Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Marinela a transformat angajații DSP în paznici

Marinela a transformat angajații DSP în paznici

Marinela Radu a obligat angajații din subordine să facă planton la ușa instituției în locul paznicilor. Decizia a fost luată după ce instanța a obligat-o să-i plătească retroactiv 24 de salarii compensatorii lui Dan Noel, fostul șef al DSP, concediat ilegal, la ordinul ei direct. Acum oamenii se întreabă cât va dura acest supliciu și, mai ales, dacă vor fi plătiți ca «paznici», cu salariul minim pe economie, sau ca angajați cu drepturi depline în cadrul instituției.

 

Ce vrăji mai face nemuritoarea Marinela? Șefa Direcției de Sănătate Publică Ialomița, Marinela Radu, nu suportă ca cineva să calce neautorizat în instituția primită repartiție de la PSD acum vreo 2 ani. Nu insistăm, că au curs râuri de cerneală... Și nu face obiectul articolului de față. Numai că ialomițenii sunt răi și prost crescuți și refuză să stea cu căciulile-n mână în fața ușii așteptând să fie primiți. O vreme, Marinela a făcut pe dracu-n patru și a angajat o firmă de pază ca să apere birourile de mujici. Numai că, în mai 2024, ex-directorul instituției, Dan Noel, a obligat-o printr-o decizie a instanței să plătească 100000 de lei din bugetul instituției, drept prejudicii salariale pentru că Marinela l-a concediat abuziv. Și pentru că bugetul instituției nu e gumă de mestecat s-o întinzi la nesfârșit, Marinela a decis ca serviciul de pază să fie asigurat, prin rotație, de către angajații instituției. Și uite-așa, de săptămâni bune, angajații, și așa puțini, sunt scoși din «producție» și obligați să o facă pe cerberii în fața porții, cu ordinul strict de a descuraja orice încercare de a se apropia de birourile condu­cerii. Angajații s-au învățat, că Marinela nu e primul șef parașutat în instituție de partidul-stat. Numai că ne-au rugat să o întrebăm public cum îi va plăti la sfârșitul acestei luni: ca «paznici», cu salariul minim pe economie, sau ca angajați cu normă întreagă și drepturi depline?

 

Marinela, fă-te că lucrezi! Din păcate, Marinela Radu are puțină vreme să răspundă la această întrebare. O muscă scăpată din birourile domniei sale s-a jurat că a auzit-o plângându-se că zilele ei în instituție sunt numărate și că PSD i-a prelungit numirea în funcție doar cu o lună de zile. De aceea, a mai spus ea, se grăbește să facă ultimele angajări, să aplaneze conflictul ăla generat de nenorocitul de Dan Noel, care continuă să bombardeze Ministerul cu plângeri legate de medicii pensionari plătiți ilegal, și, în general, să șteargă orice urme care ar putea-o incrimina când o să îi ia locul Nina Ștef. Cum care Nina?! Nina, pe care a trebuit să o angajeze la ordinul partidului. Și despre care i s-a spus deja că îi va lua locul. Mă rog, asta era până-n Alegeri, acum lucrurile s-au schimbat, că PSD a câștigat la barbutul ăsta electoral tot județul, plus Fierbinții. Și, oricum, parcă și ea s-a plictisit de DSP, ar vrea altă funcție. Ori, poate, o instituție mai mare?! Adică cum, toate proastele are, numai ea nu? Las’ că vorbește ea cu domnul Iuksel și îi găsește altceva. Iar până atunci, ne permitem să adăugăm noi, poate se rezolvă și cu sesizările alea la Minister. Că dacă s-a putut cu Casa Națională de Sănătate, la Minister trebuie că e floare la ureche. Și la fel o să se rezolve și autorizațiile sanitare ilegale pentru sistemele de apă din județ, și cu stațiile de tratare a apei care nu funcționează... Hai, doamna Marinela, că se poate. Doar a câștigat cine trebuie!

