Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

ANUNȚ PUBLIC

Spitalul Județean de Urgență Slobozia, în conformitate cu HG 1336/2022-privind Regulamentul-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice și Memorandumul aprobat în ședința Guvernului din data de 11.01.2024 organizează concurs pentru ocuparea unor posturi contractuale vacante, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, după cum urmează:
1. Economist I-1 post-Serviciul Aprovizionare, Achiziții, Investiții, Contractare și Transport
Condiții specifice în vederea participării la concurs:
-Diplomă de licență în specialitate economic
-Vechime 3 ani și 6 luni în specialitate
Calendarul de desfășurare al concursului:
-09.07.2024, orele 14,00-data limită de depunere a dosarelor
-11.07.2024, orele 14,00-selecția dosarelor
-16.07.2024, orele 10,00-proba scrisă
-19.07.2024, orele 10,00-proba practică/interviu
2. Inspector de specialitate I-1 post-Serviciul Aprovizionare, Achiziții, Investiții, Contractare și Transport
Criteriile specifice sunt următoarele:
-Diplomă de licență specialitate economic/stiințe administrative/juridic/tehnice
-Vechime minim 6 ani și 6 luni în specialitate
Calendarul de desfășurare al concursului:
-09.07.2024, orele 14,00-data limită de depunere a dosarelor
-11.07.2024, orele 14,00-selecția dosarelor
-16.07.2024, orele 10,00-proba scrisă
-19.07.2024, orele 10,00-proba practică/interviu
3. Muncitor calificat I -Serviciul Tehnic-Administrativ-Întreținere și spații verzi-1 post
Criteriile specifice sunt următoarele:
-Studii medii
-Certificat de calificare pentru meseria de frizer
-Vechime 9 ani în activitate
Calendarul de desfășurare al concursului:
-09.07.2024, orele 14,00-data limită de depunere a dosarelor
-11.07.2024, orele 14,00-selecția dosarelor
-17.07.2024, orele 10,00-proba scrisă
-22.07.2024, orele 10,00-proba practică/interviu
Condițiile generale de ocupare a posturilor:
-are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
-cunoaște limba română, scris și vorbit;
-are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
-îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
-nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
-nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
-nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta la Serviciul RUNOS un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
j) Taxa de participare-100 lei

Copiile actelor sus menționate vor fi însoțite de actele originale pentru certificarea legalității lor.
Concursul se va susține la birourile din B-dul Chimiei, nr. 2, etaj 2, biroul 202, Slobozia.

Sunt declarați admis la proba scrisă candidații care au obținut minimum 50 de puncte pentru ocuparea funcțiilor contractuale de execuție.
Promovarea probei scrise este obligatorie pentru susținerea interviului.
Sunt declarați admis la interviu candidații care au obținut minim 50 de puncte pentru ocuparea funcțiilor contractuale de execuție.
Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la proba scrisă și interviu.
Posturile se ocupă în ordinea descrescătoare a punctajului obținut.
La punctaje egale are prioritate candidatul care a obținut punctajul cel mai mare la proba scrisă, iar dacă egalitatea se menține, candidații aflați în această situație vor fi invitați la un nou interviu, în urma căruia comisia de concurs va decide asupra candidatului căștigător.
Bibliografia și tematica de concurs sunt afișate împreună cu prezentul anunț la sediul unității și pe site.
După comunicarea rezultatelor, candidații nemulțumiți pot depune contestație, în scris, în termen de o zi lucrătoare la sediul unității care a organizat concursul, sub sancțiunea decăderii din acest drept.
Dosarele de concurs se depun la serviciul RUNOS, de luni până vineri, în intervalul orar 10,00-14,00, până la data stabilită conform calendarului de concurs.
Relații suplimentare se obțin la Serviciul RUNOS la telefon 0751/069.654.

