Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Atribuții doar pe hârtie pentru Consiliile de Etică din spitale

În Ialomița

Atribuții doar pe hârtie pentru Consiliile de Etică din spitale

Potrivit legii, Consiliile de Etică ale spitalelor ar trebui să fie un garant al drepturilor pacienților și cadrelor medicale în timpul activității pe care acestea o desfășoară. În realitate, cel puțin în Ialomița, activitatea acestor Consilii se desfășoară doar «pe hârtie». Deși în spațiul public au fost reclamate nenumărate situații care ar trebui să intre în atenția reprezentanților acestor entități și să ia măsuri, potrivit rapoartelor privitoare la activitatea desfășurată anul trecut, situația este cu totul alta. În timp ce unele spitale nu au identificat incidente care să atragă atenția Consiliilor de Etică, altele, deși obligate de lege, au refuzat să mai facă publică activitatea desfășurată.

 

Pacienții, fără soluții Activitatea Consiliilor de Etică din spitale este reglementată de Ordinul nr. 1502/ 2016, privind aprobarea com­petenței și a atribuțiilor Consiliului Etic din cadrul spitalelor publice, al Ministerului Sănătății. Potrivit acestui act normativ, reprezentanții Consiliilor de Etică au responsabilitatea de a sesiza «cazurile de încălcare a principiilor morale sau deontologice în relația pa­cient-cadru medico-sanitar și auxiliar din cadrul spitalului, prevăzute în legis­lația specifică; încălcarea drepturilor pacienților de către personalul medico-sanitar și auxiliar, prevăzute în legis­lația specifică; sesizează Colegiul Medicilor ori de câte ori consideră că aspectele unei spețe pot face obiectul unei situații de malpraxis; abuzurile săvârșite de către pacienți sau personalul medical asupra personalului medico-sanitar și auxiliar, prevăzute în legislația specifică». O analiză a rapoartelor Con­siliilor de Etică a spitalelor ialomițene arată faptul că respectivele obligații sunt trecute doar «pe hârtie». La Spi­talul Jude­țean de Urgență Slobozia, de exemplu, Consiliul de Etică s-a întrunit anul trecut de 4 ori, pentru a analiza tot atâtea reclamații depuse de pacienți sau apar­ținători ai acestora. Obiectul acestor se­sizări a vizat comportamentul necorespunzător al cadrelor medicale față de aceștia. Respectivele reclamații nu s-au soluționat însă în favoarea pe­tenților. La Spitalul Municipal «Anghel Saligny» din Fetești, Consiliul de Etică nu a des­coperit incidente, deși în spa­țiul public au apărut câteva cazuri în care aparținătorii pacienților au avut un comportament neadecvat față de ca­drele medicale. În schimb, Spitalul Orășenesc Țăndărei și Spitalul Muni­cipal Urziceni nu au mai publicat Ra­poartele de activitate ale Consiliului de Etică din 2022. Toate acestea în condi­țiile în care Spitalul Municipal Urziceni, de exemplu, a fost implicat anul trecut într-un imens scandal me­diatic, după ce o tânără cu dizabilități a fost lăsată să nască pe trotuarul din fața unității medicale, de către medicii de gardă.

28 Martie 2024, 12:40 (5619 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Acreditarea spitalelor ialomițene, monitorizată de ANMCS
Pacienții spitalelor ialomițene, nemulțumiți de lipsa medicamentelor
Povestea ipotetică a concursului pentru un post de farmacist la Oncologie de la un spital județean

Comentariile cititorilor:


Simo:
(30 Martie 2024, 14:42)

frectie la picior de lemn. discut cu mai multe colege si am ajuns sa regretam cand doamna (...) era directoarea spitalului. era disciplina, ordine, a schimbat si renovat totul si nu lipseau produse si echipamente.  tot personalul era pus la munca.
acum ..........

