Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Vocea de cinci octave

Vocea de cinci octave

E noua revelație a scenelor locale. E solistă într-o trupă rock. Și se pregătește să devină soprană... Dar îi place «Alternosfera». Și știe că într-o bună zi își va cânta propriile piese, pe scenele festiva­lurilor muzicale din România. Deocamdată însă, de-abia are 16 ani. Și e timidă, și cu­minte, ca o școlăriță... «Dar când sunt pe scenă mă transform. Nici eu nu mă mai recunosc! Pentru că muzica are darul ăsta de a mă transforma. Este cealaltă jumătate a personalității mele...» ne spune Sofia Boitan, înainte de a ajunge pe scena «FreeLand» și pe cea a Festivalului de la Amara.

 

Un copil cu vise de om mare E mai degrabă minionă. Are ochii mari și curioși, vorbește politicos ascunzându-și timiditatea în spatele cuvintelor. Și dacă n-ar fi septumul din nas, ai jura că e una dintre tocilarele liceului. Nu e, dar ar putea fi... A ales să facă altceva. A ales să cânte. Nu mai știe de când... Probabil din brațele mamei, care o îngâna și ea. Apoi pe scena grădiniței, la serbările școlare: «Până pe la nouă ani eram doar o fetiță care cânta la serbările școlare. Apoi am înțeles că fac mai mult de-atât. Și că sunt specială...». Așa a ajuns Sofia să viseze la scenele festiva­lurilor muzicale. Întâi cele pentru copii, apoi cele pentru tinere speranțe... Iar acum Festivalul de la Amara. «Trăiesc cu gândul ăsta de mulți ani. Și m-am bucurat că i-au schimbat formatul. Părea cam îmbătrânit. Acum e ok! Sper să fiu selectată și să urc pe scenă. Am mai fost pe scena de-acolo. De fapt, una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele o am de pe scena de la Amara. Am cântat acolo pentru elevii din ge­nerația mea...» mai spune Sofia.

 

Cariera e o loterie Pentru ca Sofia să poată visa, părinții ei au sacrificat un apartament. L-au investit în pregătirea ei. Lecții de canto, taxe de participare la concursuri, ținute de scenă, iar lecții de canto... «Suntem deplin conștienți că nu există garanții. Și că, oricând, s-ar putea întâmpla. Dar nu ne pare rău. Au fost atâtea satisfacții. Și ele sunt atât de fericite...» ne spune Adriana Boitan, mama Sofiei. Ele sunt Sofia și Mina, sora ei de 10 ani. Mina cântă și ea. A câștigat deja primele premii, la festivalurile pentru copii. Nu se ia prea în serios, dar știe că are vocea mai puternică decât Sofia. Seamănă cu tata, care și el cântă. «Am vrut pentru ele ce nu am putut avea noi. Libertatea de a decide ce să facă. Își doresc să cânte. Foarte bine, să facă asta!» ne spune, încrezătoare, Adriana Boitan. Sofia știe că părinții ei au dreptate. Are deja un videoclip, la 16 ani. Și zeci de premii. Prea multe ca să mai fie o întâm­plare: «Uneori, când văd cât de dură e competiția, mă gândesc că șansele de a reuși sunt mici. Dar am doar 16 ani! Dacă acum nu visez, atunci când?!».

 

O voce întinsă pe cinci octave În spatele visurilor Sofiei se ascunde o voce care se întinde pe cinci octave. Ca a lui Mihai Trăistariu, de exemplu. Și vocea ei crește, are doar 16 ani. Și Sofia e ca un atlet, are o disciplină de fier: «Vocea nu ține doar de talent. Acolo e un mușchi... Trebuie antrenat în fiecare zi. Două ore minim! Așa ajungi la performanță. Iar dacă nu te antrenezi, nu obții rezultate...». Rezultatele Sofiei impresionează. E o artistă completă. La școală, pe scenă, la repetițiile cu trupa: «Sunt solistă într-o trupă rock, din București. Suntem patru băieți și o fată. Am avut deja câteva concerte... La școală mă pregătesc să fiu soprană. Iar pe scena festivalurilor când muzică ușoară, muzică pop... Am cântat și mu­zică populară, dar acum am renunțat. Nu mă mai repre­zintă...». La toate acestea Sofia poate adăuga cei patru ani de pian și dorința de a cânta propria muzică, muzica ge­nerației sale: «Avem piese proprii, încercăm să le cântăm pe scenă. Încă nu știu cum ajunge o piesă proprie să placă și publicului. Dar știu că, de fiecare dată când cânt piesele noastre, mă încarc de energie. Iar aplauzele sunt cea mai frumoasă răsplată!».

