Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț public

DISPOZIȚIE privind convocarea Consiliului Local Slobozia în ședință extraordinară de îndată pentru data de 3 aprilie 2024

Primarul Municipiului Slobozia, județul Ialomița,
Având în vedere:
Prevederile art. 133 alin. (2), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (4) și alin. (5) din Codul Administrativ,
DISPUN:

Art. 1-Se convoacă în ședință extraordinară de îndată consilierii Consiliului Local al Municipiului Slobozia, în data de 3 aprilie, orele 16,00.
Ședința se va desfășura online.
Art. 2-Proiectul ordinii de zi, precum și comisiile de specialitate cărora le vor fi trimise spre avizare proiectele de hotărâri, sunt prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 3-Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi transmise prin e-mail consilierilor locali și vor fi postate pe site-ul primăriei www.municipiulslobozia.ro-secțiunea-„Consiliul Local”, subsecțiunea-„Ședințele Consiliului Local”.
Art. 4-Consilierii locali vor putea formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri, conform prevederilor art. 138 alin. (12) din Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 5-Prevederile prezentei dispoziții se vor aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia și pe site-ul propriu www.municipiulslobozia.ro, prin grija Compartimentului „Proceduri administrative și Secretariat Consiliul Local”.
PRIMAR, Dragoș SOARE
CONTRASEMNEAZĂ, Secretar General al Municipiului Slobozia, jur. Tudoran Valentin

PROIECTUL ORDINII DE ZI al ședinței extraordinare de îndată din data de 3 aprilie 2024, orele 16,00

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării în cadrul programului „Sisteme de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate“ cu finanțare din Fondul de Mediu, asigurarea și susținerea, din surse proprii, a cheltuielilor care nu sunt acoperite prin finanțarea acordată de AFM și a cheltuielilor neeligibile, pentru obiectivul de investiții: „EXTINDERE ȘI MODERNIZARE SISTEME DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA, JUDEȚUL IALOMIȚA“.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (D.A.L.I.) pentru obiectivul de investiții „Modernizare Stație Clorare din cadrul Gospodăriei de Apă în municipiul Slobozia“.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (D.A.L.I.) pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare Stații Pompare Ape Uzate (S.P.A.U.) în Municipiul Slobozia“.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (D.A.L.I.) pentru obiectivul de investiții „Modernizare Treaptă Aerare Linia 2 în cadrul Stației de Epurare Slobozia“.
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Sistem irigat automat aspersoare pop-uri, amenajare peisagistica zona NORD“ Municipiul Slobozia, județul Ialomița.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Sistem irigat automat aspersoare pop-uri, aliniament pomi b-dul Matei Basarab“ în Municipiul Slobozia.
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Sistem irigat automat aspersoare pop-uri, amenajare peisagistică b-dul Unirii stânga, b-dul Cosminului Tribunal, zona Central“ Municipiul Slobozia, județul Ialomița.
8. Proiect de hotărâre referitoare la modificarea și completarea H.C.L. nr. 103/28.07.2011 privind modificarea și înlocuirea Anexei la Hotărârea Consiliului Local Slobozia nr. 83/2001 prin care se stabilesc inventarele care alcătuiesc domeniul public al municipiului Slobozia, cu modificările și completările ulterioare.
9. Întrebări. Interpelări. Puncte de vedere.

3 Aprilie 2024, 14:10 (2645 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 10 Iul 2026
95 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: A intrat cu mașina în pom. Patru victime!

În noaptea Crăciun, 25/26 decembrie a.c., în jurul orei 00.45, un accident s-a soldat cu rănirea a patru persoane. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că în timp ce o femeie, de 2 ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2011, 19:04
(7405 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Poliția Rutieră Ialomița: 9 permise suspendate și amenzi de peste 42000 lei!

