Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Aeroport comercial privat în comuna Alexeni

Aeroport comercial privat în comuna Alexeni

Luni, 18 martie 2024, Consiliul Județean Ialomița a semnat contractul de concesiune a Aeropor­tului Alexeni. În urma licitației publice, a fost aleasă câștigătoare asocierea dintre societățile Avant Airports SRL și Automagistral-Pivden SRL. Cele două firme au dat asigurări că în 4 ani investiția va fi realizată, urmând ca în 10 ani de la deschidere, Aeroportul Alexeni să gestioneze un flux de peste 6,5 milioane de pasageri. Valoarea proiectului investițional este estimată la 400 milioane de euro.

 

Hub aerian modern la Alexeni Asocierea de firme Avant Airports SRL și Automagistral-Pivden SRL își propune să transforme Aeroportul Alexeni într-un hub aerian important în zona de Sud-Est a Europei. Estimată la 400 milioane de euro, această investiție presupune construcția unui terminal de pasageri, de 30000 mp, a unui terminal cargo, de 20000 mp, o zonă dedicată re­parației și întreținerii aeronavelor, dar și o școală de aviație. De asemenea, proiectul implică și construcția unui punct de alimentare cu combustibil și a unui birou vamal. Totodată, banii vor fi investiți și într-un parc fotovoltaic, creat pentru a asigura independența energetică a viito­rului Aeroport Comercial Alexeni. «De asemenea, ne vom concentra atenția și asupra infrastructurii de acces către aeroport. Vom face demersuri pentru reabili­tarea stației CFR Alexeni, dar și a drumului de acces care face legătura cu DN2A!» a declarat Alina Novac, purtătorul de cuvânt al companiei Avant Airports. Con­form detaliilor tehnice, Avant Airports va asigura partea de proiectare a investiției, construcția efectivă fiind realizată de Automagistral-Pivden SRL. Această firmă este din Ucraina și repre­zintă un lider național în domeniul infrastructurii. «Compania a implementat peste 400 de proiecte de infrastructură majore, în Ucraina. Ne bucurăm de faptul că avem oportunitatea de a construi Aeroportul Alexeni. Mulțumim administrației jude­țene și partenerilor noștri Avant Airports!» a declarat Dmytro Bahlai, manager de operațiuni în cadrul Automa­gistral-Pivden. Startul lucrărilor va fi dat în iunie 2024, construcția Aeroportului Comercial Alexeni urmând să se încheie în 4 ani. Ulterior, pe parcursul a 10 ani de la punerea în funcțiune, capacitatea aeroportului va fi extinsă astfel încât să ofere un flux anual de 6,5 milioane de călători și să proceseze peste 10 mii de tone de marfă. «Cel mai probabil, primii pasageri vor zbura de pe Alexeni către diferite destinații în 2027. O parte importantă a activității de pe acest aeroport o va repre­zenta zona cargo...» a declarat Mircea Tudor, CEO al MBTelecom LTD-România, societate care va asigura sistemele de securitate în cadrul viitorului Aeroport Alexeni, firmă parteneră a asocierii Avant Airports SRL și Automagistral-Pivden SRL.

 

