Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Transport public modern cu 12 autobuze electrice, la Fetești

Transport public modern cu 12 autobuze electrice, la Fetești

Autoritățile locale din Fetești au reușit să implementeze proiectul privind moder­nizarea transportului public în muni­cipiu. Astfel, în baza unui proiect cu finanțare europeană, Primăria Fetești a reușit achiziția a 12 autobuze electrice, modernizând totodată și 27 de stații existente, precum și amenajarea altor 17 stații noi.

 

Mobilitate urbană la Fetești În anul 2021, Primăria Municipiului Fetești a pus bazele unui proiect menit să dezvolte transportul public la nivelul orașului. Astfel, a fost creat «Sistemul Integrat de Transport Durabil», proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Pro­gramul Operațional Regional 2014-2020. Practic, această inițiativă edilitară a fost creată cu scopul de a îmbunătăți consi­derabil transportul public la nivelul municipiului Fetești. Proiectul s-a încheiat oficial în urmă cu o săptămână când, la Fetești, au ajuns cele 12 autobuze electrice cu ajutorul cărora va fi efectuat transportul călătorilor în tot orașul. «Este o mare realizare pentru Fetești im­plementarea acestui proiect și mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și au făcut eforturi pentru a-l duce la bun sfârșit. De acum înainte vom avea condiții decente de transport pentru toți călătorii!» susține Laurențiu Șonchereche, primarul muni­cipiului Fetești. Pe lângă achiziția celor 12 autobuze electrice, proiectul a presupus și modernizarea a 27 de stații de autobuz, precum și amenajarea altor 17 stații noi. De asemenea, fondurile europene obținute au permis autorităților locale din Fetești să realizeze o autobază modernă, dotată cu atelier de reparații, pentru autobuzele achiziționate. Mai mult, în cadrul aceluiași proiect au fost asfaltate mai multe străzi în Cartierul Coloniști din Fetești. «A fost un proiect amplu care a vizat mai multe componente. Ceea ce ne-a interesat a fost și par­tea de infrastructură, pentru că datorită acestei investiții am reușit să moderni­zăm mai multe străzi din orașul nostru!» a mai spus Laurențiu Șonchereche, primarul municipiului Fetești. O dată cu asfaltarea străzilor, accesul autobuzelor locale către Cartierul Coloniști a fost îmbunătățit. Astfel, administrația locală a creat noi trasee pentru cetățenii orașului care locuiesc în această zonă. Începând de săptămâna trecută, Transbus, socie­tatea Primăriei Fetești prin intermediul căreia se realizează transportul local, a modificat traseul autobuzelor în Cartierul Coloniști. Noile autobuze electrice vor opera pe următoarea rută: plecare de la Gară, continuând pe strada Țăndărei, strada Aviației, strada Prelungirea Bără­ganului, strada Școlii, strada Cătinei, strada Veșniciei, Strada Serii, revenind pe strada Țăndărei și înapoi la Gară. Valoarea totală a acestui proiect a depășit 40 mili­oane de lei, potrivit informațiilor oficiale.

13 Iulie 2024, 14:20 (4340 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Centrul Multifuncțional pentru Tineret «Anghel Saligny» din Fetești, finalizat până la sfârșitul anului 2026
Primul Centru de Colectare prin Aport Voluntar din Fetești, inaugurat în Cartierul Buliga
Proiectele investiționale de la Fetești, monitorizate de primarul Laurențiu Șonchereche
«Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final
9 milioane de lei pentru dotarea laboratorului de Anatomie Patologică al Spitalului Județean de Urgență Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 27 Aug 2026
332 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2025, 09:20
(8098 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Urziceni și Bărbulești

Joi, 24 aprilie 2025, între orele 6,00-10,00, pe raza localităților Urziceni și Bărbulești a fost organizată o acțiune cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2025, 16:40
(9177 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Reținuți pentru «lovire și alte violențe» și «amenințare»

Marți, 22 aprilie 2025, polițiștii au fost sesizați privire la faptul că un bărbat de 43 de ani, domiciliat în Vlădeni, a fost agresat fizic și amenințat de alți patru bărbați din aceeași localitate ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2025, 16:20
(8278 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mașină de poliție implicată într-un accident rutier. Un polițist și un deținut, victime ale incidentului!

Slobozia: Mașină de poliție implicată într-un accident rutier. Un polițist și un deținut, victime ale incidentului!