20 Iunie 2024, 07:55 (14061 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Radu Paros a dat în judecată Direcția de Sănătate Publică Ialomița
Dan Noel a câștigat definitiv procesul intentat Marinelei Radu
Plângere penală pe numele actualei conduceri a Direcției de Sănătate Publică Ialomița

Comentariile cititorilor:


Liliana :
(2 Iulie 2024, 20:19)

Consilierul  județean  și mai marele capeteniei  de la  averile  judetului a dat din pinteni  sa o ia pe madama  sa de la DSV sa o ducă  cu lesa șefă la DSP  de frică  să  nu I facă  ochi dulci  conducerea.  (...) s a cam descurcat  degeaba  I s a  aruncat  cu noroi în ea  acum sa o vedem  pe  căprioară  cea e nevinovata si speriată   parcă  ar fi  dusă  la tăiat.  Staful  județului  I a băgat o  pe gat pentru ai lua   brelocul dar  ne e milă  de căprioară  ca o va mânca  lupoaica  de (...). Dar nici  cu caprioara nu ne rușine   când va face un salt  sa te ți  taica. (...)  va prelua  conducerea  finanțelor   așa  ne spune un duh. 

turcu:
(25 Iunie 2024, 18:24)

schimbare domn' arbitru ! schimbare !
iese Marinelhinia din Brasil si intra Gabriela de la Manasia !
patronul antrenor a sunat la telefon, de pe muntele Athos si a dat ordin sa se faca schimbarea.
Aleluia, aleluia, aleluia ! si schimbarea se va face !
pace tie cititorule !

Mary :
(24 Iunie 2024, 12:46)
Ăștia sunt micii dumnezei, produs al prostiei ce face diferența între un om cu capul pe umeri și un altul cu capul în picioare,  oameni care sunt în stare de orice poate fi mai stupid într-un raționament balcanic învechit cu accente mitocănești dobândite în comunism. Un element ce nu are ce căuta în fruntea unei colectivități de o însemnătate majoră în bunul mers al comunității.
Iosif:
(22 Iunie 2024, 18:21)
Tipic partidului iubit de ialomițeni.  Vai de capul lor! Merita încă 4 ani de bătaie de joc. La mai mulți!
Gelu:
(20 Iunie 2024, 09:39)

(...) a distrus ialomita, iar deștepții încă îi votează. Dumnezeu  nu bate cu parul și va da belșug și dictatura unor proș...ti. pe asta nici la stana nu as angajaoo

Maria:
(20 Iunie 2024, 08:53)
Mai întâi trebuie sa ne spuneți ce studii au acești oameni,asa,ca să ne conturam și noi o părere.
Christian :
(20 Iunie 2024, 08:48)
Eh, pe canicula asta, articolul ăsta m-a răcorit :)) 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 17 Aug 2026
271 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendii la case din Sudiți și Condeești

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentul de Pompieri Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea unei situații de urgență ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 13:05
(2637 vizualizări - 0 comentarii)


S-a înecat în Lacul Amara

În dimineața zilei de duminică, 21 iulie a.c., în jurul orelor 10,15, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere și o barcă pneumatică pentru extragerea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:55
(2714 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Orboești și Fetești

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 12:50
(2103 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 22 iulie 2024, termen-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 22 iulie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2024, 10:20
(5682 vizualizări - 0 comentarii)


Patru persoane urmărite internațional pentru «furt calificat», depistate la Slobozia

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au acționat în cursul zilei de luni, 15 iulie 2024, la Slobozia, în vederea depistării unor persoane urmărite la nivel internațional. Astfel ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:30
(7194 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune cu efective mărite de polițiști

Luni, 15 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. În acest sens, au ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 15:25
(3454 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni acțiune


AJFP Ialomița: 133,80 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iunie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 133,80 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2024, 09:40
(5141 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR solicită intervenția prim-ministrului României pentru salvarea sectorului agricol afectat de secetă

Într-o scrisoare deschisã fãcutã publicã la începutul acestei sãptãmâni, Forumul Agricul­torilor și Procesatorilor Profesioniști din Rom ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:25
(2191 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a extras eșantionul de control aferent Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a fost extras eșantionul de control pentru Campania 2024, aferent schemelor de plată pe suprafață, măsurilor de dezvoltare rurală ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 17:05
(8234 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei în localitatea Moldoveni