 

4 Iulie 2024, 10:55 (1192 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 14 Iul 2026
301 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: A intrat cu mașina într-un copac

ISU Ialomița: A intrat cu mașina într-un copac

Sâmbătă, 4 noiembrie a.c, pompierii ialomițeni au intervenit în cazul unui accident rutier produs în apropiere de Urziceni, pe E85, în care a fost implicat un autoturism, ce a părăsit partea carosabilă ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2023, 15:20
(2419 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: A murit într-un accident rutier

Un bărbat de 42 de ani și-a pierdut viața vineri, 3 noiembrie a.c., în urma unui accident rutier petrecut pe raza localității Ciocârlia. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și un camion ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 20:40
(10193 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Impact frontal între un microbuz și un autoturism

Adâncata: Impact frontal între un microbuz și un autoturism

Vineri, 3 noiembrie a.c., pe raza localității Adâncata s-a produs un accident rutier în urma impactului frontal dintre un autoturism și un microbuz. Opt persoane au fost rănite în urma accidentului, patru ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 19:10
(12149 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil»: «Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului» de la Mânăstirea Sihăstria Râșcăi

În perioada 6-13 noiembrie 2023, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului așezământ ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 18:00
(19994 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din orașul Fetești, județul Ialomița, se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. În vederea realizării acestor operațiuni ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 14:20
(15868 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 7 noiembrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2023, 12:30
(17550 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beat la volan

Miercuri, 1 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat în trafic un bărbat de 57 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Slobozia, aflându-se sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 18:10
(2133 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Material lemnos confiscat de polițiști

Miercuri, 1 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic un bărbat de 54 de ani, din Grivița, în timp ce transporta cu o autoutilitară material lemnos din specia salcâm. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 18:00
(1997 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii ialomițeni susțin campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Jandarmii ialomițeni susțin campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Jandarmii ialomițeni s-au alăturat din nou campaniei publice «Donează sânge! Salvează o viață!». Astfel, joi, 2 noiembrie a.c., aceștia au mers la Centrul de Transfuzie Sanguină din Slobozia și au donat ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 13:40
(3202 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: A fost publicată lista locurilor de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă punând la dispoziția acestora, la această dată, un număr de 415 locuri de ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 12:10
(19657 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Echipele furnizorului de energie electrică vor executa vineri, 3 noiembrie 2023, lucrări de întreținere și reparații la nivelul instalațiilor din localitatea Dridu. Fără curent, Stația de Pompare Dridu ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2023, 11:20
(2506 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe DN2A

Pompierii din Slobozia au intervenit marți, 31 octombrie a.c., în cazul unui accident rutier petrecut pe DN2A, la intersecție cu drumul județean care duce către localitatea Muteni Buzău. În urma impactului ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2023, 18:40
(3664 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Urban SA Slobozia: Lucrări de curățare a rețelelor de apă potabilă în Cartierul Slobozia Nouă

Urban SA Slobozia execută de marți, 31 octombrie a.c., până joi, 2 noiembrie 2023, lucrări de spălare a rețelelor de apă potabilă în Cartierul Slobozia Nouă. Lucrările se desfășoară zilnic în intervalul ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2023, 16:40
(3354 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În perioada ianuarie-septembrie 2023, s-a rambursat TVA de peste 72,87 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-septembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 72,87 milioane ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2023, 13:30
(17466 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Mașină în flăcări, la Campionatul Național de Anduranță

Adâncata: Mașină în flăcări, la Campionatul Național de Anduranță

Duminică, 29 octombrie a.c., pe circuitul de Formula 1 din localitatea Adâncata, s-a desfășurat Campionatul Național de Anduranță. Evenimentul nu a fost însă ocolit de situații deosebite. Astfel, una din ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2023, 13:10
(3324 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Slobozia, Căzănești și Fetești

Duminică, 29 octombrie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit în cazul a trei accidente rutiere petrecute pe raza localităților Slobozia, Căzănești și Fetești. În evenimentele rutiere au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2023, 13:00
(4490 vizualizări - 0 comentarii)


Senatorul USR Anca Dragu: «Iohannis a semnat ca primarul creșterea taxelor și impozitelor pentru români, lege care împinge economia românească în zid!»

