Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Managerul spitalului din Slobozia, Liviu Patrichi, deputat PSD în locul europarlamentarului Ștefan Mușoiu

Managerul spitalului din Slobozia, Liviu Patrichi, deputat PSD în locul europarlamentarului Ștefan Mușoiu

Marți, 25 iunie 2024, conducerea Camerei Deputaților a aprobat numirea lui Daniel Liviu Patrichi în funcția de deputat vacantată de către Ștefan Mușoiu. Acesta și-a înaintat demisia ca urmare a obținerii unui mandat în Parlamentul European. Liviu Patrichi, cel care va prelua funcția de deputat al europarlamentarului Ștefan Mușoiu, a deținut până în prezent funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia și ocupa următorul loc pe lista PSD Ialomița pentru Camera Deputaților.

 

Nimic nu se pierde Marți, 18 iunie 2024, deputatul PSD Ștefan Mușoiu a demisionat din Parlamentul României, ca urmare a alegerii sale ca europarlamentar pe listele PSD-PNL. De altfel, acesta a declarat anterior în spațiul pulbic că se pregătește activ pentru preluarea mandatului de europarlamentar, vizând accederea sa în două comisii europarlamentare, respectiv Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie și Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală. Marți, 25 iunie 2024, conducerea Camerei Deputaților a aprobat numirea lui Daniel Liviu Patrichi în funcția de deputat vacantată de către Ștefan Mușoiu. Daniel Liviu Patrichi a fost următorul pe lista de candidați pentru Alegerile Parlamentare la Camera Deputaților din 2020 în Circumscripția Electorală nr. 23 Ialomița.

 

Deputatul PSD Daniel Liviu Patrichi Liviu Patrichi a intrat în atenția opiniei publice o dată cu alegerea sa în funcția de consilier local, din partea PSD, în cadrul Consiliului Local Slobozia. Ulterior, a renunțat la această poziție, fiind numit director adjunct la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. A deținut această funcție preț de o lună și jumătate, fiind schimbat în urma căderii Guvernului Dăncilă. În primăvara anului 2020 a fost numit manager interimar al Spitalului Municipal «Anghel Saligny» din Fetești, funcție pe care a deținut-o timp de 6 luni. Din toamna anului 2020 și până în prezent, Daniel Liviu Patrichi a condus Spitalul Județean de Urgneță Slobozia.

 

Cine va fi managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia?
Plecarea în parlament a lui Liviu Patrichi lasă liberă funcția de manager al celui mai mare spital din județul Ialomița. Oficial, în momentul de față, administrația județeană nu a stabilit pe cine va numi în fruntea Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Într-o declarație pentru ziarul nostru, Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița, a precizat că funcția îi va reveni actualului director medical al spitalului din Slobozia, medicul Vladimir Fricățel. «Cel mai probabil va asigura conducerea Spitalului Județean de Urgență Slobozia directorul medical, adică domnul doctor Vladimir Fricățel. De săptămâna viitoare vom ști clar numele viitorului manager!» susține Marian Pavel. Contactat telefonic, medicul Vladimir Fricățel s-a arătat foarte surprins de intenția Consiliului Județean Ialomița de a-l numi în fruntea celui mai mare spital din județ. «Eu nu știu absolut nimic despre numirea mea, nu am primit nicio hârtie oficială. Nu cred că eu voi fi viitorul manager!» a declarat medicul Vladimir Fricățel, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Patrichi vrea înapoi la Slobozia Proaspăt numit în funcția de deputat în Parlamentul României, Liviu Patrichi susține că va reveni la conducerea Spitalului Județean de Urgență Slobozia imediat ce actualii parlamentari își vor încheia mandatul. În această toamnă, România se pregătește pentru alegerea unor noi deputați și senatori, iar Liviu Patrichi susține că nu se va înscrie în această cursă electorală. «Voi asigura această funcție până la finalul acestor mandate în Parlamentul României. După care vreau să revin la Slobozia, pentru că activitatea mea de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia se încheie prin mai 2025. Sunt multe proiecte pe care le-am început și pe care vreau să le continui!» a declarat Liviu Patrichi. 

25 Iunie 2024, 17:20 (14172 vizualizări - 15 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Ion:
(27 Iunie 2024, 21:22)

Las domnu (...) stai acolo nu mai veni la județean că nu te vrea nimeni .  Vorba aia ...unde calcă puțu seacă. Cel mai rău e că dânsul nu se simte deloc, făcând o concluzie a anilor de mandat el are impresia că a inventat managementul performant . In concluzie, rămâi la camera deputaților, acolo e un loc în care vei prospera in cariera de oportunist. 