Din cauza fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere semnificativă a consumului de apă în localitatea Moldoveni. Din acest motiv, pe timpul nopții ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2024, 09:15
(5440 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Incendii la Ion Ghica, Horia și Movilița

Duminică, 14 iulie a.c., două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință în satul Ion Ghica. Au ars locuința, un adăpost de ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:15
(3439 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Accidente la Gârbovi, Urziceni, Fetești și Slobozia Nouă

Două echipaje de pompieri din Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Gârbovi, în care ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 13:10
(2675 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Agent de poliție, prins în flagrant în timp ce primea șpagă pentru a introduce în Arest diverse bunuri!

Duminică, 14 iulie 2024, ofițerii de Poliție Judiciară ai Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, la delegarea și sub coordonarea procurorului specializat din cadrul ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 12:10
(8114 vizualizări - 4 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei în Fierbinți-Târg, Dridu și Cornești!

România se află sub cel mai extins Cod Roșu emis vreodată de Agenția Națională de Metereologie. Fenomenele vizate sunt caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat și implicit secetă. Toate ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 11:55
(8667 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Radu Miruță: «România cumpără energie scumpă pentru că PSD și PNL nu sunt în stare să ia deciziile corecte!»

Vineri, la orele 12,00, România importa aproape 900 MWh ca să-și acopere necesarul, producția fiind sub consum. Sâmbătă, la orele 11,00, într-o zi de weekend, importul depășea cu aproximativ ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2024, 10:40
(3293 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri pentru subvenția la motorină în trimestrul II 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii că, până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2024, 14:40
(19184 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 80,864 milioane de lei

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 03-10.07.2024, a efectuat plăți în suma totală de peste 80,864 milioane de lei (16,302 milioane de euro ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2024, 10:40
(4044 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă la Țăndărei

Miercuri, 10 iulie 2024, polițiștii din Țăndărei au organizat o acțiune de amploare pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea riscului de producere a accidentelor rutiere ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 15:30
(2072 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări aduse Sistemului «Ro e-Transport»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că s-au adus modificări Ordonanței de urgență nr. 41/2022, pentru instituirea Sistemului național ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 13:40
(2713 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Bilanțul activităților desfășurate de jandarmi în primul semestru din 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în semestrul I a.c., 3354 misiuni de ordine publică, dintre care 158 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 12:20
(8085 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni-Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Munteni-Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Miercuri, 10 iulie 2023, pompierii din Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu, produs la o locuință în localitatea Munteni-Buzău. Au ars două camere și acoperișul locuinței ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 12:00
(7654 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată

În ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 6 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 6 incendii care au avut loc în perioada menționată ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 11:40
(2487 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții digitale

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții digitale

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost și menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții săi, pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp s-au ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 16:10
(3812 vizualizări - 0 comentarii)


Măsuri de ordine publică la Urziceni

Marți, 9 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 15:50
(2141 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținuți pentru «tulburarea liniștii publice»

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au reținut marți, 9 iulie 2024, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani, din comuna Manasia, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 15:45
(3789 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Ordin de protecție încălcat de către un bărbat în vârstă de 38 de ani

Polițiștii din Platonești au fost sesizați marți, 9 iulie 2024, de către o femeie în vârstă de 30 de ani, din comuna Săveni, cu privire la faptul că soțul său de 38 de ani ar fi încălcat ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:25
(6625 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șofer prins în trafic cu permisul «reținut»

Marți, 9 iulie 2024, în jurul orelor 11,00, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:20
(4907 vizualizări - 0 comentarii)


Senatorul USR Silvia Dinică: «Pilele plasate de PSD și PNL în sinecuri bănoase costă România miliarde de euro!»

Guvernul PSD-PNL nu reușește nici după 2 ani să îndeplinească unele jaloane simple în ceea ce privește guvernanța corporativă prevăzută în PNRR. Fie că vorbim de secretizarea activității ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:15
(8646 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 10 iulie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:10
(5152 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând luni, 8 iulie 2024, și până vineri, 9 august 2024, românii pot investi ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 14:50
(2522 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
[email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...