Poliție din localitatea Cosâmbești. «Primul exemplu care îmi vine în minte este cel al Postului de Poliție Cosâmbești, acolo unde ușile de acces nu se închid foarte bine fiind vechi, nu există grupuri sanitare corespunzătoare, iar pentru încălzire este nevoie de o sobă care, de cele mai multe ori, este nefuncțională!» a atras atenția președintele filialei locale a Sindicatului «Diamantul». Estimativ, mai bine de ju­mătate dintre Posturile de Poliție din mediul rural al județului Ialomița se află în con­diții similare celui de la Cosâmbești, așteptând de ani buni să fie reabilitate. În ceea ce privește soluțiile, acestea aproape că nu există. «Singura soluție o reprezintă asigurarea unei mai bune finanțări. Colegii noștri au încercat să realizeze proiecte cu finanțare europeană pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru, însă singurul care s-a concretizat este cel care se desfășoară în prezent în cadrul Poliției Municipiului Slobozia!» a conchis Viorel Stoica.

15 Martie 2024, 12:40 (6575 vizualizări - 6 comentarii)

Comentariile cititorilor:


@Mihai:
(21 Martie 2024, 17:12)
Poate că ar fi cazul să-i menționați și pe polițiștii din Amara, care au fișete pline cu dosare de infracțiuni nesoluționate. Chiar și în situațiile în care există probe irefutabile, gen filmări video, dosarele au aceeași soartă. Este vorba de dezinteres, lene sau cointeresare?
Mihai:
(20 Martie 2024, 23:39)
Sunt de acord cu Clarisa. Polițiștii din Slobozia au dosare nerezolvate, pentru fapte de distrugere, din 2020. Despre alea de delapidări ce să mai vorbim. Se vor rezolva când va intra România în Schengen.
Clarisa:
(20 Martie 2024, 14:34)
Sindicaliștii din poliție se plâng de orice, dar evită să vorbească despre reforma reală a MAI. Atâta timp cât în structurile neoperative (financiar, logistică, resurse umane, secretariat) găsim cam același număr de angajați cât există și în stradă, atunci avem o problemă extrem de mare. Atâta timp cât "specialiștii" IPJ Ialomița nu reușesc să soluționeze dosare simple, pentru fapte comise în 2020 și 2021, atunci iar avem o problemă. Sistemul trebuie reformat din temelii și poate că ar fi mai bine dacă s-ar mai apuca și de muncă!!!
George :
(18 Martie 2024, 04:30)
Actualul sediu trebuie reabilitate on totalitate sau demolat și făcut altul după standardele actuale. Eu as face unul nou cu proiect european, este totuși sediul unei instituții judetene de interes pentru o comunitate mare.
Mary :
(16 Martie 2024, 13:59)
Nu știu protocolul pe care îl are poliția vis-a-vis de o reclamație telefonică, dar dacă se întâmplă (cum de fapt s-a întâmplat) ești invitat să faci reclamația în scris la sediul poliției. Mă întreb, dece mai există un număr de telefon de urgență operativ? Ori invitația de a depune reclamația în scris vine pe fondul economiei de combustibil? Sau, până nu se întâmplă, ca de fapt în multe cazuri în care s-a cerut ajutorul poliției, nu se intervine decât după sau deloc când totul devine tardiv cu scuzele de rigoare și demiterile din funcții se fac cu mare tam tam. Eu cred că orice solicitare se face pe fondul unor lucruri ce ține direct de serviciul poliției în slujba cetățeanului. Aș încheia cu "mă înclin" sau "respect", dar îl caut în vocabular și nu mai reprezintă nimic pentru mine.
Contabil:
(15 Martie 2024, 17:58)
Poate s-ar mai găsi bani de investiții dacă s-ar face economii la cheltuielile curente! Mai precis, la carburant!!! Serviciul Județean de Ambulanță a oferit, prin vocea reprezentanților săi, o cifră legată de numărul de KM parcurși în 2023, ceva de genul Ocolul Pământului de 45 de ori!!! Jde mii de tone de carburant! IPJ Ialomița este mai secretos, așa, ca Președenția, și nu spune cât au alergat patrulele, triulele și diulele (4, 3, 2 polițiști pe echipaj) în total , dar sindicatul zice că toți au muncit, lucrează cel mai bine în sistemul 12/24/48, alea-alea! Cred că era/este de notorietate cum se alimentează mașinile MAI cu carburant direct în bidoane de apă de 10L (când erau cu cardurile la Lukoil, mai ales la final de lună!), acum merg mai cu fereală, alimentează pe seară!. Dar sunt mașini de MAI folosite direct ca mașini personale, este una - de ezemplu - cam pe ruina bulevardului Ștefan cel Mare (adică acolo are blocul de domiciliu domnul meaist!) care vine cu dânsa (cum ar spune moldovenii), adică, cu mașina, seară de seară, în loc să o lase la garajul IPJ. Numărul de înmatriculare este MAI n677m (unde n<4 și m<3, ca să nu încalc normele GDPR!). Litru cu litru, km cu km, se ard banii de investiții cu plimbări pe persoană fizică.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
209 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(335 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(707 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(194 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(167 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(731 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(222 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(172 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(208 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(403 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(390 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(387 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1277 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(830 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(787 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(850 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1404 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1286 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1476 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1473 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1670 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1845 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1970 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2472 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1959 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1732 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1631 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1712 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4192 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2728 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
:-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...