Bleah:
(28 Martie 2024, 18:58)
De curiozitate  am intrat pe site-ul spitalelor. Sunt publicate rapoartele la Fetești, Slobozia și Tandarei. Doar Urziceni nu a publicat. 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 18 Aug 2026
385 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ialomița: Traficul rutier, îngreunat de viscol și zăpadă

Ialomița: Traficul rutier, îngreunat de viscol și zăpadă

La primele ore ale dimineții de vineri, 25 februarie, Inpectoratul de Poliție anunță că în Ialomița sînt blocate 4 drumuri județene, traficul rutier fiind întrerupt din cauza vîntului puternic care viscolește ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2011, 09:32
(10650 vizualizări - 0 comentarii)


5 stele la testele Euro NCAP pentru Hyundai ix20

5 stele la testele Euro NCAP pentru Hyundai ix20

Hyundai ix20, noul MPV din segmentul B al mărcii, a obținut punctajul maxim de 5 stele la testele Euro NCAP-organizație independentă care se ocupă cu evaluarea nivelului de siguranță al ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2011, 17:53
(5561 vizualizări - 0 comentarii)


Agajatorii, obligați să depună fișele fiscale pentru 2010

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomita reamintește contribuabililor, plătitori de venituri din salarii și asimilate salariilor, că au obligația depunerii fișelor fiscale pentru anul 2010. Acestea ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2011, 17:43
(5264 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: A intrat cu Salvarea în pom!

Ciochina: A intrat cu Salvarea în pom!

Joi, 24 februarie a.c., în jurul orei 15.20, pe DN2A, în comuna Ciochina s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a două persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2011, 17:31
(12277 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Ialomița: 15 sesizări penale depuse la Parchet de Finanțe

«În cursul lunii ianuarie 2011, organele de control din cadrul Direcției Generale de Finanțe Publice Ialomița au efectuat un număr de 171 verificări ale bazei de impozitare, ale legalității și conformității ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2011, 17:29
(8375 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Proiect pentru copii de grădiniță

IPJ Ialomița: Proiect pentru copii de grădiniță

În cursul zilei de marți, 22 februarie a.c., în baza unui protocol de colaborare între Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița și Grădinița cu program prelungit nr. 2 Slobozia, polițiștii din cadrul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:57
(9848 vizualizări - 0 comentarii)


TNL Slobozia vă «căsătorește» pentru o zi

De Dragobete, joi, 24 februarie a.c., TNL Slobozia vă așteaptă pe platforma «Mihai Viteazul» de pe bulevardul Unirii din Slobozia «pentru a fi cununați timp de o zi». Inițiativa tinerilor liberali slobozeni ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:48
(10846 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Atelier de confecționat mărțișoare la Muzeul Județean

Vineri, 18 februarie, în cadrul Muzeului Județean Ialomița, a debutat acțiunea «Firicel de primăvară»-atelier de confecționat mărțișoare. La inițiativa Muzeului a răspuns și de această dată Școala «Sfîntul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:38
(10653 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Serată muzicală și expoziție de artă platică

Miercuri, 23 februarie, la Sala Arcadia a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia a fost vernisată «Expoziția de artă platică a artiștilor brăileni», evenimentul fiind organizat de Uniunea ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:28
(11399 vizualizări - 0 comentarii)


ISUJ Ialomița: 28 februarie 2011-78 de ani de protecție civilă, Ziua «Porților Deschise»

Ziua Protecției Civile din România este un eveniment care prilejuiește rememorarea momentului istoric care a consfințit înființarea Apărării Pasive din România. Înaltul Decret Regal nr. 468 din 1933 este ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2011, 15:17
(10091 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Modificări ale Codului Fiscal pentru sediile secundare

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor modificările aduse Codului de procedură fiscală privind administrarea creanțelor fiscale ale sediilor secundare care ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2011, 18:06
(10054 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Slobozia și Urziceni

Incendii la Slobozia și Urziceni

Sîmbătă, 19 februarie, în jurul orei 11.00, pompierii de la Garda Slobozia au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit al unei societăți comerciale care are ca ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2011, 18:00
(10946 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2011, 17:29
(6428 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Fura rufe de pe balcon

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 18/19 februarie a.c., în jurul orei 1.30, o patrulă de siguranță publică a surprins într-o parcare din Slobozia un bărbat, de 31 ani, din municipiu, care sustrăgea obiecte ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 18:04
(8667 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Ciochina: După ce a băut bine, a provocat un accident și a părăsit locul faptei

Sîmbătă spre duminică, 19/20 februarie a.c., în jurul orei 3.20, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe raza localității Ciochina a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 18:03
(8790 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cichina accident


Sărățeni: Prins în flagrant cînd fura din mașini

A fost identificat un tînăr, în vîrstă de 24 de ani, din Sărățeni, în timp ce încerca să sustragă bunuri dintr-un autoturism parcat pe raza localității. Pe numele său polițiștii au întocmit dosar penal ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 18:01
(9532 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sărățeni furt


