REPORTAJ

Vocea de cinci octave

E noua revelație a scenelor locale. E solistă într-o trupă rock. Și se pregătește să devină soprană... Dar îi place «Alternosfera». Și știe că într-o bună zi își va cânta propriile piese, pe scenele festivalurilor muzicale din România. Deocamdată însă, de-abia are 16 ani. Și e timidă, și cuminte, ca o școlăriță... «Dar când sunt pe scenă mă transform. Nici eu nu mă mai recunosc! Pentru că muzica are darul ăsta de a mă transforma. Este cealaltă jumătate a personalității mele...» ne spune Sofia Boitan, înainte de a ajunge pe scena «FreeLand» și pe cea a Festivalului de la Amara.

Un copil cu vise de om mare E mai degrabă minionă. Are ochii mari și curioși, vorbește politicos ascunzându-și timiditatea în spatele cuvintelor. Și dacă n-ar fi septumul din nas, ai jura că e una dintre tocilarele liceului. Nu e, dar ar putea fi... A ales să facă altceva. A ales să cânte. Nu mai știe de când... Probabil din brațele mamei, care o îngâna și ea. Apoi pe scena grădiniței, la serbările școlare: «Până pe la nouă ani eram doar o fetiță care cânta la serbările școlare. Apoi am înțeles că fac mai mult de-atât. Și că sunt specială...». Așa a ajuns Sofia să viseze la scenele festivalurilor muzicale. Întâi cele pentru copii, apoi cele pentru tinere speranțe... Iar acum Festivalul de la Amara. «Trăiesc cu gândul ăsta de mulți ani. Și m-am bucurat că i-au schimbat formatul. Părea cam îmbătrânit. Acum e ok! Sper să fiu selectată și să urc pe scenă. Am mai fost pe scena de-acolo. De fapt, una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele o am de pe scena de la Amara. Am cântat acolo pentru elevii din generația mea...» mai spune Sofia.

Cariera e o loterie Pentru ca Sofia să poată visa, părinții ei au sacrificat un apartament. L-au investit în pregătirea ei. Lecții de canto, taxe de participare la concursuri, ținute de scenă, iar lecții de canto... «Suntem deplin conștienți că nu există garanții. Și că, oricând, s-ar putea întâmpla. Dar nu ne pare rău. Au fost atâtea satisfacții. Și ele sunt atât de fericite...» ne spune Adriana Boitan, mama Sofiei. Ele sunt Sofia și Mina, sora ei de 10 ani. Mina cântă și ea. A câștigat deja primele premii, la festivalurile pentru copii. Nu se ia prea în serios, dar știe că are vocea mai puternică decât Sofia. Seamănă cu tata, care și el cântă. «Am vrut pentru ele ce nu am putut avea noi. Libertatea de a decide ce să facă. Își doresc să cânte. Foarte bine, să facă asta!» ne spune, încrezătoare, Adriana Boitan. Sofia știe că părinții ei au dreptate. Are deja un videoclip, la 16 ani. Și zeci de premii. Prea multe ca să mai fie o întâmplare: «Uneori, când văd cât de dură e competiția, mă gândesc că șansele de a reuși sunt mici. Dar am doar 16 ani! Dacă acum nu visez, atunci când?!».

O voce întinsă pe cinci octave În spatele visurilor Sofiei se ascunde o voce care se întinde pe cinci octave. Ca a lui Mihai Trăistariu, de exemplu. Și vocea ei crește, are doar 16 ani. Și Sofia e ca un atlet, are o disciplină de fier: «Vocea nu ține doar de talent. Acolo e un mușchi... Trebuie antrenat în fiecare zi. Două ore minim! Așa ajungi la performanță. Iar dacă nu te antrenezi, nu obții rezultate...». Rezultatele Sofiei impresionează. E o artistă completă. La școală, pe scenă, la repetițiile cu trupa: «Sunt solistă într-o trupă rock, din București. Suntem patru băieți și o fată. Am avut deja câteva concerte... La școală mă pregătesc să fiu soprană. Iar pe scena festivalurilor când muzică ușoară, muzică pop... Am cântat și muzică populară, dar acum am renunțat. Nu mă mai reprezintă...». La toate acestea Sofia poate adăuga cei patru ani de pian și dorința de a cânta propria muzică, muzica generației sale: «Avem piese proprii, încercăm să le cântăm pe scenă. Încă nu știu cum ajunge o piesă proprie să placă și publicului. Dar știu că, de fiecare dată când cânt piesele noastre, mă încarc de energie. Iar aplauzele sunt cea mai frumoasă răsplată!».

Mai mult decât o artistă Când nu e artistă, Sofia e doar o adolescentă timidă. Ne povestește, ușor jenată, cât de greu luptă cu timiditatea ei: «Nici eu nu înțeleg de ce... Sunt introvertită, mă exteriorizez greu. Lupt cu timiditatea mea... Dar când sunt pe scenă mă transform! Nici eu nu mă mai recunosc. Pentru că muzica are darul ăsta de a mă transforma. Este cealaltă jumătate a personalității mele...». Însă muzica nu e toată viața Sofiei. Ne povestește despre muzica pe care o ascultă, despre preocupările ei școlare, despre profesorii Liceului de Arte care i-au marcat educația și materiile plicticoase pe care ar vrea să nu le facă... Dar, mai ales, despre Asociația «Implicați în comunitate» unde e voluntar și unde ajută copii din mediile defavorizate să învețe. «Îmi place să lucrez cu copiii. Iar aici, la Asociație, am învățat cât de mult înseamnă să ajuți. Eu o ajut pe Denisa. Facem temele împreună. Uneori cântăm...». Ne luăm la revedere și o lăsăm pe Sofia visând la ziua când va schimba lumea. Pentru că face parte din generația care poate!

13 Iulie 2024, 08:55 (5564 vizualizări - 1 comentariu)