Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Încă două egaluri amicale

Fotbal, SuperLiga, Unirea Slobozia

Încă două egaluri amicale

bonus: Sekou Camara, al 10-lea transfer

Unirea Slobozia continuă pregătirea pentru primul sezon de SuperLiga la Baza «Campo Verde» din Brașov. Pe lângă antrenamentele zilnice, elevii antrenorului Adrian Mihalcea au disputat deja două meciuri amicale. Ialomițenii nu s-au ferit de adversarii dificili, ci au preferat să își încerce forțele cu echipe de primă divizie. «Dragonii» și-au respectat blazonul dobândit în liga secundă și au avut evoluții apreciabile în fața celor două adversare întâlnite la Brașov, așa cum o făcuse, anterior, și cu Petrolul. Dovadă stă faptul că ambele meciuri s-au încheiat la egalitate, 1-1, după ce, în amândouă situațiile, Slobozia a deschis scorul.

 

Egalii lui Sepsi Unirea a început seria amicalelor dificile cu câteva zile înainte de plecarea în cantonament, când a remizat la Mogoșoaia, scor 1-1, cu Petrolul Ploiești. Primul adversar din cantonamentul brașovean a fost Sepsi Sfântu Gheorghe, echipă obișnuită, în ultimele sezoane, cu play-off-ul SuperLigii. Meciul, disputat joi, 20 iunie 2024, nu a fost la îndemâna covăsnenilor, ba dimpotrivă. În minutul 23, Unirea deschidea scorul, după un șut magistral al căpitanului Toma, la vinclul porții adverse. Unirea a avut și alte ocazii, dar mingea a refuzat să mai intre în poartă. În partea secundă, Sepsi a egalat prin Rența. Adrian Mihalcea a început cu următorii jucători: Rusu-Medina, Dinu, Antoche, Toma-Lopez, Perianu-Bărbuț, Gele, Vlăsceanu-Afalna. Au mai jucat Georgescu, Dorobanțu, Pospielov, Șerbănică, Coadă, Pacionel, Lemnaru, Ilie și Purece.

 

Ariel Lopez, la primul gol A urmat sâmbătă, 22 iunie a.c., meciul cu Dinamo București.  Echipa noastră a dat din nou o replică bună, fiind, în cea mai mare parte a timpului, la cârma jocului. În prima repriză, ambele echipe puteau deschide scorul, dar atât Denis Rusu, cât și Adnan Golubovic și-au făcut treaba în poartă. Startul părții secunde aparține Unirii, iar în urma unei faze bine lucrate, mexicanul Paolo Medina centrează bine de pe partea dreaptă și uruguayanul Ariel Lopez marchează cu o lovitură de cap primul său gol în tricoul Unirii. Dinamo reușește egalarea în urma unui penalty acordat ușor, la o intervenție asupra lui Politic. Kosovarul Selmani este cel care transformă penalty-ul și stabilește scorul final. Adrian Mihalcea a mizat pe: Rusu-Dorobanțu, Dinu, Pospielov, Șerbănică-Coadă, Perianu-Bărbuț, Purece, Vlăsceanu-Gele. Au mai jucat Krell, Medina, Lazăr, Antoche, Toma, Lopez, Pacionel, Lemnaru, Gîrbăcea, Ilie și Afalna. Se termină 1-1 și, astfel, Unirea rămâne neînvisă după 3 meciuri amicale cu echipe de primă divizie. Următorul joc de pregătire va fi marți, 25 iunie 2024, contra celor de la Olimpic Zărnești, echipă de  liga a III-a.

 

Sekou Camara, al 10-lea transfer După ce și-a betonat defensiva, Unirea continuă să se întărească în linia de atac. După Gele, Bărbuț și Filip Ilie, conducerea ialomițenilor l-a adus în avanposturi pe atacantul central, Sekou Camara, fotbalist originar din Guinea. Jucătorul, de 27 de ani și 1,83 m înălțime, nu este la prima experiență în fotbalul românesc. El a fost adus, în urmă cu 4 ani, de FC Botoșani. A fost împrumutat ulterior, pentru un sezon, în liga secundă, la Politehnica Iași, revenind apoi la botoșăneni. Are 6 goluri marcate, în prima divizie, pentru Botoșani, și 11 pentru Poli Iași, în Liga a II-a.

24 Iunie 2024, 20:20 (7042 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 09 Iul 2026
319 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Modificări aduse Sistemului «Ro e-Transport»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că s-au adus modificări Ordonanței de urgență nr. 41/2022, pentru instituirea Sistemului național ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 13:40
(2672 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Bilanțul activităților desfășurate de jandarmi în primul semestru din 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în semestrul I a.c., 3354 misiuni de ordine publică, dintre care 158 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 12:20
(7960 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni-Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Munteni-Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Miercuri, 10 iulie 2023, pompierii din Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu, produs la o locuință în localitatea Munteni-Buzău. Au ars două camere și acoperișul locuinței ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 12:00
(7551 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată

În ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 6 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 6 incendii care au avut loc în perioada menționată ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 11:40
(2247 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții digitale

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții digitale

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost și menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții săi, pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp s-au ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 16:10
(3762 vizualizări - 0 comentarii)


Măsuri de ordine publică la Urziceni

Marți, 9 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 15:50
(2114 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținuți pentru «tulburarea liniștii publice»

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au reținut marți, 9 iulie 2024, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani, din comuna Manasia, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 15:45
(3756 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Ordin de protecție încălcat de către un bărbat în vârstă de 38 de ani

Polițiștii din Platonești au fost sesizați marți, 9 iulie 2024, de către o femeie în vârstă de 30 de ani, din comuna Săveni, cu privire la faptul că soțul său de 38 de ani ar fi încălcat ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:25
(6475 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șofer prins în trafic cu permisul «reținut»

Marți, 9 iulie 2024, în jurul orelor 11,00, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:20
(4849 vizualizări - 0 comentarii)


Senatorul USR Silvia Dinică: «Pilele plasate de PSD și PNL în sinecuri bănoase costă România miliarde de euro!»

