Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Poligonul Poliției Locale Slobozia va deveni «civil»

Poligonul Poliției Locale Slobozia va deveni «civil»

Singurul poligon de tragere amenajat pe care județul Ialomița îl are este cel al Poliției Locale Slobozia. Oficialii instituției au precizat că fac demersuri pentru a-l transforma într-unul «civil», așa cum sunt în marile orașe precum București sau Constanța. O dată schimbat acest statut, pot participa la sesiuni de tragere și persoanele care sunt pasionate de tir sportiv.

 

Demersuri în lucru În momentul de față, poligonul de tragere admi­nistrat de Poliția Locală Slobozia este utilizat de către reprezentanții instituțiilor cu rol de apărare, Inspec­toratul de Poliție al Județului Ialomița și structurile sale, alături de Inspectoratul de Jandarmi Jude­țean Ialomița. Totodată, poligonul poate fi pus la dispoziția persoanelor care au permis de port armă și pe care legislația le obligă să execute misiuni de tra­gere într-un poligon, cu scopul de a-și prelungi valabilitatea permiselor de armă obținute. Pentru angajații instituțiilor cu rol de apărare utilizarea poli­gonului este gratuită, în timp ce persoanele pe care legea le obligă să meargă în poligon pentru a trage cu arma trebuie să scoată din buzunar între 50 și 180 de lei/ședința de tragere. Sumele achitate repre­zintă contravaloarea muniției pusă la dispoziție de către repre­zentanții poligonului. Pe lângă aceste servicii, în pe­rioada următoare, poligonul de tragere al Poliției Locale Slobozia va fi acreditat astfel încât să permită accesul și celorlalte categorii de persoane, pasio­nate de tir sportiv. «Într-adevăr, facem demersuri pentru a putea transforma acest poligon într-unul „civil“. Lucrăm pentru a obține toate aprobările necesare în acest sens. O dată obținute aceste documente, vom stabili și un program destinat exclusiv persoanelor care doresc să vină să participe la sesiuni de tir pentru agre­ment!» susține Valentin Nedelcu, directorul executiv al Poliției Locale Slobozia. Totodată, așa cum se în­tâmplă în cazul persoanelor care participă la trageri pentru a-și prelungi valabilitatea permiselor de port armă, și în cazul pasionaților de tir vor fi impuse tarife. «Mulți dintre doritori nu vor avea arme și, bineînțeles, nici muniție... Noi le punem la dispoziție, contracost, atât armamentul cât și muniția!» a mai spus Valentin Nedelcu, directorul executiv al Poliției Locale Slobozia.

18 Aprilie 2024, 08:05 (9477 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Controale ale Poliției Locale Slobozia la terasele din oraș
Dronă de aproximativ 30 mii de euro pentru Poliția Locală
Vandalism urban sancționat de Poliția Locală Slobozia
Modernul poligon de tragere al Poliției Locale Slobozia
Poligonul profesioniștilor

Comentariile cititorilor:


Curiosul :
(21 Aprilie 2024, 03:15)
Ca parcă ghertoii au nevoie de înregistrare  monitorizare sau antrenament,ei fac ce vor ca de accea sunt ghertoi,insa poate sunt si oameni normali care vor instrumente  de protecție  impotriva gertoilor,sau sunt paznicii de noapte care au in dotare armament, insotitorii de transport valori,chiar si paduraraii care nu au permise de vânătoare, si alte categorii care se pot antrena in condiții  de siguranță. 
Unul neutru:
(19 Aprilie 2024, 07:14)
O initiativa de laudat!! Felicitari
Ghiuliver:
(18 Aprilie 2024, 14:52)
Bravo boșilor! Așa, dați drumul la gherțoi sa se antreneze, asta mai lipsea. După ce că sunt periculoși cu ce au la îndemână, le oferiți șansa să exploreze alte metode de intimidare, inclusiv posibilitatea de a incuraja cumpărarea de pe piața neagră de,, praștii " pentru a se plia cat mai bine cu ,,meseria" lor.  Ce sa zic, de taxa strânsă de la băieți sa ii puneți deoparte și să construiți alte secții la spitalul județean că o să fie nevoie pentru viitorul apropiat, sau corturi că cine știe când îl renovați.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 27 Aug 2026
318 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Au încercat să-i fure geanta unui poștaș

