Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț public

DISPOZIȚIE privind convocarea Consiliului Local Slobozia în ședință extraordinară de îndată pentru data de 30 mai 2024

Primarul Municipiului Slobozia, județul Ialomița,

Având în vedere:
Prevederile art. 133 alin. (2), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (4) și alin. (5) din Codul Administrativ,
DISPUN:

Art. 1-Se convoacă în ședință extraordinară de îndată consilierii Consiliului Local al Municipiului Slobozia, în data de 30 mai, orele 16,00.
Ședința se va desfășura online.
Art. 2-Proiectul ordinii de zi, precum și comisiile de specialitate cărora le vor fi trimise spre avizare proiectele de hotărâri, sunt prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 3-Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi transmise prin e-mail consilierilor locali și vor fi postate pe site-ul primăriei www.municipiulslobozia.ro-secțiunea-„Consiliul Local“, subsecțiunea-„Ședințele Consiliului Local“.
Art. 4-Consilierii locali vor putea formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri, conform prevederilor art. 138 alin. (12) din Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 5-Prevederile prezentei dispoziții se vor aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia și pe site-ul propriu www.municipiulslobozia.ro, prin grija Compartimentului „Proceduri administrative și Secretariat Consiliul Local“.

PRIMAR, Dragoș SOARE

CONTRASEMNEAZĂ, Secretar General al Municipiului  Slobozia, jur. Tudoran Valentin

PROIECTUL ORDINII DE ZI al ședinței extraordinare de îndată din data de 30 mai 2024, orele 16,00

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, în mod exclusiv specialiștilor din sănătate, în Municipiul Slobozia.
2. Proiect de privind aprobarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, în Municipiul Slobozia.
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea operațiunilor notariale și cadastrale de dezmembrare a unui teren situat în Municipiul Slobozia, Județul Ialomița, proprietate privată a Municipiului Slobozia, având număr cadastral 41134.
4. Proiect de hotărâre privind instituirea unui drept de uz și servitute în favoarea E-Distribuție Dobrogea SA asupra unui teren în suprafață de 108 mp situat în str. Liliacului.
5. Proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului legal al UAT Municipiul Slobozia în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOO 2009 să voteze favorabil la propunerea de aprobarea a Strategia de Dezvoltare a Serviciului de Salubrizare.
6. Proiect de hotărâre referitor la modificarea Anexei la HCL Slobozia nr. 166/06.07.2023 privind aprobarea și garantarea unei finanțări rambursabile interne în valoare de 18.000 mii lei, modificată prin HCL nr. 341/2023.
7. Proiect de hotărâre referitor la modificarea HCL nr. 291/13.11.2023 privind participarea UAT Municipiul Slobozia la Programul „ Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum aferent apelului de proiecte pentru solicitanții din domeniul public“ cu obiectivul de investiții „Parc fotovoltaic în Municipiul Slobozia, Județul Ialomița”, aprobarea contribuției financiare proprii a UAT Municipiul Slobozia în cadrul proiectului și a acordului de parteneriat cu unitățile de învățământ, cu modificările și completările ulterioare.
8. Proiect de hotărâre referitor la modificarea și completarea HCL nr. 370/19.12.2023 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Centura ocolitoare din zona de Nord pentru Municipiul Slobozia și modernizare Drum DC53 Slobozia-Slobozia Nouă“, cu modificările și completările ulterioare.
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Slobozia luna mai 2024.
10. Proiect de hotărâre referitor la aprobarea Regulamentului privind acordarea premiilor din bugetul propriu al Municipiului Slobozia.
11. Proiect de hotărâre privind retragerea dreptului de folosință a unui teren atribuit în baza Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală.
12. Proiect de hotărâre referitor la trecerea terenului în suprafață de 309 mp, situat în Slobozia, strada Mihail Sadoveanu, din domeniul public al UAT Municipiul Slobozia în domeniul public al Județului Ialomița.
13. Proiect de hotărâre referitor la trecerea terenului în suprafață de 874 mp, situat în Slobozia, strada Mihail Sadoveanu, din domeniul public al UAT Municipiul Slobozia în domeniul public al Județului Ialomița.
14. Întrebări. Interpelări. Puncte de vedere.
 

30 Mai 2024, 11:40 (1179 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 15 Iul 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Țăndărei: Locuință cuprinsă de flăcări

Țăndărei: Locuință cuprinsă de flăcări

Sâmbătă, 30 iulie a.c., trei echipaje de pompieri din Țăndărei, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ...[citește_toată_știrea]

1 August 2022, 15:00
(7757 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Coșereni și Gura Ialomiței

Accidente rutiere la Coșereni și Gura Ialomiței

Duminică, 31 iulie a.c., pe raza localităților Coșereni și Gura Ialomiței s-au produs două accidente rutiere, în urmă cărora au rezultat opt victime. La fața locului au intervenit paramedicii SMURD însă ...[citește_toată_știrea]

1 August 2022, 14:50
(11654 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 8 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 31 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28137, fiind înregistrate 8 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 30 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2022, 16:50
(3146 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 41 de noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 30 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28129, fiind înregistrate 41 de cazuri noi față de ziua de vineri, 29 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2022, 16:40
(7129 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 59 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 29 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28088, fiind înregistrate 59 de cazuri noi față de ziua de joi, 28 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2022, 17:40
(4713 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Nerespectarea legii 241/2005 are consecințe penale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, potrivit art. 6^1 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2022, 17:30
(6710 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Imnului Național al României», sărbătorită la Muzeul Județean Ialomița