În perioada 23-26 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au acționat pe principalele artere din județ pentru asigurarea respectării normelor rutiere în trafic, precum și pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2011, 18:55
(14566 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: S-a răsturnat cu mașina pe cîmp

Vineri, 23 decembrie a.c., Poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că în timp ce un tînăr ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2011, 18:53
(15807 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Beat la volan

Un bărbat, de 60 ani, din Mărculești, a fost depistat de polițiști luni, 26 decembrie a.c., la volanul unui autoturism deși consumase băuturi alcoolice. Șoferul a fost testat alcoolscop de polițiști, aparatul ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2011, 18:32
(13036 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Li s-a răsturnat barca. Unul a înotat pînă la mal, ceilalți doi sînt de negăsit!

Doi bărbați din localitatea Bordușani sînt cautați după ce barca în care se aflau s-a răsturnat. O barcă în care se aflau trei bărbați s-a răsturnat luni seara, 26 decembrie 2011, în jurul orei 18,30, în ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2011, 12:21
(10292 vizualizări - 3 comentarii)


«Independent» vă urează Sărbători Fericite!

«Independent» vă urează Sărbători Fericite!

Ca în fiecare an, Redacția Independent vă dorește să aveți parte de Sărbători pline de bucurie și liniște. Fericirea să vă umple inimile și belșugul să se întindă pe mese. Alături de cei dragi ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2011, 11:47
(15091 vizualizări - 5 comentarii)


Ialomița: Amplasarea aparatelor radar de Sărbători

În perioada Sărbătorilor, polițiștii rutieri vor acționa cu aparatele radar pe următoarele segmente de drum:
-sîmbătă, 24 decembrie 2011, pe DN2-E85, în Urziceni și Movilița, pe DN2A-E60, în Ciochina ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2011, 11:23
(13230 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2011, 13:11
(6179 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Hoți de găini, reținuți de polițiști

Polițiștii slobozeni au reținut doi tineri de 22 și 23 ani, ambii din Grivița, pentru furt calificat. Cei doi au furat mai multe bunuri și păsări din curtea locuinței unui bărbat din localitate, motiv pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2011, 12:49
(13797 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Brazi confiscați

Polițiștii feteșteni au confiscat trei brazi pentru care nu existau documente de proveniență. Marți, 20 decembrie, polițiștii au acționat pe raza municipiului pentru prevenirea ilegalităților în domeniul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2011, 12:49
(15018 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Au furat două motopompe

Doi bărbați de 33, respectiv 35 ani, din Slobozia, sînt suspecții principali într-un dosar pe furt. Cei doi au furat două motopompe de pe malului lacului de agrement Țăndărei. Potrivit polițiștilor, fapta ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2011, 12:49
(17913 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Patron cercetat penal

Un feteștean de 46 ani este cercetat penal de polițiștii de investigare a fraudelor pentru evaziune fiscală. Pe numele individului, polițiștii au reținut că în perioada ianuarie-noiembrie 2011, în calitate ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 14:28
(15861 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Conducea o mașină radiată din circulație

La începutul săptămînii, luni, 19 decembrie, polițiștii din Fetești au oprit pentru un control de rutină pe o stradă din localitate un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 25 ani, din Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 14:27
(10559 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Programul de Sărbători al Trezoreriei

«Trezoreria statului face cunoscut agenților economici, instituțiilor publice și populației că impozitele, taxele, contribuțiile și alte venituri în numerar datorate bugetului general consolidat pot fi ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 14:23
(19664 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Pieton accidentat

Un bărbat, de 68 ani, din Jilavele, a fost luni, 19 decembrie, victima unui accident rutier. Bărbatul a vrut să traverseze strada prin loc nepermis și fără să se asigure, moment în care a fost lovit de ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 13:23
(11897 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


DGFP Ialomița: Obligațiile declarative se pot realiza pînă pe 27 decembrie 2011

«Avînd în vedere prevederile legale, îndeplinirea obligațiilor declarative și de plată, cu termen legal 25 decembrie 2011, se poate face pînă la data de 27 decembrie 2011, inclusiv» informează Direcția ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 13:19
(7259 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: I-a luat casa foc de la o sobă

La începutul săptămînii, luni, 19 decembrie, în jurul orei 22,00, pompierii au fost alertați cu privire la izbucnirea unui incendiu la locuința unui cetățean din Grivița. Potrivit pompierilor, cel mai probabil ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 13:17
(12038 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Grivița incendiu


ISU Ialomița: 9 urgențe medicale într-o singură zi!