Ialomița: Beți la volan și fără permise

Pe strada Perilor din Urziceni a fost identificat un bărbat, în vîrstă de 53 ani, domiciliat în localitate, ce se afla la volanul unui autoturism deși se afla în stare de ebrietate. La testarea cu etilotestul ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 18:00
(9263 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A furat țevi de la o stație de irigații

În după-amiaza zilei de sîmbătă, 19 februarie a.c., în jurul orei 15.40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Urziceni au depistat pe strada 1918, din localitate, un autoturism condus de un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 17:53
(7601 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Ialomița: 23 de șoferi au rămas fără permise

În acest sfîrșit de săptămînă, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de disciplinare a participanților la trafic și au acționat pentru depistarea șoferilor băuți. În cadrul activităților ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 17:51
(9058 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune de amploare a Poliției

Vineri, 18 februarie a.c., efective sporite de polițiști și jandarmi au acționat în sistem integrat pe raza municipiului Urziceni și a comunelor Bărbulești, Borănești, Bărcănești, Sinești și Coșereni pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 16:40
(9209 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: 14 kilograme de sturion și 0,6 kg icre negre, confiscate

Giurgeni: 14 kilograme de sturion și 0,6 kg icre negre, confiscate

Vineri, 18 februarie a.c., polițiștii au depistat pe raza comunei Giurgeni un autoturism înmatriculat în București, la volanul căruia se afla un bărbat, de 51 ani, din Capitală, însoțit de alți doi pasageri ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 16:14
(12134 vizualizări - 3 comentarii)


Țăndărei: Transportul public, în atenția polițiștilor

Polițiștii din Țăndărei au acționat vineri, 18 februarie, pentru asigurarea legalității privind transportul public de persoane. Acțiunile derulate în acest sens au vizat verificarea existenței și valabilității ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2011, 15:58
(8734 vizualizări - 3 comentarii)


New Thinking. New Posibilities: Hyundai i40, noi orizonturi în Europa

New Thinking. New Posibilities: Hyundai i40, noi orizonturi în Europa

Hyundai este hotărîtă să transforme felul în care acest brand a fost privit în mod tradițional în Europa, prin lansarea lui i40, un model complet nou și foarte dinamic, ce va fi dezvăluit ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2011, 11:36
(5430 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști după o urmărire ca în filme

Ialomița: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști după o urmărire ca în filme

Peste 1100 de pachete de țigări de contrabandă din Moldova au fost confiscate de polițiștii ialomițeni. Marți, 16 februarie, o echipă mixtă de siguranță publică a oprit pentru control în trafic un autoturism ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2011, 15:36
(12146 vizualizări - 1 comentariu)


Explozie într-un bloc din Slobozia

O explozie violentă s-a produs în această dimineață într-o locuință din Slobozia. Deflagrația a fost provocată de gazul de la un aragaz uitat deschis. Potrivit pompierilor, o femeie, rănită și în stare ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2011, 11:01
(11675 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia explozie


Ciocîrlia: Femeie accidentată mortal

O femeie de 38 de ani a murit în această dimineață într-un grav accident rutier. Tragicul eveniment s-a petrecut miercuri, 16 februarie, în localitatea Ciocîrlia. Femeia a încercat să traverseze șoseaua ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2011, 16:35
(10734 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Băut, la volan

Un bărbat de 29 de ani a fost prins băut la volan ieri, 15 februarie, de polițiștii feteșteni. Bărbatul se deplasa cu mașina în municipiul Fetești și avea o alcoolemie de 0,88 mg/l. Pentru inconștiența ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2011, 16:35
(8919 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: 250 de metri de cablu telefonic, furat

Furturile de cablu telefonic se înmulțesc. Ultima faptă de această natură s-a petrecut noaptea trecută, marți spre miercuri, respectiv 15 spre 16 februarie, cînd polițiștii din Urziceni au fost sesizați ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2011, 16:34
(8973 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Peste 180 de autoturisme verificate în trafic

Polițiștii din Țăndărei au desfășurat, marți, 15 februarie, o acțiune pentru ordinea și siguranța publică din localitate. «Efectivele de poliție rutieră, investigații criminale, ordine publică și investigarea ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2011, 16:33
(7977 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Două incendii într-o singură zi

Ialomița: Două incendii într-o singură zi

Marți, 15 februarie, pompierii ialomițeni au fost nevoiți să intervină pentru stingerea a două incendii și acordarea primului ajutor pentru un pacient.
Casa unei familii din satul Cegani, comuna Bordușani ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2011, 11:22
(6953 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Duță Aurel în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...