2 milioane de lei anual pentru bugetul județului Aerodromul Alexeni a fost construit în anul 1954 pe un teren cu suprafața de 197,8 ha, având destinația de bază de aviație pentru protecția spațiului aerian în zona orașului București și în împrejurimi. Până în anul 2002 s-a aflat în administrarea Ministerului Apărării Naționale, apoi a fost predat Direcției Generale a Peniten­ciarelor, actuala Administrație Națională a Penitenciarelor. Ulterior a fost dat în ad­ministrare Ministerului Dezvoltării, Lucră­rilor Publice și Administrației. În 2009, MDLAP a realizat prima încercare de transforma Aeroportul Alexeni într-unul comercial, realizând chiar și un studiu de oportunitate în acest sens denumit «STU­DIU DE OPORTUNITATE NECESAR PENTRU DEZVOLTAREA PROIECTULUI DE DEZVOLTARE REGIO­NALĂ ALEXENI». În 2014, MDLAP a predat Aeroportul Alexeni administrației județene. Timp de 10 ani, Consiliul Județean Ialomița a încercat să pună în practică proiectul Ministerului Dezvoltării, demers care s-a concretizat luni, 18 martie 2024, când actuala administrație jude­țeană a semnat contractul de concesiune pentru Aeroportul Alexeni. Conform con­tractului, asocierea dintre Avant Airports SRL și Auto­magistral-Pivden SRL va plăti Consiliului Județean Ialomița o redevență de 2 milioane de lei anual. «Este o realizare pentru Consiliul Județean Ialomița faptul că s-a reușit concesionarea Aero­portului Alexeni. Avem toată încrederea că cei doi investitori privați vor reuși să implemen­teze proiectul pe care și l-au propus!» a declarat Marian Pavel, preșe­dintele Consiliului Județean Ialomița.

20 Martie 2024, 10:10 (24242 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Port modern la Fetești!
Contractul de achiziție pentru 64 de autogunoiere, semnat de Consiliul Județean Ialomița
Încă 10 microbuze electrice pentru elevii școlilor rurale
Avioane (de) pe hârtie la aeroportul de la Alexeni

Comentariile cititorilor:


AlexDan:
(23 Martie 2024, 18:53)
Este un pas inainte!Decat sa stea in conservare este mult mai bine sa sa incerce variantele legale de administrare!Nu uitati ca  poate fi  oricand aeroportul de rezerva pentru Bucuresti, poate degreva activitatea din Otopeni!Nu uitati de partea privind  reparatiile, in care ucraineenii sunt avansati, mai ales pe elicoptere.
@Mary:
(23 Martie 2024, 16:43)
Nicaieri in lumea asta civilizata (europa, america) statul nu detine aeroporturi. Nu este o masina de facut bani. Mai intai este o masina de inghitit bani.  
@alegator:
(23 Martie 2024, 16:41)
Ce avere a concesionat? Niste cladiri care stau sa cada si o pista care are nevoie de reparatii.
aloha:
(21 Martie 2024, 17:16)
doamna @Mary va contrazic. Dacă îl făcea statul, că de ce îl face statul, că fură că nu știu ce. Dacă îl face unul privat, huă, că e ucrainean, că l-am dat pe degeaba. Eu cred că e clar că domnii de la CJ nu au experiența necesară administrării unui aeroport, până s-ar fi făcut zeci de mii de studii de fezabilitate și licitații... ne apuca anul 2050. Așa el este deținut acum de firma asta de construcții, am înțeles că de la 1 iunie dărâmă tot, n-au nevoie de autorizații, să explice de ce dărâmă un grajd de pe aeroport
Mary :
(21 Martie 2024, 12:49)
Cum poți spune că este o realizare a CJ ?! Să ai o mașină de făcut bani și să vrei să o vinzi, ține de prostie. Președintele acestui organ județean a auzit de proiecte și fonduri europene? Oare înscrierea bazei aeriene în circuitul intern și internațional, nu era benefic pentru bugetul local județean? Dece nu caută un administrator privat și pentru CJ, iar funcția de președinte să fie eliminată. Poate după regionalizare să se găsească oameni compatibili cu funcțiile de conducere iar deciziile  luate să nu dăuneze dezvoltării regionale  și bunului mers al lucrurilor. 
infoblogsudest:
(20 Martie 2024, 20:24)
"Suna" a tun imobiliar/financiar. Toate datele sunt bizare, suma este astronomica, firmele sunt foarte dubioasa. Or fi niste baieti implicati? Tic-Tac...
aloha:
(20 Martie 2024, 16:14)
Firma din Ucraina nu mai are de lucru după ce a început războiul. De aia a căutat prin România diverse de lucru - s-a înscris la A7, dar n-a câștigat licitația, au găsit aici, au concesionat. Firma lor pe România este nou-înființată, dar compania ucraineană are cifre de afaceri de sute de milioane de euro. Eu cred că aeroportul se va realiza, proști ar fi ăia care l-au concesionat - pot face bani frumoși
alegator:
(20 Martie 2024, 14:36)
Cine ii permite acestui presedinte sa concesioneze averea judetuli pe asa perioada lunga de timp ,el vrea (...) si dupa aceea dumnezeu cu mila .
Tamara:
(20 Martie 2024, 14:34)
Ce dumnezeu iar bateti câmpi cu realizări viitoare, fac prinsoare ca nici un leu nu se baga în afacerea aceasta, iar dacă prin absurd se vor baga bani, altele vor fii interesele, aeroport privat, în visele voastre, ca în ale lor vise, altul este scopul. Voi chiar va culcați beți manga și ca treziți beți turtă. Sau luați ceva de aveți halucinații. În judetul unde corupția peste 100% voi mai credeți  în sfinți și arhangheli. Vai capul și steaua voastră  de complici.
20 de ani vechime:
(20 Martie 2024, 13:58)
Automagistral-Pivden și-a înce­put activitatea în anul 2004 si are experien­ță în construirea de autostrăzi, men­tenanța lor și alte proiecte rutiere. În 2020, și-a creat o divizie de construcții de poduri, iar pe parcursul anului trecut a restaurat peste 40 de astfel de obiective și a lucrat la întreținerea a peste 6.500 de kilometri de drumuri, de pe tot teritoriul Ucrainei, având însă lucrări și în Republica Moldova. Compania, cu sediul în Odesa, se ocupă și de producția de asfalt. S-a inscris si la licitatiile pt loturile A7 Bacau-Pascani.
gaby de la alexeni:
(20 Martie 2024, 13:44)
cea mai tare echipa;1+1=4 ani si zburam in cosmos din ialomita atingem ,,NIRVANNA''   poate mai gasim o groapa ca doar ne pricepem...apropo are si BECALI niste teren pe acolo.  
Gig:
(20 Martie 2024, 13:25)
Pe ce perioada sa concesionat ca si concesiunea are un termen dupa care ar trebui sa revină in proprietatea județului din nou probabil dupa ce isi scot ei toate danganalele si cine stie cît la suta peste dupa aceia va rămîne in administrarea statului si județului dar ca e privat ca nu bine ca se realizeaza ceva acolo si nu mai sta in paragină si tot asa poate mai vin investitori prin judet sau orasele județului cu investiții de coreea locuri de munca ptr oameni ,,,,acum autoritățile județene ar trebui sa rezolve si treaba cu calea ferata ,,,,stația sau gara cfr de la Alexei si chiar si pe partea rutieră 
Vasile:
(20 Martie 2024, 13:25)
Este o cacialma,suma e exagerat de mare,nu poți să faci poezie mai mare că la Brașov 54mil cu pista noua,etc,etc....
Gigel:
(20 Martie 2024, 12:52)
Deci aeroportul a fost concesionat unei asocieri de 2 firme cu cifre de afaceri extrem de modice, fiecare avand cate un singur angajat (cel putin asa figureaza pe site-ul Anaf). Iar aceste firme se angajeaza sa investeasca 400 de milioane de euro! Din pacate, cred ca este inca una din nenumaratele promisiuni care nu au nici o sansa sa se realizeze vreodata.
votant:
(20 Martie 2024, 12:19)
..ciudat...o firma nou înființată...și una cu un singur angajat ..sa se ocupe de un asemenea proiect ...de o asemenea valoare...sulfuroasa asociere ..daca la o simpla căutare pe Sf google despre societățile astea...afli că nu au resurse...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Școlile din zona Urziceni, ținte pentru hoți