 

Mai mult decât o artistă Când nu e artistă, Sofia e doar o ado­lescentă timidă. Ne povestește, ușor jenată, cât de greu luptă cu timiditatea ei: «Nici eu nu înțeleg de ce... Sunt introvertită, mă exteriorizez greu. Lupt cu ti­miditatea mea... Dar când sunt pe scenă mă transform! Nici eu nu mă mai recu­nosc. Pentru că muzica are darul ăsta de a mă transforma. Este cea­laltă jumătate a personalității mele...». Însă muzica nu e toată viața Sofiei. Ne povestește despre muzica pe care o ascultă, despre preocu­pările ei școlare, despre pro­fesorii Liceului de Arte care i-au marcat educația și mate­riile plicticoase pe care ar vrea să nu le facă... Dar, mai ales, despre Aso­ciația «Implicați în comunitate» unde e voluntar și unde ajută copii din mediile defavori­zate să învețe. «Îmi place să lu­crez cu copiii. Iar aici, la Asociație, am învățat cât de mult înseamnă să ajuți. Eu o ajut pe Denisa. Facem temele împreună. Uneori cântăm...». Ne luăm la revedere și o lăsăm pe Sofia visând la ziua când va schimba lumea. Pentru că face parte din generația care poate!

13 Iulie 2024, 08:55 (5719 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


MMC:
(13 Iulie 2024, 15:52)
Mult succes in continuare! Sa te vedem pe marile scene!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 16 Iul 2026
252 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Munteni Buzău: Băut la volan

Agenții Postului de Poliție Munteni Buzău au oprit zilele trecute, în trafic, un conducător autor de 58 ani, din București. Fiindcă mirosea puternic a alcool, polițiștii au decis testarea cu aparatul Drager ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:16
(6544 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoț prins și arestat

Sîmbătă, 4 iunie, polițiștii feteșteni au prins un hoț ce era condamnat la închisoare. Pe numele feteșteanului de 33 ani, instanța de judecată a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:15
(7601 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 265 de amenzi în traficul rutier

Potrivit unei informări, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat week-end-ul ce tocmai s-a încheiat mai multe acțiuni pentru siguranța traficului rutier. Rezultatele acțiunilor s-au concretizat în aplicarea ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2011, 19:14
(6959 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: A furat bani de la colegii de clasă în timpul orei de sport

Joi, 2 iunie a.c., Poliția Amara a fost sesizată de conducerea școlii din localitate despre faptul că de la mai mulți elevi ai unei clase gimnaziale a fost sustrasă suma de 168 lei. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:46
(10245 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tînăr mort într-un accident

Un tînăr de doar 22 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut joi, 2 iunie, la Țăndărei. Tînărul, domiciliat în județul Prahova, conducea o mașină în Țăndărei și, din cauza vitezei excesive ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:40
(12252 vizualizări - 8 comentarii)


Sudiți: Trei bărbați, acuzați de «contrabandă cu arme» după ce au vîndut o pușcă cu aer comprimat

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Toxice au prins un bărbat, de 47 ani, din comuna Sudiți, care a introdus ilegal în anul 2009, în România, o armă cu aer comprimat cumpărată din Spania ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:40
(13568 vizualizări - 4 comentarii)


Fierbinți Tîrg: Firmă de preluare a fierului vechi, amendată cu 60000 lei

Poliția Orașului Fierbinți Tîrg, în colaborare cu comisari ai Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Ialomița, au organizat și desfășurat joi, 2 iunie a.c., o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:40
(13712 vizualizări - 0 comentarii)


Filtre rutiere la Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu

Joi, 2 iunie, timp de 4 ore, polițiștii din cadrul serviciilor rutiere au desfășurat o acțiune pentru prevenirea transporturilor ilegale în comunele Mihail Kogălniceanu și Gura Ialomiței. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:39
(8213 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tîlhar minor reținut de polițiști

Un minor de 17 ani a fost reținut, joi, 2 iunie, de polițiștii din Țăndărei, după ce s-a stabilit că este autorul unei tîlhării petrecute cu o zi înainte. Polițiștii au fost sesizați în seara zilei de ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 18:38
(8313 vizualizări - 1 comentariu)


APIA a finalizat plățile pentru agricultura ecologică

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță finalizarea plăților aferente ajutorului specific pentru îmbunătățirea calității produselor agricole în sectorul agricultură ecologică ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 13:04
(10229 vizualizări - 0 comentarii)


LAPAR reclamă constructorul de autostrăzi Astaldi

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România reclamă constructorul de autostrăzi, respectiv firma Astaldi, pentru faptul că distruge culturile de pe aliniamentul șantierelor. Astfel, respezentanții ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 10:51
(10273 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: «Floare de pe Bărăgan» în Orașul de Floci

Sîmbătă, 4 iunie, Baza de Cercetare și Expunere Muzeală «Orașul de Floci» din Giurgeni va fi pentru două ore gazda unui spectacol folcloric. Menifestarea face parte din Festivalul Internațional «Floare ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 09:38
(8806 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Penalizări la subvențiile din sectorul zootehnic

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va reamintește că, în perioada 16 mai-15 iunie 2011, crescătorii de ovine/caprine pot solicita Plata Națională Directă Complementară pentru sectorul zootehnie ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2011, 08:24
(9388 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Expoziție fotografică «Slobozia Veche»

Vineri, 3 iunie, începînd cu orele 9.00, slobozenii pot admira o expoziție cu imagini din Slobozia interbelică ce cuprinde arhitectura orașului și pitorescul locuitorilor. Expoziția, intitulată «Slobozia ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:43
(10109 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Transportatorii, la control!