Potrivit unei informări, luni, 19 decembrie, echipajele SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost solicitate să intervină în cazul a 9 urgențe medicale. Paramedicii instituției au intervenit ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 13:16
(15007 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Norme de venit pe 2012

Propunerile pentru normele de venit aferente anului 2012 au fost oferite publicității pe site-ul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița. Informarea este destinată contribuabililor care își desfășoară ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 13:02
(9664 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Hoți de fier vechi, prinși

Polițiștii Secției Jilavele informează identificare unor hoți de fier vechi. Pe scurt, oamenii legii au desfășurat o anchetă privind furtul a mai multor obiecte metalice din anexa locuinței unui bărbat ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2011, 13:01
(16596 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Beat la volan, a intrat cu mașina în panourile unei benzinării

Sîmbătă, 17 decembrie, la Urziceni, s-a produs un accident rutier. În urma cercetărilor s-a stabilit că în timp ce un bărbat, de 30 ani, din localitate, se deplasa la volanul unui autoturism, a pătruns ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2011, 08:36
(10409 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu Matizul într-un TIR

Un grav accident rutier s-a produs duminică, 18 decembrie, în apropiere de Slobozia. Potrivit polițiștilor, în timp ce un tînăr, de 28 ani, din Slobozia, se deplasa la volanul unui autoturism pe direcția ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2011, 08:28
(12721 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Poliția Rutieră Ialomița: 8 șoferi au rămas fără permise, amenzi de 59000 lei

Polițiștii Serviciului Rutier au derulat la sfîrșit de săptămînă o serie de acțiuni în cadrul cărora au aplicat 244 sancțiuni contravenționale, au reținut 8 permise de conducere și au retras 2 certificate ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2011, 08:27
(11674 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Biciclist accidentat ușor

Duminică, 18 decembrie, la Țăndărei, un biciclist a fost acroșat de un autoturism. Atfel, în timp ce un bărbat, de 60 ani, din localitate, se deplasa la volanul unui autoturism, nu a respectat semnificația ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2011, 08:26
(16400 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bucureștean prins beat la volan

Un alt șofer a fost prins de polițiștii rutieri, duminică, 18 decembrie, în timp ce se deplasa la volanul unei mașini după ce băuse. Șoferul, un bărbat de 44 ani, din București, a fost testat alcoolscop ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2011, 08:25
(10771 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Șoferița a accidentat un pieton

Un accident rutier s-a produs sîmbătă, 17 decembrie, la Gheorghe Doja. Pe scurt, în timp ce o tînără, de 24 de ani, se deplasa la volanul unui autoturism, a accidentat un localnic de 39 de ani, care se ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2011, 08:24
(14371 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Doi infractori, încarcerați

Doi tineri de 22, respectiv 25 ani, din Țăndărei, au fost prinși și arestați, vineri, 16 decembrie. Ambii aveau de executat pedepse privative de libertate de cîte 2 ani închisoare. Infractorii sînt acuzați ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2011, 08:22
(18418 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii la Săveni și Gura Ialomiței

Duminică, 18 decembrie, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a două incendii. Astfel, în primul caz o anexă gospodărească a unui cetățean din Săveni a ars după ce o persoană ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2011, 08:21
(12967 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Jaf la benzinărie

Trei indivizi cu cagule au intrat într-o benzinărie din Căzănești și au atacat-o pe casieră. Evenimentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sîmbătă, 16/17 decembrie 2011, casiera Constantina E. fiind ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2011, 17:34
(17844 vizualizări - 2 comentarii)


Movilița: A furat un aparat de sudură de pe șantier

Poliția a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că joi, 15 decembrie a.c., persoane necunoscute au sustras de pe șantierul unei fabrici din comuna Movilița, un aparat de sudură. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2011, 15:34
(11114 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movilița furt


Ultimele comentarii
Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...