Senatorul USR Anca Dragu, fost ministru de Finanțe, avertizează că președintele Iohannis a promulgat cu o rapiditate neobișnuită legea lui Marcel Ciolacu de creștere a taxelor și impozitelor pentru români ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2023, 19:05
(18663 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Vlădeni, reținut pentru încălcarea unui ordin de protecție

Un tânăr de 24 de ani, domiciliat pe raza comunei Vlădeni, a fost reținut pentru 24 de ore joi, 26 octombrie a.c., pe bază de ordonanță, după ce a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său. Documentul ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2023, 15:10
(13493 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Valoarea sprijinului de urgență solicitat pentru sectoarele cerealier și al semințelor oleaginoase este de 275,4 milioane de lei

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, la data de 26 octombrie 2023, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul cerealelor ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2023, 15:00
(8139 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 2,584 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2023, 14:50
(4436 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia lansează proiectul «Epurarea Verde-plantare arbori în incinta Stației de Epurare a Municipiului Slobozia»

Urban SA Slobozia lansează proiectul «Epurarea Verde-plantare arbori în incinta Stației de Epurare a Municipiului Slobozia»

În toamna acestui an, Urban SA Slobozia va lansa proiectul «Epurarea Verde-plantare arbori în incinta Stației de Epurare a Municipiului Slobozia». Această acțiune de plantare a arborilor este primul proiect ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2023, 18:30
(18615 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de promovare a profesiei de polițist în rândul elevilor din Slobozia

IPJ Ialomița: Campanie de promovare a profesiei de polițist în rândul elevilor din Slobozia

Polițiștii ialomițeni au desfășurat joi, 26 octombrie a.c., o campanie de promovare a profesiei de polițist, cu scopul de a informa tinerii interesați cu privire la procedura de recrutare, dar și de a le ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2023, 18:30
(10265 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 octombrie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanță ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2023, 15:50
(17827 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu aplicativ, desfășurat de pompieri la Urziceni

Joi, 26 octombrie 2023, pompierii ialomițeni au desfășurat un exercițiu combinat de conducere cu forțe și mijloace în teren pentru gestionarea situațiilor de urgență produse de un accident rutier cu victime ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2023, 11:30
(3160 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședință de lucru a Colegiului Prefectural

Miercuri, 25 octombrie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural. În cadrul ședinței au fost dezbătute probleme de interes general ale județului. Printre acestea s-au ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2023, 19:14
(11354 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Protopopiatului Slobozia la Grădinița «Piticot» din Slobozia

Acțiune a Protopopiatului Slobozia la Grădinița «Piticot» din Slobozia

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» din Slobozia, a desfășurat miercuri, 25 octombrie 2023, activitatea cu tema «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou în mijlocul ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2023, 18:40
(14451 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități de prevenire a delincvenței juvenile la Liceul Pedagogic din Slobozia

Marți, 24 octombrie 2023, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat activități în domeniul prevenirii delincvenței juvenile. Astfel, s-au ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2023, 18:30
(11472 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii/Slobozia: «Amintiri dulci de la Amara. Turismul balnear în stațiunea Amara-fragmente de memorie colectivă»

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia invită publicul la vernisajul expoziției «Amintiri dulci de la Amara. Turismul balnear în Stațiunea Amara-fragmente de memorie colectivă» care va avea loc vineri ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2023, 17:10
(2854 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 30 octombrie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 30 octombrie 2023, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2023, 16:05
(15958 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Marți, 24 octombrie 2023, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge la sediul Grădiniței cu Program Normal din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2023, 19:05
(5012 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
@Nemultumitu în Sictir în tractir! MIHAI în Sictir în tractir! nemultumitu' în Sictir în tractir! adela în Sictir în tractir! Dreptate în Sictir în tractir! nemultumitu' în Sictir în tractir! #pasajladrajna în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Dreptate în Sictir în tractir! Vasile în 4,4 milioane de lei pentru digitalizarea activității medicale la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cetatean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Curiosul în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Cetățean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor ce țară de nimic în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Șah în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cătălina în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Andrei în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...