Trei tineri din municipiul Urziceni au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști și sînt cercetați pentru furt calificat, fiind suspectați că în perioada ianuarie-aprilie 2010 au comis mai multe furturi ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 15:43
(30024 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii caută țigări aduse din Republica Moldova

Polițiștii au efectuat controale în Piața Cuza Vodă, din Slobozia. Astfel, au identificat două persoane, un bărbat, de 47 de ani, și o femeie, de 46 de ani, soț și soție, care comercializau legume și fructe ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 15:38
(32220 vizualizări - 0 comentarii)


«Șoferi»fără permis

În după-amiaza zilei de marți, 6 aprilie a.c., în jurul orei 15.45, polițiștii au identificat pe raza localității Sălcioara un tînăr, de 23 de ani, din municipiul Buzău, care se afla la volanul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 15:32
(37270 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furturi, reținuți

Marți, 6 aprilie a.c., polițiștii feteșteni au identificat suspecții mai multor furturi de biciclete, bunuri alimentare, băuturi alcoolice și a unui radiocasetofon, ultimul fiind sustras dintr-un autoturism ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 15:26
(30032 vizualizări - 0 comentarii)


Sfintele Moaște de la Iași, la Mînăstirea din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor are bucuria de a invita pe toți credincioșii eparhiei la pelerinajul desfășurat cu ocazia celui de-al doilea hram al Mînăstirii din Slobozia, Izvorul Tămăduirii. Astfel ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 06:58
(34864 vizualizări - 1 comentariu)


Tînăr împușcat în zona inimii, mort la Spitalul Urziceni

Marți, 6 aprilie a.c., în jurul orei 12.50, la Spitalul Municipal Urziceni a fost adus un tînăr, de 20 de ani, din București, care prezenta o plagă împușcată în zona inimii. La aproximativ 30 de minute ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2010, 17:11
(27219 vizualizări - 0 comentarii)


Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, 5 ani în serviciul cetățenilor

Începînd cu 7 aprilie 2005, potrivit Ordinului Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 112, Sistemul funcționează la nivelul întregii țări și poate fi apelat prin formarea numărului unic ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2010, 17:03
(19830 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu de la un scurtcircuit electric

Pompierii din Garda de intervenție Țăndărei au fost alertați pentru a interveni la stingerea unui incendiu izbucnit la o magazie cu lemne din gospodăria unui cetățean din localitate. Pompierii s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2010, 12:54
(28104 vizualizări - 0 comentarii)


Liniște în Ialomița de Paște

Peste 350 de polițiști au acționat zilnic, în perioada Sfintelor Sărbători Pascale, pe raza județului, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Efectivele Inspectoratului au fost prezente ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2010, 11:13
(22256 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Independent vă urează Sărbători Fericite alături de cei dragi. ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2010, 01:01
(32581 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de cei aflați în dificultate

23 de familii cu o situație materială precară din județul Ialomița au primit înainte de Paște, din partea Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, daruri constînd în alimente tradiționale pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2010, 11:16
(23477 vizualizări - 1 comentariu)


Fotbal: FC Tunari-Unirea Slobozia 1-3

Unirea a revenit vineri, 2 aprilie a.c., la marșul cadențat cu care ne-a obișnuit în meciurile cu echipele mici. În jocul desfășurat la Tunari, contînd pentru etapa a XXII-a din Liga 3, Unirea a cîștigat ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 20:01
(20133 vizualizări - 0 comentarii)


Încă un pieton victimă a unui accident

Joi, 1 aprilie a.c., în jurul orei 10.30, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe Strada 1918, din municipiu, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 17:42
(22294 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa Liceelor

La sala de festivități a Palatului Copiilor din Slobozia, vineri, 2 aprilie a.c., au fost premiate loturile sportive cîștigătoare la întrecerile din cadrul Cupei Liceelor. Evenimentul a fost organizat de ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 13:16
(21205 vizualizări - 2 comentarii)