În perioada 2-27 mai, inspectorii ITM Ialomița au desfășurat o etapă a Campaniei Naționale, inițiată de Inspecția Muncii în domeniul transporturilor. Potrivit reprezentanților ITM, în cadrul campaniei au ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:42
(7546 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Motocicletă furată din Italia, găsită la Slobozia

Slobozia: Motocicletă furată din Italia, găsită la Slobozia

Polițiștii slobozeni au organizat, miercuri, 1 iunie o acțiune pe raza municipiului pentru depistarea autoturismelor ce sînt urmărite internațional. Astfel, anchetatorii au prins un cetățean, de 31 ani ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:41
(7479 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Șofer» fără permis, prins de polițiști

Polițiștii feteșteni au oprit în trafic, pentru un control de rutină, o mașină ce se deplasa pe o stradă din localitate. În urma verificărilor sumare, polițiștii au constatat că «șoferul», un tînăr, de ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:40
(7706 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Trei tineri, hoți de fier vechi

Miercuri, 1 iunie, polițiștii din Stelnica și Bordușani au prins doi tineri de 22, respectiv 24 ani, ce aveau asupra lor mai multe obiecte pentru secționarea materialelor feroase. Din verificările ulterioare ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:39
(8711 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: 36 kg de pește fără documente, distruse de polițiști

Polițiștii din Țăndărei au prins în trafic un bărbat, de 50 ani, din localitate, în timp ce transporta pe o motocicletă doi saci în care se afla cantitatea de 36 kg de pește, din rasa plătică și caras. ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:38
(7164 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive la Fetești și Urziceni

«Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din Fetești și Urziceni, polițiștii au fost angrenați în cursul zilei de 1 iunie în executarea unor acțiuni în sistem integrat și controale ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2011, 20:37
(7178 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbătorile Municipiului Slobozia, la a XI-a ediție

În perioada 1-4 iunie, Slobozia organizează a XI-a ediție a tradiționalelor Sărbători ale Municipiului. Potrivit organizatorilor, suma cheltuită anul acesta este comparabilă cu cea din anii anteriori. ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 15:26
(10679 vizualizări - 6 comentarii)


Ialomița: Autoturism furat din Italia, restituit proprietarului

Ialomița: Autoturism furat din Italia, restituit proprietarului

Un autoturism reclamat furat în luna august 2010, a fost identificat și restituit proprietarului de drept de către polițiști.
Urmare a corespondenței purtate cu Centrul de Cooperare Polițienească Internațională ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 12:38
(9028 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: În comă alcoolică la volan

Un bărbat ,de 61 ani, din Urziceni a fost depistat de polițiști în timp ce conducea pe drumurile publice un autoturism deși consumase băuturi alcoolice.Șoferul a fost testat alcoolscop, aparatul etilotest ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 12:25
(9946 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune a Poliției în zona școlilor. A fost depistat la volan un tînăr de 17 ani fără permis!

Efective din cadrul Poliției Urziceni au organizat și executat în cursul zilei de marți, 31 mai a.c., acțiuni în zona unităților de învățămînt și în zona adiacentă acestora. Zonele unităților de învățămînt ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 12:22
(5834 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestat pentru furt calificat

Polițiștii feteșteni au depistat în cursul zilei de marți, 31 mai a.c., un bărbat, de 29 ani, din comuna Făcăeni, pe numele căruia Judecătoria Fetești a emis un mandat de executare a pedepsei privative ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 12:20
(8801 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive în comunele Săveni și Sudiți

Polițiștii din Țăndărei au desfășurat acțiuni preventive pe raza localităților Sudiți și Săveni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2011, 12:10
(8635 vizualizări - 0 comentarii)


Taxare inversă pentru livrarea de cereale și plante tehnice

Guvernul a aprobat astăzi Ordonanța de Urgență privind modificarea și completarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal și a altor prevederi financiar-fiscale, act normativ prin care se va pune în aplicare ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2011, 20:31
(12676 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2011, 18:18
(4999 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Quilling»-arta de a răsuci hîrtia, la Muzeul Județean

Acțiune inedită la Slobozia. De Ziua Copilului, Muzeul Județean Ialomița în parteneriat cu Grădinița cu program normal nr. 2 Slobozia, va organiza o expoziție cu vînzare ce cuprinde 30 de lucrări de artă ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2011, 18:14
(13379 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șoferii indisciplinați, amendați

În prima zi a săptămînii, luni, 30 mai, polițiștii rutieri au organizat la Slobozia o acțiune pentru respectarea normelor de circulație rutieră. Polițiștii au constatat 19 abateri de la normele rutiere ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2011, 18:13
(8674 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Miloșești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Iazu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 teren intravilan Păltinișu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 nemultumitu' în Sictir în tractir! feli nar în Sictir în tractir! Bratu în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Alice S în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Lidia în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Titi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Costy în Depozitul ilegal de pepeni din Slobozia Nouă rămâne în picioare scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...