Joi, 24 aprilie 2025, polițiștii din Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul că, la intersecția bulevardelor Matei Basarab și Chimiei din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din investigațiile ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2025, 13:30
(14848 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Slobozia: Fugărit pe câmp și reținut pentru lipsa permisului de conducere

Slobozia: Fugărit pe câmp și reținut pentru lipsa permisului de conducere

Un tânăr de 25 de ani din Slobozia a fost reținut pentru 24 de ore fiind acuzat că s-a urcat la volanul unei mașini ale cărei numere de înmatriculare erau false, fără a deține un permis de ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 15:00
(12038 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Reținut pentru «distrugere»

Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută, în timp ce se afla pe raza localității Gura Ialomiței, ar fi distrus ușa de acces a unei societăți comerciale și ar fi ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 14:50
(7905 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Procedura de acordare a bonificației de 3%

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că a fost aprobată și publicată procedura de acordare a bonificației de 3% din impozitul pe profit anual și ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 11:30
(6891 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 8,28 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna martie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna martie a.c., 18 inspecții fiscale (8 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 10:30
(22548 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 39,515 milioane de euro, sprijin financiar pentru sectorul creșterii ovinelor/caprinelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 17 aprilie 2025, efectuează plata sprijinului financiar de urgență în agricultură pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 16:15
(11405 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 225 mii de lei, 30 de permise reținute

În această perioadă au fost intensificate acțiunile în zonele aglomerate, în proximitatea lăcașurilor de cult, precum și pe principalele artere rutiere. Astfel, peste 100 de polițiști ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 15:45
(10401 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: E-mailuri false în numele ANAF

ANAF atenționează contribuabilii cu privire la o nouă campanie de emailuri false (e-mail spoofing) transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt înștiințați că «au ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 08:50
(6701 vizualizări - 0 comentarii)


Patru tineri, reținuți după un scandal la Mihail Kogălniceanu

Polițiștii din Platonești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut patru persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2025, 15:25
(13884 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii măsurilor și intervențiilor gestionate în cadrul Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de joi, 17 aprilie 2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 15:25
(9136 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 16 aprilie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Stelei din Cartierul Buliga, municipiul Fetești. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 11:20
(14335 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

În perioada 22 - 28 aprilie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezăm ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 09:05
(5195 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 20:15
(5345 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 15 aprilie 2025, polițiștii au efectuat o razie de amploare pe străzile Sloboziei. Cu această ocazie, au fost legitimate 184 de persoane, s-au verificat 177 de autoturisme și s-au efectuat 37 ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:30
(1897 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Slobozia: Percheziții la locuințele unor suspecți de «furt calificat»

Marți, 15 aprilie 2025, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Slobozia, polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare în Slobozia, la persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:10
(2964 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că, în intervalul 18-21 aprilie 2025, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 10:35
(9883 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Marți, 15 aprilie 2025, în intervalul orar 10,00-15,00, la Stația de Apă Buliga din municipiul Fetești se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:55
(12575 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru Schema de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 10 aprilie 2025 și până la data de 15 iulie inclusiv a.c., beneficiarii care au depus cereri ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:50
(13681 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 0,512 milioane de lei în martie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 0,512 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:15
(12666 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din Slobozia au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 22 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». În ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2025, 11:00
(707 vizualizări - 0 comentarii)


«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

În perioada 7-15 iulie 2025, Clubul TenisCon din Slobozia va organiza prima ediție a «Prestige Open», turneu «ITF MEN». Competiția este o premieră pentru orașul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 13:40
(12596 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor

În scopul prevenirii pătrunderii febrei aftoase pe teritoriul României, DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor, fiind efectuate periodic, cu sprijinul reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 12:40
(6808 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 129,40 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 129,84 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 11:00
(13930 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Record de vitezomani pe șosele

Miercuri, 9 aprilie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat timp de 24 de ore o amplă acțiune în trafic, în cadrul operațiunii «Speed Marathon»,desfășurată la nivel european ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 15:50
(3011 vizualizări - 0 comentarii)


418 șomeri angajați în perioada ianuarie-februarie 2025, cu sprijinul AJOFM Ialomița

În primele două luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 418 persoane ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 12:30
(14242 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal pe strada Plevnei din Slobozia. S-au amenințat cu un topor!

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut două persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:35
(4973 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din Urziceni au reținut un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, la data de 5 aprilie a.c ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:30
(5165 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! Tesla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Tanta în Pod militar de pontoane la Țăndărei! parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Vigi în Pod militar de pontoane la Țăndărei! blablabla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» cetatean în Lovitură de teatru în prelungiri Morfeu în Lovitură de teatru în prelungiri Nimeni Altu în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal raci în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...