Manasia: Accident produs de un pieton

În dimineața zilei de joi, 1 aprilie a.c., în jurul orei 04.00, pe Drumul Național 2A, în localitatea Manasia s-a produs un accident rutier. Și acesta se înscrie în seria evenimentelor rutiere produse din ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 08:42
(22372 vizualizări - 0 comentarii)


I-a furat portofelul la cimitir

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de un bătrîn, de 70 de ani, din localitate, despre faptul că a fost victima unui furt. Deplasați la fața locului, polițițtii au efectuat cercetări în vederea stabilirii ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 07:52
(33582 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța în școli, prioritate pentru polițiști

Miercuri, 31 martie a.c., în intervalul orar 18.00-21.00, echipe formate din polițiști de siguranță publică, poliție rutieră și investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 07:11
(22984 vizualizări - 0 comentarii)


«Alături de Oameni... pentru Oameni»

Și în anul 2010 Protoieria Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială, derulează acest program social «Alături de Oameni... pentru Oameni». Programul-pilot a fost inițiat în anul 2009, de Asociația Socio ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 18:21
(16855 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale Direcției Sanitare Veterinare

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în perioada 15-31 martie 2010, au efectuat 71 de acțiuni de control, acțiuni în timpul cărora s-a urmărit modul de respectare ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 15:42
(31640 vizualizări - 0 comentarii)


«Salonul de Artă Creștină»

Consiliul Județean Ialomița, alături de Uniunea Artiștilor Plastici din România și Centrul Cultural Cultural UNESCO «Ionel Perlea», invită slobozenii și nu numai să viziteze expoziția «Salonul de Artă ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 11:03
(33920 vizualizări - 0 comentarii)


Tenis de câmp: Sorin Iordache a câștigat Turneul Open Municipal

Tenis de cîmp: Sorin Iordache a cîștigat Turneul Open Municipal

Începînd de sîmbătă, 27 martie 2010, la terenurile Asociației Municipale de Tenis din București, s-a desfășurat turneul de tenis de cîmp OPEN MUNICIPAL, unul din cele mai puternice concursuri din calendarul ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 10:08
(17956 vizualizări - 1 comentariu)


Queen Fashion angajează

Magazinul Queen Fashion, ce urmează să-și deschidă porțile lîngă Kaufland, caută personal pentru angajare pe posturile de vînzător și manager de magazin. Doritorii trebuie ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:41
(36987 vizualizări - 1 comentariu)


Trei accidente, trei răniți

Marți, 30 martie a.c., pe arterele județului au avut loc trei evenimente rutiere, soldate cu rănirea a trei persoane.
Astfel, în jurul orei 15.00, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată prin ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:22
(29515 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere

Acțiunile polițiștilor rutieri din ultimele 48 de ore au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate a celor care nu respectă regulile de circulație, cît și asigurarea unui trafic fluent. Cu ocazia ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:17
(19890 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Brăila, depistat la Slobozia

Marți, 30 martie a.c., în cadrul activităților desfășurate de agenții de proximitate și de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, pe Strada Domnița Bălașa din municipiul reședință ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:15
(29894 vizualizări - 0 comentarii)


4 suspecți de furt, prinși în flagrant

În după-amiaza zilei de marți, 30 martie a.c., în jurul orei 13.00, Poliția a fost sesizată de către un localnic din comuna Ciochina, agent de pază la o societate comercială cu profil agricol din orașul ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:13
(29576 vizualizări - 0 comentarii)


Declarațiile anuale pentru cota de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează cumpărătorii care achiziționeză lapte, precum și producătorii deținători de cotă de lapte pentru vînzări directe că, începînd cu data ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:10
(19753 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă în rețeaua EURES

La data de 25 martie 2010, în rețeaua EURES sînt disponibile 246 locuri de muncă pentru străinătate. Astfel, în Austria sînt disponibile 100 locuri de muncă pentru muncitori forestieri, respectiv 100 locuri ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:04
(35120 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2010, 21:42
(20975 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2010, 21:01
(19510 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...