Marți, 20 iulie a.c., în jurul orei 15.00, Poliția Urziceni a fost sesizată, prin 112, asupra unei tentative de tîlhărie. Astfel, în timp ce se afla pe Aleea Cîmpului, din localitate, un bărbat, de 58 de ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 18:22
(18861 vizualizări - 1 comentariu)


Infractori încarcerați pentru executarea pedepselor

Doi bărbați au fost reținuți marți, 20 iulie a.c., de polițiști, fiind «conduși» în Arestul Poliției. Ce doi, în vîrstă de 33, respectiv 20 de ani, se sustrăgeau executării unor pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 18:18
(11355 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției

În cursul zilei de marți, 20 iulie a.c., efective din cadrul Poliției Slobozia au organizat și executat acțiuni atît în mediul urban, cît și în cel rural. Astfel, s-a acționat în Piața Agroalimentară, ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 18:15
(20428 vizualizări - 1 comentariu)


Manasia: Tînăr înecat în Ialomița

Un tînăr de 16 ani a dispărut marți seară, 20 iulie a.c., în jurul orei 19.30, în apele rîului Ialomița, la nu mai mult de o zi după ce trupul unui băiat de 13 ani a fost recuperat din Dunăre. Tînărul a ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2010, 12:03
(14732 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 18:20
(10481 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 18:06
(10827 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Anunț angajare

SC ELCASIO scoate la concurs posturi de
1. agenți vînzări (cu și fără experiență)
2. merchandiser
• Pachet salarial atractiv
CV-urile pot fi depuse la sediul firmei din Slobozia, șos. Brăilei ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 17:58
(21426 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: S-a trezit cu hoții în casă

În timp ce dormea în propria-i locuință, un bărbat din Fetești s-a trezit, la miezul nopții, cu hoții în casă. Speriat, bărbatul a început să țipe în momentul cînd un tînăr îi furase de pe noptieră telefonul ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 15:38
(21373 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți


Slobozia: La volan, fără permis

Luni, 19 iulie, polițiștii slobozeni au depistat în trafic o mașină la volanul căreia se afla un tînăr, de 28 ani, ce nu deținea permis de conducere. Pentru fapta sa, bărbatul s-a ales cu dosar penal, fiind ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 15:37
(19158 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fetiță de 7 luni, rănită într-un accident rutier

La începutul săptămînii, luni 19 iulie, în apropierea municipiului Fetești s-a produs un accident de circulație în urma căruia o persoană a fost rănită. Polițiștii feteșteni au stabilit că în timp ce un ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 15:37
(18277 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Bordușani: Hoț minor prins de polițiști

În cursul dimineții de luni, 19 iulie, polițiștii din Bordușani, au fost sesizați de patronul unui magazin din localitate despre faptul că în noaptea ce tocmai trecuse, hoții îi furaseră trei țevi PVC. ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2010, 15:36
(17406 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani hoț


Fetești: Prădată de hoți la Maternitatea Spitalului

O femeie internată la Maternitatea Spitalului din Fetești a reclamat polițiștilor faptul că i-a fost furată o borsetă ce conținea o sumă de bani și documentele personale. Incidentul s-a petrecut week-end ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:56
(13381 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Se fură capace de canalizare

Un tînăr de 19 ani a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fure trei capace de canalizare. Evenimentul s-a petrecut la Urziceni, duminică, 18 iulie, cînd un echipaj de siguranță publică l-a depistat ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:54
(18745 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Adolescentă dispărută de acasă

Slobozia: Adolescentă dispărută de acasă

După ce săptămîna precedentă o minoră din Fetești a fost dată dispărută și găsită de polițiști pe litoral, sîmbătă 17 iulie, o altă adolescentă a pus pe jar polițiștii. Mama copilei, o femeie, de 51 de ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:52
(15464 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Evaziunea fiscală, în atenția polițiștilor

La sfîrșitul săptămînii precedente, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița au dispus începerea urmăririi penale în patru dosare, reprezentanții unor societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:49
(12373 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Beat pe scuter, victimă a unui accident

Sîmbătă seara, 17 iulie, în jurul orei 22,00, în orașul Amara s-a produs un accident rutier. Victima, conducătorul unui moped, a fost transportată la Spital, dar fiindcă starea de sănătate a fost apreciată ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:47
(11785 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara accident


Fetești: Ajutoare pentru sinistrații din Săucești-Bacău

Primăria municipiului Fetești a organizat, la inițiativa primarului localității, Gheorghe Catrinoiu, o acțiune de strîngere de ajutoare în vederea sprijinirii persoanelor afectate de inundații din comuna ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 15:28
(10559 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Au încercat să-și dea foc în fața sediului Prefecturii Ialomița!