«Ziua Imnului Național al României», sărbătorită la Muzeul Județean Ialomița

«Ziua Imnului Național al României» a fost sărbătorită vineri, 29 iulie a.c., la Muzeul Județean Ialomița, printr-o manifestare cu caracter educațional, adresată copiilor înscriși în programul muzeal « ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2022, 16:10
(6503 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 49 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 28 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28029, fiind înregistrate 49 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 27 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 16:15
(7537 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A încercat să-și pună capăt zilelor

Joi, 28 iulie a.c., pompierii au intervenit în cazul unei tentative de suicid la Fetești Gară. Este vorba despre un tânăr de 26 de ani care s-a urcat pe un stâlp de electricitate, înalt de 30 de metri, ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 14:15
(13134 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Incendiu la o anexă gospodărească

Gura Ialomiței: Incendiu la o anexă gospodărească

Miercuri, 27 iulie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în comuna ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 12:40
(9682 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În primul semestru al anului 2022, valoarea sumelor colectate a fost de 560,27 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în primele 6 luni ale anului 2022, încasări nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 560,27 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 19:00
(11883 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Câini ținuți în condiții necorespunzătoare de către stăpâni

Marți, 26 iulie a.c., o femeie din orașul Amara a sesizat IPJ Ialomița cu privire la faptul că într-o curte din apropierea locuinței sale s-ar afla 5 câini răniți și flămânzi. Polițiștii din cadrul Biroului ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 17:40
(12401 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 85 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 27 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27980, fiind înregistrate 85 de cazuri noi față de ziua de marți, 26 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 16:15
(5544 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 31 iulie 2022, termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea unuia dintre regimurile speciale prevăzute la art ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2022, 16:40
(12103 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 96 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 26 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27895, fiind înregistrate 96 de cazuri noi față de ziua de luni, 25 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2022, 16:15
(9615 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Două persoane decedate într-un accident rutier

Movila: Două persoane decedate într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs luni, 25 iulie a.c., pe raza localității Movila. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte două au fost grav rănite, în urma impactului dintre două autoturisme. La fața ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 18:40
(20388 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


Bărcănești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Bărcănești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Luni, 25 iulie a.c., pe raza comunei Bărcănești s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane și rănirea a altor cinci. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 18:10
(13745 vizualizări - 1 comentariu)


Spitalul Județean Slobozia, partener într-un proiect privind prevenirea cancerului de col uterin

Spitalul Județean de Urgență Slobozia este principalul partener al Proiectului «Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce» (SCCUT), finanțat de Uniunea Europeană cu scopul de a preveni ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 17:00
(12174 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 10 noi cazuri de COVID-19

Luni, 25 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27799, fiind înregistrate 10 cazuri noi față de ziua de duminică, 24 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 16:00
(15651 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 incendii de vegetație uscată

Ialomița: 12 incendii de vegetație uscată

În ultimele 3 zile, pompierii ialomițeni au acționat pentru localizarea și stingerea a 18 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 18 incendii care au avut loc în perioada menționată, ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:30
(20522 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii pe raza localităților Perieți și Grivița

Duminică, 24 iulie a.c., pompierii din cadrul Detașamentului Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, produs la anexa unei ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:15
(9014 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: 94,4% dintre ialomițeni s-au recenzat

Conform statisticilor Direcției Județene de Statistică Ialomița, până la data de 24 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița s-au recenzat 232642 de persoane, reprezentând 94,4% din populația rezidentă ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:00
(15628 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: S-a răsturnat cu mașina pe câmp

Ciochina: S-a răsturnat cu mașina pe câmp

Sâmbătă, 23 iulie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Ciocârlia, în eveniment fiind implicate două autoturisme. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 14:45
(11364 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursare de TVA de peste 6,33 milioane de lei în iunie 2022

Prin structurile sale fiscal-teritoriale, Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița a rambursat, în luna iunie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,33 milioane de lei, ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 14:35
(12843 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 36 de noi cazuri de COVID-19

Duminică, 24 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27789, fiind înregistrate 36 de cazuri noi față de ziua de vineri, 22 iulie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2022, 16:10
(2030 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Salvată de polițiști, după ce a leșinat în pădure

IPJ Ialomița: Salvată de polițiști, după ce a leșinat în pădure

O femeie în vârstă de 85 de ani a fost salvată în cursul zilei de sâmbătă, 23 iulie a.c., de polițiștii ialomițeni, după ce s-a rătăcit și a leșinat din cauza temperaturilor ridicate, în pădurea Sinești ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2022, 12:00
(12745 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 33 de noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 23 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27753, fiind înregistrate 33 de cazuri noi față de ziua de vineri, 22 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2022, 16:50
(9602 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul educațional «Clubul de Vară», la a șasea ediție

Proiectul educațional «Clubul de Vară», la a șasea ediție

Joi, 21 iulie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, s-a desfășurat prima activitate din cadrul celei de a șasea ediții a «Clubului de Vară», intitulată ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 17:30
(9657 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 51 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 22 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27720, fiind înregistrate 51 de cazuri noi față de ziua de joi, 21 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 16:05
(6164 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 88 de cadre didactice au susținut examenul de Definitivat 2022

Proba scrisă din cadrul Examenului Național pentru definitivare în învățământ-sesiunea 2022 s-a desfășurat miercuri, 20 iulie a.c., începând cu ora 9,00. În județul Ialomița, centrul de examen a fost stabilit ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 16:00
(11839 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...