Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț public

DISPOZIȚIE privind convocarea Consiliului Local Slobozia în ședință ordinară pentru data de 28 martie 2024

Primarul Municipiului Slobozia, județul Ialomița,
Având în vedere:

Prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1), lit. a), alin. (2), alin. (3), lit. a) și alin. (5) din Codul Administrativ,
DISPUN:
Art. 1-Se convoacă în ședință ordinară consilierii Consiliului Local al Municipiului Slobozia, în data de 28 martie 2024, orele 16.00, la Sala de spectacole a Casei Municipale de Cultură „Nicolae Rotaru“.
Art. 2-Proiectul ordinii de zi, precum și comisiile de specialitate cărora le vor fi trimise spre avizare proiectele de hotărâri, sunt prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 3-Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi transmise prin e-mail consilierilor locali și vor fi postate pe site-ul primăriei www.municipiulslobozia.ro-secțiunea-„Consiliul Local“, subsecțiunea-„Ședințele Consiliului Local“.
Art. 4-Consilierii locali vor putea formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri cu maxim 24 de ore înainte de data ședinței, conform prevederilor art. 36 alin. (14) din HCL nr. 193/30.10.2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Slobozia.
Art. 5-Prevederile prezentei dispoziții se vor aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia și pe site-ul propriu www.municipiulslobozia.ro prin grija Compartimentului „Proceduri administrative și Secretariat Consiliul Local“.
PRIMAR, Dragoș SOARE
CONTRASEMNEAZĂ, Secretar General al  Municipiului Slobozia, jur. Tudoran Valentin

PROIECTUL ORDINII DE ZI al ședinței ordinare din data de 28.03.2024, orele 16.00

1. Aprobarea Procesului-|Verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 26 februarie 2024.
2. Aprobarea Procesului-Verbal al ședinței ordinare a Consiliului Local Slobozia din data de 29 februarie 2024.
3. Aprobarea Procesului-Verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 05 martie 2024.
4. Aprobarea Procesului-Verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 18 martie 2024.
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea Devizului General și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Centru multifuncțional pentru tineret în Municipiul Slobozia“.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea propunerii criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, în mod exclusiv tinerilor specialiști din sănătate, în municipiul Slobozia.
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea propunerii criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, în municipiul Slobozia.
8. Proiect de hotărâre referitor la darea în administrare către Clubul Sportiv Municipal Slobozia a unei autospeciale-ambulanță.
9. Proiect de hotărâre referitor la darea în administrare către Serviciul Public de Transport Local Slobozia a unei autoutilitare marca RENAULT MASTER.
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de ordine și siguranță publică al municipiului Slobozia pentru anul 2024.
11. Proiect de hotărâre privind transformarea unei funcții publice vacante din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului municipiului Slobozia.
12. Proiect de hotărâre privind aprobarea acordării unui supliment nutritiv/gustare copiilor beneficari ai serviciilor sociale oferite în cadrul Complexului de Servicii Sociale Cartier Bora, Slobozia-Serviciul Social Centrul Multifuncțional Cartier Bora.
13. Întrebări. Interpelări. Puncte de vedere.

22 Martie 2024, 13:20 (1981 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
196 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: Tichetele de activități casnice, singura formă de remunerare a prestatorului casnic

Începând cu 1 ianuarie 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița asigură implementarea la nivel județean a prevederilor legale privind reglementarea activității prestatorului ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 13:05
(1209 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Pompierii din Țăndărei au intervenit vineri, 22 august 2025, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins clădirea în care funcționează biserica evanghelică din oraș. Pentru că exista pericolul ...[citește_toată_știrea]

22 August 2025, 14:30
(5349 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Joi, 21 august 2025, în intervalul orar 09,15-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Strachina din Țăndărei, în vederea executării lucrărilor de remediere ...[citește_toată_știrea]

21 August 2025, 10:10
(1015 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 20 august 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Plevnei din Fetești. Pentru remedierea acesteia, se sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:20
(8969 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră se face până la 1 septembrie 2025 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:15
(7739 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Oprire apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin sâmbătă, 16 august 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul branșamentului de apă de pe strada Gruianca, din localitatea Fierbinții de Jos. Pentru ...[citește_toată_știrea]