Guvernul PSD-PNL nu reușește nici după 2 ani să îndeplinească unele jaloane simple în ceea ce privește guvernanța corporativă prevăzută în PNRR. Fie că vorbim de secretizarea activității ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:15
(8507 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 10 iulie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:10
(5144 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând luni, 8 iulie 2024, și până vineri, 9 august 2024, românii pot investi ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 14:50
(2495 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Activitate susținută în cadrul Comisiei de Fond Funciar

Instituția Prefectului Ialomița: Activitate susținută în cadrul Comisiei de Fond Funciar

Marți, 9 iulie 2024, prefectul Județului Ialomița, Constantin Marin a prezidat ședința Comisiei Județene de Fond Funciar, în cadrul căreia au fost dezbătute propunerile a 12 Comisii Locale de ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 10:30
(4549 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 10 incendii de vegetație în 24 de ore!

ISU Ialomița: 10 incendii de vegetație în 24 de ore!

În ultimele 24 de ore, pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea a 10 incendii de vegetația uscată, miriște de grâu și orz, fiind afectate aproximativ 65 hectare de teren. Cauzele ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 10:00
(2563 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți și posibil drogați, la volan

Vineri, 5 iulie a.c., în jurul orelor 16,30, polițiștii din Coșereni au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Borănești. În ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 15:55
(2108 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Urziceni și în comunele arondate

Vineri, 5 iulie a.c., polițiștii au organizat în Urziceni și în comunele arondate o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 15:50
(1780 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora vine ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 12:25
(3077 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Stupina și un autoturism, în flăcări

Andrășești: Stupina și un autoturism, în flăcări

Duminică, 7 iulie a.c., în jurul orelor 15,00, trei echipaje operative de la Detașamentul de Pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o stupină tip ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 10:45
(4196 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Slobozia

Accident la Slobozia

Sâmbătă, 6 iulie a.c., în jurul orelor 10,30, dispeceratul Inspectoratului pentru situații de urgență a fost anunțat de producerea unui accident rutier în Slobozia, în eveniment ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 10:40
(3215 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Vedete locale pe «Young Stage» la Festivalul «FreeLand» Slobozia

Vedete locale pe «Young Stage» la Festivalul «FreeLand» Slobozia

Festivalul «FreeLand» Slobozia a intrat în linie dreaptă. La o săptămână până la debutul celor trei zile de spectacole, organizatorii susțin că totul este pregătit pentru ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2024, 10:50
(5390 vizualizări - 0 comentarii)


240 de voluntari la Festivalul «FreeLand» Slobozia

240 de voluntari la Festivalul «FreeLand» Slobozia

Organizatorii Festivalului «FreeLand» Slobozia au anunțat că cele trei seri de evenimente din perioada 12-14 iulie 2024 vor fi animate de prezența a 240 de voluntari. Selectați dintre tinerii ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2024, 19:05
(5939 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Animale moarte din cauza utilizării iresponsabile a unor medicamente de uz veterinar

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița precizează, într-un comunicat de presă, faptul că 5 ovine au murit după ce proprietarii lor le-au administrat un medicament ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2024, 13:50
(9817 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Razie a polițiștilor

Miercuri, 3 iulie 2024, polițiștii au organizat la Fetești o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 16:00
(3188 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținuți pentru «furt calificat»

Miercuri, 3 iulie 2024, un tânăr de 29 de ani și o femeie de 49 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore sub acuzația de «furt calificat». Potrivit polițiștilor, în perioada aprilie ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 15:50
(2034 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Și-a falsificat diploma de Bacalaureat și a fost reținut

Un tânăr de 28 de ani, domiciliat în comuna Grădiștea, este principalul suspect al unui dosar privind comiterea infracțiunii de «fals material în înscrisuri oficiale» ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 15:40
(10326 vizualizări - 1 comentariu)


USR: «Declarația de la București a Adunării Parlamentare a OSCE a fost adoptată cu o foarte largă majoritate!»

Astăzi s-a încheiat a 31-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE), găzduită de Parlamentul României în perioada ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 13:30
(5001 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: USR Dan Barna


Grupare infracțională organizată, destructurată de polițiștii ialomițeni

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de constituirea unui ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2024, 16:20
(10664 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Națională a Contabilului Român», ediția a XX-a. «Era smart accounting: Contabilitatea, de la A la AI»

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) aniversează, în fiecare an, la 13 iulie, «Ziua Națională a Contabilului Român». 2024 este al ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 19:05
(3450 vizualizări - 0 comentarii)


Reținut pentru «furt calificat» după ce a spart un apartament din Urziceni

Luni, 1 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un tânăr, în vârstă de 16 ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de «furt calificat». Î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:50
(3433 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Ordin de protecție provizoriu după ce soțul și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați luni, 1 iulie 2024, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 56 de ani, din Grindu, ar fi fost agresată fizic de soțul său, un bărbat de 55 ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:45
(25147 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Sorin N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 @GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal imaginatie psd în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...