Luni, 19 iulie a.c., în jurul orelor 12.00, două persoane, un bărbat și o femeie, ambele din comuna Manasia, au încercat să-și dea foc în fața sediului Prefecturii Ialomița. Subofițerul de serviciu și-a ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 14:22
(17292 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Copil de 13 ani, înecat în Borcea

La mai puțin de o săptămînă după ce un tînăr de 22 de ani și-a găsit sfîrșitul în apele rîului Ialomița, un băiat de numai 13 ani a dispărut în condiții asemănătoare. Din spusele martorilor, sîmbătă, 1 ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 12:56
(16290 vizualizări - 0 comentarii)


SMURD Urziceni: Intervenții la Coșereni, Fierbinți și Lilieci

Paramedicii de la Detașamentul Urziceni au fost solicitați și au intervenit în cursul zilei de duminică, 18 iulie a.c., la trei situații de urgență. În primul caz, echipajul SMURD s-a deplasat în localitatea ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2010, 12:50
(18381 vizualizări - 0 comentarii)


A furat de la mînăstire

Un călărășean de 25 de ani a fost depistat de polițiști, ulterior constatîndu-se că tînărul a furat obiecte de cult de la o mînăstire de pe raza localității Mihail Kogălniceanu. Tînărul a fost găsit în ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2010, 15:15
(23922 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei hoț


«Municipii în Siguranță» (2)

Acțiunea «Municipii în Siguranță» a continuat și vineri, 16 iulie a.c., în intervalul orar 20.00-23.00. Așadar, la nivelul municipiului Slobozia au fost desfășurate efective ale Inspectoratului Județean ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2010, 15:14
(14833 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taxiurile, la control

Slobozia: Taxiurile, la control

În plină amiază, vineri, 16 iulie, polițiștii ialomițeni au descins într-o amplă acțiune în majoritatea stațiilor de taxi din Slobozia. Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2010, 20:24
(21760 vizualizări - 0 comentarii)


A plecat la mare iar familia a dat-o dispărută

O fată de 14 ani, din Fetești, a fost depistată de polițiști pe raza orașului Mangalia. În ceea ce o privește pe Maria-Mădălina Păpureanu, numele fetei, familia acesteia sesizase Poliția în legătură cu ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2010, 20:20
(21538 vizualizări - 0 comentarii)


«Municipii în Siguranță»

Efective din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Administrației și Internelor au fost angrenate, în cursul zilei de joi, 15 iulie a.c., în executarea unor acțiuni în sistem integrat cu efective ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2010, 20:11
(19766 vizualizări - 0 comentarii)


A fost găsit tînărul înecat în Ialomița

Pompierii au găsit trupul tînărului de 22 ani înecat miercuri, 14 iulie, în rîul Ialomița. Reamintim că băiatul a dispărut în apele rîului în zona barajului Dridu, după ce a vrut să se scalde. Poampierii ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2010, 11:26
(20128 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii pot solicita adeverințe pentru credite bancare

Fermierii pot obține de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură necesare pentru accesarea creditelor bancare. Documentele pot fi solicitate de către beneficiarii plăților pe suprafață care ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2010, 11:23
(22236 vizualizări - 0 comentarii)


Încă un tînăr înecat în Ialomița

Pompierii militari de la Detașamentul Urziceni al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița acționează pentru căutarea trupului neînsuflețit al unui tînăr, de 22 de ani, din Tisău-Buzău, care ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2010, 13:51
(21155 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Aproape 10000 de cereri pentru motorină subvenționată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil pentru motorina cu acciză redusă trebuie să depună, la Centrele Județene APIA, cererea ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2010, 13:45
(18062 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Fetiță lovită în plin de o mașină

Slobozia: Fetiță lovită în plin de o mașină

Miercuri, 14 iulie, în jurul orelor 18,10, în plin centru al orașului Slobozia s-a produs un accident rutier. Victima, o fetiță de 12 ani, a încercat să traverseze strada, prin loc nepermis și fără să se ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2010, 18:23
(17590 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ultimele comentarii
Tesla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Tanta în Pod militar de pontoane la Țăndărei! parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Vigi în Pod militar de pontoane la Țăndărei! blablabla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» cetatean în Lovitură de teatru în prelungiri Morfeu în Lovitură de teatru în prelungiri Nimeni Altu în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal raci în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...