16 August 2025, 09:30
(3015 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Miercuri, 13 august 2025, o bunică din Fetești sesiza dispariția nepoților de 11, respectiv 13 ani, care au venit în vacanță din Mizil/Prahova. Jandarmii au pornit în căutarea acestora, iar ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 16:00
(6022 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 3,98 milioane de lei în luna iulie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 3,98 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 11:00
(2920 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziție dedicată «Fermei Model Perieți»

Muzeul Național al Agriculturii, alături de Consiliul Județean Ialomița găzduiesc miercuri, 20 august 2025, vernisajul expoziției «Ferma Model Perieți», un eveniment dedicat publicului larg ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 10:10
(6914 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 1506 de persoane, angajate în primele 6 luni ale anului 2025

În primele 6 luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1506 persoane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 14:45
(5453 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 174,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2025

În luna iulie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 174,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 13:40
(6827 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 150 acțiuni de control, amenzi de 328,8 mii de lei

În perioada 12 iunie-13 august 2025, DSVSA Ialomița a efectuat 150 de acțiuni de control la obiective de tip hipermarket/supermarket, brutării, laboratoare de cofetărie-patiserie, unități de alimentație ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 12:20
(6705 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimetar de plată de Inspecția Fiscală în luna iulie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 17 inspecții fiscale, 3 controale inopinat, precum și 19 verificări documentare. Astfel, au fost ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:55
(7851 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», ediția XXV

În perioada 15-18 august 2025, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor fi gazda unui eveniment cultural-artistic devenit emblematic pentru promovarea folclorului autentic românesc și ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:50
(5974 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 249 de firme cu datorii la Stat de aproape 300 milioane de lei, publicate pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 14:40
(8238 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 11:05
(2275 vizualizări - 0 comentarii)


Programul RAJA Constanța de Sfânta Maria

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că vineri, 15 august 2025, cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria), casieriile societății ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 10:30
(6738 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Barierei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Barierei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

11 August 2025, 14:15
(6077 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: ANAF a publicat lista contribuabililor bun-platnici

La nivelul județului Ialomița figurează pe această listă 6950 agenți economici, cu 773 mai mulți decât în trimestrul I 2024, care au îndeplinit până la data de 31 iunie 2025, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 14:00
(9114 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «SPEED» pe șoselele județului

În perioada 4-10 august 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 20205 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 11:30
(5650 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă din cauza unei avarii la Fetești!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Fetești s-a înregistrat o avarie la conducta principală de distribuție marți, 5 august 2025. Echipele RAJA Constanța depun toate eforturile ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 20:05
(8646 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,59%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2025

La sfârșitul lunii iunie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4376 șomeri (din care 1991 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 10:35
(3538 vizualizări - 0 comentarii)


APIA lansează Portalul Unic al solicitanților de sprijin în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul «Portal unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 08:45
(5439 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, județul Ialomița, RAJA Constanța a sistat furnizarea apei potabile vineri, 1 august ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 20:25
(7660 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Percheziții domiciliare într-un dosar de «evaziune fiscală»

Miercuri, 30 iulie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:25
(7502 vizualizări - 1 comentariu)


Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Joi, 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Grivița, începând cu orele ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:20
(9393 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» s-au alăturat echipei Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. «Suntem bucuroși să îi primim în r ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 08:40
(7847 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Ciulnița

Miercuri, 30 iulie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat pe raza localității Ciulnița o acțiune tip «Razie», cu efective mărite, pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 16:20
(8351 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița razie


Patru feteșteni, reținuți după un scandal între două familii

Patru feteșteni, reținuți după un scandal între două familii

Polițiștii din  Fetești au reținut pentru 24 de ore patru persoane, din Fetești, bănuite de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice», «lovirea sau alte ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 14:05
(5843 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Grivița depistat beat la volan și fără permis, reținut de polițiști

Tânăr din Grivița depistat beat la volan și fără permis, reținut de polițiști

Polițiștii din Slobozia au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere» și «refuzul sau sustragerea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 13:55
(9717 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...