Cetatean:
(27 Iunie 2024, 18:15)
La alegeri....ati ales....in toamna ,alta runda de alegeri , dacă alegeți cum ati ales la locale și euro  o sa ajungă trandafirii roși, floarea nationala a Romaniei...dar tara tot cea mai saraca din UE dar politicienii,  cei mai bogați din UE! Asta inseamna sa votezi trandafiri roșii!
vio:
(27 Iunie 2024, 12:35)
cand te asociezi si investesti cu cine trebuie in cartiere private, deschizi multe usi. inlcusiv ale parlamentului. vecini de cartier, vecini de sinaia, prieteni de gratare. astea sunt vocea si talentul!
@Bubu:
(27 Iunie 2024, 12:13)
Cand un om iese in spatiu public, instinctiv se uita si in oglinda sa-si verifice tinuta. Un gest elementar de atentie pt propria persoana si de bun simt. La fel, daca vrei sa intervii public intr-o discutie, incerci sa folosesti corect limba romana pt a putea fi mai bine inteles. Cand macelaresti gramatica romana, aratandu-ti ignoranta si lipsa de educatie, sa n-ai pretentia sa fi luat si in serios..
Mafiot:
(27 Iunie 2024, 09:10)
Încă un nemernic s a infiltrat și bineînțeles ca rămâne pe lista de priorități și în candidații viitorului parlament .  
Bubu:
(26 Iunie 2024, 18:02)
Țara arde și ție,îti pasă de gramatică...
Nicusor:
(26 Iunie 2024, 10:53)

Interesanta evoluție a dl (...). A plecat de la o fabrică de amidon, a ajuns la Slobozia cu intermedieri de terenuri agricole și iată pe urmă s-a cocoțat în funcții la stat. Argumente pro? Vocea și talentul! Atașamentul față de PSD și de o anumită familie din Slobozia. Oricum, la conducerea fabricii de amidon a lăsat un om de nădejde, foarte orientat!

Bic:
(26 Iunie 2024, 08:00)
Sa o pună pe distinsa doamna de la internațional cățelușa bălțată
Mariana:
(26 Iunie 2024, 00:06)
Nu va mai vaitati. Ati avut stampila in mana in Duminica Orbului. 
Vreti Sanatate? Exista La Capitala. La privat.
Admirator:
(25 Iunie 2024, 23:06)

Să o pună pe dna (...) la spital că la DSP a terminat treaba

Gramatica ne omoara:
(25 Iunie 2024, 22:53)
Învățați să scrieți corect gramatical și apoi faceți comentarii în spațiul virtual ... dacă nici atât nu puteți tâcerea e de aur ... a nu se înțelege AUR ... PĂREREA MEA !!!!
Mihai:
(25 Iunie 2024, 22:25)

Cum cine? Partidul l.a numit , ne manipulează cum vor ei , (...) ce sunt 

George :
(25 Iunie 2024, 21:26)
Be ești prost? Nu contează,  ialomițenii votează 3 trandafiri roșii.  Merită sărăcia în vara trăiesc! O sa i vedeți la.toamna cum se bulucesc  sa voteze de alde d asta!
Liviu P:
(25 Iunie 2024, 20:05)
Ce criterii a stat la baza acestei alegeri , întreb ai eu cine l a nominalizat s a simțit atotputernic/stăpân peste tot si toate  cum ,cine , nu de alta dar vreau și eu , dar îți trebuie ..... ce,chiar ce fel  de ,,cunoștințe,,îți sunt necesare , vocea ai talentul , mult  talent, bufoni regali 
Realist:
(25 Iunie 2024, 19:30)
Alt hot nenorocit , Doamne , nu mai scăpăm de nemernicii ăștia,bravo ,bravo ,cetățenii Sloboziei , bravo ca ne ați dat pe mana nemernicilor ăștia 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
328 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

6 Octombrie 2026, 18:50


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(304 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(970 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1178 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(623 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(678 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(1261 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(779 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(649 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(689 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(905 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(727 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(813 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1832 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(1325 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(1247 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1310 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1919 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1615 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1842 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1937 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(2119 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(2283 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2448 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2769 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2250 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(2114 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1930 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(2013 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4526 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...